Tema romanului este copilaria, find reprezentata in opera viata unui copil insecolul al 19-lea din

perspecva acestuia.Ea este bine concentrata de move cumar fi : tradiile, amilia, prietenia etc. .
Viziunea naratorului este din perspecva copilului Nica , cu pune remarci maimature.Copilaria
reprezinta pentru el cea mai rumoasa perioada a viei , bogatain aminri de neuitat , lipsita de griji .
Acea perioada a insemnat un reugiu plin debucurii , jocuri copilares si prietenii insemnate. Nostalgia
siregretulevocarii din perspectiva omului matur se impletestecubucuriaretrairii poznelor nevinovate ca
insasi varsta evocata.Omul matur se identifica pana la un punct cu mentalitatea varsteide aur, pe care o
priveste cusimpatiesiumor. Folosindtehnica povestirii in povestire, Creanga evocaperipetiile lui Nica in
stransa legatura cu meleagurile natale. Elinsusi marturiseste :'Vreau sa-mi dau seama despre satulnostru
, despre copilaria petrecuta in el si-atata-i tot'. Deaceea evocarea Humulestiului se interpatrunde cu

evocarea varstei de aur, satul, oamenii si locurile traind cuaceeasi intensitate in in amintirile
povestitorului, ca siicoana de aur a copilariei.Opera lui Creanga este inconfundabila - intre altele - si
datoritalimbii folosite de scriitor. Este o limba autentica, ce creeazaatmosfera si caracterizeaza
personajele. Acestea traiesc prin ceeace spun si cum spun. Tot de provenienta populara sunt
zicerile,expresiile, proverbele si zicatorile prin care scriitorulcaracterizeaza un personaj sau
concretizeaza o situatie.Viziunea scriitorului asupra lumii surprinde concepția lui Creangă despre
copilărie,din perspectiva copilului Nică, dar și din perspectiva omului matur. Copilăria este pentru Nică
vârsta de aur, cea a lipsei de griji, un timp al bucuriei depline și al jocurilor fărăsfârșit, trăite din plin de
copilul de atunci: „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căciea singură este veselă și nevinovată”.
Creangă nu reînvie anii copilăriei, ci copilăria însine. Privite prin ceața amintirii, întîmplările de demult
capătă un farmec nespus, scriitorulînsuși mărturisind: „ Așa eram eu la vârsta aceea fericită și așa cred că
au fost toți copiii,de când e lumea asta și pământul”. Întâmplări precum: „La scăldat”, „La cireșe”,
„Pupăza din tei”, „Smântânitul oalelor”, „Calul Bălan” sau cele de la Școala catihetică dinFălticeni, sunt
credibile, fiind ca o oglindă a copilăriei.Romanul autobiografic recompune piesă cu piesă o întreagă
lume, cu oameni,obiceiuri și credințe,o lume a satului moldovenesc, Humulești. Evocarea Humuleștiului
revine ca un laimotiv la începutul fiecărei părți aromanului. Humuleștiul este prezentat în prima parte ca
fiind un „ sat vechi, răzeșesc, cu gospodari tot unul și unul , cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a
învârti hora dar și suveica....cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporani de aceia, de
făceaumare cinste satului lor”. Într-un astfel de loc , oamenii au o înaltă ținută morală,caracterizată prin
candoare, cuviință și pudoare. Universul humuleștean revine la începutul părții a doua , dar accentul
cade asupra casei părintești, simbol al vârstei fericite, văzutedin perspectiva copilului care reține în
special locurile de joacă:„ stâlpul hornului undelega mama o sfoară cu motocei la capăt, de crăpau
mâțele jucându-se cu ei”, „ prichiciul vetrei cei humuit ”, „cuptorul pe care mă ascundeam”. La începutul
părții a treia,scriitorul notează cu mândrie că Humuleștiul este un sat înconjurat de „locuri vrednice
deamintire”, ca cetatea Neamțului, sau mănăstirile Agapia și Văratec. Însă pe măsură ceînaintează în
vârstă și calitatea oamenilor se degradează, popa Duhu și
 popaOșlobanu fiind net inferiori părintelui Ioan, iar locul horelor și petrecerilor fărăsfârșit îl ia acum
învățătura tâmpă de lașcoala de catiheți de la Fălticeni. Sentimentulsolidarității cu vatra humuleșteană
este reluat la începutul părții a patra , când Nică esteobligat să plece la Seminarul de la Socola. Scriitorul
conturează reperele geograficeale Humuleștiului „cu Ozana cea curgătoare și limpede ca cristalul, în care
seoglindea cumâhnire Cetatea Neamțului”. Satul este pentru Creangă locul unde s-a născut, unde
trăiescoamenii cei mai apropiați lui, locul primelor iubiri, unde șezătorile, horele și clăcile sețineau lanț.
Imaginea panoramică a peisajului de munte, cu „urieșii munți” ai Neamțuluieste ultima pe care o vede
înainte de a pierde din ochi acest univers fericit. Popasul denoapte la Blăgești, unde i-au năpădit țânțarii,
este un alt prilej de evocarea Humuleștiului cu ape dulci și reci ca gheața, lemne de ajuns, „vara, umbră
și răcoare” ,cu oamenii „mai sănătoși, mai puternici și mai voioși” ca cei de la câmp.Creangă reînvie
chipuri de săteni ca mătușa Mărioara, moș Vasile, fratele tatei celmic, ciubotarul Chiorpec, popa
Oșlobanu, dar și figura mamei, a tatălui și a buniculuiDavid Creangă din Pipirig.Între toate personajele
din „Amintiri”, un loc aparte îl ocupă chipul mamei, evocatcu dragoste, recunoștință și respect . Fiica lui
David Creangă era o femeie harnică, bucuroasă de oaspeți, darnică, dar și autoritară, căci nu-și
manifestă dragostea prinsentimentalisme. Receptivă la nou, mama își dorește cel mai mult ca Nică,
preferatul ei sădevină popă, de aceea, foarte tenace, o descoperim purtând discuții îndârjite cu soțul
ei.Mai mult, rămâne neînduplecată când Nică trebuie să plece la Socola.Smaranda Creangă este
întruchipare a țărăncii noastre cu credință în Dumnezeu șirespect neabătut pentru credințe și obiceiuri,
mamă și soție iubitoare, gospodină harnică și pricepută, manifestând un adevărat cult pentru muncă, în
spiritul căreia îi crește și pecopii. Limbajul-Ca tehnică narativă, în ambele opere narațiunea se îmbină cu
descriereași dialogul. Creangă este deopotrivă actor ce mimează, gesticulează, trece de la monolog la

