Familia ca grup social

Grupul este o pluralitate dinamica de persoane intre care exista mai multe tipuri de relatii, cu
influente multiple asupra membrilor sai.Membrii grupului isi desfasoara activitatea intr-un
anumit mediu de existenta, comunica si coopereaza pentru realizarea unor scopuri, intretin
diferite tipuri de relatii intre ei, se influenteaza reciproc, isi confrunta opiniile, sunt multumiti,
frustrati de anumite aspiratii si idealuri, experimenteaza modele de comportament dupa norme
proprii. Fiecare membru al grupului manifesta fata de grup anumite trebuinte, dorinte si atitudini,
ceea ce constituie expansiunea sociala, iar fata de aceasta, membrii grupului au o anumita
reactie.
Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea influenteaza si
modeleaza persoana umana. Pentru unii sociologi actiunea ei asupra persoanei e atat de mare
,inca egaleaza actiunea celorlalte grupuri sociale. Transformarea individului in individ cu status
social este inainte de toate opera familiei. Dicţionarul de sociologie menţionează 2 sensuri ale
termenului de familie:
-Familia = un grup social al carei membrii sunt legati prin raporturi de varsta, casatorie sau
adoptie, care traiesc impreuna si coopereaza sub aspect economic si au grija de copii.
-Familia in sens restrans desemneaza cuplul casatorit si copiii lor. Familia este vazuta ca o forma
de comunitate umana intemeiată prin casatorie, care uneste pe soti si pe descendentii lor prin
relatii stranse de ordin biologic, economic, psihologic si spiritual.
In raport cu gradul de cuprindere al sistemului familial, exista:
 familia nucleara (familia simpla) –alcatuită dintr-o singura pereche maritala si urmasiilor,
care locuiesc şi gospodaresc împreună. In familiile nucleare incomplete se stabilesc
diade: sot-sotie, tata-copil, mama-copil;
 familia extinsa, largita –este tipul de familie ce cuprinde pe langa nucleul familial si alte
rude si generatii, constituite din cuplul conjugal si copiii lor la care se pot adauga:
parintii sotului si /sau sotiei, bunicii acestora, fratii şi surorile sotului si/sau sotiei,
copiiilor, unchi, matusi ai cuplului. De regula, in familia largita traiesc trei generaţii.
Exista familia extinsă propriu-zisa, familia liniara si familia tulpina.

 Dupa criteriul locuintei putem vorbi de:

 familia de rezidenta – toate persoanele care locuiesc in aceeasi casa, deci au locuinta
comuna si desfasoara unele activitati comune (este oarecum similara cu menajul care
reprezinta un grup de persoane care locuiesc impreuna si care isi asigura impreuna hrana
sau alte lucruri necesare traiului si care pot fi inrudite sau nu);
  familia de interactiune – grupul de persoane intre care exista in primul rand relatii de
rudenie, dar si relatii de ajutor reciproc, de schimburi de produse, vizite reciproce etc.
(este vorba, mai ales, de situatia in care unul sau mai multi membri ai unei familii o
parasesc, formandu-si sau nu familii proprii, si se stabilesc in aceeasi localitate sau in
alta, dar care pastreaza inca puternice legaturi cu familia din care au plecat).

Dupa pozitia unei persoane in cadrul familiei putem distinge:

 familia de origine (sau de orientare) prin care desemnam familia in care te nasti si cresti
si care este formata din mama, tata, frati si surori. Mai este denumita si familie
consanguina pentru a desemna faptul ca intre respectiva persoana si ceilalti membri ai
familiei (parinti, frati si surori) sunt legaturi de sange;
 familia proprie – constituita prin casatorie proprie si care include sotul, sotia si copiii
acestora. Se mai numeste si familie de procreare (avand in vedere functia demografica a
acesteia) sau familie conjugala (sugerand ca se origineaza in casatoria partenerilor ajunsi
la maturitate).Majoritatea oamenilor apartin atat unei familii de origine, cat si uneia
proprii.

