Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Efectuat:Dodi Daniel
1
Click to edit Master title style
GENEZA:
o opera nascuta din necesitatea sufleteasca a omului Ion Creanga de a reveni
la un timp fericit; acest fapt il indeamna pe autor ca, in momentele de ragaz,
sa evoce spatiul si timpul copilariei;
Eminescu, cu care autorul a petrecut frumoase momente in bojdeuca sa din
Ticaul Iasilor, este cel care l-a provocat si l-a indemnat la scris – asa cum
remarca si G. Calinescu in Viata si opera lui Ion Creanga si respectiv in Viata
lui Mihai Eminescu;
opera Amintiri din copilarie este scrisa dupa ce a fost „vorbita”, „povestita” in
atmosfera benefica a prieteniei, apoi a fost citita – primele trei parti au fost
citite la Junimea – si apoi publicate in Convorbiri literare – 1881 si 1882, iar
partea a IV-a a fost citita in Cercul literar al lui Beldiceanu, fiind publicata in
1892; poate asa se explica aspectul pregnant de opera a stilului oral.
2 2
COMPOZITIA:
Click to edit Master title style
partea I: prezinta descrierea satului cu infiintarea acestuia si a primei scoli, plecarea la oaste a dascalului Vasile, plecarea la Brosteni a lui Nica, revenirea la
Humulesti si implicatiile legate de aceste evenimente;
partea II: se descrie casa parinteasca, se realizeaza portretul mamei, se relateaza jocurile de seara cu fratii si cu tatal intors de la munca, peripetii ale copilariei;
partea III: prezinta o sintetica monografie a satului;evenimente legate de scoala de la Targu Neamt si apoi de scoala de catiheti de la Falticeni;
partea IV: reda drama copilului care pleaca la Socola, pentru a face pe plac mamei, se prezentarea satului cu obiceiurile si drumul pana la Iasi.
o fiecare capitol sta sub semnul unui element primordial, construindu-se astfel un spatiu privilegiat, mitic in care copilul creste si se dezvolta armonios:
cap. II – foc (Creanga descrie vatra casei) – capitolul incepe cu o descriere a chipului mamei, vatra casei si continua cu prezentarea altor patanii ale lui Nica –
patanii in care se dovedeste ca relatia lui cu lumea este una specifica eroilor de basm (copilul parcurge un drum epopeic, plin de obstacole pentru a-si dovedi
cine este cu adevarat);
cap. III – apa – raul (Ozana) – oglinda a istorie si a devenirii, simbol al timpului etern curgator;
cap. IV – aer (in drum spre Socola, Nica observa cum si aerul este altul la ses) – drumul spre maturitate, moment care echivaleaza cu iesirea definitiva din
universul copilariei;
3 3
EXPLICATIA TITLULUI:
opera este construita avand drept scop obtinerea efectului de katharsis – care elibereaza si deschide, iar textul Amintirilor ne propune un spatiu deschis spre universalitate si spre eternitate,
topos imaginar care traieste in propriile sale legi si randuieli;
inauntrul acestei lumi de hartie putem vorbi de fericire vindecarii de teama timpului si a mortii prin amintire, prin cuvantul-rememorare care are deci un vadit efect de pharmakon, efect
curativ;
trateaza aspecte legate de descrierea satului moldovenesc, din mijlocul secolului al XIX-lea, aspecte receptate prin ochii copilului indragostit de locurile natale si de cei apropiati lui;
alte teme: creatia, jocul, copilaria, familia, iubirea (de tip philia), scoala, lumea prelatilor, moartea, calatoria etc
un text complex,
dorinta creatorului de a oferi o imagine despre lume cat mai fidela si cat mai completa,
de interdependenta (tema copilariei este determinata de tema satului, caci mentalitatea lumii rurale, geografia lumii rurale induce o anume petrecere a copilariri, o anume viziune despre lume
