Sunteți pe pagina 1din 12

SUBIECTUL al III-lea Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre particularităţile nuvelei, prin referire

la o operă literară studiată.


În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- precizarea a două caracteristici ale speciei literare nuvelă, existente în opera literară studiată;
- prezentarea, prin referire la nuvela studiată, a patru elemente de construcţie a subiectului şi/ sau
ale compoziţiei (de exemplu: acţiune, secvenţă narativă, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,
construcţia personajelor, incipit, final, perspectivă narativă, tehnici narative etc.);
- evidenţierea relaţiilor dintre două personaje, reprezentative pentru nuvela studiată;
- susţinerea unui punct de vedere personal despre modul în care se reflectă o idee / tema în nuvela
aleasă.

ITEMI ESEU STRUCTURAT - Moara cu noroc


INTRODUCE Considerată o specie a epicii moderne, nuvela a fost cultivată cu predilecţie în secolele XIX
RE: şi XX, având avantajul unei concentrări epice mai accentuate decât a romanului, fiindcă „ea nu
admite derogări de la principiul ordonării, concentrării, profunzimii, dramaticii substanţei şi a
• Nuvela. personajelor” (Ion Vlad, Aventura formelor). Într-un spaţiu diegetic relativ restrâns, nuvela
Caracteristi urmăreşte destinul unui personaj complex, surprins în mai multe împrejurări semnificative din
ci ale existenţa sa. Spre deosebire de roman, nuvela are un singur plan narativ, deci un singur fir
speciei epic, dinamizat însă de conflicte puternice. Acestea sunt conduse riguros spre un punct de
culminaţie şi spre deznodământ. Acţiunea este, aşadar, concentrată, întregul sistem referenţial
al nuvelei fiind focalizat asupra personajelor. Alt element distinctiv în raport cu povestirea este
caracterul relativ obiectiv al discursului diegetic. În general, acesta ia forma naraţiunii
heterodiegetice (persoana a III-a narativă), impunând perspectiva unui narator omniscient.
Caracteristicile acestei specii sunt ilustrate riguros de nuvela Moara cu noroc de Ioan
CUPRINS:
Slavici. Primul mare scriitor modern al Transilvaniei, Ioan Slavici, consolidează dimensiunea
Item 1: realist-obiectivă a viziunii artistice asupra universului existenţial al satului şi al târgului de
• evidenţiere provincie, operând o remarcabilă deschidere a prozei româneşti spre psihologic. O dovadă
a a două strălucită este nuvela Moara cu noroc, publicată în 1881 (volumul Novele din popor).
caracteristi Capodopera lui Ioan Slavici este o nuvelă psihologică, remarcabilă nu numai prin
ci ale complexitatea personajului principal, ci şi prin realismul viziunii artistice. Aceasta se
nuvelei întemeiază pe observaţie socială şi psihologică, concretizându-se într-o imagine veridică a
regăsite în unei lumi din Transilvania sfârşitului de veac XIX.
textul Particularităţi ale nuvelei realist-psihologice, ce păstrează o relaţie strânsă între realitate şi
pentru care ficţiunea artistică, sunt ilustrate prin tema degradării morale provocate de patima înavuţirii, prin
ai optat naraţiunea heterodiegetică şi prin perspectiva narativă omniscientă.
Structural, „propunerea de realitate” a nuvelistului se organizează pe două planuri
dinamizate de conflicte puternice şi un plan-cadru. Planul realităţii exterioare este de tip
narativ, evidenţiind un singur fir epic – element definitoriu pentru specia nuvelei. Al doilea
plan este de tip analitic: planul interior, în care sunt urmărite dilemele morale şi mişcările
sufleteşti ce motivează actele personajelor; conflictul psihologic şi conflictul moral care se
amplifică treptat în conştiinţa lui Ghiţă contribuie la crearea unui personaj complex – instanţă
narativă pe care este focalizată nuvela. Planul descriptiv schiţează, într-o viziune realistă,
imaginea unei lumi din Transilvania secolului al XIX-lea. Aici este surprinsă existenţa socială a
eroilor care le influenţează fenomenologia vieţii sufleteşti.
Item 2: Subiectul nuvelei este construit în maniera unei acţiuni trepidante, cu momente de mare
• prezentarea tensiune, generate de conflicte puternice de interese (care îl opun pe Ghiţă lui Lică) şi de valori
, prin morale (configurând două triunghiuri: Ghiţă - Lică – Pintea / Ana - mama ei - femeia în negru).
referire la Viziunea artistică asupra evenimente narate se dezvoltă prin subiectul ce însumează
nuvela secvenţe narative înlănţuite logic şi cronologic. Acestea sunt relatate nu numai de către
studiată, a narator, ci şi de către alte instanţe narative. Astfel, incipitul de tip enunţiativ se formulează ca
patru un discurs etic al unui personaj-reflector: mama Anei, care este numită simbolic „bătrâna”.
elemente de Cugetarea ei reprezintă în acelaşi timp, o avertizare asupra forţelor conflictuale, având rol
construcţie moralizator: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea
a colibei tale te face fericit.” După principiul simetriei, finalul se constituie tot ca discurs direct al
subiectului personajului-reflector: „Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost data”. Naraţiunea
Prof. Rodica Lungu
şi/ sau ale este astfel construită în „rama” cugetărilor bătrânei. Aceasta reprezintă o „voce” prin care se
com-poziţiei exprimă mentalitatea unei lumi morale care îşi întemeiază existenţa pe valori autentice şi pe
(acţiune, credinţa în soartă. În acelaşi timp, ea exprimă viziunea scriitorului asupra lumii şi asupra
secvenţă existenţei umane.
narativă, Acţiunea nuvelei este situată într-un spaţiu geografic real, în pusta arădeană (Fundureni,
conflict, Ineu, Oradea sunt toponimice reale), într-o zonă de răscruce, sălbatică, plină de mister.
relaţii Evenimentele se desfăşoară pe durata unui an. Timpul real, obiectiv este dublat de un timp
temporale şi simbolic, „săptămânii luminate a Paştelui” îi corespunde, contrapunctic, o durată malefică, un
spaţiale, timp simbolic al “târziului” („era târziu, într-un târziu, târziu după miezul nopţii"). Nu întâmplător,
construcţia jaful, crima, trădarea, uciderea Anei şi sinuciderea se petrec noaptea, într-un timp al stihiilor
personajelor dezlănţuite.
, incipit,
final,
perspectivă
narativă
etc.)

