'Amintiri din copilarie', de Ion Creanga - comentariu

literar

'Amintiri din copilarie' constituie opera de maturitate a lui Creanga' -

acest 'Homer al nostru' - cum l-a numit Garabet Ibraileanu.

Primele trei parti au aparut in revista 'Convorbiri literare', iar a patra a

vazut lumina tiparului postum, in 1892. In acelasi an opera a aparut
la     si la Iasi, in volum.

Tema: Roman al varstei celei fericite, avand ca tema principala

'copilaria copilului universal', cartea este in acelasi timp o monografie
a mediului ambiant, a vietii satului romanesc de la jumatatea secolului
trecut, cu obiceiuri si traditii fixate printr-o existenta milenara, cu
institutiile lui: scoala, armata, biserica.

Izvoarele de inspiratie sunt autobiografice.

Scriitorul nareaza la persoana I-a peripetiile lui Nica,de cand acesta 'a

facut ochi', pana cand - aflat in pragul adolescentei - ajunge la
Seminarul de la Socola, scos cu greu din lumea satului 'ca ursul din
barlog''.

De aici rezulta impresia ca 'Amintirile' sunt un lung monolog, in care

Creanga este actor si personaj totodata.

Aceasta opera memorialistica a lui Creanga se bazeaza

pe alternanta dintre atitudinea evocatoare a scriitorului matur,
care face efortul intoarcerii in timp, pentru a reanvia din amintire
varsta de aur a copilariei, si dintre identificarea lui pana la un
punct cu Nica.

De aceea opera pare sa aiba doi povestitori: unul este Creanga-

scriitorul, 'badea Ion' - cum se autodenumeste, iar celalalt este Nica,

cel 'vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si copilaros ca

vantul in tulburarea sa'.

Asa se explica de ce nostalgia si regretul evocarii din perspectiva

omului matur se impleteste cu bucuria retrairii poznelor nevinovate ca
insasi varsta evocata.

Rememorarea se face cu dezinvoltura si este subliniata de Creanga

insusi in expresii ca ' stau cateodata si-mi aduc aminte' , ' si-mi
aduc bine aminte' , 'ma gandesc' si altele . Omul matur se
identifica pana la un punct cu mentalitatea varstei de aur, pe care o
priveste cu simpatie si umor.

De aici rezulta tonul dominant al 'Amintirilor', despre care criticul

Mircea Tomus scrie ca este 'ploaie de soare, ras printre lacrimi'.

Privite prin ceata amintirii, intamplarile de demult capata un farmec

nespus si plutesc intr-un fel de vag temporal.

Creanga nu reanvie anii copilariei, ci copilaria in sine :

'Hai mai bine despre copilarie sa povestim - spune el - caci ea

singura este vesela si nevinovata'.

Copilaria este pentru Nica varsta de aur, cea a lipsei de griji:

'Ce-i pasa copilului cand mama si tata se gandesc la

neajunsurile vietii, la ce poate sa le aduca ziua de maine, sau

ca-i framanta alte ganduri pline de ingrijire?'

Scriitorul retine cu precizie doar data a trei evenimente : 'cinstita

holera de la '48', ziua sfintirii in 1852 a paraclisului din biserica
spitalului din Tg.Neamt si a deschiderii scolii domnesti de acolo in
prezenta domnitorului Ghica si ziua plecarii - in toamna lui 1855 - la
Seminarul de la Socola.

Rememorand ispravile unui copil de 13-14 ani, Creanga a creat primul

roman al copilariei taranesti din literatura noastra, a redat atmosfera si
farmecul varstei de aur a omului dintotdeauna si de pretutindeni, a
'copilului universal'.

De fapt scriitorul insusi marturiseste:

'Asa eram eu la varsta ceea fericita si asa cred ca au fost toti

copiii, de cand e lumea asta si pamantul'.

Subiectul:

Desi pare a se abate adesea de la subiect, desi da impresia ca face

un montaj narativ liber, Creanga povesteste evenimentele din viata
lui Nica in ordinea lor cronologica, punand accent pe amanuntele
semnificative, pe acele 'evenimente de cunoastere', care l-au ajutat pe
copil sa se formeze ca om.

Nica parcurge cateva varste, de la anii copilariei celei fara de griji, cu

harjoane si nazbatii memorabile, pana la plecarea adolescentului ,
devenit acum 'Ion' - in harabaua lui mos Luca - la Seminarul de la
Socola.

Este o copilarie obisnuita si de aceea scriitorul nu poate spune mai

mult decat au spus altii, dar meritul lui Creanga consta in capacitatea
de a sugera farmecul acestei varste. Referindu-se la aceasta
G.Calinescu scria ca ' chiotul lui este mai plin, suna ca o voce
minunata distinsa intr-o gloata'.

In partea I-a este evocata trecerea lui Nica prin scolile din Humulesti
si Brosteni.

Scriitorul isi aminteste de prima sa scoala, deschisa de parintele Ioan

de sub deal in chilia bisericii, de badita Vasile, de Smarandita popii, de
'calul balan' si de 'Sf.Nicolai, facatorul de vanatai', de prinderea
mustelor cu ceaslovul, de zilele de 'procitanie', in care greselile
scolarilor erau insemnate pe o 'dranita' si pedepsite, de prinderea la
oaste cu arcanul a baditei Vasile, de discutiile dintre parinti pe tema
invataturii lui Nica, de plecarea - impreuna cu bunicul David Creanga
din Pipirig si cu Dumitru, 'fratele mamei cel mai mic' - la scoala lui
Alecu Balos din Brosteni.

Sunt evocate apoi episodul umplerii de raie capreasca, patania cu

stanca pravalita peste cocioaba Irinucai si fuga cu pluta a celor doi
baieti pana la Pipirig.

Partea a doua se opreste asupra casei parintesti, evocand chipul

mamei si pataniile din Humulesti. (uratul la casa popei Oslobanu,
smantanitul oalelor, vizitele la mos Chiorpec ciubotarul, furatul
cireselor, al pupezei din tei, intamplarea de la scaldat).

Partea a treia, dupa evocarea Humulestilor, marcheaza o alta varsta

a lui Nica, tinand de formatia lui scolara. Il vedem elev la scoala
domneasca din biserica spitalului din Tg.Neamt, invatand cu parintele
Isaia Duhu , apoi la 'scoala de popi' din Falticeni, unde sta in gazda
la Pavel ciubotarul.

Creanga isi aminteste de eforturile aproape dramatice ale colegilor sai

de a invata gramatica, acel 'cumplit mestesug de tampenie' , de
petrecerile tineresti , de conflictele dintre colegii ce stateau la aceeasi
gazda.

Partea a IV-a nareaza plecarea lui Nica la Seminarul de la Socola,

care marcheaza de fapt iesirea din copilarie, plecarea spre o lume
straina si neprimitoare.
Povestirea se desfasoara aparent la intamplare, asa cum momentele si
figurile de demult revin in amintirea povestitorului.

Dar acesta leaga cu mestesug firele actiunii, incat episoadele se

incheaga in unitati narative de sine statatoare, putand fi chiar
desprinse din context.

Humulesti, leaganul copilariei lui Nica:

Folosind tehnica povestirii in povestire, Creanga evoca peripetiile

lui Nica in stransa legatura cu meleagurile natale. El insusi
marturiseste : 'Vreau sa-mi dau seama despre satul nostru ,
despre copilaria petrecuta in el si-atata-i tot'.