Dupa criteriul normalitatii vom deosebi, tinand cont de aspectele structural-functional, juridic si

etic al normalitatii. (Este de mentionat ca, din punct de vedere juridic, familia desemneaza grupul
de persoane intre care exista drepturi si obligatii care izvorasc din casatorie, rudenie (inclusiv
infierea), precum si alte raporturi asimilate relatiilor de familie. In acest sens, familia este o
realitate juridica prin reglementarea ei de catre lege. Desi familia, din punct de vedere sociologic
si juridic, in mod obisnuit, coincid, exista situatii in care acest lucru nu se intampla.):

 familii normale – alcatuite din sot, sotie si copii; indeplinesc adecvat functiile familiei;
sunt constituite prin casatorie incheiata conform normelor juridice existente si sunt
intemeiate pe dragoste reciproca, respect si stima;
 familiile nenormale – din familie lipsesc copiii (familie incompleta) sau lipseste unul din
partenerii cuplului conjugal (familie descompletata); nu-si indeplinesc corespunzator
functiile care le revin; nu sunt constituite prin casatorie; sunt intemeiate potrivit unor
calcule si interese materiale.

Structura familiei vizeaza cel putin doua aspecte:

a)      componenta numerica (inclusiv calitatea celor ce-o constituie) si structura pe generatii;

b)      diviziunea rolurilor si structura de autoritate in familie.

In ce priveste primul aspect, familia s-a schimbat in epoca moderna in principal in sensul
reducerii dimensiunii familiei, al reducerii fertilitatii si al trecerii de la predominanta familiei
extinse la predominanta familiei nucleare.

Diviziunea rolurilor intre membrii familiei si distributia autoritatii in cadrul acesteia (indeosebi

intre partenerii cuplului conjugal) sunt, fara indoiala, dependente intr-o masura decisiva de
contextul social-istoric in care traieste familia, de tipul de oranduire sociala, de structura de clasa
a societatii, de normele si valorile dominante intr-o epoca data, de obiceiuri si traditii (fara a
putea ignora, insa, influenta exercitata asupra diviziunii rolurilor si structurii de autoritate de
unele caracteristici personale ale membrilor grupului familial).

Tendinta dominanta a evolutiei istorice a familiei poate fi considerata a fi, pe de o parte, trecerea
de la concentrarea autoritatii daca nu exclusiv, in orice caz predominant in mainile capului
familiei la o distribuire tot mai egalitara a autoritatii intre partenerii cuplului conjugal, la o
„democratizare” crescanda a vietii de familie iar, pe de alta parte, trecerea de la o foarte stricta
diviziune a rolurilor (majoritatea activitatilor gospodaresti si a celor vizand cresterea si ingrijirea
copiilor constituind aproape exclusiv obligatii, indatoriri ale sotiei) spre impartasirea din ce in ce
mai egala a atributiilor, a responsabilitatilor familiale de catre cei doi soti. Este usor de observat
ca intre diviziunea rolurilor si structura autoritatii este o interdependenta stransa. In
privinta functiilor familiei, punctele de vedere exprimate in literatura de specialitate sunt
multiple si variate. Date fiind deosebirile dintre acceptiunea sociologica si cea juridica a familiei,
trebuie distinse raporturile faptice, sociologice de familie, de raporturile de familie juridice. In
conformitate cu prevederile Codului Familiei, relatiile de familie desemneaza raporturile juridice
care izvorasc din casatorie, rudenie, infiere, precum si cele asimilate relatiilor de familie. Juristii
vorbesc de relatii personale, relatii patrimoniale si relatii nepatrimoniale.

