Amintiri din copilarie" de Ion Creanga Epoca Marilor Clasici- sfarsitul

sec. al XIX-lea
Daca perioada pasoptista, prin programul "Introductie" din Dacia
Literara, editat de mentorul cultural al miscarii romantice romanesti, Mihail
Kogalniceanu, a dat imbold scriitorilor sa se inspire din traditiile si folclorul
poporului, abia societatii "Junimea", datorita indrumatorului cultural Titu
Maiorescu, ii revine meritul covarsitor de a fi depistat si promovat in
literatura romana veritabile talente de extractie rurala.
Cazul lui Ion Creanga este elocvent: descoperit de Mihai Eminescu, este
adus de acesta la socie 848h77i tatea "Junimea", a carei revista,
"Convorbiri literare", ii va publica ulterior intreaga opera.: povesti si
povestiri, nuvela "Mos Nechifor Cotcariul" si romanul "Amintiri din
copilarie". In opera acestui "Homer autohton" "traiesc credintele, eresurile,
datinile, obiceiurile, limba, poezia, filosofia poporului" -G.Ibraileanu.
Scriitor realist de sorginte populara, reprezentant deosebit al Epocii
Marilor Clasici, Creanga a reusit sa ridice proza literara romaneasca pe
aceleasi culmi pe care Eminescu ridicase limba in poezie, "acest Homer
autohton" valorificand limba omului din popor intr-un chip imutabil original.
Opera "Amintiri din copilarie" este structurata in patru parti ce vor fi
publicate in ,Convorbiri literare" intre 1881- 1892, an in care vor aparea si
restranse in volum.
Romanul este specia literarului epic in proza si mai rar in versuri, de
marime substantiala, complexa in raport cu celelalte specii inrudite, prin
dezvoltarea unei problematici grave, naratiune fictiva in care actiunea,
dominanta, bazata pe evenimente reale, pe documente, se desfasoara pe
mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje bine
individualizate, antrenate de o intriga complicata.
Opera "Amintiri din copilarie" de Ion Creanga este un roman deoarece
este o specie a genului epic in proza, de marime substantiala, complexa in
raport cu celelalte specii literare inrudite prin dezvoltarea de regula a unei
problematici grave, naratiune fictiva in care actiunea dominanta, bazata pe
evenimente reale, uneori pe documente, se desfasoara pe mai multe
planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje bine individualizate,
antrenate de o intriga complicata.

Romanul traditional este romanul aparut pana in secolul al XIX-lea si

care promoveaza modalitati traditionale, clasice de abordare a fenomenului
literar.
Din punctul de vedere al modalitatilor literare, romanul traditional s-ar
localiza pana la aparitia lui Gustave Flaubert cu romanul "Madame Bovary"
si Honore de Balzac cu opera sa "Comedia umana"("Eugenie Grandet"),
care sunt considerati promotorii romanului realist modern. Dar se poate
vorbi de roman traditional si dupa secolul al XIX-lea, atunci cand aceasta
opera promoveaza o tema traditionala, adica de extractie rurala
sau religioasa.
Caracterul traditional al romanului rezida in faptul ca el cuprinde o
imagine luminoasa a vietii satului, vazut ca un "centrum mundi", validand
tema sociala de extractie rurala, in modul de individualizare a personajului,
si el reprezentant al unei colectivitati rurale si in infrastructura narativa ce
presupune modalitati tipice prozei traditionale in care limbajul preponderent
popular este un argument definitiv.
Primul argument care statuteaza aceasta opera ca roman traditional il
reprezinta astfel primul parametru ce compune substanta valoroasa si
autentica a cartii si anume cel social, etnografic, deoarece se compune
astfel o monografie a satului moldovenesc de la munte de la sfarsitul
secolului al XIX-lea. Aceasta monografie, incluzand obiceiurile si traditiile
poporului, are in centru intamplarile si peripetiile lui Nica de cand "a facut
ochi"
si pana cand ajunge la Iasi, scos cu greu din lumea satului "ca ursul din
barlog" si se structureaza pe doua planuri universul vietii taranesti si
procesul de formare a lui Nica.
Partea I incepe cu evocare plina de duiosie a satului natal, a primei
scoli, descrierea primilor dascali, a metodelor primitive de educatie: "calul
balan", "Sf. Neculai" si "procitania de sambata", dar si a nazbatiilor
copilaresti: "prinderea mustelor cu ceasloavele unse". Tot aici sunt
prezentati primii colegi ai lui Nica, dar si bunicul David Creanga, indrumator
al invataturii si de la care si-a luat pseudonimul literar scriitorul. Capitolul se
incheie cu descrierea scolii din Brosteni, imbolnavirea de raie de la caprele
gazdei si pravalirea bolovanului.

