MOARA LUI CĂLIFAR de Gala Galaction

 DEFINIȚIE - Textul narativ fantastic prezintă întâmplări stranii, determinate de apariția unui
element misterios, inexplicabil, care perturbă ordinea firească a realității și stârnește teama
personajelor, incapabile să găsească o justificare a evenimentelor insolite în care sunt angrenate.
TRĂSĂTURI
 Modul de expunere dominant în textul narativ fantastic este narațiunea; aici, ea se îmbină cu:
 descrierea artistică - individualizează personajele (portretele - Stoicea, moș Călifar) și creează
atmosfera cadrului desfășurării evenimentelor (tabloul de natură - pădurea, iazul morii)
 dialogul - contribuie la dinamizarea acțiunii sau la caracterizarea personajelor, evidențiindu-le
ideile, comportamentul, trăirile, limbajul
 monologul interior – notează gândurile personajului, pentru reliefarea conflictului său interior
 Prezența acțiunii – construită conform legilor prozei fantastice: întâmplările se desfășoară într-o
lume similară cu a noastră (un sat de câmpie), în care se manifestă fenomene greu de explicat (existența
unui vrăjitor, aspectul straniu al iazului și al morii, întâmplările ciudate prin care trece flăcăul în căutarea
lui Moș Călifar etc.).
- tehnici narative:
 inserția – în operă sunt urmărite experiențele tânărului Stoicea, care glisează, în mod
inexplicabil, între planurile real și ireal (de tip supranatural / de tip vis): planul real – planul
supranatural – planul visului – planul supranatural – final deschis.
 înlănțuirea – la nivelul fiecărui plan, acțiunea se desfășoară cronologic, fapt ce subliniază și
mai puternic „fracturile” firului epic la glisarea între planuri, prin zone de trecere, cu valoare
de „portal” – pădurea, iazul.
Atenție! Specific literaturii fantastice, întâmplările sunt plasate într-un context spațio-temporal
menit să sporească ambiguitatea acțiunii: spații stranii, descrise în detaliu / durată
nedeterminată, indici de timp vagi, suprapuneri temporale.
Prezența vocii naratorului: evenimentele înfățișate în operă sunt povestite la persoana a III-a, de
un narator obiectiv (cu unele semne de implicare afectivă, pentru a întreține suspansul)
 Vocea narativă se remarcă în text prin mărci lexico-gramaticale specifice: verbe și pronume
la pers. a III-a („Și ajunge, el, Stoicea”), precum și diverse construcții care exprimă implicarea
(participarea) afectivă: exclamații/interogații retorice, cu semne de punctuație sugestive („A,
ce vis întârziat!”), lexic expresiv, figuri de stil („Stoicea sfredelea în pământ cu ochii.”)
 Prezența personajelor – participă la acțiune în grade / planuri diferite
 Personaj principal – Stoicea (apare în toate planurile acțiunii)
 Personaje secundare – Moș Călifar (eponim; apare în planul supranatural); boierul Rovin,
Tecla și copiii (apar în planul visului)
Observație – personajele secundare sunt gândite în antiteză, pentru a sublinia drama lui Stoicea,
care se zbate între porniri contradictorii: patima îmbogățirii și aspirația spre o viață curată,
armonioasă (Călifar – personj negativ, demonic; familia din vis – personaje pozitive, angelice).
SEMNIFICAȚII ALE TEXTULUI – elemente care contribuie la descifrarea Mesajului operei:
 Titlul – element structural al textului literar, care poate sugera tema, ideea esențială, un tip uman
reprezentativ, emoția transmisă etc.
- Aici: „Moara lui Călifar” – titlu alcătuit dintr-o sintagmă, în care se regăsesc numele
antagonistului (personajul malefic, vrăjitorul) și al locului damnat în care acesta își ispitește victimele
 Tema fundamentală a operei – pactul cu diavolul (de circulație universală – vezi mitul faustic);
teme asociate: îmbogățirea, călătoria, familia.
 Finalul deschis – pluralitatea interpretărilor, specifică prozei fantastice.