Tema 3.2.

                
     Dizabilitate- implicații asupra învățării

   Copiii cu dificultăţi de învăţare au fost şi sunt o realitate, indiferent de cultură, cetățenie,

etnie, limbă, nivel al veniturilor sau mediu social, astfel că specialiști din diverse domenii au
căutat soluții pentru a veni în sprijinul acestora, în vederea adaptării și integrării lor eficiente,
atât în mediul școlar, cât și în spațiul social, în general.
  Un prim pas este reprezentat de eforturile întreprinse de cercetători pentru definirea
conceptelor legate de domeniul dificultăților de învățare. Termenul „dificultate” poate fi
considerat un sinonim al cuvintelor: incapacitate, nedezvoltare, imaturizare, deficienţă.
Conceptul de „dificultăţi de învăţare” cunoaşte o serie de sinonimii, cu o arie semnificativă,
ce depăşeşte cadrul instruirii. Semnificaţia sintagmei „dificultăţi de învăţare” este prezentată
adesea contradictoriu şi confuz, iar din această cauză legătura cu practica devine destul de
dificilă.
   Dizabilitate este un termen generic pentru afectari, limitari de activitate și restricții, care
denotă aspecte negative de interactiune dintre individ și factorii contextuali în care se
regăsește.

 Cu ce tipuri de dificultăți ne întâlnim frecvent?

    În ceea ce privește distribuția diferitelor tipuri de deficiențe, dislalia este cea mai frecventă
tulburare de vorbire și constă în abaterea de la pronunţia obişnuită, de la vorbirea standard. În
unele cazuri, dislalia se manifestă prin neputinţa emiterii unor sunete sau a silabelor, ori
omiterea lor; în alte cazuri sunetele / silabele sunt înlocuite, substituite, inversate sau
deformate.
  Balbismul este o tulburare mai gravă de vorbire şi apare mult mai frecvent la băieţi decât la
fete. Cauzele bâlbâielii au la bază o serie de factori precum: sperieturi, emoţii negative, şocuri
puternice, stări conflictuale de lungă durată care generează o stare de nelinişte.
  Dislexia şi disgrafia constau în incapacitatea copilului de a învăţa citirea și, respectiv,
scrierea. Şcolarul cu astfel de tulburări face confuzi constante şi repetate între fonemele
asemănătoare acustic, inversiuni, adăugiri şi omisiuni de litere şi grafeme. Asemenea
fenomene au loc şi la nivelul cuvintelor şi chiar a propoziţiilor. Mai mult, intervin și greutăţi
în combinarea cuvintelor în unităţi mai mari de limbaj. Din cauza neînţelegerii textelor citite
şi chiar a propriului scris, exprimarea verbală la dislexici și disgrafici este lacunară, cu
omisiuni sau, dimpotrivă, conţine adăugiri de elemente ce nu figurează în textul respectiv.
    Dislexia poate fi legată de afectarea creierului, ereditare sau influențe hormonale. Este un
defect al capacității creierului de a traduce imaginile primite de la ochi sau urechi în

