Cuplul Ghita-Ana ,,Moara cu Noroc Creat intr-o icoana complexa, exuberanta si situat antitetic sau nu fata de mitul androginului,

cuplul de personaje constituie o ipoteza de gandire si de lucru pentru toti scriitorii, indiferent de ideologia estetica sub care au activat, de la Tristan si Isolda, reflectie a sacrificiului din iubire, pana la Stefan Gheorghidiu si Ela, expresii ale unei pseudo-iubiri, cuplul comportand diferite ipostaze. "Epoca Marilor Clasici" este o perioada de configurare stralucita a unei literaturi autentice si depozitara a unei galerii impresionante de personaje, intre care un loc deosebit il ocupa cuplul Ana si Ghita din nuvela "Moara cu noroc" de Ioan Slavici. Acest mare prozator considerat a fi "un Balzac al satului romanesc"-Dumitru Micu, alaturi de Ion Creanga, Mihai Eminescu si Ion Luca Caragiale, reprezinta gruparea celor patru mari clasici ai literaturii romane, fiecare dintre ei activand in domenii diferite. Spre deosebire de scriitorii pasoptisti, cei din "Epoca Marilor Clasici" vor acorda o atentie deosebita personajelor, prezentarii vietii interioare a 545j93f acestora. Desi a scris si povesti: "Zana Zorilor", "Spaima Zmeilor", romane precum "Mara", "Cel din urma Armas", "Din batrani", teatru- "Bogdan-Voda" si memorii-"Inchisorile mele", "Amintiri", "Lumea prin care am trecut", Ioan Slavici este cunoscut mai ales prin nuvelele sale: "Popa Tanda", "Budulea Taichii", "Padureanca", "Gura Satului", "Scormon", "Moara cu noroc" care, inspirate din lumea satului romanesc din Transilvania, ilustreaza formula unui realism pitoresc, fiind impregnate, datorita subiectelor alese, de imaginea unei lumi specifice, particularizate prin umanizarea unui loc si a unui timp, alcatuind impreuna o monografie a satului ardelenesc din cea de-a doua jumatate a secolului al XIXlea, momentul patrunderii relatiilor capitaliste. Opera literara "Moara cu noroc", inclusa alaturi de celelalte nuvele ale lui Ioan Slavici in volumul "Novele din popor", aparut in anul 1881, este o nuvela deoarece reprezinta o specie literara a genului epic in proza, avand o actiune mai dezvoltata decat a schitei si a povestirii, pusa pe seama mai multor personaje, ale caror caractere se desprind din conflicte puternice si printr-o intriga complexa. "Epoca Marilor Clasici", fiind situata la confluenta benefica a clasicismului, realismului si romantismului, induce in aceasta nuvela un caracter proteic, ca fiind o nuvela psihologica, datorita abordarii inedite a unei teme ce vizeaza procesul de dezumanizare a

individului din cauza patimei pentru bani pe parcursul diegetic, modului de individualizare a cuplului de personaje prin analiza psihologica, rolul conflictului interior si plasarii acestuia in constiinta personajelor, prezentarii evolutiei si a transformarilor suferite de personaje sub imperiul acestui conflict, dar si o nuvela clasica prin valoare, fiind o "Nuvela cu subiect de roman"- G. Calinescu, prin simetrie, prin structura si prin valorile morale continute. Totodata, aceasta opera asimileaza atat procedee romantice, precum pedepsirea raului, finalul justitiar, antiteza pe care este construit cuplul de personaje Ghita-Ana, cat si realiste, ca stilul sobru, concis, verosimilitatea aspectelor prezentate, bine localizate spatio-temporar, anticipari ale actiunii, viziunea auctoriala a naratorului, prezenta unei "motivari realiste"-B. Tomasevski, a descrierii de tip balzacian a unei "motivari estetice"-B. Tomasevski- reprezentata de culoarea locala si a personajelor "tridimensionale"-Wayne Booth- precum Ghita si Ana. Aceasta nuvela reuseste sa proiecteze in mod definitiv tipul omului avid, insetat de bani, el trecand printr-un intreg proces de dezumanizare. Ca orice personaje literare si acest cuplu este construit riguros, naratorul uzitand de o motivare artistica extrem de minutioasa. Atat Ghita, cat si Ana, vor beneficia de o constructie bazata pe doi parametri: ca instanta narativa si ca referent uman. Astfel, din punctul de vedere al incadrarii intr-o anumita ideologie, ca instanta definitorie a comunicarii narative, Ghita este un personaj principal datorita ocurentei sale pe parcursul discursului narativ,in timp ce Ana este personaj secundar, Ghita este personaj protagonist, deoarece diegeza graviteaza in jurul sau, in timp ce Ana este personaj deuteragonist, ea intrand in cuplu cu protagonistul, avand acelasi interes, chiar daca nu este de acord si il avertizeaza pe Ghita cu privire la aparitia lui Lica la han. Ambele personaje sunt personaje centrale, datorita rolului care le incumba in traducerea mesajului operei, Ghita fiind rersonaj antitetic, din cauza antitezei pe care este construit, un om muncitor si onest, ca Pintea, dar si dornic de a-si depasi conditia, ca Lica. Atat Ghita, cat si Ana sunt personaje "tridimensionale", fiindca evolueaza pe parcursul diegezei, nefiind date in intregime de la inceput, iar in timp ce Ghita este personaj actant, Ana este personaj pacient, destinul ei fiind influentat in mod decisiv de actiunile sotului sau. Deoarece trasaturile de caracter ale celor doi sunt conturate dominant prin caracterizare indirecta, un rol important in conturarea cuplului din aceasta nuvela il

