LOGOPEDIE

Unitatea de învăţare 6.
TULBURĂRILE DE RITM ŞI FLUENŢĂ A VORBIRII: LOGONEVROZA

6.1. DEFINIREA ŞI IDENTIFICAREA LOGONEVROZEI

Pe plan psihic este alterată întreaga personalitate, ceea ce duce la o nevroză numită "nevroză
obsesivă", anxietate, negativism, irascibilitate, mutism. Obsesia tulburării vorbirii sale îl torturează,
devine o preocupare patologică. În cazul acesta, bâlbâiala este legată de stări nevropate şi se numeşte
"logonevroză". Fobia vorbirii se întăreşte sub forma unor legături durabile şi obsedante. Personalitatea
logonevroticului sub unele aspecte se dezorganizează, iar reţinerea în discuţii şi teama de vorbire
creează o stare de inerţie, de rigiditate. Putem conchide că logonevroza este o tulburare complexă a
cărei manifestare principală, bâlbâiala, influenţează întregul comportament al individului, punându-şi
adânc pecetea asupra dezvoltării personalităţii.

IMPORTANT
 Verza, E., (1972) arată că "momentul conştientizării bâlbâielii şi trăirea ca atare în planul
personalităţii (a conştientizării respective) transformă bâlbâiala în logonevroză".
 Verza, E., (1972) susţine că reeducarea vorbirii logonevroticului trebuie să se facă concomitent cu
influenţarea personalităţii, conduitei şi relaţiilor interpersonale ale acestuia.
 Verza, E. (1996) precizează că "Bâlbâiala este un fenomen mai mult de repetare a sunetelor,
silabelor şi cuvintelor, iar logonevroza presupune pe lângă acestea, modificarea atitudinii faţă de
vorbire şi de mediul înconjurător în general, prezenţa spasmelor, a grimaselor, a încordării şi a
anxietăţii, determinate de teama că va greşi în timpul vorbirii.

6.2. ETIOLOGIA LOGONEVROZEI

Verza, E. opinează (1996) că:"Etiologia este comună pentru bâlbâială şi logonevroză: apariţia
uneia sau alteia depinde de starea psiho-fiziologică a individului, de felul cum trăieşte, în plan psihic,
handicapul".
Deci, în apariţia logonevrozei sunt implicaţi atât factorii etiologici ai bâlbâielii, cât şi un complex de
factori ce determină evoluţia, agravarea bâlbâielii, adică instalarea logonevrozei. Dacă în etiologia
bâlbâielii concură un complex de factori declanşatori, putem afirma că în logonevroză aceşti factori se
înscriu într-un vast complex multifactorial de origine somato-fiziologică, psihologică, pedagogică şi
socială.

IMPORTANT
 Folosim termenul de logonevroză pentru bâlbâiala ajunsă la un stadiu cronic, când cel în cauză,
conştientizând în mod acut deficienţa sa de exprimare, ajunge să-şi accentueze această tulburare
până la stadiul instalării unei stări nevrotice (Tobolcea I.).
 Îndreptarea atenţiei în mod continuu asupra propriei articulări dobândeşte un caracter patologic,
care se manifestă prin teama şi grija exagerată de exprimare.
 Tocmai din acest motiv considerăm logonevroza ca un "cerc vicios"

503
IOLANDA TOBOLCEA

6.3. EVOLUŢIA BÂLBÂIELII SPRE LOGONEVROZĂ

Bâlbâiala se manifestă de obicei între 3 şi 8 ani, cu caracteristicile iniţiale: mici opriri şi pauze în
exprimare şi caracteristica bâlbâielii primare este absenţa din partea bâlbâitului a conştientizării
disfluenţei verbale. Pe parcursul înaintării în vârstă, în anturajul copilului apar evaluări ale diferitelor
situaţii, care determină anxietăţi privind modul său de a vorbi şi conştientizarea de către copil a
disfuncţionalităţilor verbale. Tocmai în acest moment copilul devine logonevrotic. Această situaţie poate
fi reprezentată prin schema următoare:

singure
disfluenţe DA
trec
raţionări
şi
copilul comportament
ocazionale
NU negativ

conştientizarea
defectului vorbirii

"Eu nu sunt
capabil să vorbesc"

Logonevrotic
În această situaţie, la perturbarea verbală se adaugă toate aspectele de anxietate, tulburări de
comportament, de respiraţie. Acestea sunt consecinţe induse şi nu cauza problemei.
De acum înainte, situaţia logonevroticului poate fi reprezentată prin schema:
preocuparea
pentru a vorbi
nelinişte
sau agitaţie
constientizarea
în timpul
bâlbâielii
vorbirii
erori şi opriri
în timpul
vorbirii
Deci, bâlbâiala a devenit un mecanism care se autoalimentează, un "cerc vicios".

