Realismul

-Trăsături-
 „Principiul de bază al realismului este veridicitatea, reflectarea fidelă a realității. Mimesis-ul
are în realism o nouă epocă de glorie. Balzac e de părere că idealul său de a realiza imaginea
completă a unei civilizații presupune reflectarea ei fidelă, cu vici și virtuții, pasiuni și remușcării,
fapte bune și fapte rele, fară a idealiza. Dacă în clasicism lumea e văzută așa cum ar trebui să fie,
în realism ea apare așa cum este.
Aria tematică se raportează la societate, înțeleasă ca un organism viu, danamic, ca un mediu care
explică prin datele sale comportamentul personajelor. Relațiile sociale de tip capitalist au în
centrul lor banul, care marchează în mod fatal destinele eroilor.” (P. Ioniță, 2003, p. 36)
„În revista Le Realisme citim că: Realismul impune o redare exactă, completă, sinceră a
mediului social, a epocii în care trăim. Modalitatea de redare trebuie să fie cât mai simplă,
pentru ca toți să poată înțelege.” (H. Markiewicz, 1988, p. 242)
De asemenea, o altă trăsătură a realismului este obiectivitatea, așa cum afirmă Cehov: “Scriitorul
trebuie să fie tot atât de obiectiv ca și chimistul, să renunțe la subiectivismul lui de toate zilele și
să înțeleagă că grămezile de bălegar au un rol important în peisaj, și că viciile fac și ele parte din
viață, ca și virtuțile.” (M. Popa, 1969,p. 90)
„O altă problemă care se pune în cazul realismului, este aceea a gradului de realism al
personajelor […]. Perfectul realist, va scrie Champfleury, trebuie să facă portretul fizic al unui
individ, descrierea obiceiurilor sale, talia exactă a omului și chiar greutatea sa.” (M. Popa,
1969,p. 108-109
Așadar „preocuparea pentru caractere este însă mai pregnantă în realism, unde tipurile se
diversifică. Implacabilul mecanism social produce tipuri așa cum natura produce specii. Între
evoluția personajului și mediul său de viață este o strânsă legătură. Cu alte cuvinte, eroul este
ceea ce face din el societatea. Învinuind societatea pentru eșecul individului, scriiorul realist o
obligă să se corecteze, să devină mai bună.”(P. Ioniță, 2003, p. 37)

Pe lângă trăsăturile prezentate mai sus, se remarcă și alte trăsături ale curentului:
 “critica aspectelor negative;
 lipsa de idealizare
 valoare documentară
 stil sobru, impersonal
 economie de mijloacele artistice” (P. Ioniță, 2003, p. 39-40)
„Realismul secolului trecut își adjudecă proza epică și într-o măsură drama, mai puțin comedia.
Romanul devine specia dominatoare, regele literaturii. Poezia este dezavuantă de realiști în
terminii cei mai disprețuitori, așa cum face Champfleury […]. Romanul, acest monstru
proteiform, capabil să se modeleze după orice idei, să exprime orice idei, devine vehiculul ideal
al realismului.” (M. Popa, 1969,p. 29)
Bibliografie

Henryk Markiewicz, (1988) - “Conceptele științei literaturii”, București, Editura Univers

Marian Popa, (1969) –„Realismul”, Iași, Editura Tineretului,

Puiu Ioniță, (2003) – “Teoria literaturii”, Iași, Editura Universitas XXI