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
limbaj inteligibil, fără a duce la probleme de vedere sau auz. Nu este cauzată de retard
mental, sechele ale creierului, nici de un deficit de inteligență.în ordinea corectă.
    Dislexia auditivă implică dificultăți cu sunetele sau grupurile de sunete.Sunetele sunt
percepute în altă ordine sau nu sunt percepute deloc.
    Disgrafia se referă la dificultatea elevului de a ține și controla stiloul astfel încât să poată
scrie semnele corect pe hârtie.
Semne ale dislexiei
           *inversarea numerelor și a literelor
           *dificultatea de copia de la tablă sau din carte
           *să-și amintească conținutul informativ
           *probleme cu relaționarea spațială ( poate avea dificultăți cu practicarea sporturilor/ la
locul de joacă)
           *dificultăți cu stânga și  dreapta
           *le este greu să se miște în ritmul muzicii
           *devin retrași
           *uită părți din cuvinte, propoziții, cuvintele pe care le rostesc sună ciudat 
   Elevul poate fi frustat de dificultatea de a invăța să citescă. Poate avea și alte probleme ( de
comportament, motivație scăzută).
   Intervențiile recuperatorii/ameliorative în cazul dislexo-disgrafiei se referă la demersuri
lopedeice specializate, focalizate asupra limbajului, scris/citit și a motricității generale și fine
și raționamentului perceptiv-spațial. În afara strategiilor recuperative , de învățare, este
esențial suportul motivațional și emoțional acordat eleviilor care prezintă dislexo-disgrafie.
   Pot fi folosite abordări specifice de citit, ce solicită elevul în același timp să audă, să vadă
să spună și să facă ceva ( metoda Slingerland). Computerele sunt instrumente care pot fi
folosite având un mare impact.

Alternative de sprijin:
*Metode de predare: Se pot adapta metodele de predare, folosind  diverse materiale didactice
ilustrate, exemple și activitati practice, grupuri de învatare prin cooperare.
*Volum: Adaptarea volumului de sarcini la ritmul de lucru al elevului.
*Participare: Implicarea  activă în rezolvarea sarcinii.
*Timp: Adaptarea timpului alocat învățării, completarii unei sarcini sau unui test.
*Nivel de sprijin:Se poate aloca mai mult sprijin individual anumitor elevi.
*Dificultate:Se adapteză nivelul continuturilor, tipul problemei, regulile pe care elevul le
poate folosi în rezolvarea sarcinii.
   Tulburările de voce apar în urma unor oboseli cunoscute sub numele de fono-astenii.
Afonia constă în pierderea totală a vocii, în timp ce disfonia constă în pierderea parţială.

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Astfel de fenomene apar în urma unor afecţiuni ale aparatului fonoarticulator, ale sistemului
endocrin și ale organismului în general, precum laringite acute sau cronice care se manifestă
la început prin răguşeală şi lipsă de expresivitate a vocii.
   Chiar şi în prezent, deși s-au dezvoltat o sumedie de modalități și strategii de identificare,
este dificil să scoatem în evidenţă caracteristicile pe care le prezintă atât în plan fizic, cât şi în
plan psihic copiii cu dificultăţi de învăţare. 
  Încadrarea copiilor în domeniul unor dificultăţi constituie de multe ori o activitate dificilă,
ce comportă o serie de riscuri. Aprecierile care se fac asupra acestora trebuie să ţină seama de
un complex de indicatori/factori, precum: vârstă, nivelul mediu al dezvoltării, condiţiile
familiare şi socioculturale în care să se dezvolte copilul.
   Dificultăţile de învațare ale unor copii, impun modalităţi organizate şi sistematizate de
intervenţie psihopedagogică, centrate nu atât pe starea critică, cât pe potenţialul ce poate fi
valorificat. Aşa se explică oportunitatea şi eficienţa instituţiilor speciale, care au scopul de a
pregăti şi a ocroti copiii cu dizabilităţi în vederea integrării lor socio-profesionale.  
    
  În concluzie, putem spune că tuturor cadrelor didactice le revine sarcina nu numai să
prevină dizabilităţile de comportament şi de învăţare, dar să-i şi ajute pe copiii în înţelegerea
corectă a situaţiilor, pentru ca aceştia să depăşească momentele dificile şi să constituie un
model comportamental spre care copiii să aspire. Stimularea permanentă, dirijată atât a
activităţii intelectuale, cât şi a celei afectiv-motivaţionale, precum şi crearea unui confort
psihic în activitatea de zi cu zi contribuie la înlăturarea sau diminuarea diferitelor dizabilităţi
şi la dezvoltarea personalităţii armonioase, ceea ce duce spre garanţia integrării eficiente în
viaţa şcolară şi socială.

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020