Cum pot fi diferenţiate dificultăţile de învăţare de eşecul şcolar?

Dar de deficienţa de intelect? Diagnosticarea corectă a dificultăţilor de învăţare

presupune activarea unor precauţii pentru a nu fi confundate cu alte tulburări
specifice care afectează capacitatea de învăţare. Diagnosticul diferenţial al
dificultăţilor de învăţare se aplică pentru următoarele tulburări (cf. Ungureanu,
1998):

- deficienţa mentală uşoară se caracterizează prin coeficient de inteligenţă

aflat în mod constant sub limita normală, în timp ce în cazul dificultăţilor de
învăţare acesta este normal sau uneori peste medie;

- efectele didascogene majore şi prelungite se reflectă în scăderea

performanţelor elevului ca urmare a aşteptărilor scăzute ale cadrului didactic, în
timp ce performanţele scăzute manifestate de elevul cu dificultăţi de învăţare
sunt intrinseci acestuia, nu depind de aşteptările cadrului didactic;

- tulburările afective grave sunt cele care destructurează întreaga conduită a

elevului, afectând şi performanţele şcolare ale acestuia, în timp ce dificultăţile
de învăţare afectează doar conduita şi performanţa şcolară, diminuând-o;

- problemele atitudinal-caracteriale reflectă o atitudine deficitară a copilului

faţă de muncă şi activitate în general, în timp ce dificultăţile de învăţare nu
corelează cu acest tip de atitudine, din contră, unii copii cu dificultăţi de învăţare
se dovedesc foarte sârguincioşi, perseverenţi, dar în ciuda eforturilor făcute,
performanţele lor rămân slabe;

- tulburările curente şi pasagere de învăţare au un caracter temporar,

contextual, în timp ce dificultăţile de învăţare au un caracter intrinsec, putându-
se agrava în timp;

- tulburările de adaptare, acomodare şi asimilare a mediului şcolar ambiant au,

de asemenea, un caracter temporar, apărând la începutul unui ciclu de şcolaritate
sau la schimbarea mediului şcolar, în timp ce dificultăţile de învăţare apar
independent de aceste momente sau situaţii;

- tulburările comportamentale pot însoţi uneori dificultăţile de învăţare în

sensul că un elev cu dificultăţi de învăţare, neputând să-şi satisfacă nevoia de
apartenenţă socială sau nevoia de stimă şi statut prin performanţe şcolare poate
recurge la comportamente indezirabile care pot obţine satisfacţie în acest
registru motivaţional. Însă tulburările comportamentale se diferenţiază de
dificultăţile de învăţare prin caracterul lor pasager, în momentul în care se
intervine printr-un management corect al comportamentului se diminuează sau
dispar. Dificultăţile de învăţare necesită, în principal, intervenţie strategică în
plan cognitiv pentru a se modifica.

La nivelul citirii:

- citirea în ritm lent în raport cu colegii de aceeaşi vârstă (în acest caz citirea cu
voce tare se dovedeşte mai lentă şi mai dificilă decât citirea mentală);

- dificultăţi în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic şi înţelegerea

manifestate prin:

- citirea pe silabe sau pe litere în special a cuvintelor lungi deşi, conform

numărului de exerciţii anterior derulate, ar trebui să apară cursivitatea (uneori,
ca reacţie la solicitări, copilul dislexic încearcă să satisfacă aşteptările de citire
cursivă citind în gând cuvintele pe litere sau pe silabe, apoi spunând cuvântul cu
voce tare);

- greutăţi în citirea cuvintelor cu un grad mai mare de dificultate sau cu o

lungime mai mare, în cazul acestor cuvinte apărând la copil strategia de Doina
Maria SCHIPOR Psihopedagogia copilului cu dificultăţi de învăţare 46 ghicire
(citirea doar a câtorva litere din cuvânt şi pe baza lor presupunerea cuvântului);

- greutăţi în diferenţierea cuvintelor apropiate ca succesiune de sunete şi a

literelor asemănătoare din punct de vedere grafic (u-n, b-d, f-t) sau a celor
asemănătoare din punct de vedere fonetic (f-v, s-z);

- omisiuni sau adăugarea unor foneme, silabe, cuvinte fără ca acestea să existe în
text;

- plasarea incorectă a accentului (în special la cuvintele polisilabice);

- mişcări în plus ale buzelor sau emiterea unor vocale parazite în pronunţie; -
 greutăţi în pronunţarea unor sunete şi în special a grupurilor biconsonantice sau
triconsonantice;

- dificultăţi de orientare în spaţiul paginii manifestate prin:

- greutăţi în trecerea de pe rândul citit pe rândul următor şi tendinţa de a-l sări

(„dislexia lineară” manifestată prin dificultăţi de urmărire a textului, a rândurilor
din text, chiar şi în contextul în care copilul urmăreşte textul cu degetul);

- citirea în sens invers (de la dreapta spre stânga) a unor silabe sau cuvinte
scurte;

- greutăţi în diferenţierea cuvintelor apropiate ca succesiune de grafeme şi a

literelor asemănătoare din punct de vedere grafic (u-n, b-d, f-t), copii deslexici
afirmând uneori că acestea „se rotesc” sau că „dansează”;

- omiterea unor rânduri sau propoziţii întregi din text; - dificultăţi de înţelegere a
conţinutului textului citit (nu poate reproduce cu propriile cuvinte conţinutul
unui text citit);

- lipsa interesului pentru lectură şi chiar refuzul, uneori vehement, de a citi;

- oboseala evidentă pe parcursul cititului.

