Psihologia vârstelor Tema 2.

Stadiile dezvoltării psihice

Tema 2. Stadiile dezvoltării psihice

Psihologia vârstelor analizează longitudinal şi vertical fiinţa umană în contextul existenţei sale sociale, a modificărilor
psiho-fizice ce se produc sub influenţa condiţiilor de mediu, a educaţiei, a culturii, a statusurilor şi rolurilor sociale pe
care le îndeplineşte.

Perioadele de vârstă în care tabloul psihocomportamental este relativ asemănător la toţi indivizii au fost denumite
stadii ale dezvoltării, ce se succed unele după altele. De aceea o caracteristică majoră a dezvoltării psihice este
stadialitatea ei.

În mod real, omul are trei vîrste:

- vîrsta cronologică (‘de pe buletin’, cea mai putin importantă),
- vîrsta biologică (ce indica gradul de funcţionare a sistemelor sale fiziologice : organe, glande, sisteme s.a.) si
- vîrsta psihologică (ce indică experienţa subiectivă, personală a cît de tînar sau bătrîn te simti).
Poţi avea cronologic 40 de ani dar corpul fizic să functioneze din punct de vedere biologic la fel ca al unei persoane de
30 de ani, cu o stare de sănătate bună.
Stadiile de vârstă nu se suprapun cu stadiile dezvoltării ale diverselor procese psihice. Un stadiu de vârstă poate
cuprinde aspecte ce ţin de două stadii de dezvoltare diferite ale aceloraşi procesualităţi psihice. (ex. gândirea
şcolarului operează atât cu elemente concrete, situative cât şi cu cele logice).
Vârsta cronologică nu corespunde cu vârsta biologică şi nici cu cea psihică.

U.Schiopu si E.Verza propun următoarele 3 cicluri mari ale vieţii (ciclurile dezvoltării psihice) cu substadiile
implicate:
CICLUL VIEŢII SUBSTADII
0. PRENATAL -perioada embrionară
-perioada fetală precoce
-perioada fetală tardivă
1. COPILĂRIA -naşterea
-primul an de viaţă
-prima copilărie-perioada antepreşcolară 1-3 ani
-a doua copilărie-perioada preşcolară 3-6,7 ani
-a treia copilărie-perioada şcolarã mică 6-10 ani
PUBERTATEA -pubertatea (preadolescenţa) (10-14 ani)
ADOLESCENŢA -adolescenţa propriu-zisă 14-20 ani
(0-20 ani) -adolescenţa prelungită (tinereţea timpurie) 20-24 ani

2.Vârstele adulte -tinereţea timpurie 20-24 ani

active -tinereţea 25-35 ani
(20-65 ani) -vârsta adultă precoce 35-44 ani
-vârsta adultă mijlocie 45-55 ani
-vârsta adultă tardivă 55-65 ani
3.Vârstele de -perioada de trecere 66-70 ani
involuţie -perioada primei bătrâneţi 70-80 ani
(65-90,….ani) -perioada celei de a doua bătrâneţi 80-90 ani
-perioada marii bătrâneţi peste 90 ani
În precizarea reperelor psihogenetice ca posibilităţi de explicare a dezvoltării psihice, U. Schiopu
propune trei criterii (în definirea stadiilor de dezvoltare):

-tipul fundamental de activitate: joc, învăţare, muncă - exprimă direcţionarea şi structurarea forţei
energetice psihice pentru asimilarea de cunoştinţe, funcţionalitatea deprinderilor, abilităţilor cu tendinţa de a
fi integrate în trăsături, însuşiri de personalitate;

1
 Psihologia vârstelor Tema 2. Stadiile dezvoltării psihice

-tipul de relaţii care pot fi obiectuale şi sociale; exprimă structura evolutivă sub raportul adaptării şi
integrării sociale;

