PORTOFOLIU

pentru Evaluarea pe parcurs 1

  Statul şi rolul individului în societate

•Solidaritate
•Sociabilitate
•Socialitatea

INDIVID si SOCIETATE

1. Relatia Individ - Societate Democratica

Omul este o fiinta sociala, el traieste in si prin societate. Se spune chiar ca cea mai
veche nevoie a omului este nevoia de celalalt. In afara societatii, in conditii de salbaticie,
omul risca sa piara sau sa se dezumanizeze.

Interactionand cu semenii sai, omul invata limba, valorile si regulile convietuirii

sociale, devine parte integranta a societatii.

Pentru a intelege cum e posibila viata sociala, cum functioneaza societatea, sa

analizam mai intai locul si rolul individului in societate, modul in care indivizii, grupurile,
colectivitatile se integreaza in societate.

A.      Statut si rol social

a). Statut social

Fiecare om ocupa un anumit loc si joaca un anumit rol in societate. Locul (statutul)
pe care-l ocupa ii confera anumite drepturi si indatoriri.

Deoarece indivizii fac parte in acelasi timp din mai multe grupuri sociale, ei vor
avea mai multe statute. Asa de exemplu, adolescentii au statutul de elevi la scoala, de copii
in familie, de prieteni la joaca etc. Un medic poate fi in acelasi timp tata, sot si sportiv etc.

Din ansamblul statutelor (pozitiilor sociale) pe care le detine o persoana, unele sunt
foarte importante, ii afecteaza viata in mare masura, altele sunt mai putin importante. Astfel,
in societatea moderna, statutul profesional si statutul familial sunt statute majore. Pierderea
unui astfel de statut ii poate provoca individului sentimente de tristete, inutilitate, adanca
suferinta, ii poate tulbura identitatea. Asa se poate intampla, de exemplu, cand oamenii isi
pierd statutul profesional, datorita intrarii in somaj sau pensionarii. Chiar si modificarea
majora a unui statut principal, cum ar fi cel de parinte, este greu de suportat. Cand copiii
cresc, se casatoresc, parasesc locuinta parintilor, acestia din urma se pot simti mai putini utili,
mai putin importanti in viata copiilor lor.

Unele din statutele pe care individul le detine le-a primit la nastere, de la societate:
sexul, rasa, religia, nationalitatea etc.; nu le-a ales, i-au fost date. Ele se mai numesc si statute
atribuite. Pentru alte statute avem posibiliatea sa optam. Ne alegem, de exemplu, profesia,
prietenii, sotul /sotia etc. Aceste statute depind, in mare masura, de preferintele, calitatile
noastre. Ele se numesc statute dobandite.

Statutele pe care le detine o persoana pot fi concordante (armonice) sau pot intra in
conflict. Astfel, o femeie poate fi in acelasi timp o mama buna, o coafeza priceputa, buna
sotie si prietena. Statutele ei coexista in armonie. Daca insa profesia i-ar ocupa tot timpul si
si-ar neglija copiii si sotul, statutul profesional ar intra in conflict cu cel familial.

Exista si statute conflictuale in sine, respectiv statutele intermediare cum ar fi, de

exemplu, statutul de subofiter sau de maistru. Subofiterul se poate simti mai apropiat, mai
solidar cu soldatii sau, dimpotriva, cu ofiterii. Maistrul poate oscila intre a sustine, mai
degraba cauza managerilor sau, dimpotriva, a muncitorilor.

b). Rol social

De la persoana care ocupa un anumit statut, societatea asteapta un anumit

comportament. De la un vanzator asteptam sa ne serveasca cu amabilitate si corectitudine, de
la un medic, sa ne consulte si sa ne ofere tratamentul corespunzator etc.

Rolurile se refera deci la comportamentele corespunzatoare unui statut. Ele

reprezinta punerea in act a drepturilor si indatoririlor prevazute de statutul corespunzator.

Rolurile corespunzatoare unui statut nu au fost mereu aceleasi. Astazi, rolul femeii
a suferit schimbari esentiale fata de trecut. Femeile joaca azi un rol important nu numai in
familie, ci si in viata economica, culturala, politica a societatii.