Partea a II-a se deschide cu reluarea descrierii satului natal, descriere

plina de duiosie in special cand infatiseaza casa parinteasca. Capitolul este
plin de lirism si pregateste cititorii pentru a introduce in centrul "Amintirilor"
chipul mamei pe care autorul, dupa trecerea vremii, o vede intr-o lumina
destul de frumoasa. Sunt inserate apoi o serie de intamplari hazlii: "la
scaldat", "pupaza din tei", "furtul cireselor", "jocurile din casa parinteasca",
"obiceiurile de Anul Nou", "smantani8tul oalelor". Capitolul se incheie cu o
autocaracterizare.
Partea a III-a prezinta scolile prin care a perindat Nica: "scoala din
Targu Neamt", "Fabrica de preoti din Falticeni", unde sunt prezentate alte
metode primitive de educatie, dar si desele petreceri de la gazda
humulestenilor, Pavel Ciubotariul.
Partea a IV-a si ultima, mai scurta decat celelalte, prezinta despartirea
de satul natal, in toamna anului 1855, cand este obligat, dupa staruintele
mamei, sa plece la seminarul de preoti de la Socola. Plecarea are valoarea
unei dezradacinari deoarece eroul urmeaza sa intre intr-un spatiu total
necunoscut, organizat dupa legi straine lui. Se valideaza astfel calitatea de
cronotop a satului, in primele trei parti acesta fiind "un spatiu ideal pentru o
copilarie ideala"- G.Calinescu, in timp ce in ultima parte el reprezinta locul
primelor iubiri. Humulestiul- "sat vechi, razasesc, intemeiat in toata puterea
cuvantului, cu gospodari tot unul si unul () cu biserica frumoasa."
PERSONAJELE
Personajul, ca instanta narativa, este narator,.el fiind cel care
povesteste, protagonist, deoarece diegeza graviteaza in jurul lui,
tridimensional, datorita faptului ca evolueaza pe parcursul diegezei, opera
capatand caracter de "bildungsroman". Ca referent uman, personajul
beneficiaza de o caracterizare complexa. Ethopeea, mai ampla decat
prosopografia, este realizata atat direct, prin discursul altor personaje si
prin autocaracterizare, cat si indirect, prin vorbele si faptele personajului,
dar mai ales prin mediu, naratorul accentuand stransa legatura dintre
protagonist si sat prin trairile interioare ale lui Nica ce dezvaluie acea nota
specifica sufletului taranesc. Avand un inalt grad de generalitate, opera l-a
determinat pe G.Calinescu sa afirme ca Ion Creanga prezinta aici "copilaria
copilului universal". Nica, in primele trei parti, este copilul nazdravan, care
nu are alta grija decat pe cea a jocului, pentru ca in ultima parte sa ajunga
"holtei din pacate".

Mama in primele trei parti este gospodina care are grija de treburile
casei, mama care nu se poate odihni de "incurile copiilor" si care este
nevoita sa le faca "un surub, doua in cap" cand acestia "ridicau casa in
slava", iar in cea de-a patra parte este femeia cultivata, care doreste ca fiul
ei sa isi depaseasca simpla conditie de taran.
Tatal in primele trei parti este cel care asigura, prin munca sa, cele
necesare traiului si care chiar cand se intoarce noaptea de la padure, are
puterea sa se joace cu fii sai si sa-si ironizeze mucalit nevasta pentru ca nu
intelege nazdravaniile copiilor, iar in cea de-a patra parte este tatal
ingrijorat de cum va putea sa tina piept cheltuielilor, deoarece pe vremea
aceea, pentru satisfacerea sistemului de instructie (scolii), taranul trebuia
sa faca mari sacrificii pecuniare.
ORALITATEA
Personajele lui Creanga folosesc cu dibacie arta vorbirii. Tot textul
"Amintirilor" este "distribuit monologic si dialogic la povestitor ca erou
subiectiv si la personaje ca eroi obiectivi, jucati insa de povestitor
insusi"(G.Calinescu).
Aceasta "bucurie a cuvintelor" care pune stapanire pe personaj da
caracteristica stilistica predominanta a operei lui Creanga: oralitatea.
Aceasta trasatura definitorie a stilului acestui "Homer autohton"(Garabet
Ibraileanu) este realizata printr-o gama extrem de variata de procedee
artistice.
Ca procedeu predominant este folosirea prezentului dramatic si a
imperfectului, timpuri care dau sugestia unei sfatosenii anume: "imi
spunea", "erau holtei", "avea alte ganduri", "era dragu", "cata", "nu ma duc",
"cheama", "ma lupt".
De cele mai multe ori interjectiile inlocuiesc verbele predicative,
autorul realizand o imagine acustica staruitoare: "Haidem", "Hii", "ei,ei!",
"Halal", "hai-hai!", "Na!Na!Na!".
Particulele demonstrative subliniaza de cele mai multe ori gestul
familiar vorbirii: "i-auzi, mai", "iaca si soarele rasare", "si nu ma faci," "ia
mai bine", "iacata-ne".

