Sunteți pe pagina 1din 3

Vorbirea: proces psihic cognitiv dirijat de scoarta cerebrala.

Zone din cortexul cerebral pentru vorbire:

- lobul frontal, in apropierea zonei care controleaza muschii buzelor, maxilarului, mandibulei, al corzilor vocale –
zona lui Broca (Paul Broca, neurolog francez)
 afectarea – vorbirea este lenta si efectuata cu greutate
– intelegerea nu este afectata
- in spatele lobului temporal; de obicei tot in partea stanga, in apropierea zonelor responsabile de prelucrarea
informatiilor auditorii si vizuale, zona lui Wernicke (Carl Wernicke, neurolog german)
 afectarea – vorbirea este lipsita de sens, fluenta nu este afectata

Tulburarile de vorbire ale bolnavilor pihici sunt datorate tulburarilor psihice sau celor ale functiilor limbajului si de
articulatie. Spre exemplu:
- vorbirea incoerenta, fara lagatura logica intre cuvinte, de neinteles, cum se observa in schizofrenie. Tot in acesta
boala intalnim stereotipiile verbale (repetarea frazelor/cuvintelor, cuvinte inventate care pentru bolnavare o oarecare
semnificatie, dar ptr. noi sunt de neinteles)
- ritmul vorbirii: bolnavi care vorbesc repede si mult (logoree) si intalnit la maniaci, sau cazuri cu vorbire lenta,
inceata, la epileptici.
- o alta manifestare este mutismul, cand pacientul, desi are aparatul fonator intact fiziologic, nu vorbeste (schizofrenie,
melancolie stuporoasa).
Tonul vorbirii bolnavilor este variabil: maniacii vorbesc tare, teatral, melancolicii incet, in soapta, plangand si
suspinand. (Tulburarile psihice se reflecta si in scris. Maniacii scriu mare, in linii ascendente, cu inflorituri si exces de
semne ortografice. Melancolicii scriu mic, coborand sirul cuvintelor. In schizofrenie intalnim incoerenta, stereotipii
etc).
Defecte de vorbire:
 dizartrie – vorbire lenta sau ritm greoi (tulburare in articulatia cuvintelor)
 disartrie – articularea defectuasa a cuvintelor
 dislexie – citit
 disprozodia – nu poate intona
 dislalia – tulburare de prountie
 disfonia
 disortografie

VORBIREA/ LIMBAJUL/ COMUNICAREA -> procese de transmitere a unor informatii


Comunicarea intre doua persoane presupune:
- emitator
- cod – prin intermediul codului se semnifica ceva (sistem de semne prin care se recepteaza sau se transmite un mesaj
informational)
- canal de comunicare
- mesaj
- receptor sau destinatar
- feed-back/ conexiunea inversa de la destinatar la emitator/ mesaj de raspuns

Intr-un dialog, rolurile de emitator si de destinatar-receptor se schimba alternativ.


Limba reprezinta un sistem de semne, ce functioneaza in calitate de mijloc de comunicare si
instrument al gandirii. Limba şi limbajul nu sunt identice. Limba include cuvintele cu semnificaţia lor, sintaxa
(regul), de asemenea fonemele (vorbirea orala) şi grafemele (vorbirea scrisa).
Limbajul, vorbirea – proces de comunicare prin intermediul limbii.
Limbajul – proces psihic de utilizare a limbii in vederea realizarii functiei de comunicare, cunoastere sau reglare.
Forma de baza, naturala, concreta a limbajului este vorbirea (limbajul oral).
Vorbirea – activitatea comunicativa ce se insuseste treptat, se invata si sistematizeaza prin exersare, experienta ce
debuteaza in copilarie si se extine pe parcursul intregii vieti. Invatarea limbajului difera de la o persoana la alta, dar
teoretic ar trebui sa inceapa la varsta de 2 ani (2 ani – 100 de cuvinte; 6 ani – 2500 cuvinte).

Stimulii vorbirii sunt cuvintele. Stimulii se prezinta sub 3 forme – auz (oral)
- vaz (scris)
- pronuntie

Mecanismul neurofiziologic al virbirii


Procesul are la baza mecanisme nervoase reflexe; incepe cu stimularea neuronilor motori sub influenta impulsurilor
aferente (auditive, vizuale, chinestezice, tactile etc) la nivelul scoartei cerebrale.
Perceptia limbajului oral – zona auditiva din lobul temportal.
Actul vorbirii – zonele motorii din lobul frontal
Actul citirii – zonele primare si asociative din lobul accipital si a celor motorii si vizuale din lobul freontal
Scrierea – Zonele motorii din lobul frontal
Majoritatea functiilor lingvistice sunt localizate in emisfera dominanta (stanga pentru dreptaci, dreapta pentru
stangaci).

Functiile limbajului
1. functia semnificativa
2. functia comunicativa sau de transferare a unui continut de la o persoana la alta, care poate fi impartita in:
- informativa;
- afectiv-expresiva;
- imperativa.
Aici pot sa apara bariere de comunicare, cum ar fi: factori fizici (zgomot), factori intelectuali (diferente educationale),
factori sociali (diferente de varsta), factori psihologici.

3. functia cognitiva
4. functia simbolic-reprezentativa
5. functia expresiva
6. functia persuasiva
7. functia reglatoare
8. functia ludica
9. functia dialectica sau de formulare si rezolvare a contradictiilor sau conflictelor problematice

Formele limbajului
- activ (initiativa in comunicare). Presupune exersare si cultivare sistematica.
- pasiv (citirea). Limbajul pasiv este mult mai bogat.
a. limbajul oral: este forma fundamentala a limbajului. El este viu si dotat cu un ansamblu de mijloace de
expresivitate.
Dialogul oral poate fi: colocvial, dialogat sau monologat.
b. limbajul scris: este mai pretetios, necesita elaborarea frazelor. Se intalnesc greseli, corecturi, completari.
c. limbajul intern: se desfasoara in sfera launtrica, mintala.
Limbajul intern prezinta mai multe forme:
- forma automatizata ( desfasurata in baza deprinderii);
- forma pasiva, implicata in ascultare si intelegere;
- forma anticipativa, prin care se planifica vorbirea orala sau scrierea;
- vorbirea interna, ca modalitate relativ desfasurata de limbaj intern.

Corelatia dintre gandire si limbaj


Limba ia parte la procesul de gandire datorita abilitatilor sale (materie sonora a unui cuvant, sensul si structura unei
propozitii).