Pact cu Diavolul

Un pact cu diavolul este un motiv cultural, cel mai bine exemplificat de

legenda lui Faust și personajul Mefistofel. Acest pact este un motiv
comun în multe basme populare creștine. Conform tradițiilor creștine
despre vrăjitorie, pactul are loc între o persoană și Satana sau un
demon mai mic. Persoana oferă sufletul său în schimbul unor favoruri
diabolice. Aceste favoruri variază în funcție de poveste, dar tind să
includă tinerețea, cunoștințe, bogăție, faimă sau putere. Afacerea este
considerată a fi una periculoasă, deoarece pierderea sufletului valorează
mai mult decât ceea ce persoana umană primește în schimb. Povestea
poate avea un scop moralizator, cu eterna damnare pentru persoana
temerară care îndrăznește să facă un pact cu diavolul.

Mitul lui Faust isi are originile in folclorul popular german, inradacinat
fiind intr-o istorisire care are drept protagonist un personaj controversat,
cunoscut sub numele de Doctor Faust, alchimist in cautare de formule
ancorate in lumea imateriala.
Orbit de pasiunea sa pentru descoperirea unor retete unice in domeniul
alchimiei, Faust incheie un pact cu diavolul, acceptand serviciile
necuratului pentru 24 de ani, in schimbul sclaviei sufletului sau pentru
eternitate – tema care a servit de-a lungul timpului drept suport pentru
nenumarate opere fanteziste – muzicale, teatrale, literare,
cinematografice, litografice si chiar de benzi desenate.
 Fie ca acest personaj a fascinat lumea prin nazuintele sale cu neputinta
de atins, fie ca pur si simplu chiar necuratul si-a varat coada,
popularitatea de care s-a bucurat mitul lui Faust de-a lungul timpului,
depaseste orice imaginatie.

