ELEMENTE DE SOCIOLOGIA

COLECTIVITĂȚII

GRUPURILE SOCIALE ȘI ORGANIZAȚIILE

GHEORGHE (CĂCIULĂ) ELENA-LILIANA

MANOLE FLORIN
AMG I B
GRUPUL SOCIAL este reprezentat de o pluralitate de indivizi aflaţi într-o situaţie de solidaritate mai
mult sau mai puţin accentuată și care au ceva în comun, interacţionează unii cu alţii şi au un sentiment
de identitate comună.
În limbajul comun folosim și următorii termeni: mulţime, echipă, adunare, gloată, clică, gaşcă etc., dar
care sunt total diferiți de grupurile sociale.
Mulţimea este un tip aparte de grupare umană în care oamenii nu se cunosc între ei, se întâlnesc
întâmplător şi stau împreună pentru perioade scurte de timp.
Echipa este un tip aparte de grupare umană în care membrii au roluri bine definite şi exersate pentru
atingerea unui scop conştientizat şi asumat de toţi membrii, dar nu sunt un grup.
Categoria socială desemnează mai mulţi oameni care au caracteristici similare la nivelul unei populaţii
(profesorii, medicii, mecanicii etc.) – formează o categorie socială fără a forma un grup social.
 Caracteristicile si tipologia grupurilor
• intercunoaşterea membrilor;
• sentimentul de apartenenţă la grup;
• între membrii grupului există interacţiuni;
• existenţa unor caracteristici comune: valori, credinţe, aspiraţii;
• existenţa unor interese comune şi a unui scop comun.

Fig. 1. Grupurile sociale (Sursa: Carolchanning.net)

A. după mărime:
- grupuri mici (familia, un grup de prieteni) 2-10 membri;
- grupuri medii (clasa de elevi, grupa de studenţi) 25 - 40 de membri;
- grupuri mari (partidele politice) sute/mii de membri.
B. după modalitatea de constituire:
- grupuri spontane (constituite pentru o perioadă scurtă de timp; atingerea unui scop imediat);
- instituţionale (au caracter permanent, scopuri şi obiective clar precizate pe termen lung).
C. după tipul de relaţii ce se instituie între membrii grupului:
- grupuri formale (relaţii oficiale, regulile sunt stricte şi sunt instituite şi reglementate
juridic) - grupurile instituţionalizate;
- grupuri informale (relații neoficiale, neinstituţionalizate, grupul se conduce după reguli
nescrise) - grupurile de prieteni.
D. după gradul de organizare:
- grupuri organizate (au o structură bine definită şi sunt caracterizate de existenţa
mecanismelor de decizie colectivă) – sindicatul;
- grupuri semiorganizate (reprezentate de o colectivitate care exprimă interesele altora) –
un grup de profesori care reprezintă interesele elevilor într-o situaţie dată sau un grup de părinţi
care îşi reprezintă copii.

Tipuri de grupuri sociale

GRUPURI
SOCIALE

De referinţă Primare Formale Deschise Permanente

De
Secundare Informale Închise Temporare
apartenenţă

Fig. 2. Tipuri de grupuri sociale (Sursa www.slideserve.com)

Grupul de referință - grupul spre care individul aspiră sau la care se raportează (ex. elevul la profesor);
- este grupul din care nu facem parte, deşi luăm ca reper valorile, normele şi simbolurile acestuia;
- rol esenţial în socializarea anticipativă deoarece avem tendinţa de a imita valorile, atitudinile şi
comportamentul membrilor grupului de referinţă;
- din acest tip de grup cei mai mulţi tineri îşi selectează idolii;
- dorința de apartenență la acest grup poate genera frustrări, insatisfacţii şi stări de disconfort, având un
nivel de aspiraţie prea înalt în raport cu posibilităţile noastre.

Grupul de apartenență - este grupul la care individul este membru (familia de origine, clasa de elevi,
comunitatea religioasă);
- influenţează modul de a gândi, simţi şi acţiona.

