Balbaiala 

(logonevroza)
mai 28, 2013educatie parentalaeducatie parentala, logopedie

,, Tulburare functionala a exprimarii verbale, care afecteaza ritmul acesteia ,in prezenta
unui interlocutor” (Dictionar explicativ de logopedie- coordonatori Georgeta Burlea-
Marin Burlea ) , balbaiala apartine patologiei comunicarii , avand manifestari diferite de
la un individ la altul : repetarea silabelo, blocaje, spasme respiratorii, sincinezii ale fetei
sau gatului.
P.P.Neveanu in,, Dictionar de psihologie “(1978) considera ca balbaiala este o ,,tulburare
a vorbirii la copii, mai rara la adulti . Balbaiala rezulta din destructurarea sau defectuoasa
functionare a reglajului verbal si consta in dezordinea intermitenta a pronuntiei, repetarii
convulsive si blocaje a unor foneme, emisiuni precipitate, urmate de momente de
dificultate in articularea unor cuvinte.Unele sunete si cuvinte sunt pronuntate incorect
.Balbaiala este solidara cu crispari, grimase, palpitatii”.
Logopedul care examineaza copilul observa ca desfasurarea cursiva a vorbirii acestuia
este intrerupta prin repetarea diferitelor sunete, silabe sau printr-o impiedicare brusca a
pronuntarii lor la inceputul sau la mijlocul cuvintelor sau frazelor si actioneaza, cat mai
devreme cu putinta, acordand atentie interactiunilor parinte-copil inca de la varsta cea
mai frageda.
Urmarind un copil care prezinta aceasta afectiune, observam ca in afara de perturbarea
fluentei vorbirii, prezinta adesea si crisparea fetei, grimase, gesturi ale mainilor,
transpiratia acestora, ticuri, inrosire, jena .Pentru a fi ajutat, copilului trebuie sa i se puna
diagnosticul cat mai corect.
Studiile realizate pe un numar mare de copii care au aceasta afectiune au pus in evidenta
mai multe forme clinice de manifestare:
-balbaiala clonica (primara),caracterizata prin repetarea exploziva ,involuntara , a
sunetelor sau a silabelor,a carei aparitie se datoreaza contractiilor musculare de scurta
durata atunci cand se introduc cuvinte sau sunete parazite care se repeta de 2-3 ori
(Georgeta Burlea –Marin Burlea sustin ca diagnosticul se pune atunci cand sunt cel putin
4 repetitii care atenteaza la integritatea cuvantului ) intrerupand cursivitatea vorbirii si
dand discursului un aspect dezagreabil .Aceasta tulburare il deranjeaza foarte tare pe
copil pentru ca-i creaza probleme la nivelul fonoarticulator ,extralingvistic , respirator,
precum si la nivel comportamental .
- balbaiala tonica, recunoscuta prin faptul ca se intrerupe cursivitatea vorbirii printr-o
incordare subita a organelor de emisie datorita declansarii spasmului muscular de lunga
durata . Odata cu incetarea spasmului, cuvintele blocate anterior erup cu o mare
explozie.In general cele doua forme se succed ,in prima faza fiind present tipul clonic
care se manifesta inconstient, urmat de cel tonic, moment in care copilul constientizeaza
defectul si face eforturi mari pentru a-l corecta
In.functie de predominanta uneia din cele doua forme de manifestare, poate fi intalnita
balbaiala clono-tonica sau tono-clonica
-balbaiala fiziologica este forma specifica care debuteaza in jurul varstei de 3 ani, cand
apar primele fraze, cand limbajul se organizeaza, iar copilul stabileste primele contacte,
in exteriorul mediului familial. Aceasta perioada poate sa regreseze si apoi sa dispara, in
functie de posibilitatile copilului de a-si dezvolta si organiza rapid limbajul.Corectarea
balbaielii fiziologice se face odata cu maturizarea SNC, a aparatului fonoarticulator,
dezvoltarii auzului si constiintei fonematice prin terapie logopedica .
- balbaiala primara (termen introdus de Bulmel in 1960 alaturi de cel de balbaiala
secundara) se produce cand simptomele au caracter inconstient, iar vorbirea nu-i impune
copilului un efort deosebit ) ;
- balbaiala secundara este atunci cand copilul isi constientizeaza defectul si incercand sa-l
mascheze isi administreaza o suprasarcina musculara, care, nefiind sincronizata cu suflul
respirator , produce blocajul , obtinandu-se astfel un cerc vicios .
