Formele dislexo‐disgrafice:

 1.Dislexo‐disgrafia specifică sau propriu‐zisă;
 2.Dislexo‐disgrafia de evoluție sau de dezvoltare;
 3.Dislexo‐disgrafia spațială sau spațio‐temporală;
 4.Dislexo‐disgrafia pură, numită și consecutivă;
 5.Dislexo‐disgrafia motrică ;
 6.Dislexo‐disgrafia lineară.
 1.Dislexo‐disgrafia specifică sau 
propriu‐zisă, manifestată printr‐o 
incapacitate paradoxală în formarea 
abilităților de a citi și scrie. Dificultățile 
cele mai pregnante apar în dictare și în 
compunere, dar poate copia unele 
grafeme și silabisi la citire.
2.Dislexo‐disgrafia de evoluție 
sau de dezvoltare, subiecții nu 
pot realiza progrese însemnate în 
achiziția scris‐cititului, cu toate 
eforturile depuse, și se presupune, 
adeseori, că la baza ei stă o cauză 
genetică.
 3.Dislexo‐disgrafia spațială sau spațio‐
temporală, este prezentată ca fiind o scriere 
și citire în partea dreaptă a paginii, 
imposibilitatea de a menține linia dreaptă, 
separarea cuvintelor în silabe și scriere 
ondulată, ceea ce dă aspectul de imprecizie.
4.Dislexo‐disgrafia pură, numită 
și consecutivă , deoarece se 
manifestă în asociere cu alte 
handicapuri; această formă este 
întâlnită în cadrul tabloului 
patologic al afaziei, disfaziei și 
alaliei.
 5.Dislexo‐disgrafia motrică apare ca 
urmare a tulburărilor de motricitate și 
duce cel  mai des la un scris ilizibil. 
Scris‐cititul unor astfel de subiecți este 
neglijent, neregulat, inegal, tremurat, 
tensionat, rigid, prost organizat, 
neproporționat și confuz.
6.Dislexo‐disgrafia lineară, 
considerată ca fiind o incapacitate, 
în trecerea de la rândul parcurs la 
următorul sau sărirea peste unele 
spații, lăsându‐le libere (în scris).
Dezvoltare și simptomatologie în disgrafie‐dislexie

 1.Scrisul încet, lent, stacato. 
 Se pare că cea mai mare categorie de copii cu tulburări 
dislexo‐disgrafice este constituită de cei ce scriu și 
citesc extrem de încet în raport cu colegii lor de aceeași 
vârstă. Deși pare surprinzător, dificultățile cele mai 
pregnante nu le au la dictare sau la compunere ci la 
copierea unui text. 
 2.Dificultăți în corelarea complexului sonor cu 
simbolul grafic și în înțelegerea sensului 
convențional al simbolurilor lexiei. 
 Astfel de dificultăți pot să apară atât la copiii cu o 
dotare psihică normală, cât și la cei cu tulburări 
psihice. În planul lexiei, dificultățile se manifestă prin 
neputința copilului de a identifica și citi cuvântul ca un 
întreg.
 3.Dificultăți în respectarea regulilor 
gramaticale și caligrafice. 
 Această categorie de dificultăți este  
mai evidentă în scris, iar când este  
accentuată textul devine ilizibil. 
 4.Omisiuni de litere, grafeme și 
cuvinte.
 În copierea unui text, fenomenul este 
mai rar și are un caracter labil, dar este 
foarte evident în dictări și compuneri.
 5. Adăugiri de litere, grafeme și cuvinte.
 În general adăugirile denotă o lipsă de 
siguranță și unele oscilații în precizarea 
formei corecte. Grafemele adăugate au loc, 
în special, la sfârșitul cuvintelor, dar deseori  
sunt repetate și unele cuvinte de legătură
 6.Substituiri și confuzii de litere, 
grafeme și cuvinte
 În primul rând pentru scris, dar și pentru 
citit, substituirile se datorează confuziilor 
dintre grupurle de foneme, litere și grafeme 
asemănătoare, din punct de vedere optic :  
p‐b, u‐n, m‐n, a‐ă, s‐ș, t‐ț și invers. 
 6.Substituiri și confuzii de litere, 
grafeme și cuvinte.
 În primul rând pentru scris, dar și 
pentru citit, substituirile se datorează 
confuziilor dintre grupurile de foneme, 
litere și grafeme asemănătoare, din 
punct de vedere optic : d‐p‐b, u‐n, m‐n, 
a‐ă, s‐ș, t‐ț și invers. 
 8. Nerespectarea spațiului paginii, 
sărirea și suprimarea rândurilor
 Fenomenul este frecvent în 
handicapurile de vedere, la cei cu 
tulburări oculo‐motorii, la stângacii 
care scriu cu mâna dreaptă sau stângă 
și în ambidextrie.
 9. Scrisul servil și citi‐scrisul ca în 
oglindă
 Scrisul servil se manifestă prin 
înclinarea exagerată spre dreapta sau 
spre stânga, ceea ce duce la deformarea 
grafemelor  și la silaba diferențiere, în 
special a celor asemănătoare din punct 
de vedere optic.
Metode și procedee de corectare a 
disgrafiei și dislexiei