Grupul primar - este un grup mic în care membrii comunică direct şi au relaţii de tipul “face to face“–
familia, grupul de prieteni etc.;
- are o puternică încărcătură afectivă și o mare putere de influenţare a individului;
- membrii grupului trăiesc intens “sentimentul de noi“, se sprijină reciproc în acţiunile lor, se ajută, grupul
oferind fiecăruia securitate emoţională.

Grupul secundar - este opusul grupului primar (elevii care frecventează acelaşi liceu), alcătuit dintr-un
număr mare de personae;
- relaţiile dintre membrii grupului sunt indirecte, sentimentul apartenenţei la grup este mai slab;
- implicarea emoţională a individului în aceste grupuri este redusă.
Grupul deschis - este grupul la care accesul indivizilor din alte grupuri este juridic posibil (partidele
politice). Membrii grupului deschis au un puternic sentiment de loialitate şi adesea manifestă ostilitate
faţă de membrii outgroup-urilor (grupurile închise).
Grupul închis - este grupul în care accesul este interzis altor membrii din alte grupuri (castele
ordinele, clasele de elevi, grupul rockerilor etc.). Aceste grupuri sunt exclusiviste, ermetice.
Grupul parmanent - este grupul a cărui existenţă nu este legată de o epocă sau perioadă a vieţii
(comunităţile religioase).
Grupul temporar / de presiune - este grupul a cărui existenţă are loc în fenomene conjuncturale sau
istorice (militanţii pentru reformă, protecţia mediului, animalelor etc.);
- se constituie pentru a atinge unele scopuri colective (drepturi politice, libertate, egalitate de şanse);
- se formează pentru a influenţa deciziile politice;
- au scopuri colective (interese materiale sau ideologice) şi exercită presiuni sub diferite forme:
declaraţii de presă, marşuri şi mitinguri asupra autorităţii de stat.

Img. 1. Grupul #Rezist (Sursa: www.evz.ro)

Organizațiile - cuvântul organizaţie se poate referi la o instituţie cum ar fi o şcoală, fabrică, bancă etc. În
acest sens, noţiunea de organizaţie este un grup formal.
Organizaţia formală este definită ca un grup de dimensiune relativ mare care are norme, un număr de
scopuri sau obiective oficiale, o structură de statusuri şi roluri, precum şi un set de reguli destinate să
promoveze obiectivele sale. Ce distinge organizaţiile formale de alte grupuri sociale este aspectul oficial,
în mod obişnuit scris, al naturii obiectivelor, regulilelor şi a structurii statusurilor.

Img. 2. Organizația - grupul formal (Sursa: www.roaliment.ro )

Elementele organizației

Structura socială – reprezintă produsul relaţiilor existente între membrii organizaţiei. Această
structură poate fi formală – poziţiile şi relaţiile sunt definite şi specificate explicit, ori poate fi
informală – poziţiile sociale corespund caracteristicilor şi afinităţilor membrilor organizaţiei.

Participanţi sau actori sociali – indivizi membri ai organizaţiei, care contribuie la existenţa
acesteia în schimbul unor stimulente variate, în primul rând bani. Cu alte cuvinte, organizaţiile cer
participanţi, dar de asemenea în mod fundamental sunt formate de aceştia.

Obiectivele – definesc finalităţile dorite. Acestea servesc să direcţioneze, să constrângă, să identifice

şi să motiveze activitatea oamenilor din organizaţiei; de asemenea, ele folosesc ca funcţii simbolice.
Însă obiectivele individuale pot să nu coincidă cu cele colective.

Tehnologia – materialul combinat cu procesul intelectual ori al cunoaşterii prin care unele materiale
aflate în forme diverse sunt transformate în venituri. Aceasta include tehnologia socială (abilităţi,
capacităţi, cunoştinţe şi tehnici) şi, în egală măsură, maşinile, uneltele şi instrumente diverse.