 Dialogul invadeaza naratiunea, materialul lexical folosit fiind de o

plasticitate si de o suculenta unica. Creanga are talentul de a transforma
cititorul ad-hoc intr-un interlocutor. Impresia de participare este data de
efectul imediat al modificarilor de persoana. Este de fapt un dialog fictiv, o
aparenta de limbaj deoarece interlocutorul ramane fictiv, dar modalitatile
folosite presupun existenta implicita a unui partener al povestirii. Atenuarea
diferentelor dintre cele doua planuri se realizeaza fie prin schimbarea
persoanei gramaticale: "o cale scurta nu se potriveste cu o intindere de
sase poste caci nu va para saga", "si mai bine sa ramai pe loc,
Ioane,"
fie prin interferarea in planul autorului a unor enclave
apartinand personajului: " cum treci Siretul, apa-i rea la camp, Doamne
fereste!". Mobilitatea intonatiei este data de incidente apartinand fie
planului autorului, fie planului personajului: "Si mai bine sa ramai pe loc,
Ioane, chiteam in mintea mea cea proasta." ."Iaca de ce nu: dragalita
Doamne, eram si eu holtei din pacate!" si de exprimarea paratactica a
propozitiilor subordonate, inlaturarea conjunctiilor fiind compensata prin
inflexiuni speciale ale vocii si prin pauze menite sa invedereze raportul
logic, raport care se realizeaza deci "repezi-te pana la el de vezi, gata-i de
drum?"
Monologul interior este o punte intre dialog si naratiune, realizand in
genere stil indirect liber: "tocmai cand eram hotarat a spune mamei
acestea, Mos Luca se si aude strigand afara: "Gata sunteti?"
Constructiile lapidare, cu elipsa conjunctiei coordonatoare
(asindetonul) alterneaza cu frecventa deosebita a lui "si", sugerand de
fiecare data febrilitatea actiunii sau acuitatea unui sentiment: "si cate si mai
cate nu contasi cate alte petreceri nu se faceau"
Muzicalitatea frazei e realizata de numele predicativ antepus :
"Dragu-mi eradragi-mi erau", de antepunerea epitetului: "mandrele dealuri",
de viitorul popular perifrastic: "ai sa pleci", de consecutivele introduse prin
"de": "de ne degera maduva-n oase de frig", de conjunctivul perfect cu
valoare conditionala.
Belsugul verbelor este cerut si de evitarea monotoniei prin utilizarea
unei game sinonimice largi:.
Autorul foloseste formatii lexicale proprii cu rezonante onomatopeice
(verbe imitative): "a-l zburataci". Ca o trasatura definitorie se poate

mentiona si repetitia ca o functie a oralitatii, aceasta dand sugestii de ordin

onomatopeic: "hai, hai!, "incet, incet".
Frecventa temporalelor antepuse regentei: "Cand eram hotarat" ar fi
putut ingreuna logica daca autorul nu ar fi avut grija sa fixeze momentele
actiunii prin sintagme apartinand terminologiei populare: "pana au revarsat
zorile".
Pentru a mari forta convingatoare a unei constatari sau a unei
observatii personale si pentru a-i acorda o valoare generala vorbitorul
invoca o autoritate incetatenita, prin sintagmele: "vorba ceea" sau "vorba
unei babe", apeland apoi la diverse sectiuni de paremiologie populara
(proverbe si zicatori): "Vorba unei babe: sa dea dumnezeu tot anul sa fie
sarbatori; numai o zi de lucru si atunci praznic si nunta".
Autorul apeleaza la expresii idiomatice si grupuri sintactice devenite
fixe cu vremea si avand un sens figurat: "a se da scos", "a se framanta cu
gandul" sau insereaza versuri populare: "Foaie verde de cicoare"
Afectivitatea este realizata si ea cu procedee tipice: dativ etic "stiutuv-am", exclamatii: "rogu-te", interogatii: "Mai ramane vorba despre asta?".
Creanga foloseste un vocabular specific cu aspect autentic popular.
Nu abunda, cum ar fi fost explicabil, regionalismele si cuvintele de factura
populara cu aspect fonetic moldovenesc, in toata opera lui fiind numai 300
de regionalisme, deci unul pe pagina. Simplitatea este data de lipsa
metaforelor si ocurenta deosebita a comparatiilor: "ca niste zmei".
Se intalneste la Creanga atat stilul direct (dialogul), cat si cel indirect
(naratiunea), dar si forma lor hibrida, stilul indirect liber: <<zicand in sine-mi
cu amaraciune "Ce necaz pe capul meu">>.
Firul povestirii, desfasurat prin digresiuni, este reinnodat prin reintoarceri
solicitand intelegerea cititorului: "Dar acum se schimba vorba".
Curgerea povestirii este realizata de completivele directe intercalate
avand ca regent un verb la gerunziu: "Vazand noi ca..", "Auzind noi ca", de
sintaxa orala a frazei in care predomina coordonarea copulativa.
Ion Creanga "nu copiaza limba taraneasca, ci o recreeaza si o toarna in
tiparele unei rostiri individuale", numai astfel putand deveni "o expresie