 A.Metode și procedee cu caracter general
 Această categorie vizează indirect corectarea dislexo‐
disgrafiei, dar ele sunt deosebit de importante 
deoarece, pe de o parte, pregătesc subiectul, din punct 
de vedere psiho‐fizic, pentru  aplicarea metodologiei 
specific logopedice, iar pe de altă parte, fortifică 
organismul și facilitează efectele acțiunii metodelor 
din categoria celor specifice. 
 1.Exerciții pentru dezvolatrea musculaturii 
degetelor de la mâini
 2. Educarea și dezvoltarea auzului fonematic
 3.Educarea și dezvoltarea capacității de orientare 
și structurare spațială
 4. Înlăturarea atitudinii negative față de citit‐scris 
și educarea personalității
 B.Metode și procedee  cu caracter specific logopedic
 C.Calavrezo este de părere că de fiecare dată , in terapia 
dislexo‐disgrafiei, logopedul trebuie să aibă în vedere o 
serie de principii care vor direcționa întreaga sa activitate. 
Dintre acestea, cele mai importante sunt:
 ‐corectarea cât mai de timpuriu a dislexo‐disgrafiei,
 ‐învățarea scris‐cititului,
 ‐exercițiile individualizate,
 ‐obținerea colaborării și participării active a logopatului,
 ‐obținerea colaborării părinților,
 ‐obținerea colaborării învățătoarei.
Metodele şi procedeele specifice:
 1.Obişnuirea dislexicului să‐şi concentreze 
activitatea psihică, şi în primul rând gândirea şi 
atenţia, asupra procesului de analiză‐sinteză a 
elementelor componentale grafo‐lexiei. 
 2. Formarea capacităţii de conştientizare a erorilor 
tipice dislexice‐disgrafice.
 3.Dezvoltarea capacităţii de sesizare a relaţiei dintre 
fonem‐grafem, literă‐grafem şi fonem‐literă.
 4.Dezvoltarea capacităţii de dicriminare auditivă, 
vizuală şi kinestezic‐motrică
 5 .Dezvoltarea şi perfecţionarea abilităţilor de citit‐
scris
 6.Corectarea tulburărilor de vorbire se face înaintea 
sau concomitent cu terapia dislexo‐disgrafiei.
 7.Terapia dislexo‐disgrafiei trebuie să 
vizeze dezvoltarea limbajului şi 
stimularea activităţii psihice.
 8.Corectarea confuziilor de grafeme şi 
de litere, condiţie de bază în terapia 
tulburărilor grafo‐lexice.
Specificul disgrafiei în debilitatea mintală

 Mihai Roșca a constat că deficienții mintali utilizează 
în medie un timp foarte scurt pentru compuneri, ceea 
ce denotă că posibilitățile de concentrare le sunt 
limitate, ca urmare a unui activism redus al vorbirii și a 
unui slab efort în mobilizarea capacității de 
verbalizare.  Acești copii nu elaborează mai întâi un 
plan de expunere, ideile sunt spuse la întâmplare, fără 
legătură între ele, iar cuvintele și propozițiile nu sunt 
alese și nici nu exprimă totdeauna sensul adecvat al 
vorbirii și a unui slab efort în mobilizarea capacității 
de verbalizare.