PIPP, AN III, Gr.

IV

Logopedie

Cauze și clasificări
ale tulburărilor de
limbaj.
Normal și patologic în evoluția
limbajului

Fuior Petruța
Iușcă Florentina-Daniela
 Cuprins:
I. Cauze și clasificări ale tulburărilor de limbaj
 Etiologia tulburărilor de limbaj;
 Clasificarea tulburărilor de limbaj;
 Frecvența și necesitatea corectării tulburărilor de limbaj.

II. Normal și patologic în evoluția limbajului

 Evoluția limbajului la copil.

III. Concluzii

IV. Aplicații

V. Bibliografie
“ Limitele limbajului meu, înseamnă limitele lumii mele .“
Ludwig Wittgenstein
Limbajul este activitatea psihică umană de comunicare cu ajutorul limbii și
instrumentul cel mai important al gândirii și al conștiinței.

limbajul
expresiv 
LIMBAJUL
limbajul
receptiv

Limbajul și limba sunt strâns legate, dar nu sunt echivalente. Limba este
aceeași pentru toți vorbitorii aceleiași comunități, este rezultatul evoluției
societății și conservă cultura acesteia.
 Cauzele tulburărilor de limbaj

Se disting două cauze:

1. factori externi – factori fizico–mecanici(supraîncălzirea,suprarăcirea);
- biologici – bacterii
- sociali;

2. factori interni – influenţează asupra – aparatului central al vorbirii;

- scoarţei cerebrale
Tulburările de limbaj apar ca urmare a acţiunii unor procese complexe în
perioada:
- intrauterină: intoxicaţii, infecţii, boli infecţioase ale gravidei,
incompatibilitate R.H., carenţe nutritive, traume mecanice, psihice;
- naşterii – naşteri grele, prelungite, care duc la leziuni ale S.N.C., asfixii,
traume fizice;
- după naştere – cele mai multe.
În general cauzele pot fi grupate în 4 categorii:

1. CAUZE ORGANICE, care pot fi de natură centrală sau periferice.

Centrale – lezarea creierului datorită traumatismelor mecanice ale

capului în timpul naşterii, boala părinţilor ( sifilis, alcoolism,tuberculoză ), boli
suportate în copilărie (difterie, scarlatină,meningită, encefalită, pojar, tifos ).

Sub influenţa lor are loc fie dezvoltarea anormală a creierului, fie deformarea lui
parţială, degenerarea unor celule sub influenţa intoxicaţiei, ruperea legăturilor
nervoase, etc.
Leziunea unor regiuni mari ale scoarţei provoacă grave tulburări ale vorbirii şi
gândirii ( alalii, afazii, agnozii ). Lezările zonelor mai elementare – dislalii.

Periferice - lipsurile organelor – anomalii congenitale ale organului auditiv, oaselor

periferice ale craniului, maxilare, dinţi, palat tare, moale, limba, buze, etc.
Gradul de deteriorare a vorbirii nu depinde totdeauna de mărimea leziunii
anatomice, ci mai ales de importanţa ce o are organul lezat în funcţia vorbirii.
2. CAUZE FUNCŢIONALE

În aceste situaţii vorbirea e lezată fără să fie leziuni organice stabilite.

Ex. dislalia, bâlbâiala sunt cauzate de raportul greşit excitaţie, inhibiţie sau
insuficienţa funcţională a S.N. central sau periferic.
Datorită acestor cauze pot avea loc tulburări ale limbajului care privesc atât
sfera senzorială ( receptoare ) cât şi cea motorie ( efectoare ).
Cauzele funcţionale pot afecta oricare din componentele pronunţării:
expiraţie, fonaţie, articulaţie. Pot avea loc tulburări ale proceselor de
excitaţie, inhibiţie, nutriţie la nivelul cortexului, insuficienţe funcţionale ale
S.N.C., motorii, deficienţe ale auzului fonematic.
4. CAUZE PSIHO – SOCIALE