Invatarea si indeplinirea rolurilor duce la formarea personalitatii individului si

asigura functionarea societatii umane, fiind deosebit de importante atat pentru indivizi, cat si
pentru societate. Asemenea statutelor, rolurile pot fi date, impuse sau dobandite, achizitionate.
In corelatie cu statutele sociale, fiecarei persoane ii sunt proprii, la un moment dat, mai multe
roluri sociale care pot fi concordante sau discordante. Un exemplu de situatie care creeaza un
conflict de roluri ar fi urmatoarea: un prieten care trece printr-o perioada grea ne cere sa-i
facem o vizita. A doua zi avem insa un examen greu si trebuie sa invatam toata ziua. Ce
facem in aceasta situatie? Cum impacam rolul de prieten cu cel de elev?

Spre beneficiul individului si al societatii, conflictele dintre statute si roluri trebuie

rezolvate. Deseori se impune gasirea unor solutii de compromis care sa impace ambele parti,
sa regleze atitudinile divergente.

B.      Statut si rol in societatea democratica

Milenii de-a randul, in societatile precapitaliste, pozitia sociala a unui individ era
prescrisa, era dictata de familia in care sa nastea, schimbarea pozitiei nu era posibila, existau
legi care nu permiteau acest lucru. Astfel, in India traditionala indivizii apartineau castei in
care se nasteau si ramaneau in acea casta pana la sfarsitul vietii. Deseori, situarea individului
intr-o casta era legata de o anumita ocupatie (casta cizmarilor, a macelarilor etc.). Aceste
ocupatii erau transmise prin intermediul familiilor, generatiilor viitoare. Statutul profesional
ca si statutul marital erau statute date, atribuite. Casatoriile se faceau intre persoane ce
apartineau acelorasi caste. Alegerea partenerului de viata era realizata de parintii tinerilor ce
urmau a se casatori.

In societatile moderne, pozitia sociala primita de o persoana prin nastere poate fi

schimbata. Statutele profesionale si maritale (de sot/sotie) sunt statute dobandite pe care
indivizii le aleg si le obtin intr-o mare masura prin aport personal.

Chiar daca indivizii se nasc intr-o familie saraca, nu exista nici o lege, reglementare,
care sa-i impiedice sa se imbogateasca, daca sunt capabili. Chiar daca se nasc intr-o familie cu
un standard educational modest, societatea nu-i impiedica sa obtina inalte performante
educationale.

In societatile democratice, indiferent de originea lor sociala (de statutul social al

familiei in care se nasc) tinerii se pot pregati si pot aspira la ocuparea oricarui statut socio-
profesional.

Democratia ofera egalitatea sanselor, tuturor membrilor sai. Indivizii au

posibilitatea de a urca pe scara ierarhiei sociale indiferent de statutul familiei din care provin.
Ascensiunea sociala depinde mai mult de competentele si personalitatea individului, decat de
originea lui sociala.

Democratia este definita ca o societate meritocratica. Cu alte cuvinte, fiecare ocupa

locul pe care-l merita, “Omul potrivit, la locul potrivit” . Recompensele pe care societatea le
acorda membrilor sai sunt in functie de importanta rolurilor pe care acestia le joaca, de
calitatile, de competentele lor. Cei care vor juca roluri mai importante in societate si vor avea
competente deosebite, vor ocupa cele mai inalte pozitii in societate si invers.

Libertatea si egalitatea sanselor sunt premisele fundamentale ale demnitatii umane.

Societatea democratica este singura care poate aspira la respectarea demnitatii

umane, la asigurarea egalitatii sanselor tuturor membrilor ei. Ea interzice, din punct de vedere
legal, orice forma de discriminare in raport cu sexul, rasa, apartenenta etnica si religioasa.

Discriminarea este forma de incalcare a dreptului la egalitatea sanselor si la

afirmarea plenara a personalitatii umane, fiind incompatibila cu natura democratica.

Discriminarea este de multe ori, rezultatul prejudecatilor si cunoasterii insuficiente

a celorlalti.

Desi in societatea democratica discriminarea este interzisa prin legi, exista totusi
situatii in care poate fi intalnita, fiind un mijloc utilizat atat de indivizi, cat si de anumite
institutii. De exemplu, sunt cazuri in care la aceiasi munca, femeile sunt platite cu un salariu
mai mic decat barbatii.

Succes dupa Ron Jenson

 - Fii harnic, fii activ  ! - Fii atent la cei din jur!

- Descopera-ti talentele, vocatia ! - Gaseste resurse in interiorul tau !

- Fii corect in tot ce faci ! - Ia in calcul toate aspectele vietii !