au intamplarile si situatiile prin care trece, acestea fiind organizate in mod conventional pe baza momentelor subiectului. Capitolul incipit al nuvelei preia functiile prologului, prefigurand tema si conflictul dominant, validate prin motivele anticipative ce sunt reprezentate de sfatul rostit de batrana soacra a lui Ghita-"Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit", ea evidentiind faptul ca nu bogatia, ci doar linistea caminului il poate face pe om fericit si anticipand ideea unui conflict social si psihologic, prin alternativa "la dreatpa si la stanga", ce anunta caracterul oscilant al personajului principal intre bine si rau, prin detaliul "un trunchi inalt, pe jumatate ars() loc de popas pentru corbii ce se lasa croncanind" ce anticipeaza exitusul tragic al personajelor si prin reprezentarea celor cinci cruci din fata morii. Expozitiunea este reprezentata de hotararea lui Ghita, un cizmar sarac dintr-un sat din campia Aradului, de a lua in arenda hanul "Moara cu noroc", asezat intr-o vale situata la rascruce de drumuri, in apropiere de Ineu, in incercarea sa de a-si depasi modesta conditie sociala. Astfel cei doi, Ana si Ghita, se muta impreuna cu mama acesteia si cu cei doi copii si incep sa munceasca, schimband infatisarea locului si reusind sa agoniseasca ceva avere. Intriga este reprezentata de aparitia la han a lui Lica Samadaul, un fel de staroste al tuturor turmelor de porci din zona, un om hot si ucigas, care-i impune carciumarului sa-i devina complice, iar Ghita i se supune, temandu-se de razbunarea acestuia, in ciuda opozitiei sotiei sale. Desfasurarea actiunii consta in toate activitatile intreprinse de cuplu, in timp ce Ghita este dominat de forta malefica a Samadaului: primeste de la Lica sase porci despre care stia ca sunt furati, dar si foarte multi bani spre a-i schimba, jumatate din ei ramanand ai lui si ascunde in fata judecatorului, chiar daca avea dovezi, faptul ca Lica a pradat un arendas si a planuit uciderea unei femei si a unui copil. Desi prevenit de un jandarm din Ineu, Pintea, care a fost candva si el hot si samadau si Ana, Ghita nu poate fi scos de sub influenta lui Lica, iar lacomia sa duce treptat la indepartarea de Ana-"ii era parca n-a vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa". Pe masura ce trece timpul, iar banii se inmultesc, Ghita este tot mai dornic de imbogatire, amanand aducerea dovezilor in mana jandarmului si gandindu-se chiar sa fuga in lume ca sa-si salveze aceasta neasteptata avutie. Totusi, spaima ca Lica ar putea veni sa-l jefuiasca si imaginea femeii ucise de Samadau in padure ii sfasie sufletul, determinandu-l sa renunte la alte ganduri. Punctul culminant al

