preșcolar volumul 2 Capitolul al II-lea se numește Programa învățământului preșcolar și este structurat în două părți: desfășurarea activităților de citire și desfășurarea activităților de scriere. În prima parte a capitolului sunt prezentate șapte obiective de referință: să recunoască existența scrisului oriunde îl întâlnește; să înțeleagă că tipăritura (scrisul) are înțeles (semnificație); să găsească ideea unui text, urmărind indiciile oferite de imagini; să manifeste interes pentru citit; să recunoască literele și cuvintele simple în contexte familiare; să cunoască literele alfabetului și alte convenții ale limbajului scris; să utilizeze materiale scrise în vederea executării unei sarcini date. Parcurgând aceste obiective descoperim importanța pe care o are dobândirea activităților de citire la vârsta preșcolară. Așadar, atingerea obiectivelor presupune desfășurarea anumitor activități. Spre exemplu, preșcolarul trebuie să fie capabil să-și recunoască propriul nume atunci când îl întâlnește în scris. Pentru început la preșcolari mici se poate utiliza prima literă a prenumelui, iar la copiii mai mari se pornește direct de la prenumele scris întreg. Primul pas este de a pune numele copilului pe tot ce îi aparține (dulap, caiete, cuier, ect.), însoțit în primă fază de o imagine a lui. De asemenea, la vârsta preșcolarității copilul va putea să ,,citească,, un text pe baza unei succesiuni de imagini. Copilul va învăța să urmărească în pagină mișcând ochii și mâna de la stânga spre dreapta și va învăța să analizeze materialul perceput și să-l structureze. Înainte de a le cere copiilor să manifeste aceste comportamente , educatoarea trebuie să le ofere modele: citind cărți, urmărind ilustrațiile din reviste, ea indicând și verbalizând întotdeauna acțiunea. În acest caz un rol important îl joacă lecturile după imagini. Mai mult decât atât, interesul copilului pentru citit se datorează în cea mai mare măsură adultului, ,,de aceea de fiecare dată când educatoarea va manevra o carte, un caiet, un catalog, ea va fi atentă să verbalizeze unele dintre aceste condiții: <<E o carte foarte frumoasă, trebuie să umblu cu multă grijă cu ea, să nu o murdăresc…Acum întorc foaia, cu atenție, să nu o îndoi… >> Totodată, educatoare trebuie să-i vorbească preșcolarului despre componentele cărții, despre locul unde este scris numele autorului și titlul. Tot la vârsta preșcolarității, mai exact în jurul vârstei de patru ani, un copil provenit dintr-un mediu socio-cultural de nivel mediu este capabil să învețe scris cititul cu mijloace și modele adecvate vârstei lui. Din acest motiv în unele țări încep școlarizarea obligatorie la patru ani - patru ani jumătate, perioada până la șase-șapte ani fiind consacrată printre alte activității și învățării scris-citit. Așadar, în mod individual și cu ajutorul părinților educatoarea va urmări ca fiecare copil să-și poată compune propriul nume din litere unui alfabet, din cuburi cu litere, litere decupate și litere lipite. O altă activitate importantă în grădiniță este confecționarea cărților. Sunt cărți făcute de educatoare și cărți făcute de copii. La aceste activități pot participa și părinții, ei pot veni în grădiniță pentru a participa la activități sau pot face acest lucru și acasă primind un instructaj de la educatoare. Acest tip de activitate are o multitudine de avantaje, spre exemplu: se observă conduita preșcolarilor, capacitățile lor, educatoare oferă sprijin copiilor nesiguri și le dă încredere în forțele proprii, demonstrează copiilor ce trebuie să faci atunci când scrii, oferă copiilor șansa de a înțelege utilizarea semnelor de punctuație. În concluzie, dacă preșcolarul mic accept că imaginea poate indica altceva decât textul dintr- o carte, atunci el nu se va mai mulțumi doar cu ceea ce-i indică imaginea și îi va cere adultului să-i citească, mai bine spus, el cere ca scrisul să fie pus în funcțiune ca să transmit mesajul. Bibliografie: Dumitrana, Magdalena, (2001) Educarea limbajului în învăţământul preşcolar, vol. 2, Editura Compania, București