Item 3: Protagonistul nuvelei, Ghiţă este centrul de iradiere a semnificaţiilor, destinul său ilustrând
•evidenţierea viziunea despre existenţă a autorului şi „teza morală” a textului (formulată de personajul-
relaţiilor raisonneur al cărţii, bătrâna). Eroul lui Slavici este un personaj complex, dilematic, de mare
dintre două forţă în reprezentarea omului care se lasă dominat de slăbiciunea sa. Devenirea sa tragică se
personaje, adânceşte prin „căderea” dintr-o ipostază în alta, dinspre omul moral spre cel imoral. Când
reprezentati liniştea familiei sale este tulburată de apariţia lui Lică Sămădăul, Ghiţă încearcă să i se
ve pentru împotrivească ferm şi demn. Numai că prima eroare – aceea de a nu renunţa la arenda
nuvela hanului când înţelege că nu poate rămâne acolo împotriva voinţei lui Lică – declanşează
studiată situaţia de criză. Tentativa eşuată de a se împotrivi lui Lică e urmată de alunecarea treptată
sub influenţa sămădăului, de acceptarea compromisului moral. Între cei doi bărbaţi se naşte un
conflict de interese şi o confruntare de voinţe şi orgolii bărbăteşti.
Autorul surprinde, dintr-o dublă perspectivă – cea a naratorului omniscient şi cea a
personajului însuşi – frământările lui Ghiţă, oscilaţiile de lumină şi umbră, momentele de
însingurare, dar şi cele de omenie, când îşi aduce aminte de nevastă şi de copii, măcinat de
remuşcări. Scena procesului (cap. XI) reprezintă un moment, cheie în devenirea personajului,
un moment de culminaţie a crizei morale. Deşi convins de vinovăţia sămădăului în jefuirea
arendaşului şi în dubla crimă din pădure, Ghiţă depune mărturie falsă, contribuind la
disculparea lui Lică şi la condamnarea lui Săilă Boariu şi a lui Buză-Ruptă. Opţiunea eroului
este determinată nu de frică, ci de conştiinţa faptului că Lică are stăpâni puternici care îl
protejează: „(Lică) nu e om singur, ci un întreg rând de oameni din care unii se răzbună pe
alţii”. Ghiţă este astfel nu numai victima patimei de îmbogăţire, ci şi învinsul unui destin tragic.
În final, el va hotărî să-i aducă lui Pintea dovezile vinovăţiei sămădăului. Deci opţiunea finală a
protagonistului este aceea de a se situa, cu sacrificiul suprem, de partea Legii. Ultimele scene
– puternic impregnate de viziunea folclorică a predestinării – sunt de un intens dramatism.
Înţelegând că şi-a distrus iremediabil căsnicia şi viaţa, Ghiţă renunţă la jocul dublu şi la
disimularea geloziei şi-a urii, acţionând întâia oară cu fermitate. Revenirea la valorile morale
autentice nu mai este însă cu putinţă şi eroii vor plăti cu viaţa abaterea de la norma etică.
Destinele celor trei personaje, Ghiţă, Ana şi Lică, se înscriu sub semnul unei fascinaţii a
răului, ca drame ale abdicării de la demnitate şi moralitate, drame ale incomunicării şi
însingurării, ca eşecuri existenţiale generate de slăbiciuni şi vanitate, de ambiţii fără de
măsură.
Item 4: Surprinzând existenţa lumii contemporane lui, Slavici creează personaje complexe şi
• susţinerea verosimile ale căror destine ilustrează viziunea realistă asupra existenţei umane. Consider că
unui punct prin aceste destine tema erodării fondului uman prin patima îmbogăţirii este dezvoltată pe
de vedere baza convingerii scriitorului că literatura trebuie să aibă o finalitate educativă. Astfel, mi se
personal pare evident faptul că deznodământul nuvelei are o accentuată dimensiune moralizatoare,
despre fiindcă toţi eroii care încalcă principiile morale sunt sancţionaţi aspru în final. Mai mult, destinul
modul în lui Ghiţă şi al Anei demonstrează convingător tema principală a nuvelei şi forţa determinantă a
care se întâmplărilor vieţii, a circumstanţelor, a mediului ce exercită puternice influenţe asupra omului.
Prof. Rodica Lungu
reflectă o Slavici surprinde cu adevărată artă instalarea gradată a crizei sufleteşti şi evoluţia ei până în
idee / tema faţa deznodământului implacabil. De aceea, eroii lui au complexitate psihologică, au acel
în nuvela „amestec de bine şi rău, ce se află la oamenii adevăraţi”, după cum observa G. Călinescu.
aleasă

