Ion

de Liviu Rebreanu

˝Ion˝ este primul roman publicat de Liviu Rebreanu în 1920, fiind un roman
realist de tip obiectiv cu tematică rurală a literaturii române interbelice.
Opera ˝Ion˝ este un roman obiectiv prin amploarea acțiunii desfășurată pe mai
multe planuri, cu un conflict complex, personaje numeroase și realizarea unei
imagini ample a vieții țărănești.
Este roman de tip obiectiv prin specificul naratorului detașat obiectiv
impersonal, al narațiunii la persoana a III-a și al relației narator-personaj.
Viziunea realist obiectivă se realizează prin: tematica socială, obiectivitatea
perspectivei narative, construcția personajelor în relație cu mediul în care trăiesc,
alegerea unor personaje tipice pentru o categorie socială, tehnica detaliului
semnificativ, veridicitatea, stilul sobru și impersonal.
Tema romanului este problematica pământului analizată în condițiile socio-
economice ale satului ardelenesc la începutul secolului XX. Romanul prezintă
lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale. Tema
centrală, posesiunea pământului este dublată de tema iubirii și cea a destinului.
Caracterul monografic al romanului constă în surprinderea diverselor aspecte ale
lumii rurale: obiceiuri și tradiții, relații socio-economice, relații de familie,
instituțiile, autoritățile.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului care intră și
iese din satul Pripas, loc al acțiunii romanului. Personificat, drumul are
semnificația simbolică a destinului. Descrierea inițială a drumului supusă
convenției realiste a veridicității îl introduce pe cititor în viața satului ardelean de
la începutul secolului al XX-lea. Descrierea caselor lui Herdelea și Glanetașu
ilustrează condiția lor socială. Crucea strâmbă de la marginea satului, cu un
Hristos de tinichea ruginită, anticipează destinul tragic al protagonistului.
Titlul este dat de numele personajului principal care devine exponent al țărănimii
prin dragostea lui pentru pământ individualizat prin modul în care îl obține.
Singulară în satul Pripas nu este căsătoria sărăntocului cu o fată cu zestre. Titlurile
celor două părți ale romanului evidențiază simetria compoziției și denumesc cele
două patimi ale personajului: ˝Glasul pământului˝ și ˝Glasul iubirii˝. Titlurile celor
13 capitole (număr simbolic nefast) sunt simnificative:
- I : ˝Începutul˝, ˝Zvârcolirea˝, ˝Iubirea˝, ˝Noaptea˝, ˝Rușinea˝, ˝Nunta˝.
- II : Vasile, Copilul, Sărutarea, Ștreangul, Blestemul, George, Sfârșitul.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața țărănimii și a
intelectualității sătești, iar prin tehnica contra punctului, o anumită temă, moment
esențial, conflict, sunt înfățișate în cele două planuri (nunta Anei-țărani, nunta
Laurei-intelectuali). Planul țărănimii are în centru destinul lui Ion iar planul
intelectualității : învățătorul Herdelea și preotul Belciug. Cele două planuri
narative se întâlnesc în scena horei.
Acțiunea se desfășoară pe două planuri, al țăranilor și al intelectualității rurale.
Personajele care aparțin celor două planuri sunt situate în scena simbolică de la
începutul romanului. Acțiunea romanului începe într-o duminică, în care locuitorii
satului Pripas se află la horă în curtea Tudosiei, văduva lui Maxim Oprea. În
centrul acțiunii stă personajul Ion, țăran sărac care vrea să se îmbogățească prin
intermediul Anei; era o fată mult mai urâtă față de Florica. Ion o ia la joc pe Ana
cea bogată, deși o place pe Florica cea săracă. Marchează începutul conflictului.
Venirea lui Vasile Baciu, tatăl Anei și confruntarea verbală cu Ion, pentru că
sărăntocul umblă să-i ia fata promisă altui țăran bogat, George Bulbuc. Rușinea pe
care Vasile Baciu i-a făcut-o flăcăului, îl îndeamnă spre dorința de răzbunare.