pe care si-o formuleaza copilul prin jocurile imitative etc.),
de complementaritate: tema copilariei este complementara cu tema jocului (joc/ joaca), deoarece copilul se formeaza si-si dezvaluie fiinta, cunoaste lumea si universul inconjurator prin
intermediul jocului (copilul este ipostaza deplina a lui homo ludens);
sau de interactiune; astfel, megatema satului nuanteaza tema familiei (viziunea familiei despre lume este direct influentata de existenta lui intr-o comunitate rurala, dar si sustinerea satului ca
univers uman este determinata de motivarea familiei in raport cu viata, cu lumea, in general; satul, familia induc o anume aura a copilariei, de aceea aceasta este „varsta cea fericita”); jocurile
copilariei (de-a mijoarca, spre exemplu, este unul care face parte din folclorul copiilor), scoala au limitele si farmecul lori dictate de specificul rural (calul balan si Sf. Nicolae), de structura vietii
familiale care se consuma in jurul vetrei, ocrotita de mama, in ipostaza ei de zana buna etc. 4 4
Click to edit Master title style
5 5
GENUL SI SPECIA:
este un roman autobiografic – prezinta viata unei persoane povestite de insasi persoana care povesteste;
v termenul de autobiografic introduce discutia despre raportul dintre realitate (lumea non-fictionala) si fictiune (lumea imaginata); in capitolul II, de exemplu, in secventa
cunascuta sub numele de La scaldat, observam cum functioneaza acest raport:
identificam aspecte care sunt susceptibile de a face parte din biografia autorului si inseratii de fictiune: copilul a fugit de acasa si se bucura de o zi de vara balacindu-se in
apa din apropierea satului, in timp ce mama este prinsa de treburi gospodaresti – sunt evenimente posibil reale, posibil autobiografice;
identificam aspecte care sunt susceptibile de a fi rodul imaginatiei creatoare: copilul aflat in apa nu are cum sa vada cum a reactionat sau ce a spus mama in momentul in
care si-a surprins copilul neascultator si l-a pandit de dupa un damb spre a nu fi vazuta; povestitorul pare a se abstrage din lumea povestita si a vedea de la o simbolica
inaltime a naratorului omniscient – semn al unei opere de fictione;
deci opera este un roman (contine elemente de fictiune – structura romanesca este justificata si de aceste elemente de fictiune) autobiografic (prin elementele non-
fictionale: satul Humulesti, scolile frecventate de autorul Ion Creanga (Stefanescu), referirile la timpul concret al „preacinstitei holere”, la numele real al parintilor, bunicilor
etc);
roman acest termen este justificat de :
actiunea complexa, desfasurata pe mai multe planuri: un plan al evenimentelor si altul al receptarii evenimentelor (fiecare capitol se deschide cu un „preludiu liric” – Cornel
Regman – un aspect liric, care prezinta sentimentele generate de evocarea trecutului – acest preludiu este urmat apoi de „corpusul narativ”);
personajele au caractere complexe (ceea ce explica termenul de roman): Nica este surprins in evolutie: de la prima copilarie pana la iesirea lui din adolescenta
(BILDUNGSROMAN – romanul devenirii unui personaj in sanul familiei) – este timid si delasator, isi iubeste parintii, dar este si zburdalnic, obraznic; aceste portret compus
din lumini si umbre verifica o dimensionare complexa a personajului;
autorul este interesat atat de reconstruirea unei tipologii, a unor caractere, cat si de reconstruirea unei epoci – acest fundal social il constituie satul de la mijlocul secolului al 6 6
XIX-lea – fresca sociala.