INCHEIERE Sintetizând, se poate afirma că, între marii clasici ai literaturii române, Slavici rămâne
creatorul nuvelei realist-psihologice, iar Moara cu noroc este dovada cea mai strălucită, care
„[...] reprezintă un semn de maturizare în arta povestirii […] prin forţa epică a lumii lui, ce dă
impresia de masivitate şi robusteţe”, după cum afirma criticul Eugen Todoran.
Redactează un eseu de 2 – 3 pagini, în care să prezinţi viziunea despre lume reflectată într-una dintre nuvelele
studiate. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- evidenţierea a două caracteristici ale nuvelei regăsite în textul pentru care ai optat;
- prezentarea, prin referire la nuvela studiată, a trei elemente de structură ale textului narativ, semnificative pentru
ilustrarea viziunii despre lume a autorului/ a unuia dintre personaje (de exemplu: acţiune, relaţii temporale şi
spaţiale, construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, construcţia personajului, modalităţi de
caracterizare etc.);
- ilustrarea relaţiilor dintre două personaje, prin care se evidenţiază viziunea despre lume în nuvela studiată;
- susţinerea unui punct de vedere personal despre modul în care se reflectă în text viziunea despre lume a
autorului/ a unuia dintre personajele nuvelei pentru care ai optat.
ITEMI ESEU STRUCTURAT - Moara cu noroc
INTRODUCERE: Considerată o specie a epicii moderne, nuvela a fost cultivată cu predilecţie în
secolele XIX şi XX, având avantajul unei concentrări epice mai accentuate decât a
• Nuvela. romanului, fiindcă „ea nu admite derogări de la principiul ordonării, concentrării,
Caracteristici profunzimii, dramaticii substanţei şi a personajelor” (Ion Vlad, Aventura formelor).
ale speciei Acţiunea este, aşadar, concentrată, întregul sistem referenţial al nuvelei fiind focalizat
asupra personajelor. Într-un spaţiu diegetic relativ restrâns, cu un singur fir narativ, nuvela
urmăreşte destinul unui personaj complex, prins în reţeaua unor conflicte puternice.
Viziunea artistică este astfel centrată asupra protagonistului care domină prim-planul.
Această viziune este, în general, obiectivă, determinată de o relaţie strânsă între realitate
şi universul ficţional.
Caracteristicile acestei specii sunt ilustrate riguros de nuvela Moara cu noroc de Ioan
CUPRINS:
Slavici. Primul mare scriitor modern al Transilvaniei, Ioan Slavici, consolidează
Item 1: dimensiunea realist-obiectivă a viziunii artistice asupra universului existenţial al
• evidenţierea a satului şi al târgului de provincie, operând o deschidere a prozei româneşti spre
două psihologic. O dovadă strălucită este nuvela Moara cu noroc, publicată în 1881 (volumul
caracteristici Novele din popor). Capodopera lui Ioan Slavici este o nuvelă psihologică, remarcabilă nu
ale nuvelei numai prin complexitatea personajului principal, ci şi prin realismul viziunii artistice.
regăsite în Aceasta se întemeiază pe observaţie socială şi psihologică, concretizându-se într-o
textul pentru imagine veridică a unei lumi din Transilvania sfârşitului de veac XIX.
care ai optat Particularităţi ale nuvelei realist-psihologice, ce are un caracter predominant obiectiv,
sunt ilustrate prin tema degradării morale provocate de patima înavuţirii, prin naraţiunea
heterodiegetică (persoana a III-a narativă) şi prin perspectiva narativă omniscientă.
(focalizare zero).
Structural, „propunerea de realitate” a nuvelistului se organizează pe două planuri
dinamizate de conflicte puternice şi un plan-cadru. Planul realităţii exterioare este de tip
narativ, evidenţiind un singur fir epic – element definitoriu pentru specia nuvelei. Al
doilea plan este de tip analitic: planul interior, în care sunt urmărite dilemele morale şi
mişcările sufleteşti ce motivează actele personajelor; conflictul psihologic şi conflictul
moral care se amplifică treptat în conştiinţa lui Ghiţă contribuie la crearea unui personaj
complex – instanţă narativă pe care este focalizată nuvela. Planul descriptiv schiţează,
într-o viziune realistă, imaginea unei lumi din pusta arădeană. Aici este surprinsă
existenţa socială a eroilor care le influenţează fenomenologia vieţii sufleteşti.
Item 2: Subiectul nuvelei este construit în maniera unei acţiuni trepidante, cu momente de
• prezentarea, mare tensiune, generate de conflicte puternice de interese (care îl opun pe Ghiţă lui Lică)
prin referire la şi de valori morale (configurând două triunghiuri: Ghiţă - Lică - Pintea/Ana - mama ei -
nuvela studiată, femeia în negru). Viziunea artistică asupra evenimente narate se dezvoltă prin subiectul
Prof. Rodica Lungu
a trei elemente ce însumează secvenţe narative înlănţuite logic şi cronologic. Acestea sunt relatate nu
de structură ale numai de către narator, ci şi de către alte instanţe narative. Astfel, incipitul de tip
textului narativ, enunţiativ se formulează ca un discurs etic al unui personaj-reflector: mama Anei, care
semnificative este numită simbolic „bătrâna”. Cugetarea ei reprezintă în acelaşi timp, o avertizare
pentru ilustrarea asupra forţelor conflictuale, având rol moralizator: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa,
viziunii despre căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” După principiul
lume a simetriei, finalul se constituie tot ca discurs direct al personajului-reflector: „Simţeam eu
autorului/ a că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost data”. Naraţiunea este astfel construită în „rama”
unuia dintre cugetărilor bătrânei. Aceasta reprezintă o „voce” prin care se exprimă mentalitatea unei
personaje (de lumi morale care îşi întemeiază existenţa pe valori autentice şi pe credinţa în soartă. În
exemplu: acelaşi timp, ea exprimă viziunea scriitorului asupra lumii şi asupra existenţei umane.
acţiune, relaţii Acţiunea nuvelei este situată într-un spaţiu geografic real, în pusta arădeană
temporale şi (Fundureni, Ineu, Oradea sunt toponimice reale), într-o zonă de răscruce, sălbatică, plină
spaţiale, de mister. Evenimentele se desfăşoară pe durata unui an. Timpul real, obiectiv este
construcţia dublat de un timp simbolic, „săptămânii luminate a Paştelui” îi corespunde, contrapunctic,
subiectului, o durată malefică, un timp simbolic al “târziului” („era târziu, într-un târziu, târziu după
particularităţi miezul nopţii"). Nu întâmplător, jaful, crima, trădarea, uciderea Anei şi sinuciderea se
ale compoziţiei, petrec noaptea, într-un timp al stihiilor dezlănţuite.
construcţia
personajului,
modalităţi de
caracterizare
etc.)
Item 3: Protagonistul nuvelei, Ghiţă este centrul de iradiere a semnificaţiilor, destinul său
•ilustrarea ilustrând viziunea despre existenţă a autorului şi „teza morală” a textului (formulată de
relaţiilor dintre personajul-raisonneur al cărţii, bătrâna). Eroul lui Slavici este un personaj complex,
două personaje, dilematic, de mare forţă în reprezentarea omului care se lasă dominat de slăbiciunea sa.
prin care se Devenirea sa tragică se adânceşte prin „căderea” dintr-o ipostază în alta, dinspre omul
evidenţiază moral spre cel imoral. Când liniştea familiei sale este tulburată de apariţia lui Lică
viziunea despre Sămădăul, Ghiţă încearcă să i se împotrivească ferm şi demn. Numai că prima eroare –
lume în nuvela aceea de a nu renunţa la arenda hanului când înţelege că nu poate rămâne acolo
studiată împotriva voinţei lui Lică – declanşează situaţia de criză. Tentativa eşuată de a se
împotrivi lui Lică e urmată de alunecarea treptată sub influenţa sămădăului, de acceptarea
compromisului moral. Între cei doi bărbaţi se naşte un conflict de interese şi o confruntare
de voinţe şi orgolii bărbăteşti. Autorul surprinde, dintr-o dublă perspectivă – cea a
naratorului omniscient şi cea a personajului însuşi – frământările lui Ghiţă, oscilaţiile de
lumină şi umbră, momentele de însingurare, dar şi cele de omenie, când îşi aduce aminte
de nevastă şi de copii, măcinat de remuşcări. Scena procesului (cap. XI) reprezintă un
moment-cheie în devenirea personajului, un moment de culminaţie a crizei morale. Deşi
convins de vinovăţia sămădăului în jefuirea arendaşului şi în dubla crimă din pădure,
Ghiţă depune mărturie falsă, contribuind la disculparea lui Lică şi la condamnarea lui Săilă
Boariu şi a lui Buză-Ruptă. Opţiunea eroului este determinată nu de frică, ci de conştiinţa
faptului că Lică are stăpâni puternici care îl protejează: „ (Lică) nu e om singur, ci un
întreg rând de oameni din care unii se răzbună pe alţii”. Ghiţă este astfel nu numai victima
patimei de îmbogăţire, ci şi învinsul unui destin tragic. În final, el va hotărî să-i aducă lui
Pintea dovezile vinovăţiei sămădăului. Deci opţiunea finală a protagonistului este aceea
de a se situa, cu sacrificiul suprem, de partea Legii. Ultimele scene – puternic impregnate
de viziunea folclorică a predestinării – sunt de un intens dramatism. Înţelegând că şi-a
distrus iremediabil căsnicia şi viaţa, Ghiţă renunţă la jocul dublu şi la disimularea geloziei
şi-a urii, acţionând întâia oară cu fermitate. Revenirea la valorile morale autentice nu mai
este însă cu putinţă şi eroii vor plăti cu viaţa abaterea de la norma etică. Destinele celor
trei personaje, Ghiţă, Ana şi Lică, se înscriu sub semnul unei fascinaţii a răului, ca drame
ale abdicării de la demnitate şi moralitate, drame ale incomunicării şi însingurării, ca
eşecuri existenţiale generate de slăbiciuni şi vanitate, de ambiţii fără de măsură.

Item 4: Surprinzând existenţa lumii contemporane lui, Slavici creează personaje complexe şi
• susţinerea unui verosimile ale căror destine ilustrează viziunea realistă asupra existenţei umane.