-tipuri de contradicţii dintre cerinţele externe şi cerinţe subiective (dorinţe, idealuri, aspiraţii) ca şi
contradicţiile dintre fiecare categorie şi posibilităţile societăţii de a le satisface. Alte categorii de contradicţii
sunt: opoziţia dintre structurile psihice vechi şi cele noi (deprinderi, sentimente, interese), dintre diferitele
laturi şi caracteristici ale personalităţii (aspiraţii-posibilităţi, afectivitate-inteligenţă) ca şi dintre conştient şi
inconştient.
Aceste trei criterii se raporteauă la vârsta cronologică.
Modul de operare a criteriilor în definirea stadiilor

STADIUL CRITERII
Stadiul  activitatea fundamentală a individului: satisfacerea trebuintelor organice;
sugarului:  relatiile sunt reprezentate de reflexele necondiţionate: de apărare, alimentar, care-
i permit copilului să se adapteze la mediu;
0-1 an  tipul de contradictii: dependenţă totală faţă de adult.
Stadiul  activitatea fundamentală: manipularea obiectelor, dar lipseşte scopul conştient;
antepreşcolar:  tipul de relaţii: începe elaborarea primelor reflexe condiţionate (alimentar, igienic);
 tipul de contradicţii: gradul de dependenţă faţă de adult scade; se dezvoltă
1-3 ani capacitatea de verbalizare şi deplasare independentă.
Stadiul  activitate fundamentală: jocul-activitate specific umană pentru că este conştientă;
preşcolar: se desfăşoarã pe bază de reguli unanim acceptate, în joc copilul interpretează anumite
roluri în conformitate cu care îşi alege comportamentul adecvat;
3 – 6,7ani  tipul de relaţii: stabileşte relaţii sociale, devine o persoană cu statut social, are
obligaţii şi drepturi: să se trezească la anumite ore, să se îmbrace, are dreptul să meargă la
grădinită;
 tipul de contradicţii: gradul de dependenţă scade datorită constituirii conştiintei de
sine şi creşterii caracterului critic al gândirii.
Stadiul  activitatea fundamentală: învătarea impusă, dirijată din exterior;
şcolarului mic  tipul de relaţii: se extind relaţiile sociale precum şi obligaţiile şi drepturile;
 tipul de contradicţii: gradul de dependenţă este influenţat de formarea unei
6,7-10,11 ani concepţii proprii despre realitatea înconjurătoare.
Stadiul  activitate fundamentală: învătarea şi independenţa (îşi permite să nu-şi facă toate
preadolescent temele, să absenteze de la ore fără motive speciale;
 relaţiile se diversifică depăşind pragul şcolii (în grupul sportiv, artistic,etc.)
10-14 ani  tipul de contradicţii: este vârsta marilor contradicţii, se dezvoltă conştiinţa de sine,
doreşte să-şi impună opiniile dar nu reuşeşte întotdeauna pentru că nu sunt bine
conturate; contradicţia între generaţii este necesară dar nu trebuie transformată în
conflict.
Stadiul  tipul de activitate: învătare şi muncă creatoare, are posibilitatea de a-şi impune
adolescent originalitatea;
 tipul de relatii: se integrează ca o persoană activă, cucerind o anumită poziţie în
14-18,20 ani grup;
 tipul de contradicţii: relaţia este mai calmă; adolescentul şi adultul operează în
aprecierea celuilalt cu criterii valorice.

2
 Psihologia vârstelor Tema 2. Stadiile dezvoltării psihice

Erik Erikson Teoria dezvoltării psihosociale

O altă descriere a ciclurilor umane a efectuat-o E. Erikson, care considera că după stadiile freudiene de
dezvoltare (oral, anal, falic şi genital) există stadiile psihosociale ale dezvoltării eului.

Teoria lui Erik Erikson propune o stadialitate a dezvoltării cunoaşterii sinelui în interacţiunea cu ceilalţi,
respectiv, accentuează impactul mediului social al dezvoltării copilului.