Principalele functii interne ale familiei din punct de vedere sociologic, retinute de H. H. Stahl si
I. Matei sunt:

 functiile biologice si sanitare, in cadrul carora cea mai importanta este functia
reproductiva sau demografica, indeplinirea corespunzatoare a acesteia reprezentand, din
punct de vedere al societatii, dar si din cel al familiei insasi, menirea de baza a familiei,
ratiunea ei de a fi:
 functiile economice – asigurarea unui nivel de trai adecvat al familiei, a unor venituri in
masura sa garanteze satisfacerea corespunzatoare a tuturor trebuintelor (sau cel putin a
trebuintelor de baza) ale membrilor grupului familial si contributia la cresterea avutiei
materiale a societatii;
 functia de solidaritate familiala – asigurarea unei coeziuni interne a familiei bazata pe
dragoste si intelegere deplina intre partenerii cuplului conjugal si intre acestia si copii, pe
comunitatea de interese, nazuinte, ganduri si sentimente, pe atitudine plina de grija si
responsabilitate fata de familie, pe dorinta intima, profund inradacinata a fiecaruia de a
veni in intampinarea dorintelor celuilalt, pe disponibilitatea la renuntari si ajustari
reciproce ale asteptarilor si cerintelor;
 functia educativa sau functia socializatoare – asigurarea formarii si educarii tinerilor in
vederea integrarii lor adecvate in viata sociala. Privita din perspectiva sistemului social
global, aceasta functie este, alaturi de functia demografica, cea mai importanta dintre
functiile familiei. Prin indeplinirea corespunzatoare a acestei functii, familia isi aduce o
contributie de prim ordin la asigurarea calitatii adecvate a tinerilor ce intra in viata
sociala, la formarea unor oameni cu personalitate bine conturata, multilateral dezvoltata,
cu un nivel de pregatire, calitati morale, sentimente, convingeri, atitudini de o asemenea
natura incat sa-i faca apti sa faca fata cu succes sarcinilor ce le vor reveni in cadrul
procesului de dezvoltare social-economica a societatii. Familia, in perspectiva acestei
functii, are menirea, pe de o parte, sa asigure socializarea primara a copiilor (in faza in
 care ea este cel mai important factor educational), iar, pe de alta parte, sa conlucreze
efectiv si eficient cu factori educationali institutionalizati (indeosebi cu scoala de toate
gradele) in realizarea unor obiective educative comune, sau cel putin convergente.

In societate, familia are drept functie esentiala asigurarea securitatii membrilor sai si educarea
copiilor. Acestia dobandesc aici limbajul, obiceiurile si traditiile grupului. Prin jocul imitarii si
identificarii cu parintii, ei isi elaboreaza personalitatea, isi formeaza caracterul si trec de la
egoism la altruism. Familia functioneaza triadic, intre urmatorii poli: tatal-principiul autoritatii,
mama-principiul afectivitatii, fratii si surorile-principiul rivalitatii. Desi actioneaza de regula
empiric, unilateral si sporadic, familia influenteaza nu numai formarea personalitatii copilului,
sub diversitatea aspectelor sale, dar si calitatea si valoarea fondului sau cultural. Daca la varsta
prescolara copilul trebuie sa beneficieze de o ambianta riguros structurata si un stil oarecum
imperativ de conducere din partea familiei, in perioada scolaritatii mici raporturile isi indulcesc
contururile, devenind prioritar in consiliere si ajutor, pentru ca la varsta gimnaziala, individul sa
preia treptat o serie de responsabilitati iar in final, incepand cu adolescenta si tineretea misiunea
familiei se eclipseaza treptat.