Prof. Rodica Lungu


punct de vedere Consider că această viziune este modelată de convingerea scriitorului că literatura trebuie
personal despre să aibă o finalitate educativă. Astfel, mi se pare evident faptul că în nuvela „Moara cu
modul în care se noroc” viziunea artistică a lui Ioan Slavici are o accentuată dimensiune moralizatoare,
reflectă în text fiindcă toţi eroii care încalcă principiile morale sunt sancţionaţi aspru în final. Mai mult,
viziunea despre destinul lui Ghiţă şi al Anei demonstrează convingător forţa determinantă a întâmplărilor
lume a vieţii, a circumstanţelor, a mediului ce exercită puternice influenţe asupra omului. Slavici
autorului/ a surprinde cu adevărată artă instalarea gradată a crizei sufleteşti şi evoluţia ei până în faţa
unuia dintre deznodământului implacabil. De aceea, eroii lui au complexitate psihologică, au acel
personajele „amestec de bine şi rău, ce se află la oamenii adevăraţi”, după cum observa G. Călinescu.
nuvelei pentru
care ai optat
INCHEIERE Sintetizând, se poate afirma că, între marii clasici ai literaturii române, Slavici rămâne
creatorul nuvelei realist-psihologice, iar Moara cu noroc este dovada cea mai strălucită,
care „[...] reprezintă un semn de maturizare în arta povestirii […] prin forţa epică a lumii
lui, ce dă impresia de masivitate şi robusteţe”, după cum afirma criticul Eugen Todoran.
SUBIECTUL al III-lea Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre particularităţile basmului cult, prin
referire la o operă literară studiată.
ITEMI ESEU STRUCTURAT – Povestea lui Harap-Alb
INTRODUCE „Oglindire […] a vieţii în moduri fabuloase” (G. Călinescu), basmul favorizează intrarea într-o
RE: lume miraculoasă, unde se consumă aventura eroică a protagonistului care luptă pentru
apărarea şi impunerea unor valori morale: binele, adevărul, dreptatea, frumosul, curajul etc.
• Basmul. Ca specie a genului epic, basmul este o naraţiune structurată pe un singur plan epic, având o
Caracteristi acţiune convenţională, la care participă personaje sau forţe supranaturale, neindividualizate,
ci ale definite ca funcţii, ca arhetipuri.
speciei
Basmul cult, asemeni celui popular, valorifică programatic categoria estetică a fabulosului.
CUPRINS:
El imită relaţia de comunicare de tip oral, specifică eposului folcloric, dar scriitura poartă
Item 1: mărcile originalităţii autorului. Toate trăsăturile definitorii ale basmului cult sunt valorificate
• evidenţiere strălucit de către Ion Creangă, în „Povestea lui Harap-Alb” (1877). Marele scriitor humuleştean
a a două preia tiparul narativ specific basmului popular, dar îl de-construieşte prin „originala alăturare a
caracteristi miraculosului cu cea mai specifică realitate” (G. Călinescu).
ci ale De asemenea, autorul reorganizează structurile stereotipe, în acord cu viziunea artistică
basmului proprie şi cu principiile sale estetice. Astfel, naratorul nu mai este o instanţă supraindividuală,
cult ci o prezenţă textuală subiectivă, un eu narator care îşi asumă explicit rolul de povestitor: „...să
regăsite în încep a depăna firul poveştii”, „Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi!”.
textul Alte linii de forţă ale basmului cult sunt personajele individualizate prin comportament, prin
pentru care limbaj şi psihologie. Eroii lui Creangă „se comportă ţărăneşte şi vorbesc moldoveneşte”, după
ai optat cum afirma George Călinescu. Deşi personajele rămân arhetipale, ele nu mai reprezintă
simple „funcţii” ce pot fi încadrate în tipologia stabilită de Vladimir Propp („Morfologia
basmului”). Eroii lui Creangă au complexitate, ilustrând şi tipologii general-umane sau categorii
psihice. Harap-Alb, de pildă, reprezintă novicele care se iniţiază treptat. El nu are însuşiri
supranaturale, dar este ajutat de personaje fabuloase, specifice lumii basmice, precum calul
năzdrăvan sau Sfânta Duminică. Originale sunt şi alte personaje ale basmului lui Creangă,
precum cei cinci giganţi fabuloşi sau fata împăratului Roş, „farmazoană cumplită” la început,
dar devenind personaj justiţiar şi mireasă a eroului, în final.
Specifică basmului popular este şi tema unică a triumfului binelui asupra răului, dar în
basmul cult aceasta dezvoltă arii tematice diverse. În „Povestea lui Harap-Alb”, principala temă
derivată este cea a iniţierii şi a maturizării treptate a eroului, fapt care determină interpretarea
acestei creaţii ca un „basm al fiinţei” sau ca un bildungsroman în regimul fabulosului.
Item 2: În structurile sale narative se regăsesc toate motivele literare ordonatoare şi formulele
• prezentarea caracteristice basmului din folclor, care au însă un „relief” stilistic inconfundabil. Astfel,
, prin incipitul este supramarcat printr-o dublă „intrare” în universul ficţional. Fiecare „prag” al intrării
referire la în lumea basmică este semnalat prin sintagma „Amu, cică...” Finalul canonic (motivul nunţii
basmul cult împărăteşti) este însoţit de formula de încheiere, particularizată prin nota de umor: „Şi mai
studiat, a fost-au poftiţi la nuntă crai, crăiese şi-mpăraţi, oameni în samă băgaţi, ş-un păcat de
patru povestariu, fără bani în buzunariu.” Între aceste puncte strategice ale textului, basmul se
Prof. Rodica Lungu
elemente de structurează din două unităţi compoziţionale (fiecare însumând câte patru secvenţe,
construcţie separate prin formula mediană), fiind „alcătuit din contopirea a două poveşti” (Al. Piru).
a Această compoziţie duală este anticipată prin sfatul craiului care îşi avertizează fiul să se
subiectului ferească „de omul roş, iară mai ales de cel spân”. Confruntarea lui Harap-Alb cu fiecare dintre
şi/ sau ale cei doi antagonişti este semnalată prin motivul podului, marcând trecerea în altă etapă a
com-poziţiei procesului de maturizare a eroului. Cele două serii de evenimente se petrec într-un timp
(acţiune, indeterminat, specific basmului, având ca spaţiu al desfăşurării „«cadrul fizic» al satului
secvenţă moldovean de sub munte” (George Munteanu). Geografia miraculoasă, definitorie pentru
narativă, specia basmului, se regăseşte vag, prin câteva repere convenţionale („ostrovul florilor”, tărâm
conflict, al Sfintei Duminici, grădina ursului, pădurea cerbului fermecat, locul unde „se bat munţii în
relaţii capete” etc.). Evenimentele proiectate în acest orizont spaţio-temporal sunt relatate din
temporale şi perspectiva omniscientă a unui narator heterodiegetic, subiectiv, care îşi însoţeşte mereu
spaţiale, povestirea de comentarii, de reflecţii grave, joviale sau ironice.
construcţia Asemenea basmului popular, „Povestea lui Harap-Alb” îşi structurează subiectul pe două
personajelor motive ordonatoare, cel al călătoriei iniţiatice şi cel al probelor depăşite. Scenariul narativ
, incipit, consacrat este însă valorificat original, prin trei tipuri de călătorii, precedate de trei probe.
final, Acestea se desfăşoară în spaţiul familiar al curţii crăieşti şi îi aduc eroului dreptul de a porni în
perspectivă călătoria explorativă. Prima probă din călătoria iniţiatică este confruntarea cu Spânul şi este
narativă marcată de o moarte ritualică. Cel care iese din fântână, după ce a jurat Spânului supunere
etc.) până la moarte, are acum o nouă identitate. În celelalte două confruntări, cu ursul şi cu cerbul
fermecat, Harap-Alb se dovedeşte mai degrabă un antierou, „boboc în felul său”, reuşind să le
depăşească doar cu ajutorul calului năzdravan şi al Sfintei Duminici. În călătoria de verificare
însă, eroul acţionează dintr-un imbold lăuntric, probând asumarea unor valori morale şi a unui
comportament responsabil. Harap-Alb înfruntă acum o altă forţă malefică, pe „omul roş”,
alături de ajutoarele pe care şi le-a câştigat prin milă, hărnicie şi înţelegere frăţească (cei cinci
uriaşi, crăiasa furnicilor şi cea a albinelor). Depăşirea probelor de la curtea împăratului Roş
contribuie la desăvârşirea experienţei cognitive a eroului. Călătoria de întoarcere încheie
procesul maturizării, prin experienţa iubirii, prin moartea simbolică şi învierea ritualică.
Recuperarea statutului de prinţ, prin uciderea Spânului de către calul năzdravan şi învestitura
ca împărat consfinţesc statutul de erou al personajului. Protagonistul basmului cult se înscrie
astfel în tiparele modelului eroic, deşi nu în maniera clasică a lui Făt-Frumos din basmul
popular.
Item 3: Relaţia dintre protagonist şi antagonist se particularizează şi ea într-un mod original. În
•evidenţierea primul rând, raportul dintre Harap-Alb şi vremelnicul său stăpân, Spânul, este unul conflictual,
relaţiilor determinat de confruntarea dintre bine şi rău, definitorie pentru specia basmului. În chip
dintre două semnificativ, protagonistul şi antagoniştii săi – Spânul şi împăratul Roş – nu au însuşiri
personaje, supranaturale. Harap-Alb se confruntă, aşadar, nu cu fiinţe fabuloase (zmei, căpcăuni etc.), ci
reprezentati cu răul din lumea oamenilor, cu omul spân şi omul roş, întruchipând răutatea, viclenia, nemila,
ve pentru cruzimea, lăcomia.