Erikson pune în evidenţă felul în care fiecare stadiu contribuie la dezvoltarea unei personalităţi unice şi, în
acelaşi timp, îl sprijină pe individ să devină un membru activ şi creator al societăţii.
Erikson propune ipoteza conform căreia oamenii trec prin opt stadii pe parcursul întregii vieţi. În fiecare
stadiu are loc o criză, un moment critic, de a cărui rezolvare depinde cursul dezvoltării ulterioare. Majoritatea
oamenilor rezolvă aceste crize satisfăcător şi efectele acestora sunt îndepărtate pentru a se mişca spre alte
provocări dictate de ritmul vieţii, dar există persoane care nu rezolvă complet aceste crize şi efectele lor
continuă să pună probleme mai târziu pe parcursul vieţii.

Stadiile dezvoltării în perspectiva lui E. Erikson:

1. Primul stadiu în teoria lui Erikson are la bază conflictul încredere-neîncredere (de la naştere
0-18 luni până la aproximativ un an şi jumătate): copilul trebuie să-şi stabilească atitudinea de bază faţă
de lumea din jurul său. Dacă în acest stadiu beneficiează de satisfacţie şi confort, acest lucru îl
va ajuta să-şi dezvolte o atitudine mai încrezătoare. Dacă îngrijirile nu sunt consistente,
rezultă neîncredere faţă de cei de care depinde copilul, apoi faţă de toţi indivizii.
Somn liniştit, regim regulat de alimentare - încredere.
2. Pe măsură ce copilul învaţă să mearg ă, se confruntă cu alt conflict de autonomie-îndoială
18 luni-3 (între1½ – 3 ani ). Noile provocări fizice pe care le înfruntă acesta îi pot susţine încrederea sau
ani îl pot face să se simtă, pur şi simplu, incapabil. Din nou, se va stabili atitudinea globală cu care
copilul va merge mai departe.

3. Al treilea stadiu apare pe măsura dezvoltării sociale şi fizice, când copilul se confruntă cu
3-6 ani conflictul dintre iniţiativă şi vinovăţie (între 3 şi 6 ani). Deoarece copilului i se cere să-şi
asume din ce în ce mai multă responsabilitate pentru viaţa sa, el poate ajunge să-şi dezvolte
un puternic simţ de iniţiativă sau poate ajunge să se simtă vinovat că nu şi-a îndeplinit
corespunzător responsabilităţile.
Se formează identificarea sexuală, care determină forme specifice de comportament (Tu eşti
băiat – trebuie...) Apar sentimentele morale. De aici şi vine sentimentul de vinovăţie cînd nu
face ceva ce nu e bine.
Se dezvoltă: autoobservarea, autoaprecierea, autocunoaşterea.
4. Includerea copilului în noi relaţii sociale din punct de vedere calitativ – copilul merge la şcoală.
6-12 ani Ac etapă este de bază în dezvoltarea socială a omului.
Copilul mai mare (6-12 ani) se confruntă cu conflictul sârguinţă-inferioritate, pe măsură ce
are de înfruntat tot mai multe provocări noi. Copilul poate să se străduiască să le depăşească
sau poate să capete un sentiment caracteristic de incapacitate.
Are loc alegerea dintre:
+însuşirea experienţei sociale
-respingerea acestei experineţe sociale.
5. Al cincilea stadiu apare la adolescenţă (12-20 de ani) când trebuie rezolvat conflictul
12-18/20 identificare (IDENTITATE)-confuzie de rol. Mulţimea noilor roluri sociale şi apartenenţa la
ani grupurile sociale diferite presupun dezvoltarea unui simţ integrator al propriei persoane;
astfel, copilul este copleşit de multitudinea de roluri pe care trebuie să le joace. Găsirea unor
răspunsuri satisfăcătoare presupune integrarea unei game variate şi contradictorii de
percepţii despre sine şi de percepţii ale altora despre sine într-o structură coerentă, respectiv
3
 Psihologia vârstelor Tema 2. Stadiile dezvoltării psihice

propria identitate. Nerealizarea propriului viitor, asumarea de responsabilităţi, edificarea unei