STRUCTURA TEXTULUI:
7 7
CARACTERIZAREA PERSONAJULUI NICA
Creanga – proiectat in naratorul matur – l-a descris pe copilul Nica – proiectie a eului copil, iar lumea fericita a satului este reconstituita prin prisma ochilor copilului – copilaria devine o varsta de aur, spatializata concret in lumea
satului si sublimata in spatiul virtual al cartii;
Creanga descrie viata „copilului universal”, iar autorul l-a transformat pe copilul din amintirile sale intr-un veritabil personaj literar;
personajul central este bine individualizat, bine localizat national, social si moral. Nica traieste intr-o comunitate taraneasca cu indeletniciri strabune, cu traditii stravechi, cu credinte populare, cu norme moralen inradacinate adanc
in sufletul oamenilor;
Nica este un personaj actant, din punctul de vedere al functiei in cadrul naratiunii, si este un personaj care imbina liniile caracterului cu cele ale tipul, din punctul de vedere al apartenentei la o formula estetica. Este un caracter
fiindca deseneaza liniile „copilului universal”(G.Calinescu), este un tip, deoarece aventurile prin care-si dezvaluie firea sunt bine incadrate pe un fundal socio-istoric; desi, ethos-ul este al unei copilarii de pretutindeni, el ne poarta
pe un drum propriu, un drum al lui, humulestean, inventandu-si cu multa arta o biografie si o copilarie singulara, personala, romaneasca;
aspectele de portret fizic sunt putine, ceea ce se explica prin chiar constructia personajului in spiritul carcterului clasic (se accentueaza efectul de universalizare a personajului); totusi este memorabil „Ia, am fost si eu un bot cu
ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la douazeci de ani, nici minte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut.”(autocaracterizare). Imaginea conturata in mintea cititorului este
cea a unui copil slabut („prizarit” – cum spune naratorul in alta secventa) si desirat, trup perfect, in esentializarea lui, desprins din lutul primordial (fericita coincidenta intre substanta unui trup de copil si numele lumii in care acesta
prinde viata); autoironia mascheaza emotia de a privi in acest tracut esential – e o forma de disimulare practicata de naratorul matur;
autorul se prezinta la varsta copilariei ca un copil vesel si neastamparat, fapt redat prin doua comparatii sugestive: „Si eu eram vesel ca vremea cea buna si copilaros ca vantul in tulburarea sa.” (autocaracterizare);
oricarui moment de iesire din matca regulilor familiale ii urmeaza un moment de cainta, nu prea indelungat – caci copilul nu are inca memoria pacatului si cu atat mai putin constiinta lui - : „Si mai multa mustrare am simtit in cugetul
meu decat oricand”;
copilul este lipsit de grijile materiale, principala lui preocupare este joaca: „Ce-i pasa copilului cand mama si tata se gandesc la neajunsurile vietii, la ce poate sa aduca ziua de maine sau ca-i framanta alte ganduri pline de
ingrijire”(caracterizare indirecta, prin raportul cu alte personaje);
capitolul II evoca emotionat casa parinteasca, drept un cuib protector al „varstei fericite”, concretizat in cateva detalii caracteristice, pline de nostalgia rememorarii: „stalpul hornului”, „sfoara cu motocei”, „prichiciul vetrei cel
humulit”, „cuptiorul” etc.;
copilul traieste doar in prezent, este preocupat doar de sine si are impresia ca lumea incepe de la el – acest lucru este si el specific copilariei pentru ca fiecarei perioade din viata ii corespunde un anumit comportament – dupa cum
spune chiar tatal lui Nica: „Daca-i copil sa se joace, daca-i cal sa traga, iar daca-i popa sa citeasca . ”;
atmosfera de lume care-si traieste pe deplin armonia este evidentiata de relatia stransa cu animalele (atitudinea familiei fata de pisici, care stau adapostite in aceeasi incapere cu stapanii lor) – taram paradisiac; copilul se dezvolta in
acest mediu si are puritatea si naivitatea omului primordial, acel „Adam-Babadam” evocat adeseori de narator. Copilaria exclude „grijile vietii”, adica n-a descoperit inca pacatul, nu are constiinta lui, incat locul nasterii devine
