Prezentare carte:

Stilistica funcțională a limbii române, volumul 2

„Stilistica funcțională a limbii române” scrisă de I. Coteanu, publicată la Editura Academiei
Republicii Socialiste România București, 1985 își propune să schițeze caracteristicile limbajului
poetic românesc, apelând la informații din poezia cultă. Multitudinea lucrărilor apărute în ultima
vreme și care studiază fenomenul poetic, l-a făcut pe I. Coteanu să elaboreze o lucrare în care să
arate cum depinde realizarea artistică a poeziei de specificul ei intrisec și de posibilitățile
expresive ale limbii române.

„Dacă, fără să vrea, o persoană devine expresivă prin actele sale, aceasta este doar o chestiune
de nestăpânire de sine, dar dacă se controlează decizia sa depinde de moment, de cât, de cum și
de ce își dezvăluie impresiile. Un act nu este deci expresiv dacă nu răspunde unui stimul, dar atât
nu este suficient pentru ca un vorbitor să facă să i se împartășească ideile sau starea sufletească.”
(Coteamu, 1985, p.7)

Ideea centrală a acestei lucrării este că literatura este în esență un fel de a imagina lumea. „În
esență vrea să spună exact ce se înțelege deobicei prin aceste cuvinte, deci nu să reducă total la o
schemă, dar să se bizuie pe o asemenea schemă.„ (Coteamu, 1985, p.7) Exemplele sunt luate din
toate perioadele poeziei românești.

Cartea este structurată în patru capitole,

I. Limbajul poetic;
II. Schiță de gramatică a limbajului poetic românesc;
III. Constituenții expresiei poetice;
IV. Concentratea expresiei;

„Încă de la începutul secolului al XIX- lea, Archibald Alison spunea că „emoțiile estetice
rezultă adesea dintr-o combinare particulară a calității anumitor obiecte sau din legăturile care se
fac între anumite părți ale obiectelor.” Ideea ca atare datează sub diverse forme, din antichitate,
dar niciodată, din câte știm, limbajul poetic nu a fost definit pe baza ei.”(Coteamu, 1985, p.10)
Cauza principală se constituie în ideea că expresia trebuie să atingă un anumit nivel estetic
pentru a fi numit limbaj poetic.
 „Combinarea cuvintelor obișnuite în enunțuri care capătă valoarea nouă prin însușiri o
remarcase încă la șfârșitul erei păgâne Dionis din Halicarnas într-un excurs intitulat ,, Despre
potrivirea cuvintelor.” Pentru a arăta că potrivirea lor ,,nu este cu nimic mai prejos decât alegerea
cuvintelor, nici în privința desfătării, nici ca forță de convingere, nici ca exprimare viguroasă,, ,
el citează primle 16 versuri din cântul al XVI-lea din Odiseea, remarcând că aceste versuri conțin
cuvinte pe care ,,le-ar putea folosi oricând fie năierul, fie țăranul, fie meșteșugarul – și în general
orice om care nu-și face nici un fel de griji în privința vorbirii ordonate și se mulțumește cu
vorbele care îi stau la îndemână.” (Coteamu, 1985, p.12)

„Toate operele literare își făuresc o lume a lor, chiar cele în care autorii afirmă că întâmplările
și oamenii despre care vorbesc sunt întrun totul adevărate, că au fost chiar așa cum ni-i sau ni le
înfățișează. Dar și ei, când povestesc, privesc lucrurile cu alți ochii decât atunci când se aflau în
miezul evenimentelor, căci își amintesc, iar amintirile sunt întotdeauna personale.”(Coteamu,
1985, p.13)

De asemenea, ideea pe care se întemeiază această lucrare se poate rezuma astfel; pentru ca un
grai obișnuit să devină limbaj poetic, o singură condiție este necesară; dorința vorbitorului-
emițător de a-și imagina și de a prezenta datele din lumea înconjurătoare într-un mod inedit fie în
proză, fie în versuri. „Utilizarea graiului pentru ca prin el să luăm cunoștință despre însușirile lui
are o însemnătate așa de mare, încât fără ea nu mai există nici limbaj poetic, fiincă o proprietate
oarecare a unui lucru, indicată de cuvânt, nu ar mai putea fi gândită separat de alte proprietății
ale aceluiași lucru, indicate de asemenea prin cuvânt, și deci nu mai avea cum s-o atribui
altuia.”(Coteamu, 1985, p.21)