Potrivit cercetarilor, 1% dintre copii sufera de balbism. Majoritatea sunt baieti, proportia
fiind de trei baieti la o fata si debuteaza de obicei intre 3-7 ani . Balbaiala nu trebuie
confundata cu acea repetare a silabelor care este specifica inceputului vorbirii si care se
deosebeste de balbism prin faptul ca uneori copilul repeta silabele, dar nu exista tensiunea
si presiunea specifice balbaielii.
Balbismul poate aparea si brusc, dupa un soc emotional sau o situatie cu impact
psihologic.
In general, balbaiala poate aparea la copii care au un fond de vulnerabilitate afectiv, la
copii introvertiti care au nevoie sa se simta inconjurati de afectiune.
Balbaiala depinde de starea afectiva a copilului in momentul vorbirii si de continutul
discutiei tensionate cu parintii , sau la scoala , cu o persoana straina.
Balbaiala se amplifica atunci cand copilului i se atrage atentia asupra deficientei de
vorbire. Cu cat este de varsta mai mare, constientizeaza situatia, iar jena il face sa se
balbaie si mai tare.
Neputinta de a comunica ii afecteaza intreaga personalitate: se izoleaza, refuza sa
vorbeasca, se teme sa vorbeasca, iar atunci cand o face se exprima incomplet.
Balbaiala nu este permanenta .Cand copilul vorbeste intr-o situatie de calm, intr-un mediu
familiar, poate sa nu se balbaie, tulburarea se accentueaza atunci cand este pus intr-o
situatie neplacuta,stresanta, sau vorbeste cu o persoana straina, cand nu se simte in
siguranta sau ii este teama.
Atunci cursivitatea exprimarii este grav afectata, prin aparitia unor blocaje iterative sau a
unor spasme puternice, odata cu incercarea de rostire a primelor silabe din propozitii,
sintagme sau chiar in cadrul unor cuvinte.
Considerata o tulburare a controlului motor al vorbirii, in care inlantuirea succesiva a
sunetelor din cuvinte nu se mai poate realiza dupa modelul firesc si expresiv al unei
limbi, in starea actuala a cercetarilor cu privire la originea ei, balbaiala, fie ea fiziologica,
lingvistica sau psihologica tinand de subiect sau de mediul sau a starnit multe
controverse.
Astfel, accentul pus pe factorii psihosociali si interactiunile dintre copil si familia sa
pentru prevenirea balbaielii si interventia precoce se justifica doar daca relatiile dintre
diverse variabile retinute, dezvoltarea tulburarii si ceea ce o mentine sunt examinate
pentru un copil in particular si nu in termeni de explicatii necesare si suficiente
predeterminate care ar trebui cautate in familie.
Primele cercetari au cautat sa puna in evidenta trasaturi generale ale familiei:
extraversiunea, hiperprotectia, trasaturi nevrotice, etc. ( Glauber 1958).
Apoi accentul s-a pus pe efectele dinamice ale atitudinilor, emotiilor si comportamentelor
in familie.
Rezultatele recente nu au pus in evidenta nici o trasatura specifica nici la subiectul
balbait, nici la parinti, in comparatie cu alte familii care au un membru atins de o maladie
sau de o dezabilitate,tulburarile psihologice in aceste familii nefiind mai frecvente decat
la restul populatiei.
Neputandu-se stabili trasaturi generale privitoare la populatia totala a persoanelor care se
balbaie este dificil sa se distinga intre factorii declansatori care favorizeaza sau mentin
balbaiala la copil.
Pentru studiul factorilor psihosociali se folosesc doua metode:
-interogarea familiilor copiilor care se balbaie, interogarea subiectului adult care se
balbaie cu privire la educatia pe care a primit-o, climatul familial in care a fost crescut,
amintiri din prima copilarie.
-observarea directa a copilului si a parintilor, fie a ambilor factori fie a unuia din doi in
interactiunea de joc .
Este absolut necesar sa se analizeze ereditatea, dispozitiile de constitutie ale copilului
,conditiile dezvoltarii sale si diverse elemente dinainte de nastere, din timpul nasterii sau
dupa nasterea copilului.