paradisul prunciei;
copilul fiind in centrul atentiei, el este un Fat – Frumos al acestui basm al copilariei, fiind indrumat si supravegheat de mama sa, care este o zana buna, iar alteori o zana justitiara. Asa cum spune si Mircea Tomus, Nica este o
extraordinara realizare literara a mitului „zeului copil”;
imaginea copilului fericit este implinita de dragostea si respectul fata de mama sa, care-l uimea permanent: „Si mama, care era vestita pentru nazdravaniile sale, imi zicea cu zambet uneori, cand incepea a se ivi soarele dintre 8 nouri
dupa o ploaie indelungata: Iesi copile cu parul balan afara si rade la soare, doar s-ar indrepta vremea . .”(caracterizare directa realizata de alt personaj) Copilul, ca si maturul narator, purta in suflet mandria de a avea o astfel de8
mama: „stia a face multe si mari minunatii”, „Stia, vezi bine, soarele cu cine are de a face, caci eram feciorul mamei”;
Click to edit Master title style
Naratorul isi aminteste de grija cu care il ocrotea mama si-l alinta cand era mic, indepartand durerea sau raul: „batea pamantul sau lemnul, de care ma
paleam la cap, la mana sau la picior . ..”; relatarea acestor aspecte arata deplina siguranta pe care o simtea copilul alaturi de mama sa, dar si spiritul
nazbatios pa care mama il intelege;
relatia dintre copil si mama sa este una sacra, copilul fiind o „continuitate” a devenirii mamei: „Si sange din sangele ei si carne din carne lui am
imprumutat si a vorbi de la dansa am invatat”;
cu ajutorul autocaracterizarii, naratorul isi urmareste propria evolutie („si eu cresteam pe nesimtite”), o data cu transformarile sufletesti: „si tot alte
ganduri imi zburau prin cap si alte placeri mi se desteptau in suflet”, „eram si eu acum holteiu, din pacate”;
in tot ceea ce i se intampla copilului (fuga de la scaldat, furatul cireselor, evenimentele legate de scoala etc.- prilejuri ale caracterizarii indirecte, prin
fapte, gestica, mimica – sugestiv este dialogul cu matusa Marioara, in care copilul disimuleaza gandurile „curate” – ) se poate observa gustul copilului
pentru aventura, intotdeauna el alege ce este mai periculos si neconform cu legea comunitatii sau a familiei;
uneori joaca poate sfarsi dramatic, cum ar fi episodul in care naratorul prezinta daramarea casei Irinucai;
odata cu trecere timpului se produce si desprinderea de acest univers paradisiac al copilariei – aceasta rupere de varsta de aur, a inocentei, se face cu
mare greutate, deoarece copilul nu intelege trecerea timpului sau refuza sa accepte caderea in timp (ca in simbolicul episod in care furand pupaza,
„ceasornicul satului” crede ca poate insela timpul);
aceasta desprindere de sat si de copilarie este explicata de Creanga prin folosirea unor comparatii, prin care scoate in evidenta dragostea fata de sat si
fata de familie: „Cum nu se da ursul scos din barlog, taranul de la munte stramutat la camp”;
drumul la Socola, reprezinta simbolic, drumul ce duce spre maturitate, de aceea imaginea de sfarsit a amintirilor este una caricaturala: „o multime de
dascalime adunata de pe la catiheti, din toate judetele Moldovei: unii mai tineri, iar cei mai multi cu niste tarsoage de barbe cat badanalele de mari,
sezand pe iarba, impreuna cu parintii lor, si preoti si mireni, si marturisindu-si unii altora pacatele!”; secventa exprima toata dezamazirea copilului, a
adolescentului „izgonit din paradisul copilariei”; de aceea imaginea descopera o lume desacralizata, „pe dos”, o lume a valorilor rasturnate: nu mirenii
se spovedesc, ci preotii mirenilor. Acest final arata trairea dramatica a adolescentului care intelege, de acum pacatul (caracterizare indirecta prin
viziunea personajului);
concluzia este prezentata direct: „asa eram eu la varsta cea fericita”;
personajului ii gasim pereche si in literatura universala: Tom din Aventurile lui Tom Sawyer sau nazdravanul din Aventurile lui Huckleberry Finn;
9 9
ASPECTE REALISTE:
la nivelul stilului: