Moara cu noroc (nuvelă realist-psihologică)

de Ioan Slavici
0. Nuvela – definiție, trăsături, clasificare
Definiție: Nuvela (< fr. nouvelle= noutate, nuvelă) este o specie a genului epic în proză,
cu dimensiuni cuprinse între povestire și roman, ce urmărește un singur fir narativ, având o
intrigă complexă și dezvoltând un conflict puternic prin care se evidențiază caracterul mai multor
personaje.
Trăsăturile nuvelei:
-construcție riguroasă;
-acțiunea mai dezvoltată decât a schiței și a povestirii;
-timp și spațiu bine delimitate;
-durata acțiunii este mai mare;
-personaje mai numeroase;
-accentul cade asupra protagonistului, nu asupra faptelor;
-întâmplarile sunt verosimile;
-naratorul este omniscient și obiectiv, de obicei;
-păstrează o mai strânsă legătură cu realitatea decât povestirea.
Clasificare:
1) Prin raportare la curentele literare:
-romantică: „ Alexandru Lăpușneanul ” – Costache Negruzzi;
-realistă: „ Moara cu noroc ” – Ioan Slavici;
-naturalistă: „ În vreme de război ” – I.L.Caragiale.
2) Din punct de vedere tematic și conflictual
-istorică: „ Alexandru Lăpușneanul ” – C.Negruzzi;
-socială: „ Două loturi ” – I.L.Caragiale;
-filosofică: : „ Sărmanul Dionis ” – M. Eminescu;
-pshiologică: „ Moara cu noroc ” – I.Slavici.
3) Din punctul de vedere al raportului realitate-ficțiune
-realistă: „ Moara cu noroc ”
-fantastică: „ La țigănci ” – Mircea Eliade.

1. Încadrare în epocă. Apariție

Ioan Slavici (1848-1925) este cel mai mare nuvelist român, unul dintre marii clasici
(alături de M. Eminescu, I. Creangă, I.L. Caragiale, T. Maiorescu ), precursor al lui Liviu
Rebreanu în evocarea satului transilvănean și întemeietor al nuvelei realist-pshiologice din
literatura română.
Deși a scris și un roman bine realizat din punct de vedere istoric „Mara”, scriitorul s-a
impus în literatura națională prin nuvelele sale inspirate din viața satului românesc
transilvănean, ele prezentând imaginea unei lumi specifice, care se confruntă cu probleme
sociale și morale, ce o tensionează.
 Slavici este un mare scriitor moralist, întreaga lui opera fiind o pledoarie pentru
înțelepciune, echilibru moral, bine, frumos, adevăr și orice abatere de la aceste norme este drastic
sancționată de către scriitor.
Textul literar „Moara cu noroc” este publicat în 1881, fiind inclus în volumul „Novele
din popor”.

2. Încadrarea în specie literară

„Moara cu noroc” este o nuvelă (vezi definiția la punctul 0). Slavici se remarcă prin
finețea observației în ceea ce privește descrierea stărilor sufletești și a transformărilor
comportamentale determinate de acestea, astfel că este o nuvelă psihologică.

3. Încadrarea într-un curent literar: realism

Nuvela „Moara cu noroc” se încadrează în curentul literar realism (orientare ce se
manifestă începând cu secolul XIX și continuă, în forme specifice, de-a lungul timpului, până în
zilele noastre) prin:
-obiectivitatea perspectivei narative;
-omnisciența și omniprezența naratorului;
-relatarea la persoana a III-a;
-veridicitatea;
-inspirația din realitate prin prezentarea societății ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX-lea;
-descrierile detaliate;
-stilul sobru, precis, fără figuri de stil, exprimare exactă (stil anticalofil).

4. Tema. Semnificațiile titlului

„Moara cu noroc” exemplifică, și prin titlul simbolic, în ce măsură abaterea de la
normele etice este dezastruasă pentru erou. Nuvela prezintă consecințele negative pe care
obsesia îmbogățirii le are asupra omului, schimbându-i destinul, fiind prezentat în consecință
un proces de dezumanizare, generat de obsesia banilor.
Titlul nuvelei este un topos literar, care desemnează un han aflat la o răscruce de
drumuri, în pustietate (motiv literar). Locația, o fostă moară, simbol al perisabilului, este
aducătoare de ghinion. În cele din urmă, își schimbă semnificațiile prin inversarea sensului
„noroc”, din cauza valorilor răsturnate, care au adus tristețe și moarte, astfel moara devine „cu
nenoroc” pentru Ghiță și familia sa.

5. Elemente de structură
Structura acestei opera literare este una clasică, fiecare episod aducând informații
absolut necesare pentru firul epic. Pe parcursul celor 17 capitole, acțiunea este prezentată
cronologic prin înlănțuire, firul epic al nuvelei este amplu, prezentând un conflict puternic în
mod gradat, dozând momentele de tensiune maximă, anticipate de pauze descriptive.
Compoziția simetrică este asigurată de prezența aceluiași personaj atât la începutul, cât
și la finalul nuelei. Este vorba despre personajul denumit generic „bătrâna”, un simbol al
înțelepciunii populare. Vocea bătrânei, un alter-ego al naratorului, dezvăluie adevărata supratemă
morală: „ Nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit ”, adică fericirea umană adevărată nu
este condiționată în mod absolut de bogăția materială. Cuvintele acestui personaj au rolul de a
avertiza, dar și de a anticipa destinul tragic al lui Ghiță. În final, prin prezența bătrânei: „Așa le-a
fost data”, Slavici pune în evidență un principiu ce caracterizează gândirea mai multor personaje
din nuvelele sale și anume că viața omului se desfășoară conform unui destin prestabilit.
Fixarea acțiunii între cele două raționamente ale bătrânei relevă folosirea tehnicii
narative a punctului de vedere.
Acțiunea nuvelei este organizată pe 2 planuri: unul al binelui și altul al răului, iar
dinamica trecerii de la un plan la celălalt se face dinspre bine spre rău. Astfel, scriitorul prezintă
cu mare atenție calea de la cizmarul cinstit la cârciumarul obsedat de bani, ce cunoaște un proces
de dezumanizare, desfășurat în mod alert. Se pot adăuga alte 2 planuri: unul al conflictul
exterior și altul al conștinței personajului principal.

6. Coordonate spațio-temporale
Relațiile temporale și spațiale sporesc veridicitatea subiectului. Acțiunea este plasată în
Ardeal, în secolul al XIX-lea. Ea se desfășoară pe parcursul unui an, fiind simbolic plasată între
două repere creștine: sărbătoarea Sfântului Gheorghe și Paștele.

7. Caracterizarea lui Ghiță

Ca întreaga nuvelistică a lui Slavici, „Moara cu noroc” pleacă de la motivul legii nescrise,
a comunității rurale, iar abaterea de la aceste legi atrage întotdeauna pedeapsa, lucru reflectat în
evoluția eroului, caracterizat direct (de autor, celelalte personaje, autocaracterizare), dar mai ales
indirect (fapte, vorbe, atitudini – teama, suspiciunea, neliniștea permanentă)..
Ghiță este personajul principal al operei „Moara cu noroc”, fiind și un personaj complex
ce cunoaște o evoluție de la bine la rău, sub influența lui Lică și a patimii pentru bani.
Familia cizmarului Ghiță părăsește spațiul satului din dorința eroului de a avea o situație
materială mai bună prin luarea în arendă a hanului cunoscut în zonă cu numele de „Moara cu
noroc”. Această ieșire din colectivitate poate fi ea însăși anticipativă și premonitorie, deoarece
Ghiță se va desprinde, treptat, și de codul moral al satului, devenind sub influența lui Lică, dar
mai ales sub cea a iubirii de bani victima unui univers cu legi sălbatice.
Întâlnirea cu Lică îl marchează prin fascinația forței și a brutalității cu care sfidează legile
divine și umane. Pentru Ghiță, Sămădăul este manifestarea ispitei malefice, a banului și tentația
bogăției.
Decăderea lui Ghiță nu are cauze fizice. Treptat, el se îndepărtează de Ana și de copii fără
puterea de a se împotrivi, însă totul este pus pe seama destinului, eroul considerându-se un
prizonier al acestuia. Monologurile interioare denotă frământări sufletești puternice, personajul
autocaracterizându-se ca un om necinstit, trăsătură de care îi e rușine, dar pe care o motivează
pueril. Dragostea pentru bani e mai puternică decât propria voință: așa m-a lăsat Dumnezeu. Ce
să-mi fac dacă este în mine ceva mai tare decât voința mea?, iar această dragoste îl va face
complice la crimele și nelegiurile lui Lică. Remușcările lui Ghiță sunt momente scurte de
revenire la umanitate, în care acesta își deplânge sincer propria soartă, determinată conștient de
obsesia lui de a se îmbogăți. Încercarea lui Ghiță de-a-l da pe mâna lui Pintea nu se explică prin
recuperarea sa morală, ci este ultimul gest prin care moare definitiv omul Ghiță.