Trebuie sa se precizeze inceputul tulburarii, in perioada imediat premergatoare sau chiar
in momentul aparitiei sale .
De asemenea trebuiesc stabiliti factorii responsabili de instalarea tulburarii sau de
mentinerea acesteia, impiedicand o remisiune spontana, fie de cronicizarea sa, copilul
incepand sa se balbaie in medii si situatii tot mai numeroase.
Interventiile in cazul copiilor care se balbaie au debutat prin anii 1980 in Statele Unite si
1990 in Franta. Inainte de aceasta data, orice interventie era considerata periculoasa.
Prin 1959 Johnson emisese ipoteza ca balbaiala se poate rezolva numai daca se vorbea
mai putin.
De obicei trei copii din patru la varsta adolescentei isi revin, dar nu se stie exact care sunt
factorii care contribuie la rezolvarea problemei.
Doar interventia precoce si-a confirmat valoarea. Cu cat parintii iau in considerare
tulburarea copilului mai din timp si ajung mai repede la specialist, cu atat sansele de
disparitie a balbaielii sunt mai mari.
Intalnirea cu parintii copilului constituie un punct de plecare pentru logoped, care, ca sa
poata actiona trebuie sa depisteze cauzele balbaielii.Acestea pot fi:
-imitarea de catre copii mici a unor persoane care prezinta aceasta tulburare;
bilingvismul;diferite traume psihice;stresul determinat de anumite emotii, soc,
sperieturi,spaime, deprimare afectiva, frustare, etc;tulburari ale respiratiei;factori de
natura ereditara ;masuri educative gresite; observatii dojenitoare asupra deficientelor de
vorbire; pedepse severe administrate copiilor ce se balbaiau in anumite situatii;ironia prin
luarea in ras si imitarea celui balbait pentru a-l determina sa se exprime corect ;obligarea
unui copil sa vorbeasca in fata unor straini de care se jeneaza ; nemultumirea mamei
pentru actiunile copilului; dezaprobarea si critica severa pentru cea mai mica greseala;
observatii cu ton ridicat, rostirea si tiparea la copil ; hiperprotejarea copilului; labilitate
emotiva ;conflicte generate de neintelegerile intre parinti, intre parinti si copii; familii
dezorganizate.
Numeroase studii au ajuns la concluzia ca factorul genetic este o componenta recunoscuta
care intra in aparitia balbaielii.
-Studiile asupra familiilor au dovedit ca prezenta unei rude balbaite de gradul intai
multiplica cu doi sau trei riscul de a fi balbait.
Cel mai recent studiu, al lui Webster (1991) a stabilit pe o populatie de 169 de persoane
atinse de balbaiala ca in 66% din cazuri exista in familia lor o ruda balbaita. Celelalte
familii aveau mai mult tendinta sa vorbesca de un eveniment traumatizant specific ca
fiind cauza balbaielii.
In 1993 si Ambroze care a facut un studiu pe 69 de subiecti de varsta prescolara , a aratat
ca un copil care incepe sa se balbaie are o probabilitate egala cu 42% sa aiba o persoana
balbaita in familia sa directa si 72 % printre membrii familiei largite.Prezenta altui
membru din familie care este si el balbait nu constituie proba absoluta ca pentru ruda lui e
vorba despre o legatura genetica. Studiile nu au tinut cont de marimea familiilor
studiindu-se doar rangul in fratrie, dar acesta nu influenteaza aparitia tuburarii.
Riscul tulburarii este legat si de sex. Inainte de patru ani numarul fetelor si al baietilor
care incep sa se balbaie sunt egale, dar fetele se corecteza mai repede din motive
neexplicate.
Statisticile aratau pana in anii 80 un raport de 4 subiecti masculini la un subiect feminin
Recent studiile arata ca diferenta dintre numarul de fete si de baieti se diminueaza in timp
raportul fiind de trei baieti la o fata.
In 1984 , Kidd arata ca daca balbaiala ar putea avea origini in familie , severitatea
balbaielii nu poate avea aceeasi cauza pentru ca persoanele cu balbaiala severa nu au mai
multe rude balbaite printre rudele lor decat cele moderat balbaite.