E putin probabil ca pactul cu diavolul sa fi constituit elementul care a

generat un interes atat de extins, cat mai degraba infinitele drumuri care
devin accesibile atunci cand omul reuseste sa depaseasca propriile sale
limite fizice si intelectuale.
E un lucru bun sau un lucru rau cand omul cere de la viata mai mult
decat i-a acordat deja natura? E justificata dorinta acestuia de a subjuga
Pamantul si de a domina totul, chiar si secretele cele mai ascunse ale
vietii si ale mortii?
Povestea lui Faust, asa cum apare ea in traditia populara germana,
constituie asadar un punct de plecare pentru toti cei ce cu temeritate
incearca sa-si puna intrebari menite sa inspectioneze tot ceea ce e de
nepatruns pentru om.
Marturii sporadice, atesta existenta unui personaj real, numit Johannes
Faustus, care ar fi trait in secolul al XVI-lea in Germania, practicand
magia, alchimia si necromantia, despre care se zvonea ca ar fi dobandit
cunostinte iesite din comun gratie unei intelegeri pecetluite cu diavolul.
Faustus, fie ca era cu adevarat un pasionat de alchimie, fie ca se
reducea la un simplu sarlatan, asa cum sustineau anumite voci, reusi sa
dea amploare unui mit in masura sa inflameze canoanele bisericesti ale
vremii sale, declarand fatis unui franciscan care se oferi sa-l
converteasca la adevarata credinta, ca deja a incheiat un pact inviolabil
cu necuratul, astfel incat nu mai are cale de intoarcere.
Potrivit constroversatelor documente care ar atesta existenta lui
Johannes Faustus, in noaptea unei Vineri Sfinte, in jurul anului 1540,
doctorul-astrolog si matematician autodeclarat a avut parte de o moarte
violenta in vecinatatea orasului Staufen, ceea ce a alimentat convingerile
localnicilor cu privire la misterioasa sa viata.
Faust intruchipeaza personajul horatat sa incalce toate regulile scrise si
nescrise, cunoscute vreodata de om, apeland la forte obscure si
invoindu-se sa plateasca un pret usturator pentru dobandirea unei vieti
de-a lungul careia nu i se poate refuza nimic, detinand cheia obtinerii
oricarui lucru dorit, sub semnul protectiei totale a Diavolului.
La data scadentei insa, dupa 24 de ani de calatorii prin intreaga Europa,
petreceri, opulenta si aventuri, intr-o teribila noapte furtunoasa, diavolul
isi incaseaza nota de plata, luandu-i sufletul si abandonandu-i trupul
contorsionat intr-un intunecat ungher de la periferia orasului.
Faust este asadar macinat de o nevoie arzatoare de a cunoaste
mecanismele secrete care pun in miscare angrenajele vietii, parasind cu
buna stiinta viziunea restrictiva teologico-ptolemeica, dar tocmai pentru
aceasta indrazneala a sa nebuneasca, este pedepsit crunt.
Autorul anonim al istorisirii publicate la Frankfurt in 1587, demonstreaza
impartasirea ideologiei acelor forte reactionare specifice culturii
renascentiste, care se opun omului ce doreste sa inteleaga secretele
naturii si sa-i patrunda cele mai ascunse legi, cu mintea sa de simplu
muritor.
Mesajul consta in atentionarea moralizatoare a tuturor celor tentati sa
cada in pacatul trufiei, imaginandu-si ca pot conta pe propriile lor forte si
pe ceea ce le dicteaza propria vointa, ignorand cu desavarsire limitele
impuse de regulile divine, asa cum erau ele interpretate odinoara de
Biserica.
Iluministul Gotthold Ephraim Lessing, dedica in 1760, o analiza originala
protagonistului acestei legende, fiind cel dintai dispus sa nu judece
aspru setea de cunoastere a personajului si neobosita sa aplecare
asupra cautarii adevarului absolut.
Aceasta noua si revolutionara interpretare influenteaza in mod negresit
lucrarea lui Goethe, care dobandeste astfel un final pozitiv, incheindu-se
cu salvarea protagonistului si nu cu condamnarea sa la blestemul etern
al infernului.
Opera lui Goethe debuteaza cu un prolog care se desfasoara in Ceruri:
Diavolul in persoana, sub denumirea de Mefisto, face prinsoare cu
Creatorul, ca va izbuti sa-l abata pe Faust de la calea cea drepta,
conducandu-l spre pierzanie. 
Dumnezeu se invoieste sa puna zalog sufletul lui Faust, plin de
admiratie pentru straduintele iesite din comun pe care le demonstreaza
omul pentru a depasi limitele propriei sale capacitati de intelegere,
promitand sa i-l incredinteze Diavolului, daca acesta din urma reuseste
sa devieze traseul pe care Faust si-l croieste instinctiv catre lumina
binelui.
Lupta care se da in sufletul lui Faust nu apare zugravita insa ca o
confruntare dintre bine si rau, ci imbraca straie mult mai sofisticate,
dezvaluindu-ne o fiinta umana care, disperata de neputinta sa de a
patrunde tainele lumii, se pregateste sa-si puna capat zilelor, socotind ca
sinuciderea ar fi unica solutie ce-i sta la dispozitie.
Mefisto se ofera insa sa-l serveasca timp de 24 de ani, promitadu-i o
viata spectaculoasa, privilegii fara numar si asistenta deplina in tot ceea
ce-si propune sa realizeze, cu conditia ca pe lumea cealalta rolurile sa
se schimbe si Faust sa incredinteze in mainile sale sufletul sau dupa
moarte.
Faust accepta, adaugand insa o clauza la aceasta intelegere inainte de
a fi pecetluita, cu ajutorul careia transforma pactul intr-o provocare de
proportii uriase, mai mult pentru sine insusi decat pentru Diavol:
„daca ma vei face sa exclam, plin de incantare, „o, clipa, ramai, esti atat
de frumoasa!”, atunci ingaduit sa-ti fie a-mi incatusa sufletul in lanturile
tale pe veci…”