6.4. SIMPTOMATOLOGIE ÎN LOGONEVROZĂ

În apariţia logonevrozei apar ca trăsături caracteristice diferite tulburări motorii ale vorbirii (spasme
în vorbire, ticuri, mimica feţei, muşchii gâtului) precum şi subterfugii spontane. În cadrul subterfugiilor
(evitării) intră mişcările ajutătoare la care recurg bâlbâiţii pentru a masca sau uşura vorbirea dificilă. Nu

504
 LOGOPEDIE
 

rareori se observă o încordare psiho-motorie generală, stângăcie în mişcări, nelinişte prelungită sau
moleşeală. De la prima reacţie emoţională involuntară asupra defectului logonevroticii îşi formează
treptat propria relaţie cu ei înşişi, legată de trăsăturile emoţionale şi care se oglindesc în propria luptă
fără succes cu bâlbâiala.
Înţelegerea fenomenului fixării poate fi determinată astfel: reflectarea defectului de vorbire
(spasmul vorbirii) în întreaga activitate psihică a logonevroticului. Acesta este rezultatul primirii şi
prelucrării informaţiei despre dificultăţile, obstacolele vorbirii, acestea produc neplăceri, nemulţumiri ce
sunt transformate în procese psihice, stări care interacţionează cu mediul înconjurător.
S-a constatat că:

IMPORTANT
1) Fixaţia este unul din factorii de bază ce complică structura defectului şi eficacitatea încercărilor de
îndepărtare a lui.
2) Există o legătură directă a fixaţiei cu vârsta copilului. Aceasta se explică prin prezenţa factorilor
neplăcuţi din mediul înconjurător, complexitatea activităţilor psihice legate de formarea personalităţii
copilului, apariţia dereglărilor în sistemul nervos şi endocrin, legate şi de perioada de pubertate.
3) Se remarcă o legătură cu caracterul complicat al tulburărilor motorii. Spasmul tonic poate fi privit
uneori ca o încercare a logonevroticului de a lupta cu propriul său defect. De obicei, caracterul
tulburării motorii este legat de relaţia emoţională a copilului cu defectul său.
4) Efectul muncii logopedului cu logonevroticul este dependent de diferitele grade de fixaţie asupra
defectului propriu. Cu cât este mai mare fixaţia, cu atât rezultatul muncii logopedului se observă mai
greu, şi invers.

Conştientizarea defectului de vorbire, încercările neizbutite de îndepărtare sau mascare provoacă

la logonevrotic diferite reacţii psihice: vulnerabilitate, teamă, timiditate, sensibilitate, sugestionabilitate
etc. Încercările de mascare a greutăţilor de vorbire îl fac pe bâlbâit să recurgă la diverse subterfugii care
influenţează motricitatea generală (mişcări ale mâinilor, picioarelor, corpului, capului) precum şi în
motricitatea vorbirii (muşcarea vârfului limbii, a buzei inferioare, umezirea buzelor) şi folosirea unor
sunete şi cuvinte ajutătoare: şi, nu, da, iată etc.

6.5. OBSERVAŢII TERAPEUTICE

De regulă scopul terapiei este de a asigura pacientului capacitatea de a vorbi normal, atât cât
poate să evolueze în timpul terapiei. Pentru a tinde spre realizarea acestui scop este necesar:
 să-l informăm asupra proceselor pe care le va suporta pentru a ajunge la scop;
 motivarea orelor obositoare ale exerciţiilor care-l vor ajuta să ajungă la un model de vorbire normal;
 să pretindem schimbarea poziţiilor şi a sentimentelor faţă de sine şi lumea înconjurătoare pentru a
atinge scopurile terapiei propuse.
Componentele integrate sunt:
 componenta motorie-verbală;
 componenta comunicativă-interpersonală;
 componenta cognitivă-intrapersonală;
 componenta emoţională-fiziologică bazată pe experienţă.
Lucrările lui Burns, D. şi Brady, P. (1980) încearcă să contureze aşa-numitul "cerc al bâlbâielii"
care poate fi înlocuit printr-un "cerc al fluenţei". Munca terapeutică începe prin analiza unei schimbări a
simptomelor,acest fapt are o mare importanţă pentru pacienţi deoarece se clarifică deficienţele de care

505
IOLANDA TOBOLCEA

suferă. Structurarea acestor probleme este importantă pentru pacienţi şi terapeuţi pentru că dă o nouă
imagine motivaţiei şi de aici se deduce terapia pentru diferite stadii şi grade ale deficienţei.