De aceea evocarea Humulestiului se interpatrunde cu evocarea varstei

de aur, satul, oamenii si locurile traind cu aceeasi intensitate in in
amintirile povestitorului, ca si icoana de aur a copilariei.

Scriitorul rememoreaza elementele specifice vietii humulesctenilor ca:

iarmarocul, munca la sumane, claca, hora, scoala, sarbatorile, bolile,
traditiile si obiceiurile, cantecele etc.

Dar Creanga nu se rezuma doar la a-si aminti de satul copilariei sale,

ci el il re-creeaza din amintire, ca pe un sat patriarhal, un paradis
terestru.

Privit retrospectiv, cu ochii omului matur , dar si cu cei ai copilului,

satul natal al lui Nica a lui Stefan a Petrei capata aura de legenda,
devenind incomparabil si inconfundabil.

Evocarea Humulestiului revine ca un laitmotiv la inceputul fiecarei parti

a 'Amintirilor'.

In prima parte Creanga reconstituie din memorie imaginea

gospodarilor humulesteni si a satului natal, ca asezare intemeiata,
nesupusa vicisitudinilor timpului.

Astfel Humulestiul este prezentat ca un 'sat vechi, razesesc, cu

gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre, care
stiau a invarti si hora, dar si suveica, de vuia satul de vatale in
toate partile, cu biserica frumoasa si niste preoti, si dascali, si
poporeni ca aceia, de faceau mare cinste satului lor'.

Regretul si nostalgia naratorului sunt cu atat mai puternice, cu cat

aceste minunatii ale trecutului au disparut pentru totdeauna:
'Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni mai
erau in partile noastre pe cand incepusem si eu, dragalita-
Doamne, a ma ridica baietas la casa parintilor mei, in satul
Humulesti, din targ drept peste apa Neamtului ; sat mare si
vesel, impartit in trei parti, care se tin tot de una..'.

Observam ca descrierea este insa foarte saraca, mai mult o

definitie: 'sat mare si vesel' sau 'sat in toata puterea cuvantului'.

Intr-un astfel de loc oamenii au o inalta tinuta morala, caracterizata

prin candoare, cuviinta si pudoare.

Prin asemenea insusiri se face pretuit , de exemplu, badita Vasile,

dascalul cel 'cuminte, harnic si rusinos ca o fata mare'.

Universul humulestean revine la inceputul partii a doua, dar accentul

cade de data aceasta pe casa parinteasca - simbol al varstei fericite
- vazuta aievea cu ochii celui care abia incepuse 'a merge copacel'.

Casa parinteasca si familia sunt vazute exclusiv din perspectiva

copilului, care retine in special locurile de joaca: ' stalpul hornului,
de care lega mama o sfara cu motocei la capat, de crapau
matele jucandu-se cu ei', sau cuptorul pe care se ascundeau copiii
cand se jucau 'de-a mijoarca si alte jocuri si jucarii pline de
hazul si farmecul copilaresc'.

Descrierea este plina de lirism , scriitorul matur simtind ca-i 'salta si

acum inima de bucurie'.

Puternicul atasament afectiv al scriitorului fata de acest univers al

copilariei este subliniat prin enumerare, pornind de la general, adica
de la casa parinteasca, si trecand la detaliile specifice interiorului
taranesc.

Parintii, fratii si surorile, prietenii si tovarasii de joaca ai lui Nica

insufletesc evocarea.

In acest mediu propice al familiei si al satului natal copilaria este

vazuta ca un timp al bucuriei depline si al jocurilor fara sfarsit,
traite din plin de copilul de atunci :

'Si, Doamne, frumos era pe atunci, caci si parintii, si fratii, si

surorile imi erau sanatosi, si casa ne era indestulata, si copiii si
copilele megesilor erau de-a pururea in petrecere cu noi, si
toate imi mergeau dupa plac, fara leac de suparare, de parca
era toata lumea a mea'.
Se observa aici candoarea copilului caruia - in mediul ocrotitor al
satului - i se pare ca totul ii merge din plin. Jocul este singura sa
preocupare, iar casa parinteasca - vatra petrecerilor fara sfarsit.

Copilaria petrecuta in Humulesti este un timp al neastamparului si

al poznelor pline de haz.

Evocand patania cu pupaza, cu ciresele, intamplarea de la scaldat sau

pe cea din seara Sfantului Vasile de la casa popei Oslobanu, Creanga
reinvie chipuri de sateni ca matusa Marioara, mos Vasile - 'fratele tatei
cel mai mic - , ciubotarul Chiorpec, popa Oslobanu etc, dar si figura
mamei, a tatalui sau a bunicului David Creanga din Pipirig.

Proiectand Humulestii in mit, Creanga il sustrage istoriei si il inscrie

intr-un univers al magiei.

De aceea i se pare copilului ca mama, care era vestita pentru

nazdravaniile sale' stapaneste fortele raului.

Imaginea Humulestiului revine la inceputul partii a III-a, scriitorul

notand cu mandrie ca acesta 'nu-i un sat laturalnic si.lipsit de
privelistea lumii', ci este inconjurat de 'locuri vrednice de
amintire', ca Cetatea Neamtului ori manastirile Agapia si Varatec.

Humulesteanul isi subliniaza cu mandrie apartenenta la aceastra

vatra a copilariei:

'Ia, am fost si eu in lumea sta un bot cu ochi, o bucata de huma

insufletita din Humulesti..'

Observam ca - pe masura ce Nica inainteaza in varsta - nu numai

oamenii, dar insasi calitatea vietii pare a se degrada.

Oameni ca parintele Ioan de sub deal sau badita Vasile au disparut, iar
locul lor a fost luat de altii mai putin vrednici, ca popa Duhu ori popa
Oslobanu.

Varsta de aur pare a fi ramas undeva in urma, la o distanta din ce in

ce mai mare.

Locul horelor si petrecerilor fara sfarsit il ia acum invatatura tampa de

la scoala de catiheti din Falticeni, care face o victima din o 'mandrete
de flacau' ca Davidica.

Sentimentul solidaritatii cu vatra humulesteana va fi reluat pregnant la

inceputul partii a patra.
Aici Creanga evoca despartirea lui Nica de Humulestii anului 1855,
cand - 'la staruinta mamei' - este obligat sa plece, impreuna cu
Zaharia lui Gatlan, la Seminarul de la Socola.

Trei comparatii de tip popular, topite in trei circumstantiale de mod

antepuse, subliniaza puternica legatura sufleteasca dintre Nica si satul
din care nu voia sa plece ' cum nu se da scos ursul din barlog,
taranul de la munte stramutat la camp si pruncul dezlipit de la
sanul mamei'.

Humulestiul era deci pentru Nica mediul vital, numai aici el putea trai
fericit.

Despartirea de sat ii prilejuieste lui Creanga o emotionanta evocare a

acestei vetre a copilariei, din care se simte parte integranta, cu
peisajul ei geografic, cu oamenii si obiceiurile lor.

Naratiunea ia forma confesiunii directe, iar evocarea se face

prin tehnica sobra a enumerarii, in concordanta cu tonul nostalgic
al evocarii.

Prin autoadresare, scriitorul ne impartaseste durerea adolescentului

nevoit sa cedeze in fata staruintelor mamei:

' Apoi lasa-ti, baiete, satul cu tot farmecul frumusetilor lui si

pasa de te du in loc strain si departat, daca te lasa pardalnica
de inima'.