Este foarte important nivelul cultural al membrilor familiei care este de dorit sa fie cel putin
mediu.S-a constatat ca mamele copiilor superior inzestrati sunt mai cultivate, mai permisive, cu
aspiratii care depasesc rolul de simple casnice, deci copiii superior dotati provin din familii cu
studii medii si superioare unde au acces la mai multe si diverse informatii. Un rol important il
are si numarul membriilor familiei deoarece creativitatea este dependenta de acest lucru,
prezenta competitie fraterne dovedindu-se stimulativa.
Potrivit cercetatorilor din acest domeniu, familia constituie cadrul de realizare al sociabilitatii,
premisa deprinderii normelor deziderabile, a modelelor de conduita asteptate. In cadrul familiei,
individul stabileste primelecontacte a perceperii notiunilor de responsabilitate si
rationalitate,primele confruntari cu situatii supuse interdictiilor si evaluarii normelorsi idealurilor
cadrului social extins. Din aceeasi perspectiva, se stabilesc patru situatii specifice derealizare a
functiei de socializare a familiei.
Pe primul plan sunt plasate situatiile de educatie morala, care au la baza relatiile de autoritate,
prin intermediul carora i se fundamenteaza copilului regulile morale. Urmeaza apoi situatiile de
invatare cognitiva, prin care copilul deprinde sistemul de cunostinte, atitudini, deprinderi
necesare convietuirii in societate, aceste situatii angajand inventia si imaginatia, prin care se
dezvolta capacitatile creatoare si gindirea participativa. Nu in ultimul rand se au in vedere
situatiile de comunicare psihologica care dezvolta activitatea specific umana, cu un rol deosebit
de important in echilibrul moral si psihologic al individului.
De asemenea, familia trebuie sa stimuleze libertatea de comunicare a copilului, dorinta de a pune
intrebari. In acest scop, parintii sunt datori sa nu ignore sau sa evite intrebarile (chiar si pe cele
mai indiscrete) si, cu atat mai putin sa ironizeze copilul. Ori de cate ori este posibil, imaginatia
copilului trebuie sa aiba camp liber de desfasurare intrucat apetitul si respectul acestuia pentru
cultura se exerseaza mai intai in familie. Chiar si instruirea scolara este cu atat mai eficienta cu
cat copilul beneficiaza de o serie de antecedente solide.
Familia contribuie si la educatia estetica a copilului. Parintii sunt cei care realizeaza contactul
copilului cu frumusetile naturii (culorile si mirosul florilor, cantecul pasarilor, verdele campului
etc.), cu viata sociala (traditii, obiceiuri stravechi etc.). Mijloacele mass-media si in mod special
televiziunea exercita o influenta puternica asupra educatiei estetice. Nu se poate vorbi despre o
influenta strict pozitiva sau strict negativa; pe de o parte exista numeroase emisiuni culturale, de
imbogatire a cunostintelor, dar pe de alta parte sunt difuzate numeroase programe care pot
deforma imaginatia inocenta a copiilor intr-un sens negativ. Parintii trebuie sa controleze atat
timpul pe care copilul il petrece in fata televizorului cat si emisiunile pe care le urmareste. In
unele familii preocuparea pentru cultura estetica a copilului lipseste cu desavarsire, iar in altele
aceasta este exagerata. Daca copilul nu are aptitudini si nici placere pentru diferite arte (balet,
muzica, teatru etc.),parintii trebuie sa respecte optiunea copilului.
Pe parcursul scolarizarii, familia trebuie sa manifeste un interes rezonabil fata de randamentul
scolar al copilului, sa nu emita pretentii exagerate, dar in acelasi timp, sa fie plina de solicitudine
cand i se cere ajutorul. Pe fondul incurajarii permanente, copilul isi poate dezvolta increderea in
sine atat de necesara creatiei. In fata abaterilor si esecurilor inerente copilariei, parintii trebuie sa
manifeste o critica binevoitoare. Conteaza, de asemenea, sistemul de pedepsire si recompensare,
care trebuie sa fie corect, nuantat si flexibil.
“Familia nucleara”, caracteristica perioadei anterioare, a trecut la modele familiale alternative.
Sexualitatea, casatoria si copiii tind sa fie realitati distincte, fragmentare, fara legatura intre ele.
“Familia nu mai este o institutie fundamentala pentru supravietuirea individului si reproducerea
societatii. Aceasta functie a fost preluata de alte institutii si grupuri sociale.
Rolul social al familiei, functiile ei sociale, importanta ei pentru functionarea societatii se
