UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

Șerban (Andriescu) Gabriela Marinela

Pedagogia comunicării, Anul II, ID

Continuare studii

 Pornind de la aspectele teoretice prezentate în unitatea a doua de învățare, identificaţi câte

două calităţi ale unui profesor, bun orator pentru fiecare dintre formele comunicării:
verbală, nonverbală, paraverbală. Precizați pe care dintre acestea le aveți. Indicaţi câte o
modalitate de stimulare a fiecăreia dintre calităţile oratorice identificate..
 Comunicarea în actul educațional
Cuvintele sunt vocea inimii
Confucius

Într-o lume a digitalizării, profesorul trebuie să fie un bun orator indiferent unde se află, în fața
elevilor într-o sală de clasă sau predând online în fața unui ecran. Ceea ce contează cu adevărat pentru
actul educațional de calitate, este felul cum aleg să interacționez cu elevii, cum transmit ceea ce le este
util și necesar pentru viață, cum organizez învățarea, întregul process de predare-învățare-evaluare, dar
și cum utilizez strategiile de comunicare. Dar ce este comunicarea? Cum putem fi plăcuți de elevi, cum
putem deveni cel mai bun professor în perspectiva unui copil, dar și un bun facilitator al învățării? Cum
colaborăm cu micii educabili pentru ai captiva și activa în actul didactic? La toate aceste întrebări voi
încerca să răspund pe parcursul acestui eseu și voi identifica câteva dintre calităţile unui profesor, bun
orator pentru fiecare dintre formele comunicării: verbală, nonverbală, paraverbală.
Cu toate că există unele controverse cu privire la semnificația conceputului de comunicare, am ales
să prezint definirea termenului din punctul de vedere al lui Emil Păun: comunicarea este ,,un proces
prin care are loc un schimb de idei, atitudini, informații (semnificații), între două sau mai multe
persoane. Acest proces desemnează aspectul dinamic al comunicării, iar cel de semnificații evidențiază
faptul că nu poate exista comunicare fără a face apel la un sistem de valori, deci la un anumit limbaj”.
(Păun, 1982, p. 152) Orice act de comunicare implică în mod necesar un emițător (E), un receptor (R)
și un canal de transmitere a mesajului. Pentru elaborarea și transmiterea mesajului, emițătorul folosește
un cod (un ansamblu de semne cu semnificațiile lor verbale sau nonverbale). Receptorul care primește
mesajul, îl identifică (decodifică) semnele pe care le are în repertoriul său propriu. Când receptorul
devine și emițător, producându-se astfel o inversare de roluri, ceea ce se soldează cu interacțiunea și
dialogul efectiv al celor implicați, rezultă FEEDBACKUL. Astfel, comunicarea umană este completă
sau integrală. Precizia comunicării este dependentă de prezența feedbackului, fiindcă el asigură
funcționarea optimă a grupului educațional și permite creșterea coeziunii și a ratei interacțiunilor prin
exprimarea deschisă a sentimentelor, a opiniilor și a atitudinilor. Sistemul de codificare și gradul de
stăpânire a comunicării de către E și R condiționează calitatea comunicării umane. Aceste aspecte
menționate mai sus se regăsesc și în procesul comunicării educaționale.
Comunicarea educațională, ca formă specifică a comunicării umane, presupune o relație între
minimum două persoane, educatorul și educabilul, ce prezintă trei aspecte ale comunicării: relație de
comunicare, relație socială și relație interpersonală. Ca relație interpersonală, ea desemnează
comportamente și acțiuni privind dezvoltarea personalității elevilor ca indivizi.
În continuare voi face referire la modurile de comunicare înscrise în comunicarea interpersonală:
comunicarea verbală, comunicarea nonverbală, comunicarea scrisă și metacomunicarea. După
constatarea lui Albert Mehrabian, din totalul mesajelor, aproximativ, 7 la sută sunt verbale (numai
cuvinte), 38 la sută sunt vocale (incluzând tonalitatea vocii, inflexiunea şi alte sunete guturale), iar 55
la sută sunt mesaje non-verbale, dar și profesorul Ray Birdwhistell a făcut estimări similare în privinţa