monumentala a naturii umane in ipostaza ei istorica ce sa numeste poporul

roman, sau poporul roman surprins intr-un moment de geniala
expansiune"- G.Calinescu.
UMORUL
Amintirile imbraca aura lirismului evocator si nostalgia lucrurilor si
oamenilor imbinata cu atitudinea de umor de sursa taraneasca.Acesta
va fi realizat prin trei parametri:umor de caracter(predominant in
primele doua parti), umor de situatie si de limbaj cu aspect
generalizant.
Umorul verbal are functie de caracterizare in "Amintiri", Creanga
avand "talentul literar de a caracteriza oamenii dupa modul lor
verbal".(G.Calinescu)
In genere,acesta rezulta din aspectul realist al limbajului si cel
fantastic al referirii contextuale:"sarbezi la fata si zbarcite de parca se
hranesc numai cu ciuperci fripte","ca niste mati de cei lesinati","sa nu
ieie vant".
Umorul de limbaj este realizat printr-o gama larga de procedee
artistice:procedeul autoadresarii sprijina tendinta lui Creanga de a face
haz de necaz:"Apoi lasa-ti baiete satul.si pasa de te du daca te lasa
pardalnica de inima.si dar ma si sileam eu.s-o fac a intalege pe mama
ca pot sa ma bolnavesc de dorul ei","mai bine sa ramai pe
loc,Ioane"(Hai mai bine despre copilarie sa povestim).
Efecte comice obtine autorul prin imbinari neasteptate de
cuvinte:"ne duceam surgun dracului pomana"."Spiritul nastratinesc"G.Calinescu se manifesta la Creanga prin voluptatea vorbirii aluzive si
a ironiei sau prin "limbajul cotcaresc":"un flacaoan al dracului ne-a luat
in ras cum se cade zicand:
,ie seama de tine bine telegarii ceia
sa nu ieie vant,ca Ion ista-I mare si Doamne fereste,sa nu faci vreo
primejdie","Pai da,mai femeie,tot esti tu bisericoasa,de s-a dus
vestea,incaltea ti-au facut si baietii biserica aici pe loc,dupa cheful tau".
Se va intalni la Creanga o frecventa a ideii de superlativ realizata
printr-o gama larga de procedee:"din cale afara","rapede
rapede',"mort-copt","asa
de
greu","atata
galagie","cu
tot
dinadinsul","din cei mai strasnici",avand de-a face cu superlativul

insusirii,nu al actiunii.Locutiunile verbale foarte plastice: "a dardai

asupra cuiva","a umbla de frunza frasinelului","a da paiele","a face
otrocol","a se intrece cu dediochiul",proverbele si zicatorile:"Ursu nu
joaca de bunavoie","sa dea Dumnezeu.","Pielea rea si rapanoasa ori o
bate ori o lasa",interjectiile:"Hai!","Ha!","Ei,ei!",vorbele de duh:"parca
are omul zece vieti","daca-I copil sa se joace,daca-I cal sa
traga.",imprecatiile:"Fire-ar afurisit sa fie',"Patruzecile mane-sa de
golan","Manca-i-ar pamantul sa-i manance" impanzesc textul si dau
masura inepuizabilei inventivitati verbale si frazeologice la Creanga.
Voiosia se mai realizeaza si prin alunecarea povestirii de la lucruri
serioase la gluma: "Vorba unei babe: "s-apoi nu stii ca este o vorba"".
Aspectul contrastant, modalitate generala de realizare a umorului se
vadeste si in intrebuintarea cu sens augmentativ a diminutivelor: "Luca
Mosneagul, insuratel de-al doilea", in numele sau poreclele comice:
Trasnea, Oslobanu, reminescenta a umorului de caracter mai des uzitat in
primele doua parti. La acelasi lucru concura autopersiflarea: "nimernicii de
noi".
Enumeratia in categorisirea unui element se face adesea prin
prelungirea epitetelor si comparatiile folosite gradat: "martoagele lui de cai
erau vlaguite din cale-afara si slabi si ogarjiti ca niste mati de cei lesinati".

echivocul

calamburul

deraierea lexicala