Studiul a mai aratat ca membrii familiei unei femei balbaite nu sunt mai des afectati de
aceasta tulburare decat ai unui barbat balbait.
Cei care sufereau de aceasta tulburare erau mai numerosi in cazul rudelor de gradul 1
decat in cazul celor mai indepartate. .
Faptul ca balbaiala poate fi ereditara este o idee incontestabila , desi nu au fost desemnate
anumite gene responsabile ale tulburarii.
Datele genetice existente nu explica totul si este aceptata ideea ca factori multipli in
special ai mediului inconjurator sunt la originea unei asemenea tulburari .
-Studiile asupra gemenilor au permis studierea variatiei fenotipului care ar putea fi
atribuita unuia sau mai multor factori genetici.
In 1991 Howie demonstra prin studiul sau asupra gemenilor din care cel putin unul din
doi era balbait, ca la gemenii homozigoti 58-63 % dintre perechi erau balbaite , in timp ce
in cazul gemenilor heterozigoti procentajul era de 13-19%.Un studiu recent al lui
Andrews(1991) asupra unei populatii de 3810 perechi de gemeni australieni adulti da un
procentaj de 1,9% persoane balbaite,3,2% barbati si 1,2% femei .Deci incidenta balbaielii
nu este mai ridicata la gemeni decat la populatia normala .Printre gemenii monozigoti
(N=50 de perechi ) 20% erau ambii balbaiti .Printre gemenii heterozigoti dar de acelasi
sex (N=85 de perechi) doar 3% prezentau aceasta tulburare . Probabilitatea de a fi balbait
aidoma fratelui geaman este multiplicata cu sapte daca perechea este monozigota in
raport cu o pereche heterozigota. Andrews atribuie 71% din variante intre cele doua
populatii factorului genetic , fata de 29% atribuiti factorilor de mediu inconjurator
nefamiliali.
Instalarea balbaielii se judeca prin referire la studiile care se fac asupra fluentei si deci si
a disfluentelor oricarui copil.
Termenul de fluiditate caracterizeaza ceea ce curge cu usurinta , dar cuvantul fluenta de
origine engleza ilustreaza mai bine fenomenele a caror perceptie permite sa spunem ca un
anumit enunt este fluent , altul disfluent : linia de demarcatie intre vorbire fluenta si
vorbire balbaita este dificil de trasat in mod obiectiv .
Fluenta este definita in general de debit , ritm, absenta unui efort laringeal sau de
articulatie si, in special de continuitatea vorbirii.
Vorbirea este considerata in mod normal fluenta atat timp cat nu apar in mod obisnuit
ezitari, opriri sau repetitii.
Conform lui Johnson ( 1959) si Yairi (1982) vorbirea la adult poate contine pana la 5%
disfluente intre cuvinte ( repetitii de segmente de fraze sau de cuvinte si de interjectii )
dar nu mai mult de 1% disfuente in interiorul cuvantului insusi (repetitii de forme sau de
silabe, prelungiri sau rupturi de cuvant.)
Daca aceste disfluente apar , ele trebuie sa fie scurte , fara efort si sa nu interfereze in
comunicare, impiedicand transmiterea mesajului. Frecventa disfuentelor si elementele de
limbaj pe care ele le altereaza sunt criterii retinute pentru a judeca severitatea riscului la
care este supus copilul.
Intre 40 –80% dintre copii balbaiti nu mai sufera de aceasta afectiune la adolescenta , dar
pentru ca procentul celor rezolvati sa creasca se insista asupra necesitatii imperative a
interventiei precoce.
Momentul interventiei este gandit diferit de clinicieni. Astfel Conture (1990) sustine ca
un copil trebuie luat sub observatie atunci cand 25% din cuvinte prezinta prelungiri din
totalul de disfluente; cand sunt prezente accese de repetitii ale fenomenului sau ale silabei
primului cuvant ; cand copilul a pierdut contactul vizual mai mult de 50% din timpul
comunicarii.
In conceptia lui Paxton (1993) un copil prezinta riscul de a fi balbait, daca din totalul
cuvintelor 9% sunt balbaieli, cu miscari insotitoare uneori si o anumita constiinta a
tulburarii , prelungiri 2 secunde. In situatia in care are mai mult de 10% balbaieli , face
efort pentru a incepe repetitia 3 , prelungiri 2 secunde, constiinta accentuata a tulburarii ,
prezenta reactiilor de evitare si a gesturilor insotitoare , copilul prezinta un risc major de a
deveni balbait .