basmul cult În al doilea rând, eroul principal este surprins de-a lungul unor experienţe care îl vor
studiat maturiza, fapt ce conferă şi o altă semnificaţie relaţiei sale cu Spânul. În acest context, Spânul
nu este numai antagonistul, ci şi formatorul, dascălul cel rău al lui Harap-Alb. Este „un rău
necesar” cum îl consideră Sfânta Duminică, ea însăşi jucând rolul opus, al dascălului bun. Nu
întâmplător, probele la care îl supune Spânul au o funcţie iniţiatică în planul omenescului,
aducându-i eroului experienţă practică (proba supravieţuirii şi a câştigării hranei, proba
hărniciei, a răbdării etc.), experienţă cognitivă (descoperirea unor valori intelectuale şi morale)
şi afectivă (câştigarea prieteniei şi a iubirii, asumarea milei creştine etc.). Izbânda finală a
eroului se datorează astfel şi celor doi formatori (mistagogi) care impulsionează sau sprijină
acţiunile sale.
Item 4: Experienţele de cunoaştere pe care le trăieşte Harap-Alb conferă originalitate schemei
• susţinerea narative specifice basmului, dezvoltând tema iniţierii şi a maturizării treptate a eroului. În
unui punct opinia mea, reflectarea acestei teme evidenţiază o filosofie existenţială întemeiată pe
de vedere înţelepciunea populară şi pe experienţa de viaţă a colectivităţii rustice. Un argument puternic
personal ce susţine această aserţiune îl reprezintă numeroasele reflecţii şi comentarii etice ori
despre psihologice, formulate în discursul naratorului sau al unor personaje. Acestea evidenţiază un
modul în sistem de valori, reprezentări, mentalităţi, atitudini şi comportamente specifice omului din
Prof. Rodica Lungu
care se popor. Astfel, aventura iniţiatică a protagonistului urmăreşte formarea, afirmarea şi
reflectă o consolidarea unor virtuţi – răbdare, milostenie, hărnicie, cumpătare, echilibru, curaj şi
idee / tema înţelepciune – care în final vor deveni atribute ale eroului. „– Fii încredinţat că nu eu, îi spuse
în basmul Sfânta Duminică, ci puterea milosteniei şi inima ta cea bună te ajută!”. Un alt argument este
cult ales chiar evoluţia protagonistului, fiindcă reliefează concepţia populară asupra forţei modelatoare
a experienţei nemijlocite. Cele trei ipostaze pun în lumină cristalizarea treptată a conştiinţei de
sine şi a cunoaşterii celorlalţi. Fiul cel mic al craiului este neofitul (neiniţiatul), care nu „vede”
esenţa, dincolo de coaja aparenţei (bătrâna care îi cere un bănuţ, calul răpciugos). Harap-Alb
este eroul supus iniţierii , ajungând treptat să acţioneze nu la îndemnul calului sau al
Sfintei Duminici, ci din imbold interior (după ce „se sfătuieşte cu gândul”). Ultima ipostază –
cea a prinţului ce va deveni împărat – reprezintă iniţiatul , ilustrând, doar în secvenţele finale,
arhetipul eroului din basmele populare.
INCHEIERE Sintetizând, se poate afirma că „Povestea lui Harap-Alb” ilustrează caracteristicile basmului
cult, reprezentând în acelaşi timp „însăşi sinteza basmului românesc: toată filosofia noastră
populară, între fatalitatea răului şi ideala căutare a binelui” (Pompiliu Constantinescu).
Redactează un eseu de 2 – 3 pagini, în care să prezinţi viziunea despre lume reflectată într-una dintre nuvelele
studiate. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- evidenţierea a două caracteristici ale nuvelei regăsite în textul pentru care ai optat;
- prezentarea, prin referire la nuvela studiată, a trei elemente de structură ale textului narativ, semnificative pentru
ilustrarea viziunii despre lume a autorului/ a unuia dintre personaje (de exemplu: acţiune, relaţii temporale şi
spaţiale, construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, construcţia personajului, modalităţi de
caracterizare etc.);
- ilustrarea relaţiilor dintre două personaje, prin care se evidenţiază viziunea despre lume în nuvela studiată;
- susţinerea unui punct de vedere personal despre modul în care se reflectă în text viziunea despre lume a
autorului/ a unuia dintre personajele nuvelei pentru care ai optat.
Text suport – „Moara cu noroc” de Ioan Slavici
ITEMI ESEU STRUCTURAT
INTRODUCERE: Considerată o specie a epicii moderne, nuvela a fost cultivată cu predilecţie în
secolele XIX şi XX, având avantajul unei concentrări epice mai accentuate decât a
• Nuvela. romanului. Într-un spaţiu diegetic relativ restrâns, cu un singur fir narativ, nuvela
Caracteristici urmăreşte destinul unui personaj complex, prins în reţeaua unor conflicte puternice.
ale speciei Viziunea artistică este astfel centrată asupra protagonistului care domină prim-planul.
Această viziune este, în general, obiectivă, determinată de o relaţie strânsă între realitate
şi universul ficţional.
Caracteristicile acestei specii sunt ilustrate riguros de nuvela Moara cu noroc de Ioan
CUPRINS:
Slavici. Primul mare scriitor modern al Transilvaniei, Ioan Slavici, consolidează
Item 1: dimensiunea realist-obiectivă a viziunii artistice asupra universului existenţial al
• evidenţierea a satului şi al târgului de provincie, operând o deschidere a prozei româneşti spre
două psihologic. O dovadă strălucită este nuvela Moara cu noroc, publicată în 1881 (volumul
caracteristici Novele din popor). Capodopera lui Ioan Slavici este o nuvelă psihologică, remarcabilă nu
ale nuvelei numai prin complexitatea personajului principal, ci şi prin realismul viziunii artistice.
regăsite în Aceasta se întemeiază pe observaţie socială şi psihologică, concretizându-se într-o
textul pentru imagine veridică a unei lumi din Transilvania sfârşitului de veac XIX.
care ai optat Particularităţi ale nuvelei realist-psihologice, ce are un caracter predominant obiectiv,
sunt ilustrate prin tema degradării morale provocate de patima înavuţirii, prin naraţiunea
heterodiegetică (persoana a III-a narativă) şi prin perspectiva narativă omniscientă.
(focalizare zero).
Structural, „propunerea de realitate” a nuvelistului se organizează pe două planuri
dinamizate de conflicte puternice şi un plan-cadru. Planul realităţii exterioare este de tip
narativ, evidenţiind un singur fir epic – element definitoriu pentru specia nuvelei. Al
doilea plan este de tip analitic: planul interior, în care sunt urmărite dilemele morale şi
mişcările sufleteşti ce motivează actele personajelor; conflictul psihologic şi conflictul
moral care se amplifică treptat în conştiinţa lui Ghiţă contribuie la crearea unui personaj
complex – instanţă narativă pe care este focalizată nuvela. Planul descriptiv schiţează,
într-o viziune realistă, imaginea unei lumi din pusta arădeană. Aici este surprinsă
existenţa socială a eroilor care le influenţează fenomenologia vieţii sufleteşti.
Prof. Rodica Lungu
Item 2: Subiectul nuvelei este construit în maniera unei acţiuni trepidante, cu momente de
• prezentarea, mare tensiune, generate de conflicte puternice de interese (care îl opun pe Ghiţă lui Lică)
prin referire la şi de valori morale (configurând două triunghiuri: Ghiţă - Lică - Pintea/Ana - mama ei -
nuvela studiată, femeia în negru). Viziunea artistică asupra evenimente narate se dezvoltă prin subiectul
a trei elemente de însumează secvenţe narative în succesiune cronologică. Acestea sunt relatate nu
de structură ale numai de către narator, ci şi de către alte instanţe narative. Astfel, incipitul de tip
textului narativ, enunţiativ se formulează ca un discurs etic al unui personaj-reflector: mama Anei, care
semnificative este numită simbolic „bătrâna”. Cugetarea ei reprezintă în acelaşi timp, o avertizare
pentru ilustrarea asupra forţelor conflictuale, având rol moralizator: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa,
viziunii despre căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” După principiul
lume a simetriei, finalul se constituie tot ca discurs direct al personajului-reflector: „Simţeam eu
autorului/ a că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost data”. Naraţiunea este astfel construită în „rama”
unuia dintre cugetărilor bătrânei. Aceasta reprezintă o „voce” prin care se exprimă mentalitatea unei
personaje (de lumi morale care îşi întemeiază existenţa pe valori autentice şi pe credinţa în soartă. În
exemplu: acelaşi timp, ea exprimă viziunea scriitorului asupra lumii şi asupra existenţei umane.
acţiune, relaţii Acţiunea nuvelei este situată într-un spaţiu geografic real, în pusta arădeană
temporale şi (Fundureni, Ineu, Oradea sunt toponimice reale), într-o zonă de răscruce, sălbatică, plină
spaţiale, de mister. Evenimentele se desfăşoară pe durata unui an. Timpul real, obiectiv este
construcţia dublat de un timp simbolic, „săptămânii luminate a Paştelui” îi corespunde, contrapunctic,
subiectului, o durată malefică, un timp simbolic al “târziului” („era târziu, într-un târziu, târziu după
particularităţi miezul nopţii"). Nu întâmplător, jaful, crima, trădarea, uciderea Anei şi sinuciderea se
ale compoziţiei, petrec noaptea, într-un timp al stihiilor dezlănţuite.
construcţia
personajului,
modalităţi de
caracterizare
etc.)