Scriitorul nu foloseste descrierea, ci exprimandu-si direct, prin

repetitie, dragostea fata de peisajul-cuib, contureaza reperele
geografice ale Humulestiului. Evocarea lirica ia locul descrierii:

'Dragu-mi era satul nostru, cu Ozana cea frumos curgatoare si

limpede ca cristalul, in care se oglindeste cu mahnire Cetatea
Neamtului de atatea veacuri!'

Observam ca natura nu ocupa un loc important in opera lui Creanga.

Natura-peisaj este accesorie in creatia sa.

Un singur episod mai lung poate fi incadrat in peisaj si anume fuga

celor doi baieti de la Irinuca si popasul de noapte din padure, cand
plutasii atata un foc de legenda.

Povestitorul humulestean nu este un poet al naturii, ca Hogas sau

Sadoveanu. Descrierea se opreste la suprafata si degenereaza in
enumerare.
Autorul 'Amintirilor' observa exclusiv natura umana.

Comunitatea humulesteana este evocata prin acele elemente ale ei

care influenteaza sufletul copilului - devenit acum flacau.

Humulestiul inseamna pentru Creanga locul unde s-a nascut, unde

traiesc oamenii cei mai apropiati lui:

'Dragu-mi erau tata si mama, fratii si surorile si baietii satului,

tovarasii mei din copilarie .' - suspina parca povestitorul.

In ziua plecarii la Socola, in contrast cu starea sufleteasca a celor doi

baieti trimisi 'surgun, dracului pomana' imaginea luminoasa a
satului revine prin evocarea fetelor si flacailor care ' gatiti frumos,
ca-n zi de sarbatoare, foiau prin sat in toate partile, cu bucuria
zugravita pe fete'.

Humulestiul mai inseamna pentru Creanga locul unde sezatorile,

horele si clacile 'se tineau lant, de-ti parea tot anul zi de
sarbatoare', toate pe fundalul cantecului de dor ce se revarsa de pe
strunele viorii lui Mihai Scripcarul.

Aceasta doina este in concordanta cu starea de spirit a adolescentului

sortit instrainarii.

Inainte de a pierde din vedere acest univers fermecat al copilariei,

Creanga evoca imaginea panoramica a peisajului de munte,
cu 'uriesii munti' ai Neamtului ' cu varfurile ascunse in nouri, de
unde purced izvoarele si se revarsa paraielesoptind tainicsi
ducand cu sine multe, multe patimi'.

Popasul de noapte facut la Blagesti, unde i-au 'cosit tantarii', este un

nou prilej de elogiere a Humulestiului ca sat de munte, in comparatie
cu viata grea a locuitorilor de la campie:

'Halal pe la noi ! - exclama mos Luca - Apele-s dulci, limpezi ca

cristalul si reci ca gheata; lemne, de ajuns; vara, umbra si
racoare.'.

De aceea oamenii sunt 'mai sanatosi, mai puternici.si mai voiosi,

nu ca isti de la camp.sarbezi si zbarciti, de parca se hranesc
numai cu ciuperci fripte'.

Sentimentul instrainarii imbraca aici forma coborarii de la munte la

campie.
Caracterizarea personajelor:

In 'Amintiri din copilarie' Creanga reinvie un numar mare de

personaje : parinti, unchi , matusi, dascali si preoti, colegi de joaca si
de scoala, gazde etc.

Dar el nu este un portretist, dupa cum nu este nici un descriptiv.

Despre locurile copilariei, ca si despre fiecare din oamenii de aici el a

pastrat in suflet o imagine, un detaliu, un element particular, ce-l
individualizeaza pe fiecare.

Cele mai multe personaje apar episodic, dar ele sunt individualizate
prin ceea ce au esential si semnificativ.

Pornind de la o anume manifestare, de la o trasatura distincta de

caracter sau - mai rar - de la una fizica, naratorul humulestean
individualizeaza fiecare personaj.

De aceea putem spune ca marea arta a lui Creanga consta -

printre altele - si in individualizarea personajelor prin tehnica
detaliului, care-l ajuta sa nuanteze caracterele.

Asa de exemplu portretul dascalului Vasile este realizat numai printr-o

comparatie si un epitet triplu : 'cuminte, harnic si rusinos ca o fata

mare'.

Mos Vasile, fratele cel mai mic al tatalui, 'era un carpanos s-un pui
de zgarie-branza' , in timp ce matusa Marioara este o fiinta din
acelea care ' scoate mahmurul din om'.

Ea vine 'cu o falca in cer si cu una in pamant' sa-i spuna mamei ca

Nica a furat pupaza.

Despre Smarandita popii scriitorul isi aminteste ca era ' o zgatie de

fata'.

Pentru caracterizarea popei Oslobanu, 'om ursuz si paclisit', Creanga

foloseste invective ca: ' ceapcan', 'boaita' , ' budihace' etc.

Dascalul care-l inlocuieste pe badita Vasile, luat la oaste cu arcanul,

este caracterizat antitetic, printr-un eufemism, un epitet depreciativ si
un verb cu rezonanta onomatopeica.Creanga reuseste in acest caz un
portret pe care-l receptam atat vizual, cat si auditiv:
'Dascalul Iordache, farnaitul, clampanea de batran ce era; s-
apoi mai avea si darul suptului'.

Referindu-se la colegii de scoala, Creanga spune ca Nic-a lui Costache

era inaintat la invatatura 'pana la genunchiul broastei', iar Trasnea
- un 'bucher de frunte si tamp in felul sau'.

Aproape toate personajele sunt conturate sumar, prin caracterizare

directa, actiune sau prin limbaj.

'Amintirile din copilarie' nu sunt o opera memorialistica propriu-

zisa, pentru ca unele intamplari par inventate si construite dupa
modelul povestilor.

Astfel ridicarea de catre Nica Oslobanu a lemnelor dintr-un car, pe

care 'le umfla-n spate si la gazda cu dansele' se aseamana cu
gestul diavolului Chirica din 'Povestea lui Stan Patitul' , care ia in spate
intreaga recolta a boierului.

De asemenea cearta de la gazda din Falticeni a catihetilor,

care 'dondaneau ca nebunii' , face trimiteri clare la disputa dintre
Gerila si ceilalti tovarasi nazdravani ai lui Harap-Alb.

Smaranda Creanga:

Intre toate personajele universului infantil din 'Amintiri', un loc aparte

il ocupa chipul mamei, evocat cu dragoste, recunostinta si respect.

Figura luminoasa a mamei este vazuta dintr-o dubla perspectiva: pe

de o parte este evocarea nostalgica, duioasa, facuta peste ani de omul
matur, iar pe de alta - evocarea glumeata, facuta cu ochii copilului de
atunci.

Dand glas nostalgiei si duiosiei ce-i inunda sufletul, Creanga, maturul,

izbucneste:

'Asa era mama in vremea copilariei mele, plina de minunatii, pe

cat mi-aduc aminte: si-mi aduc bine aminte, caci bratele ei m-
au leganat.Si sange din sangele ei si carne din carnea ei am
imprumutat, si a vorbi de la dansa am invatat'.

Scriitorul nu-i creioneaza portretul fizic, ci pune accent pe trasaturile

de caracter, facandu-i un induiosator portret moral.

Personajul traieste prin actiuni si fapte si prin limbajul colorat, adaptat

intamplarilor relatate.
Depozitara si practicanta a unui fond de credinte si practici magice
stravechi, mama reanvie in amintirea fiului ca un personaj cu aura
de basm, ca o fiinta cu puteri supranaturale, care 'era vestita
pentru nazdravaniile sale', pentru ca 'stia a face multe si mari
minunatii'.