Adesea parintii rectioneaza in sensul invers celui care ar putea sa-l ajute pe copil si atunci
copilul resimte o presiune , atat temporala cat si afectiva care-i va spori dificultatea.
Mai mult chiar, sunt situatii cand parintii sunt vinovati prin comportamentul lor
provocand balbaiala copiilor.
Astfel Riley (1983) a ajuns la concluzia ca 53% din familiile care aveau un copil balbait
aveau urmatoarele comportamente :
- conversatia se desfasura intr-un ritm rapid;
- pauzele intre replici erau insuficiente, astfel incat copilul nu-si putea organiza gandurile;
-intreruperea copilului cand acesta se straduia sa vorbeasca;
- erau nerabdatori sa afle raspunsul copilului
Un exament al fluentei ,al fonologiei si limbajului este facut de logoped care observa
copilul in situatia de joc, discuta cu parintii si numai el este in masura sa faca o
programare pentru un examen psiholingvistic complet.
In timpul examenului sunt stranse un corpus de 200 de silabe (Gregory 1986) sau minin
de 100 de cuvinte pertinente ori 3 minute de inregistrare (Rustin, 1987) ,pentru a face o
analiza a fluentei copilului.
Probele la care este supus un copil balbait in cadrul examenului articulatoriu si fonologic
sunt:
-repetarea unei silabe simple;
-repetarea unei succesiuni de silabe (diadocochinezie) ,
-vocalizare sustinuta.
Daca exista tulburare fonologica, examenul perceptiilor auditive si ale proxiilor
bucofaciale va fi facut cu ajutorul probelor standardizate obisnuite.
Examenul memoriei auditive pe termen scurt , al aptitudinilor cognitive nonverbale, al
schemei corporale si al grafismului nu sunt necesare de la inceput in situatia in care
copilul este foarte mic, dar se face in cursul luarii in ingrijire logopedica daca aceasta are
loc.Probele de examinare a copilului sunt standard.
Se observa de asemenea nivelul de activitate verbala si nonverbala a copilului impreuna
cu capacitatea sa de concentrare si de mentinere a atentiei.
In cursul examenului limbajului se propune o proba de evocare, facandu-se exercitii in
momentul cand copilul va fi interesat de jocurile cu cuvintele.
Exista o proba de fluenta verbala standardizata in franceza in bateria lui Mac Carthy
(1997) iar in engleza, cel mai recent test este al lui German (1990). Este necesar ca
acestea sa fie elaborate la nivelul fiecarei limbi , pentru ca nu se pot utiliza prin trecere de
la o limba la alta.
Seturile clasice de testare a intelegerii si exprimarii orale se aleg in functie de varsta
exacta a copilului pentru ca maturarea sistemului lingvistic in aceasta perioada este foarte
rapida.
In timpul examenului de fluenta si limbaj se inregistreaza toate trasaturile calitative care
insotesc vorbirea ( gestul fonator-suflul-si eventualele caracteristici ale vocii, tensiunile
vizibile si audibile , precum orice fel de gesturi insotitoare.
Importanta este inregistrarea video daca este posibila.
Debitul este dificil de masurat, dar se observa impresia subiectiva de precipitare in luarea
de cuvant, durata pauzelor, momentele de accelerare, in special in momentul lungirii
propozitiilor.
Terapia va fi diferentiata in functie de diagnostic: daca este o balbaiala izolata sau o
balbaiata asociata cu alte dificultati lingvistice sau relationale.
Evaluarea corecta a situatiei determina durata si intensitatea luarii in ingrijire.
Daca este vorba doar despre o tulburare de fluenta sunt necesare doar 2-4 sedinte cu
parintii , la intervale care se fixeaza in functie de evolutia copilului, asigurandu-se
monitorizare telefonica indispensabila.
Daca balbaiala nu a cedat in urma masurilor luate de catre parinti printr-o schimbare de
atitudine fata de copilul lor sau daca exista o intarziere in insusirea articularii , a vorbirii
sau a limbajului se ia copilul in ingrijire logopedica in prezenta parintilor.