Au o frecvenţă relativ mare, iar efectele lor negative se reflectă în dezvoltarea

limbajului şi a întregii dezvoltări psihice.
Acestea sunt:
 aplicarea unor metode greşite de educaţie;
 slaba stimulare a vorbirii copilului;
 încurajarea în folosirea unei vorbiri incorecte pentru amuzament;
 imitarea unor modele de vorbire deficitară;
 trăirea unor stări conflictuale;
 stres;
 suprasolicitare care duce la oboseală excesivă.
 I.2. Clasificarea tulburărilor de
limbaj

Clasificarea tulburărilor de limbaj este foarte dificilă din mai multe motive:

 complexitatea mecanismelor anatomo-fiziologice care stau la baza formării

şi dezvoltării vorbirii;
 cuplarea diferitelor deficienţe de limbaj la aceeaşi persoană;
 lipsa unei terminologii unitare pentru definirea acestor tulburări.

O schemă de clasificare aparţine lui Emil Verza (1982), care îmbină mai multe
criterii în acelaşi timp: anatomo-fiziologic, lingvistic, etiologic,
simptomatologic şi psihologic:
1. tulburări de pronunţie și articulație:
 Dislalia, rinolalia, dizartria, etc.

2. tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii:

 Bâlbâiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia, aftongia, etc.

3. tulburări de voce
 afonia, disfonia, fonastenia, pseudofonoastenia, mutația patologică a vocii.

4. tulburări ale limbajului citit-scris :

 Agrafia, alexia, disgrafia, dislexia.

5. tulburări polimorfe de limbaj :

 Afazia și alalia.

6. tulburări de dezvoltare a limbajului:

 Mutismul psihogen si retardul sau intarzierea in dezvoltarea vorbirii

7. tulburări ale limbajului bazate pe disfuncţii psihice:

 Dislogii, ecolalii, jargonofazii.
 dislalia

1. tulburări
de pronunţie
și articulație
rinolalia dizartria
 fonastenia,
pseudofo-
noastenia
mutația
afonia,
patologic
disfonia
ă a vocii

3. tulburări
de voce
 alexia

4. tulburări
ale
agrafia limbajului disgrafia
citit-scris

dislexia
afazia alalia

5. tulburări
polimorfe de
limbaj
 6. tulburări întarzierea
mutismul de în
psihogen și dezvoltarea
retardul
dezvoltare a vorbirii
limbajului
 7. tulburări ale
limbajului
bazate pe
disfuncţii
psihice

dislogii ecolalii jargonofazii

dislexia dislalia
 Dislexia este o tulburare de învățare; dislalia este o tulburare de vorbire.
 Dislexia este considerată cronică, deși poate fi tratată prin obținerea unor
îmbunătățiri și adaptări notabile la mediu; dislalia, cu un tratament bun
la timp, nu este cronică.
 Cauzele dislexiei sunt neurologice; cele ale dislaliilor sunt mai variate
(evolutive sau fiziologice, audiogene, funcționale, organice).
 Dislexia are mai multe probleme psihologice și emoționale asociate
decât dislalia. Unele persoane cu dislexie pot avea grave probleme de
stimă de sine și le pot afecta pe tot parcursul vieții.
 Tratamentul pentru dislexie este de obicei psihopedagogic, în timp ce
dislalia se remite, de obicei, cu munca de logopedie.
.
I.3. Frecvența și necesitatea corectării
tulburărilor de limbaj

Tulburările de limbaj sunt rezultatul disfuncţiilor intervenite în recepţionarea,

înţelegerea, elaborarea şi realizarea comunicării scrise şi orale datorită unor
afecţiuni de natură organică, funcţională, psihologică sau educaţională care
acţionează asupra copilului mic în perioada apariţiei şi dezvoltării limbajului.
 Cum putem ajuta
copiii cu tulburări de
vorbire?
Cum putem ajuta copiii cu tulburări de vorbire pentru a-i face să
înţeleagă faptul că:

– deficienţa lor în vorbire se poate corecta;

– nu este ceva care trebuie să-i izoleze de ceilalţi copii;

– şi alţi copii au trecut prin aceleaşi situaţii;

– toţi avem atât calităţi cât şi defecte şi nimeni nu este perfect;

– prin voinţă şi perseverenţă putem depăşi momentele dificile.