dialog, jucând pe rând rolul personajelor, dar în special propriul său rol de erou principal și

de povestitor . De aceea putem spune că arta narativă a scriitorului humuleștean constă în primul rând
înoralitate,oralitate

, adică în impresia de zicere a textului scris. Oralitatea serealizează prin adresarea directă:„ Acum vă mai
spun”, „căci nu vă pară lucru de șagă”( Amintiri), prin formule specifice limbii vorbite:„vorba aceea

”, „toate ca toat e”, prin prezența versurilor populare sau a frazelor ritmate „ Hai fiecare pe la casa cui
ne are,că mai bine-i pare” (Amintiri), „De-ar ști omul ce-ar păți/ Dinainte s-ar feri” prin prezența
exclamațiilor, interogațiilor sau a interjecțiilor : „mai știi păcatul !”, „ce-i de făcut?”, „Că alta ce pot să
zic?”, zbrr, haț, teleap-teleap-teleap.Umorul inconfundabil, care trădează plăcerea zicerii, verva,
jovialitatea șiînglobează diferite forme de manifestare, de la tratarea comică a situațiilor dramatice
pânăla ironie. Umorul se realizează prin exprimarea mucalită: „Să nu credeți că nu mi-am ținutcuvântul
de joi până mai apoi” ”( Amintiri),, prin folosirea unor porecle și apelative
 amuzante: Gâtlan, Trăsnea, prin realizarea unor caracterizări pitorești -portretulcălugărilor „ berbecii lui
Dumnezeu”, al fetele „drăcoase” sau al băieților „prostălăi”,„ghiavoli”, prin prezența unor scene comice
„smăntânitul oalelor”, la scăldat, pupăza dintei, prin folosirea unor proverbe și expresii populare „Paza
bună trece primejdiarea”(Amintiri).Ironia – de situație, autoironia, ironia verbală Ironia verbală, realizată
prin procedeul exagerării conștiente sau prin subestimareși diminutivarea intenționată. Procedeul
exagerării conștiente pune în evidență la Creangăaspecte negative. În „Amintiri”, Oșlobanu este descris
ca fiind cel „care mânca cât șaptesprezece” sau care blestema „de-i curgea foc din gură”. Când se
puneau la joccatiheții „ asudau podelele și le săreau talpele de la ciubote cu călcâie cu tot”, aveau
niște„târsoage de barbe cât badanalele de mari”.Diminutivarea verbală presupune folosirea
diminutivelor cu sens augmentativ. În„Amintiri” , Moș Luca este „însurățel de-al doilea, a cărui tânără
nevastă avusese grijă să-l trezească la timp”, bătaia dintre Pavăl și Mogorogea este „o
clăcușoar㔄Geniul humuleșteanului este această capacitate de a-și lua în serios eroii (fabuloșisau nu,
oameni sau animale) , de a le retrăi aventurile, de a pune cu voluptate în fiecare propriile lui aspirații
neobosite, slăbiciuni, vicii, tulburări și uimiri, adică de a crea viața.El este creatorul unui „comedii”
umane tot așa de profundă și universală în tipicitatea ei precum aceea a lui Sadoveanu”, afirma N.
Manolescu. Așadar, pentru critic , meritulscriitorului rezidă din maniera în care știe să creeze viața în
operă, să se transpună în pieleaeroilor săi și să transmită prin intermediul acestora gânduri și sentimente
proprii,anticipându-l pe Sadoveanu.