estompeaza
continuu. Relatiile sexuale inainte de casatorie nu mai constituie un tabu, ca si relatiile intre
membrii aceluiasi sex, ci o realitate generalizata ale carei consecinte nu s-au lasat prea mult
asteptate: nasterile sunt in scadere datorita utilizarii pescara larga a contraceptiei moderne, tinerii
isi amana tot mai mult data casatoriei sau renunta definitiv la aceasta practicand un celibat cu
tendinte libertine. Casatoria nu mai reprezinta debutul constituirii uniunilor conjugale si, prin
aceasta, debutul procrearii. Paralel cu scaderea ratei nuptialitatii, creste varsta la prima casatorie,
atat pentrufemei cat si pentru barbati. Multe tinere prefera sa aiba copii fara a se casatori, nici cu
tatal copilului, nici cu altcineva iar in familia nuclear moderna copiii devin o sarcina
suplimentara prin costul întretinerii si educarii lor.
Opiniile celor doi parinti referitoare la copil trebuie sa fie convergente iar parintii trebuie sa fie
un bun exemplu, avand in vederecat de puternic este spiritul de imitatie la copii. In comparatie cu
familia cu un singur copil, familia cu mai multi copii reprezinta un mediu educativ mai bun.
Daca copilul este singur la parinti el tinde sa fie mofturos, egoist, capricios datorita parintilor
care doresc sa-i faca toate poftele. In familiile cu mai multi copii, afectiunea parintilor se
indreapta catre toti copiii. Parintii trebuie sa aiba o autoritate asupra copilului. Aceasta autoritate
nu trebuie obtinuta cu ajutorul pedepselor sau aviolentei si nici printr-un exces de bunatate si
satisfacerea oricareidorinte. "Adevarata autoritate deriva din exigenta parintilor fata
decomportarea copiilor, imbinata cu respectul fata de acestia". Copilul trebuie sa simta iubirea pe
care parintii i-o poarta, dar este necesar sa stie ca nu-i vor ingadui orice capriciu. "Dragostea este
astfel nu numai cheagul familiei, ci si calea cea mai eficienta a educatiei, dar numai daca ea e
potrivita si cu masura".Nu in ultimul rand, "pentru a fi un bun mediu educativ, familia trebuie sa
aiba o situatie economica apta sa satisfaca trebuintele de prim ordin ale membrilor sai".
Exista insa si situatii in care familia care nu reprezinta un bun mediu educative, cum ar fi:
a) Familia descompusa - familia care ramane descompusa in urma unui divort sau a unui deces,
nu este un mediu educativ ideal. Dar totusi conditia de viata a copilului orfan de un parinte
depinde foarte mult deputerea de dragoste a celui ramas, care poate compensa dragostea celui
disparut. In trecut divortul era extrem de daunator pentru copii.Cercetarile actuale indica faptul
ca copiii se simt mai bine daca parintii nefericiti divorteaza decat daca stau impreuna intr-o
atmosfera de furie, resentimente, violenta si ura.
b) Familia reconstituita - recasatorirea creeaza o familie reconstituita sau combinata formata din
doi parinti, din care cel putin unul aduce in aceasta unitate familiala noua unul sau mai multi
copii dintr-o casatorie anterioara. Cuvintele mama si tata vitreg sunt deja expresii
peiorative.Atunci cand copiii provin din doua familii diferite, in unele situatii, mama va proteja
pe ai sai, iar tatal pe ai lui, plangandu-se fiecare impotriva copiilor celuilalt. Cine asigura
disciplina in aceasta familie? Dar educatia? Care sunt indatoririleparintelui biologic caruia i s-a
luat copilul? Ce autoritate are acesta? Raspunsul la aceste intrebari variaza de la caz la caz.
c) Violenta in familie este un fenomen ce ia amploare. Maltratarea partenerului si a copiilor are
loc in toate clasele sociale, dar posibilitatea maltratarii creste o data cu problemele financiare.
Cazurile de maltratare a copiilor sunt in crestere. "Ca si in cazul maltratarii unuia dintre soti, sunt
responsabili mai ales barbatii. In multe cazuri, cei care maltrateaza au fost maltratati in copilarie,
astfel perpetuand un ciclu de violenta". Copiii maltratati sunt frustrati de dragoste, pierd bucuria
de dragoste si intelegere a semenilor, sanatatealor psihica fiind periclitata.
d) Alte cazuri:
- Certurile si neintelegerile dintre parinti au efecte traumatizante asupracopiilor.
- Divergentele dintre parinti cu privire la masurile educative au urmarinegative asupra educatiei.
- Daca parintii mint, fura, injura, sunt necinstiti, in cele mai multe cazuri copilul va imita
comportamentul acestora.