Mefisto intruchipeaza asadar spiritul materialist care stie sa ofere omului

vulgare placeri pamantesti: daca Faust va gasi satisfactie in acestea,
atunci nu-l va mai interesa catusi de putin destinul sau din lumea de
apoi, chiar daca acest lucru presupune acceptarea unui blestem pentru
vesnicie.
Goethe focalizeaza insa intreaga intriga asupra unui concept diferit fata
de legenda originala: Faust nu accepta pactul pentru a dobandi
satisfactii efemere, ci din dorinta de a avea acces la intelesurile depline
ale Universului, ale vietii si mortii, intr-un cuvant de a i se dezvalui
absolut toate secretele la care omul nu avut vreodata acces. Asadar se
invoieste sa-si puna ramasag sufletul daca se va lasa coplesit de lene,
desfrau si opulenta si va uita de adevaratul sau obiectiv.
Iata de ce, dupa ce a cunoscut toate placerile pamantesti pe care
Diavolul era in masura sa i le ofere, Faust se dedica maretelor opere de
binefacere la nivel planetar, visand la o lume populata de persoane
libere, care duc o viata caracterizata de deplina armonie – nazuinta
care-si pune pecetea pe clipele batranetii sale, sub semnul unei sublime
impliniri, indemnandu-l sa sopteasca plin de incantare exclamatia
fatidica ce-l arunca in lumea de apoi: „o, clipa, ramai, esti atat de
frumoasa!”
Dar in aceste conditii, Diavolului nu-i este ingaduit sa rapeasca sufletul
lui Faust, in ciuda straduintelor sale de a-l tara in profunzimile
intunecatului sau salas, intrucat ingerii il salveaza, inaltandu-l la cer,
considerandu-l un muritor care in ciuda faptului ca a pacatuit grav, a
luptat cu inversunare pentru a progresa, pentru a se autodepasi.
Faust, asa cum apare zugravit de Goethe, este personificarea dorintei
omului de a depasi limitele propriilor posibilitati si a razbi prin desisul
provocarilor vietii, catre lumina intelepciunii, tentativele sale de a dobora
obstacolele ce-i ies in cale incriindu-se printre cele mai nobile aspiratii
ale sale.

Pactul cu diavolul

Un pact cu diavolul se produce atunci când o persoană este

dispusă să-și cedeze sufletul sau popular umbra în schimbul unor
lucruri lumești. Nu puțini au fost cei care, de-a lungul timpului, și-au
cedat sufletul pentru a baneficia de anumite câștiguri sau bunuri
materiale precum punga lui Fortunatus.

Pactul cu diavolul sau cedarea umbrei

Grecii antici au fost primii care au spus că între om sau animal și

umbra sa există o legătură strânsă, pe care au definit-o precum
sufletul sau psyche. Se credea că sufletul unei persoane moarte
era precum o umbră, iar tărâmul lumii de apoi, patronat de Hades
era de fapt un loc al umbrelor.

Grecii antici mai credeau că orice om, care îndrăznea să intre în

templul lui Zeus, în decurs de un an își pierdea umbra, adică
sufletul. După aceea murea, iar umbra sa trecea în grădina lui
Hades.

Conceptul de suflet-umbră apare și în cultura occidentală. Se

consideră că pactul cu diavolul este primul pas pe care un om îl
poate face spre diavol. Atunci când diavolul nu poate câștiga sau
lua sufletul lui om, acesta îi fură pur și simplu umbra. Așadar, dacă
pactul nu este posibil, atunci ținta principală a diavolului este
umbra.

Păcălit de diavol

Superstiția aceasta este ilustrată în nuvela, Nemaipomenita

poveste a lui Peter Schlemihl, semnată de Adelbert von Chamisso.
Protagonistul sau personajul principal, Peter Schlemihl, un om cu
foarte multe probleme financiare și are ocazia să se întâlnească cu
diavolul. Acesta din urmă este deghizat într-un umil bătrânel,
îmbrăcat în costum ponosit de culoare gri.