cantităţii comunicaţiilor non-verbale între oameni. Astfel, după aprecierile sale, o persoană obişnuită,
de-a lungul unei zile, vorbeşte efectiv timp de zece sau unsprezece minute, iar o propoziţie obişnuită
durează în jur de două secunde şi jumătate. Ca şi Mehrabian, el consideră că, în conversaţiile în doi,
1
componenta verbală este sub 35 la sută, comunicările non-verbale reprezentând peste 65 la sută.
(Graur, 2001)
Majoritatea cercetătorilor sunt în general de acord cu constatarea potrivit căreia, comunicarea
verbală este utilizată cu precădere pentru transmiterea informaţiilor, în timp ce canalul non-verbal
este folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale, iar, în anumite cazuri, pentru a înlocui mesajele
verbale. De exemplu, un profesor poate arunca o privire "ucigaşă" unui elev, comunicând în felul
acesta un mesaj cât se poate de clar, fără a deschide gura.
Omul este rareori conştient de faptul că mişcările şi gesturile sale pot transmite o anumită
poveste, în timp ce vocea sa poate spune cu totul altceva. Ca şi alte specii, şi noi suntem dominaţi de
legi biologice, care ne controlează acţiunile şi reacţiile, limbajul trupului şi gesturile. Cuvintele sunt
notele pe care le cântă limbajul paraverbal, sub bagheta limbajului nonverbal.
Se poate face o distinctie între două tipuri de limbaj, profund diferite ca natura, dar intim
conectate:
· limbajul paraverbal sau ceea ce oamenii comunică prin voce (volum, intonație, ritm,
tonalitate, accent, pauze) și prin manifestări vocale fără conținut verbal (râsul, dresul vocii, geamatul,
oftatul, mormăieli, plescăituri, urlete, țipete, fluieraturi etc.);
· limbajul verbal sau ceea ce oamenii comunică prin rostirea și descifrarea înțelesului
cuvintelor, este un sistem essential de comunicare pentru relația interpersonală umană. Persoanele care
doresc să influențeze sau să-i controleze pe cei din jurul lor, să-i ăncurajeze sau să-i intimideze, să-și
afirme autoritatea și să-și mențină controlul, să obțină aprobarea sau refuzul interlocutorilor, trebuie să
mânuiască mesajul paraverbal.
Comunicarea verbală se caracterizează prin: claritate, sinceritate, fluență, ritm, corectitudine.
Pentru o comunicare verbală adecvată și eficientă trebuie adoptate atitudini pozitive și însușite
comportamente verbale funcționale , ce țin de calității vorbirii și care evidențiem îndeosebi: plăcerea de
a vorbi, naturalețea, claritatea, precizia, armonia, corectitudinea, finețea, concizia.
Comunicarea nonverbală facilitează înțelegerea intențiilor emițătorului. Participanții la
procesul de comunicare ,,folosesc o serie de alte coduri, neverbale, care au rolul de a acompania și
nuanța semnificațiile”. (Usaci & Lupu, 2019, p. 85) Modalitățile de exprimare nonverbală, pot fi:
contactul vizual, privirea, normele spațiale, expresia facială, gesturile, aparența fizică, ambientul,
comunicarea cu ajutorul obiectelor, comunicarea tactilă, artistică, chimică și cromatică.
Comunicarea paraverbală (paralimbajul) se referă la modul în care un mesaj verbal este
trasmis și se manifestă prin înălțimea tonului, viteza cu care vorbim/ritmul, volumul și timbrul vocii,
dicția și accentul, folosirea pauzelor, tăcerile.
Din punctul meu de vedere, în actul educațional, dascălul trebuie să devină pe zi ce trece mai
inteligent, mai creativ, mai inovativ pentru a face față provocărilor în lucrul cu educabilii. Recunosc că
îmi este destul de dificil să mă limitez doar la două calități pentru fiecare formă de comunicare,
deoarece cred că ar trebui luate în seamă toate aceste caracteristicile ale comunicării, astfel educatorul
poate să îndeplinească un rol de actor care știe să jongleze cu toate atuurile pentru a captiva atenția
micilor spectatori. Prin urmare, consider că pentru un bun orator, profesorul, trebuie să aibă
următoarele două calități, caracteristici ale comunicării verbale: corectitudinea limbajului care
implică respectarea regulilor gramaticale şi logice ale discursului, centrarea fiind pe aspectele esenţiale
într-o ordine logică a conţinuturilor comunicate și naturaleţea, exprimarea firească, fără afectare, fără