8. Caracterizarea lui Lică

Personajul care nu evoluează de-a lungul nuvelei, păstrând intacte datele inițiale de
caracter este Lică Sămădăul. El nu cunoaște acel conflict interior, ce-l definește pe Ghiță, dar
este un personaj bine individualizat, fiind caracterizat prin vorbele, faptele și atitudinile sale, dar
și prin impresia de forță pe care o lasă oamenilor din jurul său.
Încă de la prima apariție, Lică se comportă ca un stăpân absolut peste oameni și locuri. El
este caracterizat indirect și prin apartenența la categoria profesională a sămădăilor, specifică
lumii ardenelenești din a doua jumătate a secolului XIX – lea.
Toate elementele de ordin fizic ale personajului pot fi puse în legătură cu trăsăturile de
caracter ale acestuia. Lică, personaj malefic, impresionează cititorul prin: inteligență, bună
cunoaștere a pshiologiei umane, tărie de caracter și hotărâre în realizarea scopului propus.
Sămădăul, omul diavol, ucide cu sânge rece pentru a-și satisfice propriile interese,
provoacă și, apoi, asistă la drama familiei lui Ghiță. Este un personaj foarte puternic, datorită
stăpânirii de sine de care dă dovadă în orice situație, dar și datorită relațiilor sale cu persoanele
influente; el știe să citească în sufletul omului, să-i descopere acestuia slăbiciunile, pe care să le
valorifice apoi la maxim.
Este simbolul degradării morale, toate acțiunile sale intrând în sfera negativului, până și
omeneasca teamă de moarte fiind trăită altfel de Lică, acesta dorind: „să trăiască mult și lung, cât
ține lumea ca să scape de viața cealaltă ”.

9. Caracterizarea Anei
Un alt personaj important al nuvelei este Ana, o ipostază tragică a feminității, care
cunoaște o evoluție: de la dragostea sinceră pentru soț si familie, la gelozia folosită ca armă și,
apoi, la disperare.
Intuiția o ajută să înțeleagă schimbările trăite de soțul ei, care o transformă într-un
obiect, se folosește de ea în mod egosit, sacrificând-o. Când se vede disprețuită, Ana comite un
adulter gratuit. Ana este fascinată de rău și cu orgoliul rănit lasă semne pe fața lui Lică. Ca și
soțul ei, Ana, prin săvârșirea păcatului, este pedepsită cu moartea.
!!!Natura este un adevărat personaj, care își exprimă prin mijloace proprii (ploaie, tunete și fulgere)
atitudinea față de comportamentul personajelor.
Pentru îndepărtarea răului uman, Slavici apelează în finalul nuvelei la două elemente simbolice: focul și
apa, care au rolul de a sancționa, dar și de a purifica.
Nuvela „ Moara cu noroc ” are un profund caracter moralizator, în final toate personajele simboluri ale
răului sau care au fost afectate de rău vor fi eliminate.