- Gandeste sanatos (pozitiv) ! - Adapteaza-te la schimbare !

- Urmareste-ti scopul ! - Mentine directia !

C.      Integrarea individului in societate

a). Ce este integrarea sociala?

= Proces continuu in viata omului si a societatii

Pretutindeni, prima lume sociala a copilului este familia. Crescand, copiii vin in
contact si cu alte forme ale vietii sociale: incep scoala , invata o profesie si apoi o exercita,
mai tarziu, isi intemeiaza propria familie. Aceasta trecere de la familia de origine, la scoala,
profesie si apoi la familia conjugala presupune integrarea lui in noile grupuri din care va face
parte: grupul scolar, profesional, noua familie. Cu alte cuvinte, pe tot parcursul existentei sale,
fiinta umana este pusa in situatia de a se integra in diverse grupuri, comunitati umane.
Integrarea sociala are caracter continuu.

Integrarea sociala presupune aderarea indivizilor umani la scopuri comune prin

asimilarea de roluri, modele de comportament si de interactiune. Prin acest proces individul
se situeaza intr-un grup sau o colectivitate, dobandeste un anumit statut, joaca anumite roluri,
i se recunoaste o identitate sociala. Integratul devine un element functional in sistemul
integrator.

= Proces fundamental si interactiv

Spunem despre ultimii veniti in grupul din care facem parte ca s-au integrat usor sau,
dimpotriva, ca au dificultati de integrare.

Cand grupul spune despre noul venit: « E cu noi », « E de-al nostru », inseamna ca
integrarea s-a produs. Noul membru al grupului ii impartaseste acum scopurile, idealurile
generale, actioneaza in conformitate cu acestea. Joaca un anumit rol, simte ca-i apartine, se
simte atasat de grup. Integrarea este un proces interactiv la care participa deopotriva noii si
vechii membrii ai grupului.

Etapele si tipurile integrarii sociale

Integrarea sociala este un proces relativ de durata care presupune parcurgerea mai
multor etape: acomodarea, adaptarea, participarea si integrarea propriu-zisa.

Acomodarea este perioada in care noul venit (persoana, grup etc.) se informeaza
asupra obiectivelor si caracteristicilor grupului, invata rolul care ii revine conform statutului
dobandit, informeaza grupul asupra propriilor scopuri, aspiratii, incearca sa se faca cunoscut
si sa-i cunoasca pe ceilalti (membri ai grupului).

Adaptarea este consecinta interactiunilor dintre cele doua parti (integrat-

integrator) si consta intr-o serie de transformari, ajustari mutuale ale caracteristicilor si
conduitelor indivizilor participanti la interactiune. Se produce acum acceptarea si respectarea
reciproca a valorilor, atitudinilor, comportamentelor membrilor grupului.

Participarea este etapa in care indivizii (persoanele) care se integreaza isi asuma
rolurile ce le revin si promoveaza diferite initiative personale. Ea presupune atat implicarea
subiectiva a persoanei care se integreaza, prin atitudini, aspiratii, cunostinte, cat si implicarea
obiectiva prin actiuni si interactiuni in grupul integrator.

Integrarea propriu-zisa presupune transformarea noului venit intr-un membru

efectiv, intr-un element functional al grupului, comunitatii integratoare.

In functie de mediul, domeniul in care se desfasoara, integrarea poate fi socio-

profesionala, urbana, rurala, culturala, educationala etc.

Asimilare si integrare profesionala

Exista momente deosebit de importante in viata omului, momente care ii

marcheaza intreaga existenta: prima zi de scoala, prima zi de lucru, casatoria etc. Trecerea
de la scoala, ucenicie la profesie e cu atat mai importanta cu cat ea coincide, de multe ori, cu
trecerea de la copilarie la maturitate.

Studiile arata ca inceperea carierei profesionale, prima zi de lucru este o data, un

eveniment de care oamenii isi amintesc pana la adanci batraneti. Amintirile pot fi mai mult
sau mai putin placute, in functie de modul in care au fost primiti in grupul de munca , de
modul in care s-a realizat integrarea lor profesionala. Un nou venit in firma, in echipa de lucru
(ca si in orice grup) poate fi asimilat, integrat sau, dimpotriva, marginalizat.