Pentru corectarea acestor deficienţe se folosesc două categorii de metode, unele de
ordin general, iar altele specifice fiecărei categorii de handicap lingvistic.

Metodele şi procedeele de ordin general constă în gimnastica şi miogimnastica

corpului şi a organelor care participă la realizarea pronunţiei asociate cu exerciţii
de respiraţie.

Se folosesc două categorii de exerciţii:

 de relaxare a organismului şi a musculaturii aparatului de emisie;

 de încordare a musculaturii folosite la pronunţie.

Trebuie subliniat că, todeauna, corectarea limbajului prezintă o
importanţă deosebită nu numai pentru înlesnirea comunicării şi a
integrării în procesul instructiv-educativ, dar şi pentru faptul că
tulburările de limbaj, în funcţie de gravitatea lor, provoacă modificări
negative la nivelul personalităţii şi comportamentului copilului.
- Când verificați ceea ce ați scris, vă vedeți adesea propriile dvs. greșeli? (Da
/ Nu)
- Formând un număr de telefon, confundați adesea numerele? (Da / Nu)
- Aveți probleme cu ortografia? (Da / Nu)
- Încurci întâlniri, întâlniri importante? (Da / Nu)
- Este dificil să completați formulare? (Da / Nu)
- Considerați că este dificil să transmiteți cu precizie mesajele lăsate pe
telefon altor persoane? (Da / Nu)

- Încurcați autobuzele cu numere cum ar fi, de exemplu, 95 și 59? (Da / Nu)

- Este dificil pentru dumneavoastră să stabiliți ce luni într-un an merg mai
repede și care sunt mai lent? (Da / Nu)
- Ați întâmpinat dificultăți în învățarea tabelelor de înmulțire în școală? (Da /
Nu)
- Mai mult decât alții citiți o pagină într-o carte? (Da / Nu)
- Aveți dificultăți în a determina unde este bine și unde este lăsată? (Da / Nu)
- Când spui un cuvânt lung, este dificil să pronunți toate sunetele în ordinea
corectă? (Da / Nu)
 II. Evoluția limbajului la copil

De obicei, abilitatile lingvistice ale copilului se dezvolta treptat si

ordonat. Specialistii au reusit sa explice modul in care copilul isi
dezvolta limbajul intr-o serie de etape si praguri de dezvoltare.

Nu uita ca fiecare copil se dezvolta diferit, in ritmul sau propriu, fapt

care inseamna ca poate atinge aceste praguri fie putin mai devreme,
fie putin mai tarziu.
Primul an de viata

Pana la varsta de 2 luni. Gangureste cand este fericit.