2
căutarea forţată a cuvintelor sau expresiilor rare (pentru a epata, a uimi, a şoca) care implică, din
perspectiva mea, sinceritatea cu care îți transmiți mesajele, atitudinile și sentimentele, îți deschizi
sufletul în fața elevului. Calităţile care marchează personalitatea vorbitorului, a profesorului, din prisma
comunicării nonverbale, sunt: contactul vizual care trebuie păstrat permanent pentru ca elevul să
rămână activ implicat în dialog și aparența fizică care este o sursă importantă de informații, cu cele
două aspecte privind modul în care te îngrijești și îmbrăcămintea plus accesoriile, iar de la paraverbal
am selectat dicția și accentul, acestea presupun modul în care spunem sau pronunțăm cuvintele, dar și
mutarea accentului pe diferite cuvinte, schimbând astfel sensul enunțului și varierea volumului vocii
care reprezintă o altă tehnică pe care trebuie să învățăm a o stăpâni, deoarece ne ajută să dominăm sau
să fim dominați.
Într-o lume din ce în ce mai grăbită, aflată într-o continuă schimbare, ne vine tot mai greu să găsim
soluții pentru a depăși, cu brio, obstacolele vieții. Însă, profesorii sunt superoameni, poate nu toți sunt
de acord cu părerea mea, dar ei au inventat într-un timp foarte scurt o nouă școală, școala online pe care
eu aș numi-o Școala de acasă. Fără prea multe aranjamente, casa mea a devenit sala de clasă a
Boboceiilor exploratori și am deschis o fereastră prin care sentimentele însoțesc mesajele educaționale,
iar chipurile lor se înveselesc când orele online încep.
Încă de la începutul clasei pregătitoare am schimbat stilul sau, mai bine spus, m-am adaptat la
schimbările noii generații, de aceea salutul de dimineață fost pentru mine și elevii mei prima
interacțiune umană, combinând cu succes toate cele trei forme ale comunicării: verbală (,,Bună
dimineața, bobocei exploratori! Bună dimineața, Medeea/Victor…!) însoțit de zâmbetul sincer care
deschide porțile către sufletul piticilor mei, dar și îmbrățișarea, gestul de afecțiune atât de necesar
pentru a se despărți cu ușurință de brațele mamei. Să nu omit dansul improvizat, mișcările stabilite de
comun acord cu elevii super activi care doresc să înceapă ziua cu multă energie, care reprezintă o altă
formă de comunicare pe care o foloseam la întâmpinarea boboceilor mei în sala de clasă. Întâlnirea față
în față este o relație educațională, pe care anul trecut o luam ca pe o simplă joacă, iar acum îi simțim
lipsa. La clasa I am fost nevoită să schimb salutul, am găsit alte forme de comunicare pe lângă cea
verbală, bineînțeles și nonverbală însoțită și de paraverbală (pupici de la distanță, salutul militărește,
mâinile împreunate și aplecări ale corpului etc, astfel am folosit postura corpului pentru a ne saluta
păstrând distanța fizică impusă de restricțiile fizice din prezent).
Din cele prezentate mai sus am observat că toate calitățile oratorice identificate sunt și cele
personale. Analiza complexă a aspectelor comunicării verbale, nonverbale și paraverbale implică în
activitatea mea educațională următoarele calități: naturalețea în exprimarea orală, situaţia de evitare a
rigidităţii sau a stângăciei, recurgerea şi menţinerea într-o situaţie naturală; corectitudinea, fără
stereotipii sau elemente de jargou și fără expresii pretențioase dă capacitatea şi posibilitatea de a
înţelege uşor mesajul transmis. De asemenea, realizarea contactului vizual - este absolut necesar în
timpul dialogului, ca toţi elevii participanți la ore să mă poată vedea şi să mă privească, contactul
direct, vizual, fiind o probă a credibilităţii şi a dispoziţiilor la dialog. Un alt indicator al comunicării
nonverbale de care eu țin seama este înfăţişarea, care reflectă modul în care te priveşti pe tine însuţi:
ţinută, vestimentaţia. Acestea trebuie să fie adecvate profesiei de dascăl pentru că noi reprezentăm
suntem niște modele pentru elevii nostril. Vocea este un alt element important pe care îl iau în
considerare, mai exact reglarea volumului vocii, în funcție de locul unde se desfășoară activitatea,