La inceput, noul angajat al firmei se simte strain de echipa alaturi de care trebuie
sa lucreze. In acelasi timp, pentru echipa, chiar daca aceasta ii arata simpatie, antipatie sau
indiferenta, el este un om nou, « o necunoscuta ». Cu timpul insa, noul venit incepe sa se
obisnuiasca, sa se acomodeze cu echipa de lucru, iar aceasta din urma incepe sa-l considere ca
pe un membru al ei, astfel producandu-se procesul acceptarii si asimilarii lui in grupul
profesional.

Putem spune deci ca asimilarea profesionala se realizeaza intr-un fel, de la sine,

cu trecerea timpului. Spre deosebire de aceasta, integrarea profesionala este un proces mai
constient si uneori mai organizat. Membrii vechi, sefii de echipa, maistrii, inginerii, socio-
psihologul firmei (acolo unde exista) sunt preocupati de sprijinirea noilor angajati in vederea
integrarii lor in colectivul de munca. Multe firme din lume organizeaza adevarate ceremonii,
« ritualuri » de primire a noilor membri in colectivul de lucru, intruniri de « bun venit »,
convorbiri manageri - noi angajati, inmanarea unor materiale informative privind organizarea
si functionarea intreprinderii. Astfel de activitati nu rezolva dar ajuta, usureaza procesul
integrarii, proces ce necesita, de multe ori, un drum destul de lung si anevoios.
 Pe parcursul vietii, omul isi poate schimba de mai multe ori locul de munca, chiar
si profesia. Am putea spune ca procesele de integrare insotesc intreaga cariera profesionala a
individului.

b). Beneficiile si costurile integrarii sociale

Pentru a se integra in grupuri, colectivitati sociale, oamenii trebuie sa respecte

regulile pe care acestea le impun si sa adopte anumite comportamente. Ei trebuie sa fie
capabili sa constientizeze nu numai scopurile (interesele) individuale, ci si pe cele de grup,
sociale, umanitare chiar. Integrarea sociala presupune armonizarea intereselor personale cu
cele colective. Presupune, de asemenea, inscrierea valorilor moral-civice, expresie
fundamentala a nevoilor societatii, in scara de valori personala a fiecaruia dintre noi.
Respectarea drepturilor celorlalti si indeplinirea datoriilor cetatenesti constituie alte conditii
fundamentale ale integrarii sociale. Mai mult decat atat, pentru a fi acceptati intr-un grup,
suntem nevoiti, uneori, sa renuntam la anumite capricii, obiceiuri, excese, comoditati etc.

La prima vedere, s-ar parea ca pretul integrarii individului in societate nu e deloc

mic. Comparandu-l insa cu beneficiile, el este aproape nesemnificativ. Integrat in grup,
individul se bucura de pretuire, afectiunea celorlalti membri, se simte mai in siguranta, se
orienteaza mai usor in viata, gaseste mai lesne reperele care dau sens existentei. Integrarea
indivizilor in societate asigura satisfacerea nevoilor personale de afiliere, afectiune, afirmare a
personalitatii. Societatea acorda cetatenilor sai drepturi civile, politico-economice, sociale si
culturale. Exista o legatura organica intre aceste drepturi si indatoririle pe care indivizii le au
fata de societate.

Societatea ne acorda drepturi numai in masura in care ne asumam

responsabilitatile care decurg din aceste drepturi. Nerespectarea (neindeplinirea) indatoririlor
atrage dupa sine pierderea dreptului in cauza si este sanctionata de societate. Integrarea
sociala este un schimb de drepturi si obligatii, de costuri si beneficii intre indivizi si societate.
Raportul intre beneficii si costurile integrarii nu este acelasi in toate comunitatile, grupurile,
societatile.

Exista societati, grupuri in care integrarea sociala cere un pret mai mare:
renuntarea la propria identitate, uniformizarea, depersonalizarea, conformarea oarba a
indivizilor la cerintele grupului, societatii. Asa se intampla in grupurile mafiote, sectele
fanatice, organizatiile paramilitare etc. Aceiasi situatie este intalnita si in societatile totalitare
(de tip fascist sau comunist) in cadrul carora nu este permisa nici o abatere de la modul de
gandire, regulile, comportamentele, impuse de autoritati.

Stau de veghe si actioneaza pentru realizarea acestui obiectiv asa-numitele

« institutii totale »: inchisori, politia secreta, spitalele de boli mintale, unitatile militare etc. In
aceste conditii, libertatea si autonomia individului devin o utopie.