nuvelei este reprezentat de momentul in care, de Paste, la o petrecere cu lautari, Ghita se hotaraste sa-l ajute pe Pintea, lasandusi sotia la han ca momeala pentru a-l prinde pe Lica cu bani asupra lui, situatie in care acesta ar fi putut fi osandit, demonstrandu-i-se vinovatia. Intorcandu-se insotit de jandarmi, el il vede pe Lica plecand singur si isi da seama ce s-a intamplat in lipsa lui. Astfel, intr-un moment de ratacire, o injunghie pe Ana, insa este ucis la randul sau de catre Raut, omul lui Lica, iar hanul este incendiat de oamenii Samadaului. Incoltit de Pintea, pentru a nu cadea in mainile lui, Lica alearga si se izbeste cu teasta de trunchiul unui stejar uscat, prabusindu-se la tulpina lui. Ca sa nu afle nimeni care i-a fost adevaratul sfarsit, Pintea ii taraste trupul pana la un raulet, umflat de ploaie si-l arunca in valuri. Deznodamantul are rol de epilog si incheie simetric opera prin vorbele batranei, care pune intamplarile pe seama destinului necrutator: "Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa lea fost dat". Finalul "Apoi ea lua copiii si pleca mai departe" sugereaza incredintarea autorului in persistenta legilor morale asupra existentei umane: cei ce nu s-au facut vinovati de nicio incalcare a lor au dreptul sa ia totul de la capat, sa-si continue existenta, idee potentata si de sintagma "mai departe". Cel de-al doilea argument pe baza caruia sunt construite cele doua personaje componente ale cuplului vizeaza referentul uman, persoana pe care ele o imagineaza. Din acest punct de vedere, el ar trebui sa fie intregit de doua fatete: portret fizic si portret moral. Daca prosopografia este inexistenta in cazul lui Ghita, el beneficiind doar de o ampla ethopee, in cazul Anei portretul fizic este realizat in mod direct de catre narator, prin intermediul unor adjective cu valoare de epitet : Ana era frageda si subtirica, Ana era sprintena si mladioasa .Ethopeea celor doua personaje este realizata atat pe baza caracterizarii directe, din propriile asertiuni sau din asertiunile altor personaje, cat si pe baza caracterizarii indirecte, constituita treptat din gesturile, faptele, vorbele si gandurile celor doi. Astfel, aparitia la han a lui Lica Samadaul tulbura echilibrul cuplului, dar si pe cel interior, al lui Ghita. Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia sa, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercita asupra lui: "se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impainjeneau ochii". Cu toate acestea, Ghita isi ia toate masurile de precautie impotriva lui Lica: merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi caini si angajeaza o sluga

credincioasa, pe Marti. Din momentul aparitiei lui Lica incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita de Ana si de copii. Naratorul surprinde in mod direct transformarile personajului: Ghita devine "de tot ursuz", "se aprindea pentru orisice lucru de nimic", "nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el", iar cand se mai juca, rar, cu Ana, "isi pierdea repede cumpatul si-i lasa urme vinete pe brat". La un moment dat, Ghita ajunge sa regrete faptul ca are familie si copii si ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. In tot acest timp Ana se simte tot mai parasita de Ghita, incearca sa-l ajute, sa-i patrunda gandurile, dar acesta se instraineaza de ea si o arunca treptat in bratele lui Lica, indemnand-o mai intai sa joace cu el, ca "doar n-o sa-i ia ceva din frumusete". Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale in momentul in care, orbit de furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia, la sarbatorile Pastelui, drept momeala, in bratele samadaului. Spera pana in ultimul moment ca se va produce o minune si ca Ana va rezista influentei malefice a samadaului, insa aceasta, dezgustata de lasitatea sotului, i se daruieste lui Lica intr-un gest de razbunare disperata. Dispretul profund pe care-l simte fata de Ghita si pentru faptele sale reiese din declaratia facuta lui Lica: "Tu esti om, Lica, iar Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa". In mod inevitabil, Ana sfarseste tragic, injunghiata de Ghita, caruia-i striga cu disperare ca nu vrea sa moara. Inainte sa moara, simtindu-l pe Lica aproape, "ea tipa dezmierdata, ii musca mana si isi infipse ghearele in obrajii lui, apoi cazu moarta langa sotul ei". Depasind limita normala a unui om care aspira spre o fireasca satisfactie materiala si sociala, patima pentru bani si fascinatia diabolica a personalitatii samadaului il determina pe Ghita sa ajunga pe ultima treapta a degradarii morale, cuplul avand inevitabil un sfarsit tragic, dupa ce acesta este omorat la randul sau de catre Raut, din ordinul lui Lica. Complexitatea cuplului Ghita-Ana este evidentiata insa si prin intermediul infrastructurii narative, tehnicile si procedeele uzitate vizandu-l uneori aproape exclusiv. Privind personajele si actiunile lor din punct de vedere obiectiv, naratorul se valideaza ca fiind omniscient, avand o viziune de ansamblu asupra universului fictional, fiind uzitate verbe de persoana a III-a, extradiegetic, privind intamplarile detasat, ca o voce "din off", raportandu-se la o viziune "din spate" sau "derriere" si un tipar auctorial. Tehnica dominanta

uzitata in subtext este cea a basoreliefului, cuplul iesind in evidenta datorita diegezei si celorlalte personaje cu care intra in relatie. Alte tehnici narative uzitate sunt tehnica interpretarii fiziognomonice, pe care este bazat, la fel ca si pe descrierea de tip balzacian, portretul individual al lui Lica, fiecarui element fizic corespunzandu-i unul moral, tehnica derularii cinematografice, validata de descrierea cadrului natural din primul capitol si simetria discursului narativ debutand si sfarsind prin vorbele batranei. Astfel, prin interesul pentru o problematica morala a vietii, prin consistenta si acuitatea observatiei, sustinute de vocatia de a construi epic si prin destinul tragic al celor doua personaje, Ioan Slavici reuseste sa impuna in mod definitiv in literatura romana cuplul, dominat de tipul omului avid, insetat de bani, acest mare prozator contribuind la dezvoltarea nuvelei si a romanului de factura realista, mai ales prin introducerea notei analitice.