Mediul – contextul material, politic, tehnologic, social şi instituţional (cultura) la care o organizaţiei
trebuie să se adapteze. Organizaţiile au relaţii cu sistemele mari din care acestea fac parte. Ele
împtumută de la mediile lor structurile sociale, participanţi, obiectivele şi tehnologiile.
Elemente care influențeaz climatul organizațional
Coeziunea organizației: are un rol major în atingerea scopurilor deoarece prin intermediul acesteia sunt asigurate
condițiile de participare a indivizilor la efortul comun. Coeziunea este influențată de o serie de factori precum:
mărimea organizației, modul de organizare, capacitatea organizației de a satisface nevoile membrilor săi,
scopurile organizației.

În privința scopurilor organizației se are în vedere următoarele

trei aspecte:
• claritatea scopurilor;
• pertinența scopurilor (sa fie bine alese);
• acceptarea scopurilor de către membrii organizației.

Img. 3. Climatul organizațional (Sursa: www.oamr-emc.ro)

Acordul membrilor față de aceste aspecte semnifică de fapt forța de atracție, coeziunea organizației. Dezacordul
conduce la respingere și când el devine dominant se ajunge la dispersie.

Organizaţiile au fost clasificate în funcţie de nenumărate criterii. Cea mai comună formă de clasificare a
organizaţiilor se realizează în funcţie de:
1. mărimea organizaţiei (mici, medii, mari şi giganţi);
2. numărul angajaţilor şi prin numărul de produse sau servicii;
3. stadiul de evoluţie (organizaţii informale şi organizaţii formale);
4. proprietar (organizaţii private şi organizaţii publice);
5. forma legală (unic proprietar, companii, corporaţii, parteneriat, cooperative);
6. aria de operare (organizaţii locale, regionale, naţionale şi internaţionale).
Comunicarea este un factor de primă mărime pentru ca organizarea socială este imposibilă fără
aceasta. Pentru organizație, comunicarea este importantă din punct de vedere al rețelelor de
comunicare și a vitezei cu care circulă informațiile în cadrul său.

Rețelele de comunicare sunt:

rețele formale, oficiale: circulare, rapoarte, note de serviciu;
rețele informale.

Circulația informațiilor poate fi: în lanț, în stea, în cerc.

Circulația în stea favorizează randamentul, dar generează starea de frustrare.
Circulația în cerc răspunde sentimentelor membrilor, dar duce la pierderea de timp.

Într-o organizație, circuitul informațional, pentru a fi eficient și controlabil, trebuie să parcurgă

traiectorii verticale și orizontale. Informația trebuie să fie exactă, concisă, concretă, oportună,
sistematizată, utilă, reînnoită și furnizată permanent.

Fig. 3. Elementele comunicării (Sursa: www.stiucum.com)

Stilul de conducere are o contribuție semnificativă la construirea climatului organizației.
Stilul este, de regulă, imitat pe linia descendentă a ierarhiei. Stilul de conducere poate tensiona
sau detensiona relațiile din interiorul organizației, poate stimula sau nu participarea indivizilor la
scopurile organizației.

Stilul directiv, autoritar, amplificat de ierarhia organizației, crează rigiditate, controlul excesiv,
supunere, dependență și se declanșează fenomene precum absenteismul, stări conflictuale,
agresiune, frustrare etc.

Stilul participativ, democratic contribuie la îmbunatățirea performanțelor organizației, stimulează

energiile creatoare ale membrilor acesteia.
Bibliografie:

Bulgaru, Maria (coordonator). Sociologie (manual). Vol. I. Chişinău, CE USM, 2003

Mihăilescu, Ioan. Sociologie generală. Concepte fundamentale şi studii de caz. Iaşi, Polirom,
2003
Preda, Marian, Comportament organizaţional, Ed. Polirom, Iaşi, 2006
Scott Richard-W., Instituţii şi Organizaţii, Ed. Polirom, Bucureşti, 2004
Vlăsceanu, Mihaela, Organizaţia: proiectare şi schimbare organizaţională. Introducere în
comportamentul organizaţional, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2005

VĂ MULȚUMIM!