Stapanind fortele raului, Smaranda alunga norii negri de deasupra

satului infingand toporul inaintea usii, 'inchega apa numai cu doua
picioare de vaca, de se incrucea lumea de mirare', sau ii alina
durerea copilului batand 'peretele sau vreun lemn' de care acesta
se lovea. Isi scapa feciorul de deochi facandu-i 'un benchi boghet in
frunte' si 'buchisea cu clestele' carbunii care tiuiau in soba, 'ca sa
se mai potoleasca dusmanul'.

Fiica lui David Creanga din Pipirig este o femeie harnica.

Din zori si pana in noapte, neobosita, ea stie sa faca fata nevoilor unei
goapodarii grele, lucrand totodata la sumanele pe care barbatul ei le
vindea in targuri.

In spiritul muncii ii creste si pe copii. Pe Nica, fiind cel mai mare, il

pune s-o ajute la treburile casei: sa legene copilul, s-o ajute la tors si
scarmanat, sa duca mancare la prasitori etc.

Smaranda isi iubeste copiii, iar pentru Nica nutreste o deosebita

dragoste. Datorita acestui fapt copilul cu 'par balai' i se pare un Fat-
Frumos, capabil sa indrepte vremea cu zambetul lui.

Este mandra de istetimea lui Nica si crede in destinul lui de exceptie,

vazand in el 'un al doilea Cucuzel'.

Fiinta autoritara, Smaranda nu-si manifesta dragostea de mama prin

duiosii, sentimentalisme ori ingaduinte de tot felul.

Inzestrata cu tact pedagogic, ea stie sa manuiasca cu abilitate

rasplata, dar si pedeapsa.

Cand Nica o lasa cu toate treburile pe cap si fuge la scaldat, mama il

pedepseste luandu-i hainele. Iar cand copilul se intoarce

acasa gol, rusinat si flamand, gata sa primeasca orice pedeapsa, ea il

dojeneste cu blandete ca sa-si schimbe comportarea.

Smaranda are o fire aspra si jocul fara sfarsit al copiilor o deranjeaza.

Astfel, cand acestia ridicau 'casa in slava' , scotand 'matele de prin

ocnite si cotrute', mama, 'care nu mai putea de obosita', era
nevoita sa le faca 'musai cate un surub, doua, prin cap' , sa le
dea 'cateva tapangele la spinare' sau sa ia 'nanasa din
coarda' pentru a se putea odihni.

Smaranda are un suflet deschis, este prietenoasa, bucuroasa de

oaspeti si darnica.

Scriitorul isi aminteste cum ' strasnic se mai bucura cand se

intampla oaspeti la casa.si avea prilej sa-si imparta painea cu
dansii'.

Dar mai presus de toate, Smaranda este o femeie receptiva la nou,

ce urmarea cu tenacitate sa-si vada copilul inaltat prin intermediul
stiintei de carte. De aceea invata in rand cu el la ceaslov si

il intrece la cititul psaltirii si al 'Alexandriei'.

Femeie practica, Smaranda a invatat din experienta vietii ca popia este

o indeletnicire care-l poate feri pe fiul ei de grija zilei de maine.

De aceea este in stare 'sa toarca in furca toata viata', numai sa-i

invete baiatul carte.

Scriitorul isi aminteste ca, atunci cand era elev la Scoala domneasca
din Tg.Neamt, ' mama.nu se indura' sa-l trimita 'nici dupa o cofa
de apa', numai sa invete si sa se faca popa.

Foarte tenace,o vedem purtand discutii indarjite cu sotul ei, pentru a-l

convinge sa-l dea pe Nica la invatatura:

'Vreau sa-mi fac baiatul popa, ce ai tu?' - ii spune ea raspicat

barbatului.

Fiica de vornic, ea se tine de neam bun si din felul in care i se

adreseaza acestuia deducem ca i se socoteste superioara ca putere de
intelegere a lucrurilor. Vorbirea ei este adesea muscatoare:

'Sarmane omule! Daca nu stii boaba de carte, cum ai sa ma

intelegi? Cand tragi sorcovetii la musteata, de ce nu te
olicaiesti atata? Mai omule, mai! Ai sa te duci in fundul iadului
si n-are sa aiba cine te scoate, daca nu te-i sili sa-ti faci un
baiet popa. De spovedanie fugi ca dracul de tamaie.'

Iubirea Smarandei pentru Nica se imbina cu ambitia de a-si vedea

baiatul popa. Asa ajunge Creanga la scoala de catiheti din Falticeni si
apoi, tot 'la staruinta mamei', trebuie sa plece la Seminarul de la
Socola.
Mai intai Smaranda incearca sa-si convinga feciorul ca 'spre
folosul' lui ' este aceasta' . Dar Nica, 'ajuns acum holtei', refuza
sa se desparta de leaganul primei iubiri. El cauta s-o convinga pe
Smaranda ca se va usca de dorul ei si va muri printre straini.

Argumentele lui se dovedesc a fi insa 'zadarnica truda'.

Mama ramane neanduplecata in fata celor 'zece randuri de

lacrimi', il ameninta chiar ca-l 'dezmiarda' cu 'culeserul din
ocnita' si baiatul i se supune.

Firea apriga a Smarandei se reflecta adesea in violente de limbaj, care

- de cele mai multe ori - ascund un zambet retinut.

Astfel, vazandu-i pe copii zgariati de 'bietele mate', mama

izbucneste:

'Bine v-au facut, pughibale spurcate ce sunteti!.Iaca, daca nu

v-am sacelat astazi, faceti otrocol prin cele mate si dati la om
ca cainii prin bat. Ara! d-apoi aveti la stiinta ca prea va intreceti
cu dediochiul! Acus iau varga din coarda si va croiesc, de va
merg petecile!'

Smaranda Creanga este o intruchipare a tarancii noastre cu credinta in

Dumnezeu si respect neabatut pentru credinte si obiceiuri, mama si
sotie iubitoare, gospodina harnica si priceputa, manifestand un
adevarat cult pentru munca, in spiritul careia ii creste si pe copii.

Stefan a Petrei:

Personaj mai sters in comparatie cu Smaranda, tatal lui Nica este un

om harnic si gospodar, pe umerii caruia apasa intretinerea unei
familii numeroase, cu sapte copii.

Il vedem venind seara de la padure, 'obosit si plin de promoroaca',

aflam din povestire ca vinde sumane la iarmaroc, pentru a a le asigura
copiilor un trai fara de griji: 'lemne la trunchi,.slanina si faina in
pod, .branza in putina,.curechi in poloboc' - cum ii spune el
Smarandei.

Adevarati zei protectori ai copilariei lipsite de griji, tatal si mama

privesc din unghiuri relativ diferite jocul fara sfarsit al copiilor.

Spre deosebire de Smaranda, care este mai intreansigenta, tatal - fiind

mai mult plecat cu treburi in afara casei - manifesta mai
multa ingaduinta. El imbina toleranta cu afectivitatea:
'Si cat era de ostenit, ne ridica in grinda zicand: < Tata mare! >
Si ne saruta mereu pe fiecare.'

Considerand joaca drept un dat al copilariei, incearca sa-i

dezvinovateasca pe cei mici:

'Ia lasa-i si tu, mai nevasata, lasa-i, ca se bucura si ei de

venirea mea, zicea tata dandu-ne huta..S-apoi nu stii ca este o
vorba: <Daca-i copil, sa se joace; daca-i cal, sa traga; si daca-i
popa, sa citeasca'.

Are o fire mai blanda , o vorba moale si de aceea intotdeauna 'tot

pe-a mamei' ramanea.