Acesta lăsând-o pe Ana însărcinată pentru a obține pământul ca zestre. După
căsătorie, Ion își dă seama că încă o iubește pe Florica. Sinuciderea soției nu-i
trezește regrete pentru că în Ana și Petrișor, fiul lor, nu vede decât garanția
proprietății pământului. Nici moartea copilului nu îl oprește pe Ion să se țină după
Florica, măritată acum cu George, astfel că deznodământul este previzibil. George
îl omoară pe Ion și este arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui Ion revine
bisericii.
Conflictul central din roman este lupta pentru pământ din satul tradițional unde
averea condiționează respectul comunității. Drama lui Ion este drama țăranului
sărac. Mândru și orgolios, conștient de calitățile sale nu își acceptă condiția și este
pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei.
Conflictul exterior social între Ion al Glanetașului și Vasile Baciu este dublat de
conflictul interior între ˝Glasul pământului˝ și ˝Glasul iubirii˝. Cele două chemări
interioare nu îl pun într-o situație limită pentru că se manifestă succesiv nu
simultan.
Conflictele secundare au loc între Ion și Simion Lungu sau între Ion și George
Bulbuc pentru Ana.
Conflictul tragic între om și pământul stihie este provocat de patima personajului
pentru pământ (scena sărutării pământului) și iluzia că îl poate stăpâni, dar se
încheie ca orice destin uman prin întoarcerea tot în pământ.
Personajele realiste sunt tipice pentru o categorie socială fiind condiționate în
mediul în care trăiesc.
Ion este personajul principal și eponim (dă numele operei), realizat prin tehnica
bazoreliefului și a contra punctului. Ion este un personaj monumental, complex, cu
însușiri contradictorii: viclenie și naivitate, gingășie și brutalitate, insistență și
cinism. La începutul romanului i se face un portret favorabil care motivează
acțiunile sale prin nevoia de a-și depăși condiția. Însă în goana sa pătimașă după
pământ el se dezumanizează treptat, iar moartea sa este expresia intenției
moralizatoare a scriitorului. Mai multe tipologii realiste se regăsesc în construcția
protagonistului: tipul țăranului sărac, tipul arivistului fără scrupule care folosește
femeia ca mijloc de îmbogățire (parvenire), dar și ambițiosul dezumanizat de
lăcomie.
Cele două femei prezentate în antiteză: Ana și Florica, reprezintă cele două
patimi ale personajului: pământul și iubirea. În încercarea lui de a le obține se
confruntă în plan individual concret cu Vasile Baciu și cu George Bulbuc, iar în
plan simbolic cu pământul-stihie dar și cu toată comunitatea. De aceea conflictul
social este dublat de conflictul tragic. Mijloacele de caracterizare indirectă
dezvăluie trăsăturile personajelor consemnându-le faptele, gesturile, limbajul și
relațiile dintre ele. Naratorul omniscient și omniprezent realizează și caracterizarea
lor directă tip portret sau biografie. Stilul naratorului este neutru, impersonal,
specific poeziei realiste obiective; autorul respectă autenticitatea limbajului
regional.
 Relația dintre țăran și pământ este înfățișată în 3 ipostaze simbolice: pentru copil
– pământul-mamă ˝Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil...I-a fost mai drag
ca o mamă˝; pentru bărbat – pământul-ibovnică ˝Îl cuprinse o poftă sălbatică să
îmbrățișeze huma˝; iar pentru omul cu destin tragic, ucis cu o sapă – pământul-
stihie, care spulberă dorințele trecătoare prin moarte. Scena în care Ion sărută
pământul este sugestivă pentru patima lui și anticipativă pentru destinul
personajului.
Apreciat de Eugen Lovinescu drept ˝cea mai puternică creație obiectivă a
literaturii române˝, romanul Ion este o capodoperă a literaturii române realiste
interbelice.