Prof. Rodica Lungu


Item 3: Protagonistul nuvelei, Ghiţă este centrul de iradiere a semnificaţiilor, destinul său
•ilustrarea ilustrând viziunea despre existenţă a autorului şi „teza morală” a textului (formulată de
relaţiilor dintre personajul-raisonneur al cărţii, bătrâna). Eroul lui Slavici este un personaj complex,
două personaje, dilematic, de mare forţă în reprezentarea omului care se lasă dominat de slăbiciunea sa.
prin care se Devenirea sa tragică se adânceşte prin „căderea” dintr-o ipostază în alta, dinspre omul
evidenţiază moral spre cel imoral. Când liniştea familiei sale este tulburată de apariţia lui Lică
viziunea despre Sămădăul, Ghiţă încearcă să i se împotrivească ferm şi demn. Numai că prima eroare –
lume în nuvela aceea de a nu renunţa la arenda hanului când înţelege că nu poate rămâne acolo
studiată împotriva voinţei lui Lică – declanşează situaţia de criză. Tentativa eşuată de a se
împotrivi lui Lică e urmată de alunecarea treptată sub influenţa sămădăului, de acceptarea
compromisului moral. Între cei doi bărbaţi se naşte un conflict de interese şi o confruntare
de voinţe şi orgolii bărbăteşti. Autorul surprinde, dintr-o dublă perspectivă – cea a
naratorului omniscient şi cea a personajului însuşi – frământările lui Ghiţă, oscilaţiile de
lumină şi umbră, momentele de însingurare, dar şi cele de omenie, când îşi aduce aminte
de nevastă şi de copii, măcinat de remuşcări. Scena procesului (cap. XI) reprezintă un
moment-cheie în devenirea personajului, un moment de culminaţie a crizei morale. Deşi
convins de vinovăţia sămădăului în jefuirea arendaşului şi în dubla crimă din pădure,
Ghiţă depune mărturie falsă, contribuind la disculparea lui Lică şi la condamnarea lui Săilă
Boariu şi a lui Buză-Ruptă. Opţiunea eroului este determinată nu de frică, ci de conştiinţa
faptului că Lică are stăpâni puternici care îl protejează: „ (Lică) nu e om singur, ci un
întreg rând de oameni din care unii se răzbună pe alţii”. Ghiţă este astfel nu numai victima
patimei de îmbogăţire, ci şi învinsul unui destin tragic. În final, el va hotărî să-i aducă lui
Pintea dovezile vinovăţiei sămădăului. Deci opţiunea finală a protagonistului este aceea
de a se situa, cu sacrificiul suprem, de partea Legii. Ultimele scene – puternic impregnate
de viziunea folclorică a predestinării – sunt de un intens dramatism. Înţelegând că şi-a
distrus iremediabil căsnicia şi viaţa, Ghiţă renunţă la jocul dublu şi la disimularea geloziei
şi-a urii, acţionând întâia oară cu fermitate. Revenirea la valorile morale autentice nu mai
este însă cu putinţă şi eroii vor plăti cu viaţa abaterea de la norma etică. Destinele celor
trei personaje, Ghiţă, Ana şi Lică, se înscriu sub semnul unei fascinaţii a răului, ca drame
ale abdicării de la demnitate şi moralitate, drame ale incomunicării şi însingurării, ca
eşecuri existenţiale generate de slăbiciuni şi vanitate, de ambiţii fără de măsură.