Așadar, dupa Ion Coteanu, stilistica, în cea mai largăaccepțiune a termenului, este studiul limbii

în acțiune, cercetarea modului în care vorbitorii se folosesc de graiul lor într-o împrejurare sau
alta. Considerată o lingvistică practică, stilistica nu poate fi decât funcțională, deoarece
urmărește variațiile limbii în funcție de vorbitori și  de necesitățile particulare ale utilizării ei. 

Limbajul poetic este privit de autor în primul rând ca proces și abia apoi ca inventar. „Ca
mecanism sau ca sistem, limbajul poetic este în fond un fel de gramaticã, adicã o serie de reguli
de producere a propriilor lui enunțuri, în timp ce ca totalitate a acestora din urmã, este
literaturã.”(Coteamu, 1985, p.48)

Limbajul poetic este privit de autor în primul rând ca proces și  abia apoi ca inventar. Ca
mecanism sau ca sistem, limbajul poetic este în fond un fel de gramatică, adică o serie de reguli
de producere a propriilor lui enunțuri, în timp ce totalitate a acestora din urma, este  literatura.

Limbajul poetic rezultă astfel din „din remodelarea zonelor de variație liberă a graiului, și, cum
cea mai liberă dintre ele este semantica, apoi, în ordine, sintaxa, iar cea mai puțin liberă,
combinarea la nivel morfologic, este normal să-i căutăm specificul acolo unde teoretic bănuiam
că poate fi găsit.”(Coteamu, 1985, p.58)

După Ion Coteanu, "gramatica" limbajului poetic românesc ar trebui să rezulte în primul rând din
cercetarea zonelor de variație liberă. În acest sens, autorul discută pe larg constituenții expresiei
poetice, în speta grupul nominal și  grupul verbal, prin care se construiește imaginea lumii din
text, substantivul și  verbul fiind singurele care trimit prin ele însele la un referent.

„Grupul nominal nu este însă numai o structură sintactică, ci și una semantică. Elementele care
îl formează servesc deobicei la scoaterea substantivului-centru din clasa lui semantică generală,
unde figurează ca dominativ a obiectului.” (Coteamu, 1985, p.61)

În altă ordine de idei, I.Coteanu revine asupra expresiei poetice ca o concentrare a exprimării, dar
și ca o continua înnoire a acesteia. „Părerea că în poezie exprimarea este din pricipiu concentrată
reprezintă astăzi un loc comun, fiind unanim acceptată și relativ bine cunoscută. Mai puțin bine
cunoscute sunt laturile concrete, împrejurările și condițiile particulare ale concentrării.
„(Coteamu, 1985, p.114)

Analiza limbajului poetic se va realiza tocmai prin ,,scoaterea la lumină a formulelor și tehnicilor
adoptate sau dezvoltate în și prin textul poetic” ,„respectiv prin raportarea cadrului la creațiile
elaborate în interiorul lui și totodată la graiul care-i pune la dispoziție material și
sugestii.”(Coteamu, 1985, p.168)
Această carte scoate în lumină specificul limbajului poetic românesc. De asemenea, pe lângă
ambiguitate, o condiție fundamentală a exprimării poetice este concentrarea. “Dacă poezia
modernă, avangardistă sau nu, adoptă din principiu un înalt grad de concentrare, faptul se explică
prin aplicarea unor canoane estetice, la limbajul poetic însuși în stadiul lui actual. Avangardismul
duce concentrarea până la ultimele ei consecințe.” (Coteamu, 1985, p.170)

Referințe bibliografice:

Ion Coteanu- Stilistica funcțională a limbii române, Editura Academiei Republicii Socialiste
România București, 1985