2 - 3 luni. Copilul plange diferit pentru a-si exprima stari si sentimente
diferite. Treptat, vei invata sa faci diferenta intre diferitele tipuri de
plans: de foame, de oboseala, etc
3 - 4 luni. Poate incepe sa pronunte unele vocalele, iar ganguritul
devine ceva mai sofisticat, cu sunete mai variate
5 - 6 luni. Incepe sa inteleaga si sa practice intonatia, coborand si
ridicand vocea, adesea ca raspuns la modul in care-i vorbeste mama
sau tata.
7 - 12 luni. Gangureste din ce in ce mai divers, facand noi combinatii
de sunete si intonatii. Incearca sa te imite si se comporta ca si cum
poarta adevarate conversatii cu tine. 
ATENTIE: Discuta cu medicul daca micutul nu vocalizeaza pana la
varsta de 7 luni!
Copilul mic (pana la 2 ani)
12 luni. Spune primul cuvant. Cunoaste suficient de bine unul sau mai
multe cuvinte pentru a le putea folosi
14 luni. Foloseste inflexiuni ale vocii (de ex. ridica vocea la sfarsitul unei
intrebari) si apeleaza la limbajul non-verbal pentru a-si completa discursul.
ATENTIE: Discuta cu medicul daca micutul nu spune niciun cuvant pana
la varsta de 15 luni!
16 luni. Te cheama sa-ti atraga atentia, spunand "mama", te aproba sau te
dezaproba dand din cap si rosteste multe sunete formate din consoane,
cum ar fi t, d, n.
18 luni. Are un vocabular de 10 pana la 20 de cuvinte, inclusiv nume
("Mama"), verbe ("mananca") si adjective ("rece"). Utilizeaza fraze simple
("vreau papusa") pentru a iti arata ce doreste
18 - 24 de luni. Incepe sa foloseasca doua cuvinte impreuna pentru a
exprima ceea ce observa (de ex. “tata merge” sau “buni pa”)
24 luni. Are deja un vocabular de 50 pana la 100 de cuvinte. Foloseste
propozitii scurte, cu doua sau trei cuvinte si pronume personale.
Varsta scolara (4 – 8 ani)

4 - 5 ani. Comunica cu usurinta si iti poate spune o poveste simpla

cu inceput, mijloc si sfarsit in timp ce priveste imaginile. Poate
folosi 4-5 propozitii pentru a descrie o imagine si foloseste mai
mult de un verb intr-o propozitie. Pronunta in mod corect
majoritatea sunetelor, dar poate intampina in continuare probleme
cu unele consoane: t, r, s, l, v si z. Utilizeaza o multime de cuvinte
descriptive, inclusiv cuvinte legate de timp, cum ar fi "ieri".

6 - 7 ani. Poate descrie modul in care doua elemente se aseamana

sau se diferentiaza, spune singur o poveste fara ajutorul imaginilor
si iti poate detalia conversatii sau evenimente din trecut.

8 ani. Copilul stapaneste foarte bine toate abilitatile lingvistice,

foloseste propozitii complexe in mod corect si este capabil sa
poarte o conversatie cu un adult.
III. Concluzii
https://wordwall.net/resource/8119692/tulburari-de-limbaj
Prietenul meu, balonul
Ce?
- desen,joc
Pentru ce?
- cresterea stimei de sine
- cresterea motivatiei de a participa la dialoguri
Pentru cine?
- prescolari
Jimy
- scolari
De catre cine?
- logoped
- parinte
- cadru didactic
Cum?
- activitate individuala
- activitate de grup sau la clasa
 V. Bibliografie
1. Boşcaiu, E., 1973 – “Prevenirea şi corectarea tulburărilor de vorbire în
grădiniţele de copii”, Bucureşti, E.D.P.
2. Dumitrana, M., 2001 – “Educarea limbajului în învăţământul preşcolar”
(vol. I şi vol. II), Bucureşti, Editura Compania
3. Guţu, M., 1975 – “Logopedica” (vol. I) – Centrul de Multiplicare al
Universităţii Cluj-Napoca
4. Mititiuc, I., 1996 – “Probleme psihopedagogice la copilul cu tulburări de
limbaj”, Iaşi, Editura Ankarom
5. Neamţu, C., Gherguţ, A., 2000 – “Psihopedagogie specială”, Iaşi, Editura
Polirom
6. Surdu, I., Dănilă, I., Şova, S., 1995 – “Educaţia limbajului în grădiniţă”,
Bucureşti, E.D.P., R.A.
7. Verza, E., 2003 – “Tratat de logopedie” (vol. I), Bucureşti, Editura
Fundaţiei Humanitas