Durata in care un copil este luat in ingrijire logopedica variaza de la un copil la altul si in
functie de severitatea simptomului de balbaiala .
In cazul copilului foarte mic luat in ingrijirea logopedului aspectul ludic este accentuat,
exercitiile sunt inlocuite prin jocuri: jocul cu gura ( maimutareli, pantonima, mustati cu
Nutella etc.) imitari ale unor zgomote din natura si sunete scoase de animale de toate
felurile, jocuri de marionete, situatii in care copilul nu trebuie sa faca o performanta , ci
in care placerea sa de a se juca , de a castiga si a stapani formele limbajului este
predominanta.
Logopedul are o misiune destul de dificila pentru ca el nu are de luptat numai cu micutul
balbait, dar si cu mentalitatile parintilor si ii este de un real folos cooperarea acestora.
El solicita atat ambilor parinti cat si fratilor mai mari sa fie de fata si cauta sa nu
invinovateasca pe nimeni pentru tulburarile celui mic.Este necesar sa se admita de la
inceput ca exista multe intrebari fara raspuns iar raspunsurile trebuiesc cautate impreuna.
Folosind chestionarul –model al lui Starkweather (1990) pe care -l completeaza in fata
parintilor, logopedul intelege interactiunile posibile intre mai multe aspecte diferite-
motor, ligvistic,cognitiv si emotional si poate sa-si sistematizeze recomandarile. El
explica parintilor la ce presiune este supus copilul atunci cand incearca sa faca tot felul de
lucruri pentru care nu este pregatit. Astfel , sub indrumarea terapeutului parintii isi vad
copilul cu alti ochi.Incep sa-si supravegheze reactiile atunci cand copilul se balbaie, isi
schimba optica pentru a face posibila evolutia limbajului, invata sa-i acorde mai mare
atentie si siguranta micutului, incearca sa diminueze presiunea timpului.
Dintre sfaturile date de logoped parintilor, consider ca sunt mai importante :
-atentia trebuie indreptata asupra a ceea ce spune copilul si nu asupra modului cum
vorbeste,
-parintele trebuie sa pastreze un contact vizual natural cu micutul in timp ce acesta
vorbeste.
-nu trebuie exercitata presiune asupra exprimarii sale , ci trebuie sa i se ofere un exemplu
de vorbire destinsa si modulata , cu un ritm lent adaptat posibilitatilor sale de mobilizare
motorie dar si nivelului sau de reprezentare mentala.
-copilului trebuie sa i se acorde tot sprijinul necesar, sa-i fie incurajate initiativele ,sa fie
felicitat cand parintele este multumit de el,
-copilului trebuie sa i se acorde zilnic cateva momente de atentie exclusiva si sa i se
vorbeasca despre balbaiala ca despre orice alt subiect , suparator, dar nu rusinos,
-nu trebuie lasati ceilalti frati sa-l forteze sau sa-l tachineze, cu atat mai putin sa-si bata
joc de el,
-se evita orice provoaca copilului o mare excitatie sau oboseala , chiar si activitatile care-
i fac placere ( ex: televizorul, etc)
-in casa se evita conflictele, certurile,care ar putea sa-l influenteze emotional
-se diminueaza nivelul exigentelor in ceea cel priveste pe copil chiar daca devine mai
capricios pentru un timp sau fratii si surorile devin gelosi pe el.
Consilierea psihologica ii face foarte bine unui copil cu probleme. Psihoterapeutul
stabileste o comunicare bazata pe incredere si confidentialitate , descopera cauzele
problemelor si legaturile cu alte evenimente importante din trecut si prezent , incurajeaza
si sustine exprimarea verbala sau prin alte mijloace ( desen, modelaj , etc) a gandurilor si
trairilor copilului , cauta modalitati sa rezolve problema acestuia.

Bibliografie
Anne- Marie Simon –Consiliere Parentala , Editura Polirom , 2004
Georgeta Burlea, Marin Burlea (coordonatori) , Dictionar explicativ de logopedie editura
Sedcom Libris , Iasi , 2004
Paul Popescu Neveanu , Dictionar de psihologie , Combinatul Poligrafic ,, Casa Scanteii
“, Bucuresti , 1978.