Creanga isi aminteste de placarea cu care se juca cu copiii, cand

acestia ii sareau in spate pe intuneric.

Tatal are adesea in glas o usoara intonatie de dispret fata de firea

evlavioasa a Smarandei:

' Poi da, mai femeie, tot esti tu bisericoasa, de s-a dus vestea;
incaltea ti-au facut si baietii biserica aici pe loc,macar ca-ti
intra biserica in casa de departe ce-i'.

Stefan a Petrei este un om practic. Din partea lui, Nica poate sa
ramana fara stiinta de carte, 'om de treaba si gospodar in
Humulesti', pentru ca 'decat codas in oras, / Mai bine-n satul
tau fruntas'.

El dispretuieste invatatura, care i se pare fara folos si - la

insistentele Smarandei de a-l da pe Nica la scoala - ii
raspunde mucalit c-a auzit el de unul care 's-a dusbou la Paris,
unde-a fi acolo, si a venit vaca'.

In finalul 'Amintirilor' insa il vedem preocupat de viitorul familiei,

pentru ca 'nu se stie zilele omului'.

In Nica el vede acum singurul sprijin al fratilor mai mici si se simte

obligat 'a-l zburatici'.

De aceea trece de partea Smarande-i, vorbindu-i copilului cu

fermitate, cand acesta refuza sa plece la Socola.

Il vedem ingrijorat de cum va suporta cheltuielile baiatului, caci -

spune el - 'banii nu se culeg de la trunchi, ca surcelele'.

Caracterizarea lui Nica:

Personajul principal al 'Amintirilor din copilarie' este Nica, ipostaza a
scriitorului in anii fragezi ai copilariei si prototip al 'copilului
universal'- cum il scrie G.Calinescu, indiferent de meridianul
geografic si de timp.

El este vazut in devenire, parcurgand cateva varste, de la anii

copilariei celei fara de griji, cu harjoane si nazbatii memorabile, pana
la calatoria in harabaua lui mos Luca spre Seminarul de la Socola, care
inseamna de fapt instrainarea de spatiul protector al Humulestiului si
iesirea din copilarie.

Creanga nu-i face lui Nica un portret propriu-zis.

El isi aminteste doar ca era 'un baiet prizarit, rusinos si fricos si

de umbra lui', dar 'vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si
copilaros ca vantul in tulburarea sa'.

Altadata isi aminteste ca era un sociabil, un comunicativ, care intra

usor in vorba:

' unde erau trei, eu eram al patrulea'.

Personajul se caracterizeaza prin raporturile cu celelalte personaje :

parinti, rude, sateni.

Astfel, mama il vede ca pe un Fat-Frumos ' cu parul balai', la al carui

zambet 'vremea se indrepta' ca prin minune, iar istetimea lui o face
sa vada in el 'un al doilea Cucuzel, podoaba crestinatatii'.

In schimb, tatal constata cu ironie ca Fat-Frumos este de fapt

' o tigoare de baiet, cobait si lenes, de n-are pereche', iar

matusa Marioara se plange ca 'de zbantuitul ista.nimica nu scapa'.

Adevaratul portret al lui Nica se contureaza insa din faptele si

atitudinile sale.

Vesnic pus pe sotii si pozne ce se tin lant, baiatul dovedeste o

deosebita inventivitate la acest capitol.

Numai ca jocurile copilaresti nevinovate ( care o supara pe mama, dar

sunt acceptate de tata cu intelepciune si umor ) sunt inlocuite cu
timpul de adevarate 'aventuri', care-l pun pe Nica in conflict cu maturii
si atrag dupa ele pedepse, amenintari sau numai spaime.
Memorabil in acest sens este episodul uratului la o ora nepotrivita la
casa popei Oslobanu , care arunca dupa copii cu o 'scurtatura' de
lemn.

De asemenea, smantanitul oalelor cu lapte sub pretext ca 'au furat

strigoaicele mana de la vaci', atrage amarnicele amenintari ale
Smarandei.

Mos Chiorpec, ciubotarul, il pedepseste pentru vizitele sale repetate

ungandu-l cu 'dohot' pe la gura, iar matusa Marioara vine 'c-o falca-
n cer si cu una in pamant' sa se planga ca Nica a furat pupaza, pe
care - cu candoare si fantezie - a vrut s-o vanda in targ, imitandu-i pe
cei mari.

In sufletul copilului sentimentul libertatii este atat de puternic, incat i

se pare ca lumea ii apartine:

'Si, Doamne, frumos era pe atunci' - exclama Creanga -

cand 'toate imi mergeau dupa plac, fara leac de suparare, de
parca era toata lumea a mea'.

Manifestand o totala lipsa de interes pentru treburile casnice lasate de

Smaranda, Nica fuge la scldat, lasandu-si mama inglodata in treburi.

Referitor la aceasta atitudine, scriitorul noteaza:

'Cand era de facut ceva treaba, o cam raream pe acasa'.

Amintindu-si de Scoala domneasca de la Tg.Neamt, Creanga scrie:

'.scoala s-a umplut de baieti doriti de invatatura, intre care

eram si au, cel mai bun de harjoana si slavit de lenes; lenes
fara pereche ma facusem'

Dar daca mama il 'lua cu binisorul', Nica o ajuta 'ca o fata mare',

fiindca era priceput si indemanatic.

La claci torcea in rand cu fetele, fapt pentru care a fost poreclit 'Ion

torcalau'.

Cartea surprinde formarea personalitatii eroului de-a lungul anilor:

'Dar vremea trecea cu amagele - scrie Creanga - si eu cresteam

pe nesimtite si tot alte ganduri imi zburau prin cap.'.

Copilul cu fire vesela si sociabila, care in Humulesti o dusese 'de-a

pururi in petrecere' cu 'copiii si copilele megesilor' joaca acum
dupa cantecul lui mos Bodranga pana ce 'asuda podelele' si ii 'sar
talpile de la ciubote cu calcaie cu tot'.

Acum nu-i mai 'era a invata, cum nu i-i cainelui a linge sare'.

Devenirea personajului ajuns acum 'holtei' este sugerata de insusi

numele sau.

Astfel, pentru profesorii de la Falticeni Nica devine 'Stefanescu', iar in

ultima parte a 'Amintirilor' mama nu i se mai adreseaza cu apelativul
de alint 'Nica', ci cu 'Ioane', semn ca noul personaj narator - caruia i
se substituie Creanga - are o alta varsta decat Nica, faptul ca el
paseste in 'zburdalnica varsta a tineretii'.

Nica se simte puternic legat de satul in care a crescut si in care a fost

fericit.

Ajuns la varsta adolescentei, el devine constient de legatura sa

sufleteasca cu vatra humulesteana, de care nu vrea sa se
desparta 'cum nu se da scos ursul din barlog, taranul de la
munte stramutat la camp si pruncul dezlipit de la sanul mamei'.

Despartirea de peisajul-cuib i se pare un sacrificiu inutil, facut numai

asa, ca sa ajunga 'un popa prost, cu nevasta si copii'.

Despartirea de universul de aur al copilariei determina chiar modificari

ale psihologiei lui Nica. Asa se sexplica de ce caii lui mos Luca,
harabagiul satului, nu i se mai par 'niste zmei', ci 'mati de cei
lesinati', care devin obiectul glumelor sfichiuitoare ale trecatorilor.

Arta narativa a lui Creanga :

In opera lui Creanga predomina epicul, arta sa sta sub semnul

povestirii.

Tot textul 'Amintirilor' are aspect de monolog si dialog.