având în vedere și zgomotul de fond ( de exemplu, într-o excursie, copiii trebuie să asculte, să audă
3
indicațiile mele și vocea capătă un volum mai mare). Ultimele elemente ce țin de paraverbal sunt
dicția, care depinde de articularea corectă și completă a consoanelor și de enunțarea clară a vocalelor și
accentul care se referă la pronunțarea mai intensă și pe un ton mai înalt a unei silabe dintr-un cuvânt
sau a unui cuvânt, dintr-un grup sintactic. Accentul deține un rol important în shimbarea înțelesului
cuvintelor și inducerea de mesaje colaterale celui transmis prin cuvinte.
Chiar dacă pare facilă comunicarea orală, se cere o pregătire indiferent de forma sa concretă.
Aceste calităţi ale ”vorbitorului” se dobândesc prin exerciţiu nu sunt înnăscute. Modalitățile de
stimulare a acestor calități oratorice precizate anterior sunt următoarele:
a. sinceritatea- prin conversația deschisă cu elevii, expunerea situațiilor de învățare într-o latură realistă
și foarte apropiată de vârsta lor, dar și prin colaborare cu aceștia; susțin onestitatea și promovez în
rândul elevilor valorile morale pozitive prin activități extrașcolare, precum ABC-ul emoțiilor;
b.corectitudinea - trebuie să fiu foarte atentă la ceea ce transmit, de aceea este indicat să-ți pregătești
din timp resursele necesare pentru desfășurarea orei, să-ți prezinți corect conținutul lecției, îți realizezi
schița lecției sau planul lecției, în perioada de început a carierei didactice;
c.înfățișarea-îmbrăcămintea pe care o purtăm transmite mesaje nonverbale cu privire la personalitatea
noastră, statutul nostru social, situația financiară, sistemul de reprezentare cel mai des utilizat în
comunicare, gradul de încredere, vârsta psihologică și nu numai. Alegerea îmbrăcămintei și a
accesoriilor, dar și modul în care eu mă îngrijesc (coafura, machiajul) dețin un rol important în cariera
de dascăl. Nu este nevoie să atrag atenția cu prea multe accesorii sau prea mari, cu un machiaj strident
pentru a nu transmite copiilor mesaje eronate;
d.contactul vizual- direcția privirii poate indica interesul sau intențiile interlocutorului, iar mișcările
oculare sunt și ele sugestive. Trebuie să transmiți siguranță, iar atunci când ai încredere în tine și în
interlocutorul tău există o conexiune pe care o realizezi, iar acest gest de curaj îți poate oferi multe
beneficii, poți identifica dacă elevul întâmpină dificultăți sau are nevoie de indicații suplimentare
pentru a duce la bun sfârșit sarcina dată;
e.dicție și accent- prin exerciții de dicție, fonetice, amuzante, de genul frâmântărilor de limbă, foarte
utile în terapiile de logopedie (observ că sunt din ce în ce mai mulți copii cu tulburări de limbaj care
necesită ajutorul unui logoped, chiar la clasa mea s-au identificat 7 cazuri de genul acesta) ex.,,Șase
sași în șase saci”;
e. volumul vocii-fiecare din noi putem face acest lucru mai bine sau mai rău, în funcție de volumul
plămânilor, de capacitatea toracică, de calitatea corzilor vocale, de modul în care ne controlăm
respirația, de poziția corpului etc. Elementele care nu țin neapărat de noi în corecția volumului vocii,
dar care trebuie luate în seamă dacă vrem să fim auziți și ascultați, sunt mărimea încăperii și zgomotele
de fond (Stânea, pg. 22-23), mai ales în această perioadă, a școlii online.
În concluzie, avem nevoie de comunicare pentru a relaționa, dar depinde cum alegi să comunici
pentru că ea facilitează conexiunile umane și ne permite să ne dezvoltăm, să creștem și să învățăm pe
parcursul întregii vieți. Prin urmare, ,,o comunicare eficientă se poate realiza atunci când există iubire
și respect” citat de Samuel Smiles.

4
Bibliography
Graur, E. (2001). Tehnici de comunicare. Cluj-Napoca: Editura Mediamira.

Păun, E. (1982). Sociopedagogie școlară. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Stânea, R. (n.d.). Tehnici de comunicare eficientă, suport de curs.

Usaci, D., & Lupu, D. A. (2019). Brașov: Universitatea Transilvania din Brașov.