identităţi negative, deviante (cu elemente pe care subiectul nu le doreşte) sunt elemente ale
identităţii care se află în contradicţie şi sunt puţin compatibile cu normele sociale.
Unul din rezultatele perioadei adolescenţei este fidelitatea, „oportunitatea de a-şi pune în
valoare potenţialul, într-un context care permite tânărului să fie sincer cu sine şi cu ceilalţi, să
susţină loialitatea faţă de grupul din care face parte”. Nevoia de a adopta o ideologie şi în
special una de bază, centrală poate fi o capcană în care pot cădea adolescenţii impulsivi.
Erikson este de părere că adolescenţii sunt foarte uşor de sedus de către regimurile totalitare,
sau orice astfel de sistem. Tinerii trebuie să evite să fie impulsivi, repeziţi în adoptarea unei
ideologii, deoarece ei se îndreaptă, de obicei, spre cea mai simplă. Doar prin constrângere ei
pot rezista forţei magnetice a ideologiilor simple ca naţionalismul şi va rezista chiar faţă de
ideologia care este considerată cea mai răspândită.
6. Ca tânăr adult, omul se confruntă cu al şaselea conflict: intimitate-izolare în relaţiile cu alţii
20-40 ani (20-40 de ani).
+legături intime profunde cu alţi oameni
-izolare
În timpul stadiului anterior, când sunt îndrăgostiţi, adolescenţii se ataşează de o alta persoană
într-o încercare de a-şi defini propria identitate. Adolescenţii îndrăgostiţi se văd pe ei înşişi
prin prisma celuilalt, care este un ideal al său.
Acum, în cel de-al şaselea stadiu, diferenţele dintre sexe sunt tot mai evidente, astfel încât
cele doua sexe, similare în conştiinţă şi limbaj, gândesc diferit în problema dragostei sau a
procreaţiei. Este mai mult decât intimitatea fizică care apare în raporturile sexuale.
Intimitatea psihică este „capacitatea de a împărtăşi propria identitate cu o altă persoană fără
teama de a pierde ceva prin aceasta”.
7. La maturitate, idividul se confruntă cu un conflict de creaţie-stagnare (40-65 de ani) Altruism-
40-65 ani egoism. în acest stadiu fiecare începe să-şi ocupe propriul loc în societate şi să ajute la
dezvoltarea şi perfecţionarea a tot ceea ce societatea produce, în timpul acestui stadiu
oamenii se străduiesc să fie productivi. Erikson admite că productivitatea nu este un cuvânt
elegant. El arată că s-ar fi putut folosi creativitatea în locul productivităţii, dar substituţia ar
putea strecura prea multă confuzie pentru concepţia de creativitate În această etapă se
formulează şi realizează observaţii amplasate dincolo de limitele propriului sine şi raportate la
elemente ca: familia, cariera profesională, societatea în ansamblu.

8. Ultimul stadiu apare la vârste înaintate (peste 65 ani), când individul trebuie să accepte
65-... ani realitatea apropierii morţii, care presupune conflictul de a o întâmpina integru sau cu
disperare. Integritatea Eului rezultă din faptul că individul poate privi retrospectiv propria
existenţă, cu satisfacţie, fiind capabil să accepte atât succesele cât şi insuccesele proprii. Când
situaţia aceasta nu apare, constatarea faptului că nu există timpul disponibil pentru operarea
unor schimbări majore, stabilirea unor noi obiective precum şi realizarea acestora, rezultă
disperarea. Individul este dezgustat de viaţă, dezvoltă o imagine de sine negativă ce nu mai
poate fi modificată.

Putem observa din teoria lui Erikson că dezvoltarea Eului continuă toată viaţa şi că fiecare vârstă se confruntă
cu propriul său set de probleme şi conflicte. Cele opt stadii ale vieţii după Erikson se identifică cu o criză
majoră ce trebuie rezolvată pentru a întruni condiţiile unei personalităţi sănătoase. Cu fiecare stadiu parcurs
şi prin obţinerea unei rezolvări, individul capătă o dimensiune a competenţei sale.
Mai multe detalii despre teoria lui Erikson găsiți în documentul atașat – pag.38-45, Psihologia vârstelor
de Grațiela Sion, București 2003