De aceea se poate vorbi de caracterul dramatic al operei, care explica

numeroasele ei dramatizari si ecranizari.

Monologul este al povestitorului, ca erou subiectiv, si cuprinde mai

mult exclamatii si judecatile acestuia despre lucruri si situatii:

'Insa vai de omul care se ia pe ganduri! Uite cum te trage pe

furis apa la adanc; si din veselia cea mare cazi in uricioasa
intristare'.
Dialogul este al personajelor, ca eroi obiectivi, jucati insa de
povestitorul insusi.

1. 'Amintirile din copilarie' farmeca nu prin faptele relatate, pentru ca

acestea sunt intamplari obisnuite, ci prin felul in care sunt povestite,
prin savoarea naratiunii.

De aceea putem spune pe drept cuvant ca arta narativa a scriitorului

humulestean consta in primul rand in oralitate, in caracterul de
spectacol al spunerii, ca si cum scriitorul s-ar afla pe o scena
imaginara, in fata unor spectatori.

Aici el este deopotriva actor ce mimeaza, gesticuleaza, trece de la

monolog la dialog, jucand rand pe rand rolurile personajelor, dar in
special propriul sau rol, de erou principal si de povestitor in
acelasi timp.

Referindu-se la acest aspect, G.Calinescu scria ca 'Creanga vorbeste

ca un povestitor, ca un om care sta pe lavita si istoriseste
altora, fiind el insusi erou in naratiune.'

De aceea 'Amintirile' par a fi scrise pentru a fi spuse, povestite, nu

citite.

2. Acest caracter de spectacol al spunerii implica repeziciunea si

concentrarea discursului, de unde rezulta dinamismul frazei,
verva povestitorului.

Acesta se realizeaza prin mai multe instrumente gramaticale ca:

a. Introducerea subordonatelor aflate inaintea regentelor prin

adverbele cu functie de conjunctie 'cum' si 'cand' cu sensul de 'exact
in momentul cand', care nuanteaza fraza.

- 'Si cum ajung in dreptul teiului, pun demancarea jos'

- 'Si cum i-o dau in mana, javra dracului.ii dezleaga frumusel

ata de la picior'

- 'Cand eram hotarat a spune mamei unele ca aceste, iaca si

soarele rasare'.

- 'Cand sa-ti petreci si tu tineretea, apuca-te de carturarie'.

Alteori propozitiile sunt introduse prin cate un 'si' si se succed rapid,

ca intr-o secventa de film, ca in episodul fugii din Brosteni a celor doi
baieti.
b. Uneori predicatul din principala este precedat de cate un 'indata' ,
'numai ce si' , 'unde nu' , 'numai iacata', 'iaca' , 'iute' , 'pe loc'
etc, toate cu sensul de 'imediat':

- ' Si cum ma scol, indata ma si trimite mama.'

- ' Si pornind eu cu demancarea, numai ce si aud pupaza

cantand'

- 'Eu.,cum aud unele ca acestea, iute ma sui in pod'

c. Dinamismul frazei, verva povestitorului, mai rezulta si din

aglomerarea verbelor de actiune la acelasi mod, timp, numar si
persoana:

- ' Si cum ajung in dreptul teiului, pun demancarea jos, ma

sui incetisor in tei, bag mana in scorbura, gabuiesc pupaza.

Apoi ma dau jos, caut o lespede potrivita, ma sui cu dansa in

tei,imi iau caciula si in locul ei pun lespedea.'

d. La sporirea impresiei de oralitate contribuie si exprimarea

predicatului prin interjectii cu valoare onomatopeica

de tipul:

- ' Eu atunci, hat! de sumanul mosneagului, sa-mi plateasca

pupaza.'

- ' Iar el, zvarr! cu o scurtatura in urma noastra, caci era om

hursuz si paclisit popa Oslobanu'.

- 'Pupaza , zbrr! pe-o dugheanasi isi ia apoi drumul spre

Humulesti'

- 'si-apoi hustiuliuc ! si si eu in stioalna,sa prind pe dracul de-

un picior'.

- '.eu atunci.fact tusti! din balta si-o iau la sanatoasa'

- '..si o data fac zdup! in niste canepa'

Acest stil oral, direct, face ca naratiunea sa aiba in permanenta un

ritm alert, dinamic.
e. Avandu-l mereu in fata pe ascultator, nu pe cititor, Creanga
foloseste adresarea directa, solicitand si participarea afectiva a
interlocutorilor la cele povestite.

Scriitorul se implica in povestire si realizeaza astfel cu usurinta

trecerea de la o intamplare la alta, desi intre ele nu exista aparent nici
o legatura logica:

- ' Si, dupa cum am cinstea sa va spun,..'

- ' Acum va mai spun'

- ' Mi-aduc aminte ca acum'..

- ' S-apoi ganditi ca Trasnea citea intrebarea si raspunsul'

- '.va puteti imagina ce va sa zica a te scalda in Bistrita'

- 'Caci nu va para lucru de saga: de la Neamt pana la Iasi e

catu-i de la Iasi pana la Neamt, nici mai mult, nici mai putin'.

La fel procedeaza scriitorul si atunci cand - pierzand firul naratiunii prin

digresiuni si explicatii suplimentare - intervine corectiv si solicita parca
ingaduinta si atentia ascultatorului:

- ' Insa ce ma priveste? Mai bine sa ne cautam de ale noastre'.

- 'Si sa nu-mi uit cuvantul'..

- ' Dar ce-mi bat eu capul cu craii si imparatii, si nu-mi caut

copilaria petrecuta in Humulesti si de nevoile mele'?

f. Acelasi rol, de a spori dinamismul povestirii, il are si autoadresarea

:

- ' Mai pasa de tine minte toate cele si acum asa, daca te
slujeste capul, bade Ioane!'

- 'Apoi, lasa-ti, baiete, satul..'

- 'Apuca-te de carturarie'.

g. Folosirea constructiilor incidentale contribuie de asemenea la

sporirea impresiei de oralitate:

- 'dragulita Doamne', 'Doamne fereste' , 'mila sfantului'

h. Acelasi efect il are folosirea formelor verbale inverse de
tipul 'ghiontitu-ne-am' , 'stiutu-v-am' etc. sau a cuvintelor si
expresiilor populare ca 'mort-copt', 'fel si chip', 'a da povat' , 'a
lua in ras' , 'a-si strange lioarba acasa' , 'ca mai ba sa mai
zicem nici carc' , 'de frunza frasinelului', 'a scoate mahmurul
din om', 'a-si lua ramas bun de la calcaie' etc.

i. O alta trasatura a artei narative din 'Amintiri o

constituie dinamismul anecdotic.

Intamplarile evocate se deruleaza rapid, ele navalesc in amintirea

scriitorului fara a avea legatura intre ele. Dar Creanga - in placerea lui
de a povesti - gaseste formule de trecere de la o intamplare la alta,
care dau unitate naratiunii:

- ' D-apoi cu smantanitul oalelor ce calamandros a fost'

- ' D-apoi cu mos Chiorpec ciubotarul,.ce nacaz aveam'

- ' Intocmai dupa cea cu ciresele, vine alta la rand.'

- 'D-apoi lui Trasnea, saracul, ce-i patea sufletul'.

j. La crearea impresiei de oralitate contribuie si placerea pentru

cuvinte, pe care le insiruie in lungi enumerari, ca - de exemplu - in
descrierea casei lui Pavel Cibotarul, gazda din Falticeni:

'Pavel era holtei si casa lui destul de incapatoare: laiti si paturi

de jur imprejur, langa soba altulIara gazda se proslavea pe
cuptor, intre sanuri, calupuri, bedreag, dichiciu si alte custuri
taioase, muschea, piedeca, hasca si clin, ace, cleste, pila,
ciocan,.clei si tot ce trebuie unui ciubotar'.