Item 4: Surprinzând existenţa lumii contemporane lui, Slavici creează personaje complexe şi
• susţinerea unui verosimile ale căror destine ilustrează viziunea realistă asupra existenţei umane.
punct de vedere Consider că această viziune este modelată de convingerea scriitorului că literatura trebuie
personal despre să aibă o finalitate educativă. Astfel, mi se pare evident faptul că în nuvela „Moara cu
modul în care se noroc” viziunea artistică a lui Ioan Slavici are o accentuată dimensiune moralizatoare,
reflectă în text fiindcă toţi eroii care încalcă principiile morale sunt sancţionaţi aspru în final. Mai mult,
viziunea despre destinul lui Ghiţă şi al Anei demonstrează convingător forţa determinantă a întâmplărilor
lume a vieţii, a circumstanţelor, a mediului ce exercită puternice influenţe asupra omului. Slavici
autorului/ a surprinde cu adevărată artă instalarea gradată a crizei sufleteşti şi evoluţia ei până în faţa
unuia dintre deznodământului implacabil. De aceea, eroii lui au complexitate psihologică, au acel
personajele „amestec de bine şi rău, ce se află la oamenii adevăraţi”, după cum observa G. Călinescu.
nuvelei pentru
care ai optat
INCHEIERE Sintetizând, se poate afirma că, între marii clasici ai literaturii române, Slavici rămâne
creatorul nuvelei realist-psihologice, iar Moara cu noroc este dovada cea mai strălucită,
care „[...] reprezintă un semn de maturizare în arta povestirii […] prin forţa epică a lumii
lui, ce dă impresia de masivitate şi robusteţe”, după cum afirma criticul Eugen Todoran.

Redactează un eseu de 2 – 3 pagini, în care să prezinţi viziunea despre lume reflectată într-un roman
studiat, aparţinând unui scriitor din perioada interbelică. În elaborarea eseului, vei avea în vedere
următoarele repere:
- evidenţierea a două caracteristici ale romanului regăsite în textul pentru care ai optat;
- prezentarea, prin referire la romanul studiat, a trei elemente de structură ale textului narativ, semnificative
pentru ilustrarea viziunii despre lume a autorului/ a unuia dintre personaje (de exemplu: acţiune, relaţii
temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, construcţia personajului,
modalităţi de caracterizare etc.);
Prof. Rodica Lungu
- ilustrarea relaţiilor dintre două personaje, prin care se evidenţiază viziunea despre lume în romanul studiat;
- susţinerea unui punct de vedere personal despre modul în care se reflectă în text viziunea despre lume a
autorului/ a unuia dintre personaje.
ITEMI ESEU STRUCTURAT - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
INTRODUC Prin sincronizare cu spiritul european al epocii, literatura interbelică operează, în decursul
ERE: unui singur deceniu, mutaţii fundamentale în sfera poeticităţii şi a epicului. Traversând un proces
de „ardere a etapelor”, romanul suferă un salt spectaculos de la tradiţional la modernist, de la
• Romanul formula obiectivă la scriitura subiectivă, de la tematica socială la cea psihologică. În reţeaua
interbelic. diverselor modele epice se impune romanul psihologic care sondează individualitatea umană,
Caracteris spaţiul psihic şi durata interioară. Astfel de romane sunt „Pădurea spânzuraţilor” de Liviu
tici ale Rebreanu, „Adela” de Garabet Ibrăileanu, „Rusoaica” de Gib Mihăescu, „Nuntă în cer” de Mircea
speciei Eliade şi, desigur, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” şi „Patul lui Procust” scrise
de Camil Petrescu.