Pe de alta parte, integrarea indivizilor in societate presupune dialog, comunicare

si posibile conflicte intre ei. Diferentele de opinii, de interese, de caracter pot genera
neintelegeri, tensiuni, conflicte interumane. Rezolvarea lor pe cale pasnica e o conditie a
mentinerii coeziunii grupului.

Iata cateva reguli care ar trebui respectate in vederea reconcilierii partilor aflate
in conflict:
 a). Descoperiti cauzele care au generat dezacordul.

b). Nu implicati o terta persoana in rezolvarea conflictului.

Este preferabil ca persoanele in cauza sa-si rezolve singure conflictele. O a treia

persoana )sef, tribunal s.a. ) poate solutiona conflictul in detrimentul ambelor parti.

c). Ascultati si punctul de vedere al celeilalte parti.

d). Acceptati diferenta de opinii.

e). Nu tineti cont doar de sentimentele personale. Puneti-va in locul celuilalt!

Cugetare de Traian Herseni

«  Dupa solemnitatile de primire urmeaza munca de toate zilele, cotidianul cu toate

bucuriile si amaraciunile lui, cu numeroase succese, dar tot atatea esecuri posibile, incat este
nevoie de perioade lungi de adaptare pana se ajunge la acea experinta a vietii, echivalenta
cu o mare intelepciune, care te face sa intelegi ca viata este in acelasi timp buna si rea,
frumoasa si urata, grea si usoara, dupa imprejurari, si sa alegi, dar mai ales sa retii din ea,
pe cat este cu putinta, numai ceea ce merita .»

c). Democratie si integrare sociala

Democratia – prin definitie – presupune participarea membrilor sai la

conducerea societatii, la elaborarea si aplicarea decizilor. Participand la viata sociala, oamenii
isi satisfac nevoia imperioasa de integrare sociala, de apartenenta si identificare cu universul
social in care traiesc si care da sens vietii. Acordul lor cu deciziile guvernamentale este cu atat
mai mare, cu cat participa mai mult la luarea lor.

In societatea democratica oamenii au posibilitatea de a-si exprima opiniile,

interesele, valorile personale.

Armonizarea diferentelor de opinii si interese – conditie a integrarii si pacii

sociale – se realizeaza prin dialog, negociere, arta convingerii.

Se impaca astfel, nevoile personale cu cele sociale, creste implicarea responsabila

a indivizilor si grupurilor in viata social-politica, creste atasamentul fata de valorile civice –
democratice (libertate, responsabilitate, toleranta, demnitate), se realizeaza consensul social.

Oamenii inteleg ca au si datorii, nu numai drepturi, ca sunt indreptatiti sa astepte

din partea societatii sa li se respecte drepturile numai daca isi indeplinesc obligatiile care le
revin fata de societate. Are loc schimbul de drepturi-indatoriri intre societate si membrii sai,
ce are ca efect principal intarirea integrarii sociale, consolidarea democratiei.

Studiile au demonstrat ca acolo unde exista multi marginalizati (indivizi, grupuri),

democratia este in pericol. Democratia se consolideaza pe masura ce reuseste sa integreze in
viata sociala persoanele, grupurile ramase la periferia societatii.
 In concluzie, democratia favorizeaza, mai mult decat oricare societate, integrarea
activa a indivizilor in societate. La randul ei, integrarea-participarea sociala fortifica
democratia.

Consecintele neintegrarii sociale

Nu toate grupurile si indivizii reusesc sa se integreze in societate.

Exista persoane, comunitati, grupuri care raman undeva, la marginea societatii

suportand cu greu insatisfactia excluderii sociale. Marginalizatii, lipsiti de prieteni, sunt priviti
cu antipatie, cu ostilitate, de cei din jur, sunt barfiti, dispretuiti, evitati, izolati, nu isi satisfac
nevoia de recunoastere si apartenenta, isi pierd sensul vietii.

La un astfel de tratament din partea societatii, ei raspund pe masura: isi pierd

interesul pentru activitatile de grup, devin indiferenti, ostili, agresivi fata de societatea care i-a
marginalizat, ii incalca normele. O societate care dispretuieste, izoleaza anumiti indivizi,
grupuri, nu poate astepta de la acestia recunostinta, atasament, conformitate la normele sale.