La nivelul scrierii:

- scrierea în ritm lent în raport cu colegii de aceeaşi vârstă (lentoarea se

manifestă mai degrabă în activităţile de copiere a unui text decât în cele de
dictare şi se manifestă prin oprirea în timpul scrisului pentru a se gândi la forma
următoarei litere);

- dificultăţi în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic şi înţelegerea

manifestate prin:

- nesiguranţă în utilizarea unor litere învăţate;

- omisiuni de grafeme, silabe şi cuvinte; - adăugiri de grafeme, silabe şi cuvinte;

- scrierea de două sau de mai multe ori a unor litere, silabe, cuvinte;

- înlocuirea unor grafeme cu altele (confuzia repetată sau ocazională a literelor

asemănătoare din punct de vedere grafic);
- contopirea unor cuvinte prin alungirea liniilor (scrie cuvinte legate sau chiar
propoziţii întregi);

- dificultăţi legate de spaţiul paginii şi orientarea în spaţiul paginii ce se pot

manifesta prin:

- redarea inegală a unor grafeme, înclinarea puternică sau inegală a scrisului;

- sărirea unor rânduri;

- încălecarea unor rânduri;

- nepăstrarea direcţiei de scris;

- scrisul în oglindă;

- „rotirea” şi trecerea unui grafem în locul altuia (în special pentru grafemele
asemănătoare din punct de vedere kinestezic şi vizual);

- scrierea inversă a unor cuvinte (de la dreapta la stânga) sau inversând literele
sau silabele;

- neaplicarea regulilor gramaticale şi ortografice în exprimarea scrisă

(disortografia);

- reţinerea cu greutate a propoziţiei dictate, ceea ce duce la o incorectă redare a

ei;

- oboseală evidentă în timpul scrisului;

- evitarea activităţii de scriere

Metoda Meixner este o metodă de sorginte lingvistică în cadrul căreia

prevenirea şi reeducarea citit-scrisului se realizează prin metoda fonetică-
analitico-sintetică şi prin elemente de logopedie. Intervenţia prin această metodă
vizează vocabularul pasiv şi activ, percepţia vorbirii, înţelegerea vorbirii,
atenţia, memoria auditivă, memoria vizuală, diferenţierea auditivă fond-formă,
discriminarea auditivă, diferenţierea vizuală fond-formă, discriminarea vizuală,
coordonarea vizuo-motrică, motricitatea, echilibrul, motricitatea fină, schema
corporală, orientarea spaţială, orientarea temporală, serialitatea.

Metoda propune un set de cinci principii care stau la baza intervenţiei:

1. Principiul pedagogic al gradării exprimă necesitatea abordării sistematice a

fiecărui element care trebuie predat, fără a presupune că anumite etape sunt de la
sine înţelese. Dacă acest lucru se poate întâmpla la copiii obişnuiţi, la copiii
dislexici orice acţiune trebuie abordată în paşi foarte mici;

2. Principiul triplei asocieri în însuşirea citit-scrisului subliniază caracterul

fonetico-analitoco-sintetic şi logopedic al metodei. El vizează abordarea fiecărei
litere pornind de la stimularea auzului fonematic, antrenarea muşchilor implicaţi
în fonaţie, antrenarea respiraţiei corecte, analiza sunetului din punct de vedere
auditiv, vizual, motric;

3. Principiul prevenirii inhibiţiei omogene pleacă de la rezultatele

experimentelor efectuate prin memorarea unor stimuli şi care au demonstrat că
stimuli asemănători memoraţi consecutiv se caracterizează prin reproduceri
eronate, suprapuneri sau timp de reactualizare mai mare. Fenomenul este numit
„inhibiţie omogenă” şi poate fi frecvent întâlnit la copiii care învaţă conform
manualelor în care literele m, n, u sau p, b, d se învaţă consecutiv. Pornind de la
acest principiu, metoda Meixner propune un abecedar în care literele
asemănătoare sunt învăţate la distanţă mare în timp, într-o anumită ordine;

4. Principiul prevenirii şi evitării rigidităţii gândirii răspunde unei lipse de

flexibilitate care caracterizează funcţionarea cognitivă a copilului dislexic:
gândirea copilului dislexic are tendinţa de a se fixa la primul model de rezolvare
a unei probleme. De aceea se evită pronunţarea sunetelor însoţite de vocala î
(mî, bî, fî) fiindcă acest mod de pronunţie se va reflecta în citire. Similar, în
cazul greşelilor, copilul este stimulat să şteargă ceea ce a greşit şi să corecteze
astfel încât în caiet să rămână numai forma corectă (cuvintele scrise greşit şi
subliniate cu roşu i se vor întipări în minte);

5. Principiul asigurării unei atmosfere plăcute în activităţile cu elevii dislexici

este principiul care surprinde necesitatea motivării pozitive continue, a susţinerii
afective a copiilor dislexici. Copilului nu i se dezvoltă teama de greşeală ci, din
contră, este încurajat să-şi corecteze singur greşelile. Este utilizat mult jocul ca
formă de antrenament funcţional şi, pentru a preveni efectele disfuncţiilor
atenţiei, orele se desfăşoară pe segmente de activităţi diferite (câte 10-15 minute
pentru un tip de activitate). Doina Maria SCHIPOR Psihopedagogia copilului cu
dificultăţi de învăţare

Învăţarea literelor se realizează prin două tipuri de ore: ore pentru învăţarea
literelor noi şi ore pentru diferenţierea literelor. De asemenea, orele încep cu
activităţi de dezvoltare a aptitudinilor necesare învăţării şi continuă cu învăţarea
propriu-zisă a citit-scrisului. O abordare dezvoltată a acestei metode cu sugestii
de activităţi concrete destinate copiilor dislexici este prezentată în lucrarea „Eu
citesc mai bine! Îndrumător pentru tratarea tulburărilor lexico-grafice” (Bartok,
coord., 2010).