Moara lui Călifar-Gala Galaction

Textul narativ fantastic prezintă întâmplări stranii, determinate de apariția unui

element misterios, inexplicabil, care perturbă ordinea firească a realității și stârnește teama
personajelor, incapabile să găsească o justificare a evenimentelor insolite în care sunt
angrenate.
Trăsături:
Modalitatea de comunicare este narațiunea/narativ; aici ea se îmbină cu:
-descrierea artistică-individualizează personajele (portretele-Stoicea, moș Călifar) și creează
atmosfera cadrului desfășurării evenimentelor (tabloul de natură-pădurea, iazul morii).;
-dialogul-contribuie la dinamizarea acțiunii sau la caracterizarea personajelor, evidențiindu-le
ideile, comportamentul, trăirile, limbajul.;
-monologul interior-notează gândurile personajului, pentru reliefarea conflictului său interior.
Prezența acțiunii-construită conform legilor prozei fantastice: întâmplările se
desfășoară într-o lume similară cu a noastră (un sat de câmpie), în care se manifestă fenomene
greu de explicat (existența unui vrăjitor, aspectul straniu al iazului și al morii, întâmplările
ciudate prin care trece flăcăul în căutarea lui Moș Călifar etc.)
Tehnici narative:
-inserția-în operă sunt urmărite experiențele tânărului Stoicea, care glisează, în mod
inexplicabil, între planurile real și ireal (de tip supranatural/de tip vis); planul real-planul
supranatural-planul visului-planul supranatural-final deschis.
-înlănțuirea-la nivelul fiecărui plan, acțiunea se desfășoară cronologic, fapt ce subliniază și
mai puternic ,,fracturile’’ firului epic la glisarea între planuri, prin zone de trecere, cu valoare
de ,,portal’’-pădurea, iazul.
Atenție! Specific literaturii fantastice, întâmplările sunt plasate într-un context spațio-
temporal menit să sporească ambiguitatea acțiunii: spații stranii, descrise în detaliu/durată
nedeterminată, indici de timp vagi, suprapuneri temporale.
Prezența vocii naratorului: evenimentele înfățișate în operă sunt povestite la persoana a
III-a, de un narator obiectiv (cu unele semne de implicare afectivă, pentru a întreține
suspansul)
Vocea narativă se remarcă în text prin mărci lexico-gramaticale specifice: verbe și
pronume la persoana a III-a (,,Și ajunge, el Stoicea’’), precum și diverse construcții care
exprimă implicarea (participarea) afectivă: exclamații/ interogații retorice, cu semne de
punctuație sugestive (,,A, ce vis întârziat!’’), lexic expresiv, figuri de stil (,,Stoicea sfredelea
în pământ cu ochii’’)
P rezența personajelor-participă la acțiune în grade/planuri diferite
-Personaj principal-Stoicea (apare în toate planurile acțiunii)
-Personaje secundare-Moș Călifar (eponim; apare în planul supranatural); boierul Rovin,
Tecla și copiii (apar în planul visului)
Observație-personajele secundare sunt gândite în antiteză, pentru a sublinia drama lui Stoicea,
care se zbate între porniri contradictorii: patima îmbogățirii și aspirația spre o viață curată,
armonioasă (Călifar-personaj negativ, demonic, familia din vis-personaje pozitive, angelice).
Semnificații ale textului-elemente care contribuie la descifrarea mesajului operei:
-Titlul-element structural al textului literar, care poate sugera tema, ideea esențială, un tip
uman, reprezentativ, emoția transmisă etc.
-Aici ,,Moara lui Călifar’’-titlu alcătuit dintr-o sintagmă, în care se regăsesc numele
antagonistului (personaj malefic, vrăjitorul) și al locului damnat în care acesta își ispitește
victimele.
Tema fundamentală a operei-pactul cu diavolul (de circulație universală-mitul faustic);
teme asociate: îmbogățirea, călătoria, familia.
Finalul deschis-pluralitatea interpretărilor, specifice prozei fantastice
Literatura fantastică, clasa a VII-a

Literatura fantastică este un tip modern de literatură narativă, caracterizat prin mister,
suspans, incertitudine.
Termenul fantastic își are originea în limba greacă și însemna imaginar, iluzoriu. În
literatură și în alte arte termenul semnifică un anumit gen de opere, în care într-un cadru
verosimil se petrec evenimente ce nu se supun logicii obișnuite.
Trăsăturile textului fantastic:
-existența celor două planuri: real-ireal; în planul lumii familiare pătrunde un eveniment
misterios, inexplicabil prin legile naturale;
-dispariția limitelor de timp și de spațiu la apariția elementului misterios/ireal; spațiile
desfășurării acțiunii pot fi nefaste: pustietăți, locuri izolate, case abandonate etc.;
-acțiunea se petrece într-o lume similară cu a noastră, în care apar, în mod surprinzător,
fenomene imposibil de explicat. Evenimentele sunt ancorate în realitatea cotidiană, dar
atmosfera este stranie și provoacă neliniștea, prin apariții și zgomote ciudate, deplasări ale
unor obiecte, comportamente ieșite din comun etc.;
-finalul este neașteptat și ambiguu, nu se optează pentru nicio explicație; poate fi nefericit,
uneori tragic.