Neintegrarea sociala, prin consecintele ei, este un esec atat pentru individ, cat si
pentru societate. In cadrul grupurilor marginale pot fi inclusi: somerii, saracii, prostituatele,
« copiii strazii », handicapatii, bolnavii psihic, minoritatile etnice puternic discriminate etc.
Singure, persoanele si grupurile marginale nu pot depasi situatia in care se afla, pentru ca sunt
lipsite de resursele (economice, educationale, politice) de care ar avea nevoie si sunt supuse
unui proces continuu de discriminare. Ele tind, dimpotriva, sa se izoleze si mai mult de
societate, adoptand comportamente si moduri de viata diferite de ale acesteia, fapt ce
adanceste si mai mult situatia in care se afla, impingandu-le si mai mult la periferia societatii.

Cu timpul, pot deveni pericole reale pentru societate ducand la cresterea

infractionalitatii.

Doar societatea, prin politicile sale sociale, poate sprijini aceste persoane in
vederea integrarii lor. Nu toate societatile insa sunt dispuse sa investeasca la fel de mult in
acest proces. Statul prin politicile sale sociale are datoria de a sprijini persoanele, grupurile
aflate in dificultate (boala, batranete, handicap, somaj etc.).

Protectia sociala cuprinde ansamblul politicilor, masurilor, institutiilor care

asigura sprijinul persoanelor si grupurilor (confruntate cu astfel de probleme) care nu pot sa
realizeze prin efort propriu conditii minime de viata, in vederea reintegrarii lor in viata
normala.

In concluzie, pe langa scopul umanitar, politicile sociale au si un scop pragmatic:

sa rezolve problemele sociale, sa asigure pacea in societate, sa creasca gradul de integrare a
indivizilor si grupurilor in societate.

Pentru a se asigura protectia sociala a persoanelor cu probleme sunt folosite doua

modalitati principale de sprijin: sistemul asigurarilor sociale si sistemul asistentei sociale.

Sistemul asigurarilor sociale cuprinde: pensii, ajutoare de somaj, ajutoare de

boala si de ingrijire medicala. Marimea acestora difera in functie de contributia adusa la
fondurile care stau la baza lor, in perioada in care persoana in cauza a fost activa (a lucrat).
 In cazurile sistemului asistentei sociale, indivizii, grupurile defavorizate sunt
sprijinite cu fonduri obtinute de la bugetul de stat sau din contributia voluntara a diferitelor
persoane sau comunitati.

2. Individul si exercitarea calitatii de cetatean

Relatii sociale si reglementarea lor

Din trecut si pana in zilele noastre, comunitatile umane, grupurile sociale au

impus indivizilor norme, reguli de comportament. Necesitatea lor pentru viata sociala vine
dintr-un motiv simplu si clar: altfel oamenii nu ar fi putut trai impreuna, insasi societatile
umane nu ar fi fost posibile.

« Buna ziua ! » – iata cea mai uzuala formula prin care incepem sa comunicam
cu ceilalti: parinti, cunoscuti, profesori. Nu ne nastem cu « stiinta » sau reflexul de a spune
« Buna ziua !» . Unii invata in cei « sapte ani de acasa », altii, mai greu. Exista si o categorie
de persoane care, de obicei, uita sa salute sau/si sa raspunda la salut. Am invatat sa spunem
« Buna ziua ! » vazand cum in jurul nostru oamenii isi adreseaza aceasta formula de salut. Am
inteles ca asa se cade, asa se cuvine, am vazut mai peste tot ca asa se procedeaza. Poate ca
am simtit noi insine ca daca nu ne « obosim » sa salutam s-ar putea sa avem neplaceri: o
privire mustratoare, suntem tratati cu indiferenta sau raceala, chiar putem primi o sanctiune
verbala cu referire la bunul simt care ne lipseste.

Normele sociale indica modurile de comportament, conduita dorita de societate:

ce se cade, se cuvine, se face, trebuie, ai voie sau nu ai voie sa faci in tot felul de situatii: pe
strada, in familie, la scoala, in vizita, la serviciu etc.

Salutul apare asadar ca o regula sau norma de comportament careia oamenii i se

supun (o respecta) atunci cand se intalnesc. Oricat am fi de originali in maniera de a saluta,
nici unul dintre noi nu a inventat salutul. De mii de ani, intr-o forma sau alta, intr-un loc sau
altul, oamenii si-au rostit la inceputul si, de multe ori, la sfarsitul unei relatii de comunicare,
formele de salut: « Sanatate ! », « Ziua buna ! », « Noroc ! ».