Referindu-se la arta narativa a lui Creanga, criticul N.Manolescu

spunea ca ' geniul luivine din placerea de a povesti', iat Tudor
Vianu scria ca ' Creanga este unic prin geniul lui oral'.

k. Tot de oralitate tine si fraza lui Creanga, frumoasa, cadentata si

muzicala, care poate fi descompusa in unitati mai lungi sau mai scurte,
ce alterneaza si se imbina armonios, pastrand firescul si
spontaneitatea vorbirii taranesti.

Observam ca in fraza crengista precumpanitoare este topica mai libera

a vorbirii si nu cea controlata, a scrisului:

Descriind episodul urmaririi hotului de cirese de catre matusa

Marioara, scriitorul noteaza:
'Si harsita de matusa nu ma slabea din fuga nici in ruptul
capului; cat pe ce sa puie mana pe mine! Si eu fuga, si ea fuga,
si eu fuga, si ea fuga, pana ce dam toata canepa palanca la
pamant'.

l. Folosirea versurilor populare sau a frazelor ritmate de tipul 'hai

fiecare pe la casa cui ne are, ca mai bine-i pare' sporeste
impresia de oralitate, impresia ca opera a fost creata pentru a fi spusa,
nu citita.

m. Acelasi efect il are presararea textului cu numeroase ziceri ('toate

ca toate', 'de voie de nevoie'), cu expresii specifice limbii
vorbite ('vorba ceea', 'pace buna' , 'hat bine'), cu exclamatii si
interogatii de tipul ' mai stii pacatul!' , 'grozav s-a spariet'! , 'ce-
i de facut?', toate creand impresia ca Creanga sta pe lavita si
povesteste unor ascultatori povestea copilariei sale.

Umorul lui Creanga:

Povestirea intamplarilor din copilarie este insotita permanent de

voiosie, expresie a vitalitatii si optimismului poporului nostru, al carui
stralucit exponent este I.Creanga.

Scriitor jovial, el este pus in permanenta pe ras, preocupat sa intretina

buna dispozitie.

De aceea, pe drept cuvant, s-a spus ca scriitorul humulestean imbina

in opera sa dorul cu umorul, cu un comic sanatos de origine
taraneasca.

Creanga dovedeste o abundenta comica narativa, care-l deosebeste de

alti autori comici sau satirici. Umorul este marca lui specifica.

Scriitor umorist, Creanga da o mare intrebuintare rasului. Numai ca la

el rasul nu izbucneste in cascade, ci este un ras egal, intretinut pe
episoade intregi, un fel de ras homeric.

1. Chiar in momentele de maxima incordare sufleteasca, povestitorul

aluneca usor de la lucruri serioase spre gluma printr-o vorba de duh
sau o zicala ce diminueaza tragismul, Creanga facand haz de necaz.

Nu poate fi trecut cu vederea hazul cu care monologheaza scriitorul

cand isi aminteste de sosirea la scoala din Humulesti a lui mos Fotea,
care aduce 'un dragut de bicisor ', de inaugurarea 'Calului
balan' de catre Smarandita, care 'plangea ca o mireasa, de sarea
camasa pe dansa' sau de ziua 'procitaniei', cand Nica se uita 'pe
furis la usa mantuiriiasteptand sa vie un lainic de scolar de
afara', sa scape de pedeapsa prin fuga.

De asemenea, taierea pletelor la scoala din Brosteni ii face pe noii

scolari sa planga 'cu zece randuri de lacrimi'.

Refuzul lui Nica de a pleca la Seminarul de la Socola este insotit de

aceleasi 'zece randuri de lacrimi'.

Cand tratamentul cu lesie impotriva raiei capresti nu da rezultat,

scriitorul face haz de necaz, comentand situatia cu un proverb: 'se
tinea ca raia de om'.

Daca Nica pare coplesit de tristetea despartirii de sat, ingrozit de

distanta ce-l va desparti de Humulesti, autorul scrie:

'Caci nu va para lucru de saga: de la Neamt pana la Iasi e catu-i

de la Iasi pana la Neamt, nici mai mult, nici mai putin'.

2. Un mijloc de realizare a umorului este autoironia,

autopersiflarea.

Astfel, exprimandu-si apartenenta la vatra humulesteana, Creanga

scrie:

'Ia, am fost si eu in lumea asta un bot cu ochi, o bucata de

huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la
douazeci de ani, nici cu minte pana la treizeci si nici bogat pana
la patruzeci nu m-am facut.Dar si sarac asa ca in anul acesta,
ca in anul trecut si ca de cand sunt, niciodata n-am fost'.

De asemenea, dupa intamplarea de la scaldat, cand Nica promite

mamei ca n-o va mai supara, Creanga-maturul scrie:

'Si sa nu credeti ca nu mi-am tinut cuvantul de joi pana mai

apoi.Si nu ca ma laud.: prin somn nu ceream de mancare; daca
ma scula, nu asteptam sa-mi deie altii; si cand era de facut
ceva treaba, o cam raream de pe-acasa..Cand ma lua cineva cu
raul, putina treaba facea cu mine; cand ma lua cu binisorul, nici
atata; iar cand ma lasa de capul meu,faceam cate o draguta de
trebusoara.., de nici sfanta Nastasia,..nu era in stare a o
desface.'

In alta parte, Creanga scrie despre sine ca era 'cel mai bun de

harjoana si slavit de lenes'.
3. O alta sursa de umor o constituie hazul cu care omul matur
povesteste mucalit intamplarile hazlii ale copilului care a fost cu
patruzeci de ani in urma.

Creanga oscileaza, este ba matur, ba copil, desi cele doua roluri se

suprapun adesea.

Tocmai in aceste oscilatii sta de fapt farmecul povestirii, umorul

sanatos al acesteia.

Astfel, vorbind despre furtul pupezei, omul matur se desparte, se

desolidarizeaza pentru o clipa de copilul Nica, adresandu-se cititorului
prin cate o propozitie interogativa:

- 'Eu atunci, sa nu-mi caut de drum tot inainte? Ma abat pe la

tei.'

- ' Un mosneag nebun, cu o vitica de funie, n-are ce lucra?'

- 'Da, iarmaroc nu era'?!

Dar scriitorul intra repede in rolul personajului sau, caci mosul cel
poznas este numit 'nebun' si 'javra dracului'.

Scriitorul prezinta cu verva si umor scena invatarii gramaticii lui

Macarescu de catre catihetii de la Falticeni.

Il vedem pe Trasnea repetand mecanic, pana la epuizare, formele

pronumelui personal.

'Unii dondaneau ca nebunii, pana-i apuca ameteala; altii o

duceau numai intr-un muget, citind pana le pierea vederea; la
unii le umblau buzele, parca erau cuprinsi de pedepsie.Si
turbare de cap, si frantura de limba ca la acesti nefericiti
dascali, nu mi s-a mai dat a vedea; cumplit mestesug de
tampenie, Doamne fereste!'

Aceste metode inapoiate de invatare au avut ca efect moartea lui

Davidica.

Acesta 'a murit, sarmanul, inainte de vreme, inecat cu

pronumele conjunctive, pieritu-le-ar fi numele sa le piara, ca au
mancat juvaer de flacau' - izbucneste Creanga.