Diavolul îi propune să-i cedeze umbra în schimbul unui buzunar

fără fund. Aflându-se  la ananghie, Peter Schlemihl nu stă prea mult
pe gânduri, fiind influențat de frumoasele vorbe rostite de necurat:

” Iertați-mă domnule! Iertați-l pe umilul dumneavoastră servitor… Vă

implor să-mi acordați permisiunea ca să vă ridic umbra și s-o așez
în buzunarul meu…” i-a spus zâmbind bătrânelul.

Pentru această nimica toată, Peter Schlemihl primea un buzunar

fără fund sau punga lui Fortunatus, care nu se termina niciodată.
Orbit de această promisiune, personajul în cauză renunță la umbra
sa. Atunci realizează greșeala pe care a făcut-o, pentru că un om
fără umbră era respins de societate și chiar de soția sa.

Neavând umbră, oamenii nu au încredere în tine, pentru că esti pe

jumătate om. În acel moment Peter Schlemihl reflectă asupra
greșelii sale și realizează că în această lume, condusă de aur și
bogății, umbra este mai prețioasă decât orice diamant sau lingou de
aur.

Oameni care au făcut pact cu diavolul

Aceasta este doar una dintre sutele sau miile de povești, care
detaliază momentele în care oamenii au ales să facă pact cu
diavolul.  Există numeroși oameni celebri despre care se spune că
au renunțat la sufletul lor pentru faimă sau bogăție.

Vă prezentăm șase cazuri ale unor oameni despre care se spune

că au făcut pact cu forțele malefice. În schimbul acestui pact au
primit bani, faimă, talent.

Urbain Grandier (1590-1634)

A fost condamnat la moarte fiind acuzat că a făcut pact cu diavolul

și pentru acte de vrăjitorie. Grandier a fost preot și a fost considerat
un veritabil Rasputin al Franței. Cu tot statutul pe care îl avea, a fost
implicat în numeroase scandaluri și aventuri amoroase.

Scandalul a început în anul 1632, atunci când, maica superioară a

unei mănăstiri l-a acuzat că a trimis diavolul pentru a abuza sexual
de ea. Acestui demers s-au alăturat și alte măicuţe, susținând
același lucru.

Acasă la Grandier a fost descoperit un document scris în limba

latină cu sânge. Documentul a fost scris invers, de la sfârșit către
început. Documentul este expus la Biblioteca Națională a Franței.
Grandier a fost ars pe rug.

Johann Georg Faust (1480-1540)

Faust s-a născut în Germania, unde studiază teologia. Este

remarcat prin abilitățile sale de medic, alchimist, filosof, astrolog,
magician, realizator de horoscoape.

Din cauza faptului că ducea o viață tenebroasă, îl adula pe diavol,

este exclus din biserică și din mediile universitare. Doi dintre
prietenii săi aveau să declare că Faust făcuse pact cu diavolul chiar
în prezența lor.
În timpul unui experiment de alchimie, încerca să transforme
metalele simple în aur, a murit ca urmare a unei explozii. Trupul său
a fost sfârtecat, semn că diavolul își luase răsplata, este textul dintr-
un document al vremii.

Pustnicul Herman (secolul al XIII-lea)

El este autorul celebrei Biblii a Diavolului. Textele vremii scriu

despre un mare păcat pe care călugărul Herman l-ar fi făcut, în timp
ce se afla la mănăstirea benedictină Podlazice, Cehia.

Șocați de fapta sa, confrații săi decid să fie zidit de viu. El a implorat
clemență și a spus că va scrie o carte într-o singură noapte care să
cuprindă toate învățăturile lumii.

În acea noapte, el a făcut pact cu diavolul în schimbul sufletului său

și ar fi reușit să scrie Codex Gigas, Biblia Diavolului, care l-ar fi
salvat de la moarte. Cartea are o greutate de 75 de kilograme și o
lungime de aproape un metru. Codexul a necesitat pielea tăbăcită a
160 de măgari pentru a fi realizat în întregime.

Biblia prezintă imagini demonice și un uriaș portret al diavolului.

