Prof.

Delia Seicean,CNME
„Moara cu noroc”
-comentariu literar-

de Ioan Slavici

Termenul de nuvela provine din fr.nouvelle, it.novella„noutate,nuvela”.

Se poate defini, incepand cu secolele al XIV-lea si sl XV-lea, ca
naratiune in proza, uneori si in versuri, cu un singur fir epic, urmarind un
conflict unic, concentrat; personajele, nu prea numeroase, sunt caracterizate
succint in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii.
Nuvela prezinta de cele mai multe ori fapte verosimile, un singur
conflict, o intriga riguros construita cu tendinta de obiectivizare, iar accentul
este pus mai mult pe definirea personajului decat pe actiune. Fata de
povestire, nuvela pastreaza o mai puternica legatura cu realitatea.
Prin raportare la curentele literare, nuvela se poate clasifica in felul
urmator: nuvela renascentista, romantica, realista si nuvela naturalista.Mai
frecventa este clasificarea nuvelei dupa criteriile combinate ale subiectului
cu modalitatea lui de tratare: nuvela istorica- „Alexandru Lapusneanul” a lui
C.Negruzzi-, nuvela fantastica- „Sarmanul Dionis” scrisa de M.Eminescu si
„La tiganci” de M.Eliade-, nuvela psihologica -„Moara cu noroc”,o creatie a
lui Slavici-, nuvela filozofica si cea anecdotica.
Alaturi de nuvela „Popa Tanda”, „Budulea Taichii” si „Comoara”,
„Moara cu noroc” marcheaza o opera clasica, realista cu scop moralizator,
care afirma principiile existentei scriitorului. Intreaga scriere isi gaseste
justificarea etica intr-o afirmatie facuta de prozator mai tarziu ,in anul 1909:
„Omul numai intreg e om adevarat si e destul sa-si piarda bunul cumpat in
tr-o singura privinta ca sa i se strice intreaga fiinta, care numai prin
cumpanire intre ele a tuturor partilor se desavarseste.”
Nuvela „Moara cu noroc” alaturi de „Popa Tanda”, „Budulea Taichii”
marcheaza un moment remarcabil in evolutia epicului, fiind un model
pentru proza realista si psihologica de tip obiectiv, cu scop moralizator.
Tendinta moralizatoare se dezvaluie odata cu incipitul nuvelei care fixeaza
prin cuvintele batranei, o experienta de viata menita sa fie cheia intregii
actiuni : „omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba nu bogatia, ci
linistea colibei tale te face fericit”.
Inspirata din viata satului transilvanean cand relatiile capitaliste
patrund la noi, nuvela surprinde procesul de dezumanizare a

1
protagonistului ca rezultat al dorintei de imbogatire (de parvenire).
Astfel tema banului,tipologia parvenitului inscriu nuvela in
Realism.Veridicitatea,verosimilitatea,obiectivitatea naratiei, dominante,
scot nuvela din tiparele narative anterioare,eliminand diluarea subiectului,
printr-o duritate si densitate a observatiei. Fin observator, prin „Moara cu
noroc” Slavici anticipeaza toata proza realista romaneasca ulterioara. Opera
este solida, cu subiect de roman.
Nuvela este alcatuita din 17 capitole cu o compozitie unitara si
inchegata si gradand tensiunea dramatica spre un moment maxim
,caruia ii urmeaza deznodamantul ,inscriindu-se in formula traditionala
a genului. Naratiunea e lineara, respectand cronologia. Naratorul e
auctorial, de tip demiurgic si relateaza la pers. a III-a,focalizarea 0.
Actiunea dezvolta caractere si psihologii complexe observate in
dinamica lor.Autorul reuseste sa surprinda cu finete in monologuri
interioare,prin detalii bine orchestrate,de la gest la privire,meandrele
sufletesti ale protagonistului. Onest la inceput, traind din carpitul cizmelor,
dar satul de o asemenea existenta plina de lipsuri, Ghita hotaraste sa ia in
arenda Moara cu noroc. Munca cinstita, insa fara ucenici si calfe nu-i aduce
spor. Visul lui este sa depaseasca situatia sa umila ,chiar daca va fi nevoit sa
traiasca o perioada intr-un loc izolat.
Situata intr-o vale, intr-un peisaj sarac si pustiu, carciuma este
binecuvantata nu numai de prezenta celor 5 cruci, ci si de prezenta lui Ghita
care prin munca sa sfinteste locul. Carciuma isi pastreaza si aici semnificatia
de topos simbolic, spatiu de trecere, de popas, dar si al comunicarii si
comuniunii interumane. Faptul ca aceasta este o cladire noua, iar vechea
Moara cu noroc este parasita asezandu-se in peisaj ca un loc nelinistitor, nu
este intamplator. Ea va dobandi semnificatia unui spatiu demonizat si va fi
asociata rotii destinului.
Rodul muncii cinstite a carciumarului este bucuria ritualului de
sambata cand dupa 5 zile de munca, ajungand sa mai rasufle, se asaza cu
Ana si batrana sa numere banii. Schimbul de priviri dintre ei subliniaza
satisfactia deplina: „El privea la Ana, Ana privea la el, amandoi priveau la
cei doi copilasi, iar batrana privea la catesipatru”.
Odata cu venirea la han a lui Lica, nuvelistul surprinde primele
framantari ale carciumarului. Acesta este constient ca nu poate ramane la
Moara cu noroc fara voia samadaului, stapan ilegal al drumurilor. Ghita
accepta complicitatea cu acesta si riscul, stapanit fiind de patima banilor:
„De dragul acestui castig ar fi fost gata sa-si puna un an, doi, capul in
primejdie”; „vedea banii gramada inaintea sa si i se impaianjeneau parca
ochii”.