Emoţională: Comportamentală:
1) tensiune; încordare 1) lipsă de fluenţă în vorbire
2) teamă; intensificarea tendinţelor de (bâlbâială);
3) ruşine. bâlbâială 2) mişcări însoţitoare;
3) lipsă de adaptare socială.
Gândire negativă ce
conduce la emoţii Experienţă negativă care
negative influenţează
comportamentul

C o g n i t i v ă:
Idei, gânduri negative anticipante care însoţesc bâlbâitul şi îl fac să devină o persoană retrasă

Circuitul bâlbâielii: bâlbâiala se află într-un cerc în care componentele comportamentale,

cognitive şi emoţionale sunt integrate într-un cerc închis

E m o ţ i o n a l ă: C o m p o r t a m e n t a l ă:
1) relaxarea; 1) fluenţa vorbirii îmbunătăţită;
2)încrederea în propria persoană. 2) interacţiune socială îmbunătăţită.

C o g n i t i v ă:
Idei şi gânduri îmbunătăţite despre imaginea proprie

Circuitul fluenţei: scopul tratamentului este de a dezvolta în cadrul acestui cerc o fluenţă
îmbunătăţită, o atitudine pozitivă şi relaxare care să se integreze într-un sistem încurajator

Această metodă conţine un paradox: pe de o parte exersăm cu pacientul o tehnică de evitare a

bâlbâielii, iar pe de altă parte tindem să reducem prin acest lucru sentimentele negative legate de
bâlbâială şi să pretindem o atitudine acceptabilă faţă de fenomenul ca atare. Aceasta pare să fie de
mare importanţă pentru profilaxia revenirilor. După terminarea terapiei, momentele de bâlbâială trebuie
însoţite de o teamă minimă şi de un sentiment redus al penibilului pentru a evita reactivarea circuitului
bâlbâielii.
Cele mai bune rezultate ale terapiei se bazează pe formarea capacităţilor de control care să ducă
la o teamă foarte redusă. Corespunzător situaţiilor individuale trebuie să li se acorde preponderenţă
laturii tehnice a vorbirii şi problematicii emoţionale. Pentru a realiza un oarecare control şi o viziune de
ansamblu asupra evoluţiei vom aborda în discuţiile cu pacientul etapele pe care le vom parcurge în
terapie pentru a se ajunge la bune rezultate. Buna structurare a etapelor terapiei şi progresul
programului pot fi realizate prin fixarea ritmului şi vitezei de lucru ce se potrivesc pacientului. Este
necesar ca în permanenţă să întărim încrederea pacientului în posibilităţile sale şi să-l încurajăm în
exersarea diferitelor exerciţii dificile. "Scopul terapiei este de a conduce pacientul ca el să devină
maestrul vorbirii sale şi nu sclav" (Murray, 1980).

506
 LOGOPEDIE
 

6.6. TAHILALIA

Prin tahilalie se înţelege vorbirea accelerată, rapidă care apare, în special, la copiii nervoşi, excitaţi,
fiind însoţită de mişcări ale mâinilor, braţelor, întregului corp. Dacă tahilalia nu este corectată la timp se
poate transforma în bâlbâială.
Unii tahilalici pot avea o vorbire corectă, fără modificări acustice ale sunetelor sau fără deformări
sintactice ale propoziţiilor. La alţii, pot apare deformări ale sunetelor, omit vocale, înlocuiesc sau omit
consoane, elimină prepoziţiile, pronunţă cuvintele fără a respecta ritmul inspir-expir, încât vorbesc până
elimină tot aerul din cavitatea pulmonară. Vorbirea este agramaticală, fac multe greşeli de gen, timp,
caz, poziţie a cuvintelor. În general, se consideră că vorbirea accelerată s-ar datora unei dizarmonii
între activitatea scoarţei cerebrale, care organizează gândirea şi capacitatea organelor fonatorii de a o
transmite prin vorbire, fiind un conflict permanent între gândire şi vorbire.

IMPORTANT
 Corectarea tahilaliei se desfăşoară în linii mari în mod asemănător bâlbâielii.
 Dacă sunt şi alte tulburări metodele se combină. În primul rând se va acţiona asupra sistemului
nervos prin tratament medicamentos şi se va educa puterea de stăpânire şi autocontrol, înlăturându-
se neastâmpărul, agitaţia.
 Se va urmări reglarea ritmului prin efectuarea de exerciţii, mişcări ritmice a mâinii şi piciorului, cântul
etc.
 Se vor folosi citirea, povestirea, în ritm moderat şi accelerat, mult timp folosindu-se vorbirea
reflectată.