CUPRINS: Romanul de analiză psihologică „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
Item 1: ilustrează estetica modernismului prin mutaţii în sfera problematicii (substituirea problematicii
• evide sociale şi morale cu domeniul psihologicului şi cu problematica intelectualului şi a existenţei
nţiere citadine) şi, mai ales, prin inovarea formulelor estetice şi a tiparelor narative. Canonul
aa2 modernităţii impune o literatură a autenticităţii în care se înscrie şi romanul camilpetrescian, ce
carac
adoptă persoana întâi narativă, principiul memoriei involuntare, construcţia narativă supraetajată
teristi
ci ale (multinivel), discontinuitatea narativă / fragmentarismul, inserţiile eseistice, structurile deschise etc.
roma
nului
regăs
ite în
textul
pentr
u
care
ai
optat
Item 2: În ansamblu, romanul camilpetrescian ilustrează structuri moderne ale epicului şi ale analizei
• prezentare psihologice. În primul rând, compoziţia reuneşte formula narativă a „romanului în roman”
a, prin (romanul iubirii este inserat în romanul războiului) şi formula jurnalului de front din partea a doua.
referire la Ceea ce unifică cele două „cărţi” este discursul la persoana întâi atribuit personajului-narator şi
romanul perspectiva narativă internă (focalizare internă). Principiul memoriei involuntare se asociază cu
studiat, a principiul substanţialităţii (sunt selectate episoade semnificative care au relevanţă maximă în
trei destinul eroilor). Urmărind fluxul conştiinţei personajului-narator, romanul este o confesiune la
elemente persoana I, care nu mai pune accent pe o acţiune exterioară construită riguros. Spaţiul şi timpul
de diegetic asociază repere obiective, specifice literaturii autenticităţii: spaţii reale, determinate
structură geografic („La Piatra Craiului, în munte”, la Câmpulung, de-a lungul traseului străbătut de
ale regimentul XX în campania din Transilvania – defileul Oltului, Cohalm, Săsăuş, Bărcut –, iar în
textului final, la Bucureşti), timp determinat istoric (anul 1916). Specifice romanului de analiză psihologică
narativ, sunt însă şi reperele spaţio-temporale mentale. Astfel, rememorarea poveştii de iubire de către
semnificati Ştefan proiectează amintirile într-o durată interioară, într-un spaţiu psihic. Prin amintire, reînvie
ve pentru imaginea Bucureştiului antebelic, cadru firesc al existenţei citadine a protagoniştilor. Acest
ilustrarea cronotop stratificat devine decor pentru cele două fire epice care alcătuiesc subiectul romanului.
viziunii Prima serie de evenimente cristalizează romanul de dragoste, rememorat într-o unică noapte ce
despre precede plecarea lui Ştefan Gheorghidiu în permisie, la Câmpulung. Subiectul este mai degrabă
lume a un pretext, oferind personajului narator date ale realităţii trăite care sunt reflectate în conştiinţă,
autorului/ disecate, analizate, comentate. Intriga, fixată „ex abrupto”, pune universul sufletesc al eroului sub
a unuia zodia suspiciunii şi-a Erosului ca suferinţă devoratoare: „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o
dintre colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală.” Student la Filosofie, Ştefan se căsătorise cu
personaje Ela din dragoste, dar moştenirea neaşteptată lăsată lui Ştefan de bogatul său unchi, Tache
(de Gheorghidiu, transformă radical viaţa tânărului cuplu. Ela pare a se adapta rapid noului stil de
exemplu: viaţă, caracteristic elitei sociale bucureştene, în vreme ce Ştefan este atras de noua sa condiţie
acţiune, socială doar în măsura în care îi oferă noi experienţe de cunoaştere. Secvenţe narative, precum
Prof. Rodica Lungu
relaţii cea a excursiei la Odobeşti – când Ela cochetează cu Grigoriade –, sau cea a nopţii în care soţia
temporale sa lipseşte de-acasă, cea a despărţirii şi a împăcării fragile ce îi urmează, surprind „monografia
şi spaţiale, unui sentiment”, relifând un conflict interior psihologic şi conflicte exterioare puternice (erotic,
construcţi moral, conflict de idei şi de valori existenţiale). Întâlnirea cu Ela la Câmpulung îi aduce eroului
a certitudinea că este înşelat şi Ştefan hotărăşte să o surprindă cu Grigoriade şi să-i ucidă. Acest
subiectului punct culminant al poveştii de dragoste rămâne însă suspendat, fiindcă Ştefan este obligat să
, revină la regiment când află despre comunicatul oficial de intrare a României în război.
particulari Al doilea fir epic narează evenimente de pe frontul Primului Război Mondial (botezul focului,
tăţi ale la Bran, cucerirea Pietrei Craiului, „întâmplări pe apa Oltului”, marşul spre Sibiu, bombardamentul
compoziţi de la Săsăuş, bătălia de la Rucăr), culminând cu străpungerea focului de baraj de la Bărcut, într-o
ei, acţiune temerară a lui Gheorghidiu, care este rănit. Ultimul capitol evidenţiază o schimbare
construcţi radicală în ierarhia de valori a protagonistului. Cel care credea altădată că are „drept de viaţă şi de
a moarte” asupra celei preaiubite îi cere acum, cu seninătate, divorţul. Finalul revelează o nouă
personajul ipostază a lui Ştefan, care găseşte în sine puterea de a se desprinde din mreaja incertitudinilor
ui, iubirii, lăsând în urmă „tot trecutul”.
modalităţi
de
caracteriz
are etc.)
Item 3: Prin acest prim roman al său, Camil Petrescu impune în proza românească o nouă
• ilustrarea tipologie umană. Personajele sale fac parte dintre cei care trăiesc în lumea înaltă a ideilor pure
relaţiilor („au văzut idei”), sunt intelectuali, inteligenţi şi hipersensibili, însetaţi de ideal, de adevăr şi de trăiri
dintre absolute, fiinţând sub zodia lucidităţii.
două Ştefan Gheorghidiu – o proiecţie în orizontul ficţiunii a scriitorului însuşi, un alter-ego căruia
personaje îi sunt transferate experienţe personale ale autorului – cumulează funcţii narative multiple. El este
, prin care eul narator şi eul-conştiinţă care ordonează prin experienţe de cunoaştere lumea, este
se protagonistul romanului care „se povesteşte pe sine” (narator autodiegetic). Construit prin
evidenţiaz însumarea mai multor ipostaze, Ştefan Gheorgidiu face parte din casta inadaptaţilor conştienţi de
ă viziunea superioritatea lor intelectuală şi morală în raport cu o lume superficială, incultă, mediocră. Spirit
despre lucid, orgolios şi inflexibil, Ştefan aplică tiparul său de idealitate realităţii şi oamenilor, care nu
lume în corespund însă exigenţelor sale. Descoperă astfel caracterul relativ al iubirii, al valorilor familiei, al
romanul existenţei înseşi.
studiat
Având orgoliul unui Pygmalion care o creează pe Galateea după modelul său de perfecţiune
(„Fată dragă, destinut tău este şi va fi schimbat prin mine”), Ştefan aspirase la o iubire absolută:
„Simţeam că femeia această era a mea în exemplar unic, aşa ca eul meu, ca mama mea, că ne
întâlnisem de la începutul lumii, peste toate devenirile amândoi şi vrem să pierim la fel amândoi.”
Dar tentativele sale de a-şi făuri o lume centrată pe iubirea pentru Ela – iubire care să dea sens
existenţei şi coerenţă haosului de instincte umane – eşuează. Neputincios, Ştefan asistă la
tranformarea celei preaiubite într-o femeie mondenă şi oscilează dramatic între speranţă, tandreţe,
disperare, dispreţ şi ură, spre a sfârşi în indiferenţă.
Consumându-se la mari adâncimi, drama eroului este amplificată de refuzul lui de a face
compromisuri pentru a se integra unei lumi pragmatice, văzute dintr-o perspectivă critică.
Item 4: Cred că originalitatea viziunii despre lume reflectată în romanul camilpetrescian nu poate fi
• susţinerea comentată decât prin compararea cu alte romane publicate în epocă. Tema războiului, de
unui punct exemplu, este dezvoltată şi în creaţia lui Rebreanu, Sadoveanu, Cezar Petrescu, Hortensia
de vedere Papadat-Bengescu etc. Nicăieri însă viziunea asupra războiului nu este atât de tulburător
personal autentică şi demistificatoare ca în romanul lui Camil Petrescu. Scriitorul care a trăit aievea
despre experienţa frontului în Primul Război Mondial, transferă această experienţă eroului său Ştefan
modul în Gheorghidiu. Acesta înţelege războiul ca pe o stare de criză în istoria umanităţii şi o tragedie a
care se individului care se simte depersonalizat, anulat ca eu unic şi irepetabil, întors spre zonele abisale
reflectă în ale instinctului de autoconservare. Capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu este o ilustrare
text excepţională, de înaltă artă a cuvântului, a unei psihologii a groazei şi a panicii, dar şi a puterii
viziunea omului superior de se ridica deasupra trăirilor instinctuale, ca eu-conştiinţă. Această scindare este
despre susţinută la nivelul discursului prin alternanţa pronumelor „noi” / „eu” şi prin apel la metafore-
simbol ale morţii („Durabila halucinaţie de foc şi de trăsnete”, „viziunea de infern, cu mormane de
Prof. Rodica Lungu
lume a cadavre şi cu torente de foc“). Viziunea asupra războiului devine astfel „un spectacol straniu,
autorului/ apocaliptic, de un tragic grotesc” (G. Călinescu) şi, în acelaşi timp, „tot ce s-a scris mai frumos”,
a unuia mai adevărat, mai tulburător despre război. În notele de subsol, afirmaţia că „ziua aceea (30
dintre septembrie 1916) a fost cea mai groaznică pentru mine” este însoţită de comentarii auctoriale care
personajel au funcţia de a conferi autenticitate viziunii artistice.
e
romanului
pentru
care ai
optat
INCHEIERE Viziunea asupra războiului întregeşte astfel reprezentarea camilpetresciană asupra lumii
bucureştene antebelice, surprinse dintr-o perspectivă critică necruţătoare, cu mediile ei socio-
profesionale, de la viaţa studenţească, la cea a lumii mondene, de la mediul marilor industriaşi şi
al oamenilor de afaceri, la cel al politicienilor vremii.

Prof. Rodica Lungu