Smaranda

„Amintiri din copilărie”

“Smaranda – Cea mai ilustră mama, din câte apar în literatura română din toate timpurile. Poate
și pentru faptul că a fost de două ori mamă a aceluiași fiu: a unui oare care Ion și a unicului, Ion
Creangă. Fără ideea ei fixă de a-l da pe primul la învățătură pentru a-l face popă (nu mai mult),
cel de al doilea nu ar fi existat. ”(Cristea, 2011, p.250)

“Smaranda face parte din categoria mamelor care cred «orbește în steaua fiilor lor. De aceea este
ea așa de ahotnică atunci când vine vorba de Nică.»Era în stare să facă orice numai «să învăț mai
departe,» își amintește povestitorul; «să toarcă-n furcă» sau să învețe împreună cu el, ca o
școlăriță la, cum se va zice mai târziu, fără frecvență.” (Cristea, 2011, p. 251)

“Ceva carte, am văzut, Smaranda deprinse la maturitate, odată cu feciorul ei, ca să-l stimuleze;
ori poate că acum își activa niște rudimente de învățătură, dobândite în copilărie, căci în familia
Creangă mulți știau a citi, ba unii chiar și ascrie și a socoti: «Și când învățam eu la școală . mama
învăța cu mine acasă și citea acum la ceaslov, la psaltire și Alexandria mai bine decât mine, și se
bucura grozav când vedea că mă trag la carte. »” (Cristea, 2011, p.253)

“Deși a născut șapte sau opt copii, Smaranda pare în Amintiri numai mama lui Ion. Dintre
ceilalți, doar Zahei mai este pomenit de ea, o singură dată și fără prea multă simpatie; într-o
discuție cu soțul: «Zahei al tău cel cuminte» spune ironică acuzându-l în rând cu stropșitul lui Ion
. Relația mamă-fiu privilegiat le întunecă pe toate celelalte.” (Cristea, 2011, p.254)

“Apoi la hramul bisericei se ținea praznicul câte-o săptămânâ încheiată (…). Și mama,
Dumnezeu s-o «ierte, strașnic se mai bucura când se întâmplau oaspeți la casa noastră și avea
prilej să-și împartă pânea cu dânșii.» Acest obicei il găsim (re)evocat la Ion Druță, într-un
antologic episod din romanul Povara bunătății noastre. Smaranda practica frumosul obicei și cu
un precis scop personal. Zice ea: «- Ori mi-or da feciorii după moarte pomană, ori ba, mai bine
să-mi dau eu cu mâna mea.»” (Cristea, 2011, p.257)

“Tot de la Nastasia îi vine Smarandei «o oarecare ereditate nevoasă» de unde și instabilitatea ei

psihică, toanele – observate de mai toți biografi lui Creangă. E când duiasă, când nemiloasă. Nu
ezită să pedepsească. Smaranda e irascibilă, impulsivă, iute la mânie, aprigă. Când nu poate bate
– cazul soțului – blestemă. Cu blesteme grele, sinister. ” (Cristea, 2011, p.258)

“Rămasă văduvă, cu «șapte orfani, toți nevârsnici», împovărată pe deasupra de o imensă datorie,
pentru o familie nevoiașă din acea vreme, datorie lăsată de răposatul ei soț, «de 1500 lei și mai
bine», Smaranda s-a luptat cât a mai trait cu sărăcia și boala: «zilnica hrană a virții» devenise
pentru ea și copiii ei o problemă.”(Cristea, 2011, p.261)
Bibliografie:

Valeriu Cristea, (2011) –“Dicționarul personajelor lui Creangă, Iași, Editura Princeps Edit”