,,Comunicarea nonverbală este determinată cultural: astfel o mare parte din comportamentul

nonverbal se învață în copilărie (exemplul oferit de Hybels se referă la comparația dintre

americani – care-și învață copiii să privească drept în ochi partenerului comunicațional - și
africani – potrivit cărora este o dovadă de lipsă de respect ca un copil să privească drept în ochi
un adult). Continuând ideea, putem spune, extrapolând un model oferit de B. Bernstein, că
elevii/studenții posedă, atunci când vin la școală coduri nonverbale distincte, coduri care au o
importanță însemnată în succesul și integrarea lor școlară.
Așadar, mesajele nonverbale pot să se afle în conflict cu mesajele verbale (cercetătorii de la
Universitatea din Pennsylvania au făcut fotografii la șase persoane, apoi au făcut douăsprezece
compoziții cu partea stângă și partea dreaptă a feței; s-a observat că bucuria, surpriza, supărarea,
frica, dezgustul și tristețea, toate se arată mai intense pe partea stângă a feței, emisferele
creierului fiind bănuite a fi la baza acestei diferențe); oamenii tind să privească partea dreaptă a
feței, ceea ce este o manieră greșită dacă se dorește perceperea mai intensă a emoțiilor. Aici am
dori să adăugăm un eventual exercițiu pentru comunicarea nonverbală: vom cere
elevilor/studenților să se grupeze pe echipe formate din trei persoane; un cursant le va povesti, cu
voce scăzută, celorlalți doi câteva evenimente din viață care să cuprindă stări emoționale diferite.
Unul dintre ceilalți elevi/studenți, care se va afla în imediata apropiere, astfel încât să audă ceea
ce spune colegul său, va nota povestirea succint pe o fișă de lucru, marcând temporal momentele
cele mai intense ale acesteia. Cel de-al treilea participant se va afla la o distanță mai mare,
neputând să audă cuvintele persoanei care povestește, dar având posibilitatea să observe
comportamentul nonverbal al acesteia; el va nota, de asemenea, pe un protocol/ fișă de observație
momentele pe care le consideră, din mimica și gestica povestitorului, mai intense. La final
exercițiului, se va confrunta fișele și se vor observa diferențele și punctele de observare
comune.”
Canalele nonverbal sunt importante în comunicarea sentimentelor și atitudinilor; și aici
propunem un exercițiu, de astfel cu o fundamentare operațională asemănătoare cu cel amintit mai
înainte. Astfel, le vom cere elevilor/studenților să urmărească acasă un teatru televizat înregistrat;
după o perioadă introductivă, vor trebui să dea sonorul la minim și să urmărească piesa
interpretând doar mesajele nonverbal; apoi, sonorul va descifra continuității acțiunii. (Pânișoară,
2006:90)
 ,,Sintetizând aceste direcții de acțiune metodologică, putem regăsi în practică incidența unor
funcții ale comunicării nonverbale:
 Comunicarea nonverbal are menirea dea a o accentua pe cea verbal; astfel,, profesorul
poate întări prin anumite prin anumite elemente de mimică sau de gestică importanța
unei anumite părți din mesaj din ceea ce transmite, în timpul orelor, cursanților săi;
 Comunicarea nonverbală poate să completeze mesajul transmis pe cale verbală; în acest
mod, să ne închipuim același material înregistrat și audiat apoi de elevi/studenți și, în al
doilea caz, prezentat de cadrul didactic la propriu; anumite părți ale mesajului verbal pot
deci nu doar să fie acceptate, ci, mai mult, ele pot fi completate fericit cu un impact
considerabil asupra sporirii motivației învățării; cineva care spune o glumă zâmbește în
timp ce face acest lucru, cineva care anunță o veste tristă are o mimică în concordanță cu
acesta;
 Comunicarea nonverbal poate, în mod deliberat, să contrazică anumite aspecte ale
comunicării verbale; atunci când, spre exemplu, trebuie să efectuăm o critică, un zâmbet
care contravine aspectului negativ al mesajului verbalizat poate să instaureze o atmosferă
pozitivă și relaxantă, care să facă – aparent paradoxal – critica mai eficientă în urmărirea
scopurilor acesteia privind schimbări comportamentale la nivelul persoanei mustrate (nu
trebuie însă să omitem faptul că această funcție a comunicării nonverbal este variabilă
deoarece, în lipsa unei folosiri judicioase a ei, existența unor contradicții între mesajele
verbale și cele nonverbale poate face comunicarea necredibilă și să introducă elemente
de confuzie).
 O altă funcție a comunicării nonverbal este aceea de a regulariza fluxul comunicațional
și de a pondera dinamica propriei comunicării verbalizate.
 Comunicarea nonverbal repetă sau reactualizează înțelesul comunicării verbale, dând
astfel posibilitatea receptorului comunicării să identifice în timp real un îndemn aflat în
spatele unei moțiuni/ afirmații.
 În sfârșit, putem spune chiar că elemente ale comunicării nonverbal pot să substituie
aspecte ale comunicării verbale (spre exemplu, atunci când printr-un gest profesorul îi
indică unui elev să răspundă).” (Pânișoară, 2006:91)
,,Comunicarea nonverbală definește un cadru deosebit de fertil în dezvoltarea interrelaționării
didactice și, de altfel, trebuie observat nu numai că nu poate fi despărțită de comunicarea
didactică în general, ci și că locul său tinde să fie unul din ce în ce mai important.” (Pânișoară,
2006:96)

Ion Ovidiu Pânișoară, (2006) Comunicarea eficientă, Editura: Polirim, Iași