6.7. BRADILALIA

Bradilalia, opusă tahilaliei, semnifică vorbirea foarte înceată, rară, tărăgănată. Bradilalicii pronunţă
sunetele neclar, confuz, incomplet articulate. Vocalele sunt pronunţate tărăgănat, şters, consoanele
sunt slab articulate. În general bradilalia este însoţită şi de bradipsihie, procesele de gândire fiind şi ele
încetinite.
Bradilalia apare la copiii extenuaţi din cauza unor boli, a tulburării glandelor cu secreţie internă sau
subnutriţi. Pentru început se va aplica tratament medicamentos, care să întărească şi să stimuleze
sistemul nervos. Pentru corectarea vorbirii se vor efectua exerciţii pentru accelerarea ritmului vorbirii şi
realizarea unei vorbirii clare, precise cu forţa şi durata necesară.

IMPORTANT
Terapia logopedică se axează pe:
 pe exerciţii de gimnastică respiratorie,
 exerciţii pentru fortificarea aparatului fonoarticulator,
 exerciţii pentru corectarea fiecărui sunet deficitar,
 pronunţarea corectă a fiecărei silabe,
 exerciţii de citire cu respectarea semnelor de punctuaţie,
 exerciţii de citire a cuvintelor cu grad ridicat de dificultate pentru tonifierea aparatului fonoarticulator,
 exerciţii de citire cu voce oscilantă în intensitate şi cu ritmuri diferite, insistând pe ritmul accelerat
unde se poate folosi metronomul. Pe baza bătăilor metronomului se poate accelera ritmul vorbirii, până
se ajunge la normalizarea acestuia.

507
IOLANDA TOBOLCEA

6.8. AFTONGIA

În timpul vorbirii sau a încercărilor de a vorbi, în muşchiul limbii apare un spasm de durată, limba
încordată sprijinindu-se pe o parte sau alta a cavităţii bucale sau în afara gurii, vorbirea devenind
imposibilă. Această manifestare poate apare ca un simptom al bâlbâielii, dar poate apare şi în afara ei.
În tratamentul logopedic al aftongiei se recomandă exerciţii de gimnastică a limbii şi de educare a
vorbirii, dar în general tulburarea este foarte rezistentă la tratament.

6.9. TULBURĂRILE COREICE

La persoanele care prezintă astfel de tulburări, se produc opriri în vorbire asemănătoare cu ale
bâlbâielii. Vorbirea lor este însoţită de ticuri nervoase sau coreice ale muşchilor mimicii şi articulatorii.

ÎNTREBĂRI
Ce diferenţe sunt între bâlbâială şi logonevroză?
Ce caracteristici simptomatologice sunt specifice logonevroticilor?
Cum poate fi înlocuit "cercul bâlbâielii" printr-un "cerc al fluenţei"al vorbirii?
Ce diferenţe există între tahilalie şi bradilalie?

Referinţe bibliografice
 Boşcaiu, E., Bâlbâiala – prevenire şi tratament, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1983;
 Tobolcea, I.,Orientări psihologice şi logopedice în logonevroză, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013;
 Tobolcea, I., Tehnici audio-vizuale moderne în terapia logonevrozei, Editura Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza”, Iaşi, 2013 (ediţie revăzută şi adăugită).

Bibliografie obligatorie pentru cursanţi

Referinţe principale
 Tobolcea, Iolanda (2013). Logopedie. Manual pentru Învăţământul la distanţă - Pedagogia
învăţământului primar şi preşcolar, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi
Referinţe suplimentare
 Guţu, M., Logopedia, Editura Universităţii Cluj Napoca, vol.I, 1975;
 Tobolcea, I., Karner-Huţuleac A, Terapia logopedică. Implementarea mijloacelor informatice, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2010;
 Tobolcea Iolanda, Turliuc Maria Nicoleta. (2008). Coordonare volum „Actualităţi şi perspective în
practica logopedică”. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, ISBN :978-973-703-375-8,
(344 pagini).
 Tobolcea Iolanda, Camelia Soponaru. (2013). Terapia tulburărilor de pronunţie. Ghid practic pentru
logopezi, educatori/învăţători, părinţi. , Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, colecţia
Ştiinţele Educaţiei, ISBN 978-973-703-882-1, (329 pagini).
 Ungureanu, D., Compendiu logopedic şcolar, Editura Eurostampa, Timişoara, 1998.

508