Grafologii susțin că a fost un singur autor al scrierii, dat fiind faptul
că nu există nici cea mai mică schimbare a scrierii.

Un alt mister care înconjoară Codexul este lipsa a șapte pagini din
cele 320, despre care se spune că conțineau texte care ar fi putut
compromite biserica benedictină. Biblia Diavolului și-a câștigat o
reputație de pază rea aducând tragedii posesorilor săi.

Pactul cu diavolul – Niccolo Paganini (1782-1840)

Înainte să se nască, mama lui a avut un vis premonitoriu, în care

fiul său urma să ajungă un mare violonist. La vârsta de 13 ani,
Paganini era un virtuoz al vioarei. La vârsta de 23 de ani, avea un
succes nebun, iar foarte mulți susțineau că la mijloc este mâna
diavolului.
Curios este faptul că el nu a dezmințit niciodată acest zvon. La
vârsta de 40 de ani, murea de sifilis. Oamenii au fost convinși că
acesta este prețul pactului cu diavolul.

Charles Baudelaire

Poetul francez Charles Baudelaire a fost acuzat de satanism şi de

adorarea diavolului, cu care se spune care ar fi încheiat un pact
pentru a avea succes în domeniul literar, datorită unora dintre
versurile sale, în special Litaniile către Satana. În aceste versuri,
poetul îşi exprimă admiraţia pentru personajul întunecat.

Modul în care s-a încheiat viaţa sa, cu hemiplegie, paralizie şi

afazie, a contribuit la această teorie potrivit căreia corpul său era
condamnat treptat, după ce şi-a vândut sufletul.

Teoria pactului cu diavolul nu se susţine însă în cazul lui

Baudelaire. Ateu declarat, poetul folosea artă să pentru a distruge
canoanele impuse de alţii, codul moral din acel moment şi a refirma
individualitatea oamenilor.

În acest context, versurile de adoraţie pentru Satana nu trebuie

luate ca atare, ci ca un simbol, Demonul este un simbol al revoluţiei
morale a autorului.

Pactul cu diavolul – Charles Manson

Crimele comise de Familia Manson sunt încă învăluite într-o aură

de mister şi legenda, Charles Manson fiind unul dintre asasinii în
serie cei mai faimoşi ai secolului XX.

Adoraţia satanică este considerată ca fiind una dintre explicaţiile

crimelor violente din 1969, ţinând cont de picturile cu sânge de pe
pereţi şi de discursurile lui Manson, bazate pe concepte ale
budismului şi pe religiile orientale, impregnate însă cu un misticism
obscur.
La această teorie a contribuit şi uciderea actriţei Sharon Tate, soţia
lui Roman Polanski, care tocmai terminase filmul Rosemary’s Baby,
în care se explora satanismul şi venirea fiului lui Satana pe lume,
pentru care primise ameninţări publice din partea mai multor grupuri
ezoterice.

Asasinatele lui Manson au avut o componentă religioasă

importantă, bazate pe modul în care Mason interpreta Apocalipsa.
Experţii au spus că aceste crime au apărut şi în urma consumului
de alcool şi droguri.

Giuseppe Tartini

În cazul muzicianului italian Giuseppe Tartini nu se poate vorbi

chiar de un pact, ci mai degrabă de o colaborare cu diavolul, care i-
a adus acestuia faimă.

Tartini a povestit că atunci când avea 21 de ani, diavolul i-a apărut

în vis, iar el l-a făcut pe acesta să cânte la vioară. Tartini a spus că
muzica pe care Satana a cântat-o era incredibil de frumoasă. După
ce s-a trezit, a încercat să recompună aceasta simfonie, însă i s-a
părut că era cu mult inferioară celei din vis.

Şi-a publicat însă opera sub numele de Trilul diavolului şi a devenit

cunoscut, reuşind să îşi deschidă propria sa şcoală. Nu a reuşit
însă să mai compună ceva la fel de frumos ca Trilul diavolului.