4. O alta sursa de umor o constituie exprimarea poznasa, izvorata

din forma neasteptata a unor cuvinte sau din combinarea
surprinzatoare a acestora.
Astfel, vorbind de forma neasteptata a unor cuvinte, putem spune ca
mos Chiorpec ii spune lui Nica 'nepurcele' in loc de 'nepoate' , popa
Buliga poreclit Ciucalau este pomenit cu 'Dumnezeu sa-l iepure' in
loc de 'Dumnezeu sa-l ierte', Nica Oslobanu 'furluase' cate ceva de
pe unde umblase, cearta de la gazda din Falticeni este
numita 'clacusoara', iar culcatul canepii matusii Marioara este
numit 'trebusoara asta'.

De asemenea, combinand intr-o maniera neasteptata unele cuvinte,

Creanga spune cu umor ca a izbucnit o 'cinstita de holera', ca Nica
era un scolar 'slavit de lenes', mos Luca este 'insuratel de-al
doilea', iar Nica pleaca la Socola, ducandu-se 'surgiun, dracului
pomana'. 5. Placerea de a povesti a lui Creanga il determina sa
foloseasca la tot pasul proverbe si zicatori din graiul viu al poporului,
intotdeauna precedate de un 'vorba ceea', menite sa concretizeze si
sa caracterizeze.

Aceasta este o alta sursa a umorului lui Creanga.

- ' Lucrul rau nu piere cu una, cu doua',

- ' Se tine ca raia de om',

- ' Au tunat si i-au adunat'

- 'Nu plateste bogatul, ci vinovatul'

- ' Tiganului, cand ii e foame, canta.'

- ' Lasa-l, mai! L-as lasa eu, dar vezi ca nu ma lasa el acum!'

- ' Golatatea inconjura, iar foamea da de-a dreptul',

- ' Mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima'.

Referindu-se la frecventa proverbelor si zicatorilor in opera lui

Creanga, Garabet Ibraileanu spunea ca prin acestea vorbeste poporul
roman.

6. Umorul izvoraste si din ironia cu care Creanga povesteste unele

intamplari.

Scriitorul humulestean nu critica. El manuieste cu maiesrie observatia

umoristica, privind cu oarecare ingaduinta pacatul unor fete
bisericesti:
' S-apoi..pune-ti, cuvioase Ilarie, plosca cu rachiu la sold,
icrisoare moi cat se poate de multe si altceva de gustare in
buzunarele dulamei, pistoalele la brau, comanacul pe-o
ureche..si ia-o la papuc.spre Cararea Afurisita dintre Secu si
Agapia din deal'.

Ironia scriitorului este subliniata prin pauze, marcate grafic prin puncte
de suspensie:

' Caci, fara sa vreau, aflasem si eu, pacatosul, cate ceva din
tainele calugaresti.umbland vara cu baietii dupa.bureti prin
partile acele, de unde prinsesem si gust de calugarieStii, ca
omul cuprins de evlavie'.

Vorbind despre fata Irinucai, Creanga ii face o caracterizare ironica si

scrie ca era 'balcaza si lalaie, de-ti era frica sa innoptezi cu
dansa in casa'.

7. O alta sursa de umor o constituie numele si poreclele comice ca:

Torcalau, Gatlan, Chiorpec, Bodranga, Trasnea, Ciucalau etc.

8. Pentru a starni rasul, pentru a caricaturiza un personaj, Creanga

foloseste termeni familiari de tipul: 'chiolhanos' , 'ticait',
'gligani' , 'coblizani', 'hajmalai' , 'ghiavoli' etc.

Limba operei lui Creanga:

1. Opera lui Creanga este inconfundabila - intre altele - si datorita

limbii folosite de scriitor. Este o limba autentica, ce creeaza atmosfera
si caracterizeaza personajele.

Acestea traiesc prin ceea ce spun si cum spun.

Marea majoritate a cuvintelor din vocabularul crengist este de

provenienta populara, dintre care unele au aspect fonetic
moldovenesc, ('baiet', 'aista' , ' tinterim' , 'diochet' , 'nouri' , 'a
se incruci' ) iar altele sunt regionalisme (' a chihai' , 'tigoare' ,
'cobait', 'sorcovat', 'a balabani', 'oleaca' , ' a huzuri' , 'balcaza' ,
'lalaie' , 'benchi' , 'boghet' , 'dohot' 'colb' , 'ocnita' , 'cotruta' ,
'pughibale' etc.)

Neologismele lipsesc aproape in intregime.

2. Tot de provenienta populara sunt zicerile, expresiile, proverbele si

zicatorile prin care scriitorul caracterizeaza un personaj sau
concretizeaza o situatie.
Cand Creanga isi pune eroii sa vorbeasca, el noteaza magistral dialogul
lor.

Astfel vorbirea Smarandei Creanga se caracterizeaza adesea printr-o

voluptoasa invectiva dialectala:

- 'Scoala, duglisule, inainte de rasaritul soarelui!'

- ' Bine v-au facut, pughibale spurcate ce sunteti!'

- ' Degeaba te mai sclifosesti, Ioane. La mine nu se trec

acesteaPare-mi-se ca stii tu moarea mea.Sa nu ma faci ia acus
sa ieu culeserul din ocnita si sa te dezmierd cat esti de mare!'

Remarcabila este exactitatea vorbirii transcrise fara alterare:

'Asa a fi, n-a fi asa, zise mama, vreu sa-mi fac baietul popa, ce
ai tu?'

Cu toate acestea Creanga n-a reprodus exact limba moldovenilor de la

mijlocul secolului al XIX-lea. Limba sa este o chintesenta a limbii
populare din veacul trecut.

El a recreat-o, a ridicat-o la rang de arta.

'Amintirile' sale sunt scrise intr-un limbaj artistic desavarsit si

individual, ceea ce l-a determinat pe Tudor Vianu sa scrie ca in aceasta
opera 'poporul intreg a devenit artist individual'. El a facut
trecerea de la nivelul popular al literaturii la nivelul ei cult pe o cale
pur spontana.

3. Rememorandu-si propria copilarie, Creanga participa afectiv la cele

relatate si de aceea putem vorbi de existenta unui limbaj afectiv in
'Amintiri'.

Acest limbaj afectiv se evidentiaza prin folosirea interjectiilor, a

exclamatiilor, a dativului etic.

4. G. Ibraileanu spunea ca scriitorul humulestean este unicul prozator

roman al carui stil se caracterizeaza prin economie de mijloace
stilistice, prin lipsa metaforelor.

Pentru mai multa expresivitate, Creanga foloseste comparatia. Astfel

dupa incalecarea 'Calului balan' Smarandita 'plangea ca o
mireasa', badita Vasile era 'rusinos ca o fata mare', humulestenii
n-au trait 'ca in barlogul ursului', iar Davidica avea plete 'ca pana
corbului' , ochi ' ca murele' si scanteietori 'ca fulgerul', obraji 'ca
doi bujori', si era mladios 'ca un mesteacan'.

Referindu-se la opera lui Creanga, Iorgu Iordan spunea ca acesta a

reusit sa-i egaleze pe doi mari artisti ai cuvantului romanesc, care sunt
Eminescu si Caragiale.

El se impune ca un mare povestitor roman, continuandu-l pe I.Neculce

si pregatindu-i drum lui Sadoveanu.

N.Iorga considera ca daca n-ar fi scris in felul sau original, Creanga n-

ar mai fi fost 'o minune de povestitor, scriind in cea mai frumoasa
limba romaneasca'.