2
Mecanismul de strangere al banilor prin mijloace necinstite ca urmare a
complicitatii cu Lica, il degradeaza uman. Harnic si strangator la inceput,
Ghita devine ursuz, artagos, cuprins de teama. Se instraineaza treptat de
familie si dominat de spaima ruperii relatiei cu Lica, accepta „grasunii
furati”, dar si banii murdariti de sange si isi impinge nevasta in bratele lui :
„Joaca muiere, parca are sa-ti ia ceva din frumusete!”. Putem spune ca acest
dans este un dans al mortii, o premonitie a destinului tragic al
protagonistilor.
Daca banii, dorinta de parvenire l-au apropiat de samadau,
ramasitele de onesitate il apropie de caprarul Pintea caruia ii castiga
prietenia. Nici fata de acesta nu este sincer, marturisind provenienta banilor
de la jefuirea arendasului, dar nu si faptul ca este partas la castig. Scriitorul
noteaza simplu si precis situatia duplicitara a carciumarului; tentat de bani el
vrea sa ramana tovaras cu Lica, straduindu-se ca acesta „sa nu simta nimic”.
Ghita este o victima a propriei sale pasiuni care-l instraineaza de tot
de ceea ce-l inconjoara. Moralul ii este zguduit de izbucniri dramatice ale
fondului sau de omenie alterat de patima banului: „Sarmanilor mei copii!
zise el, voi nu mai aveti, cum avusesera parintii vostri un tata om cinstit!”.
Coplesit de starea de ticalosie ce-l stapaneste din ce in ce mai mult, manios
ca Ana a ramas la han cu Lica, in bratele caruia el singur a abandonat-o,
Ghita isi ucide sotia. Scena mortii, prezentata in desfasurarea ei cu miscari
incete, dar hotarate, care strecoara speranta incordata a renuntarii, este cea
mai dramatica.
Dezumanizarea personajului nu se explica doar prin slabiciune
si lipsa de vointa, ci si prin influenta mediului social in care acesta
traieste. Dominat de puterea banului si de personalitatea samadaului,
vazand ca necinstea stapaneste drumurile si ca Lica este aparat de cei
care fac legile si a caror avere ii este incredintata, Ghita se convinge ca
nu cinstea este criteriul existentei, ci abilitatea cuvantului si a faptei,
capacitatea de a insela. Sanctiunea finala afirma in numele scriitorului cu o
profunda fibra morala, primatul onestitatii.
La fel de bine conturat ca om de la periferia societatii, fara o
determinare sociala precisa, Lica samadaul stie sa instituie un raport al
fortei, al dominatiei bazate pe frica. Studiul fizionomic pe care-l face
autorul subliniaza personalitatea sa puternica si coplesitoare „inalt, uscativ si
supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si
impreunate la mijloc”( caract.directa). Ca un bun psiholog, el intuieste
slabiciunea lui Ghita si o speculeaza: „te stiu om care tine la bani”. Personaj
de factura romantica, fire demonica Lica este deosebit de ceilalti porcari.
Aspectul sau fizic, imbracamintea,t inuta impresioneaza prin forta si hotarare

3
„poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint…
bici de carmajin cu codirisca de os impodobit cu flori taiate si cu ghintulete
de aur”. Vointa lui este pusa in slujba crimei si aceasta il va face odios. Mai
presus de toate, Lica pretuieste libertatea si are o teama grozava de moarte.
Cand simte ca viata ii este in primejdie il cuprinde frica si groaza.
Zbuciumul personajului este surprins in sintagme cu sonoritati deosebite
„tipa tare si sfasietor” in timp ce spaima este sugerata de prezenta verbelor
expresive „se cutremura”, „se imbarbata”. Ajuns la Moara cu noroc sa-si ia
serparul, dovada vinovatiei lui, hotaraste moartea lui Ghita. Vrand sa plece
de la han il apuca fierbintelile, tremura, abia mai sta pe picioare. Calul obosit
nu poate sa-l mai duca, jandarmii se apropie, carciuma arde, iar Lica isi
zdrobeste capul de un stejar.
La fel de dramatic este si sfarsitul Anei, sotie iubitoare si mama buna
care, intuind cu perspicacitate schimbarea lui Ghita, se indeparteaza de el,
lasandu-se furata, chiar daca pentru putin timp, de forta si barbatia
samadaului. Finalul este in spiritul moralei populare sanatoase, subliniind
zadarnicia patimilor nesabuite care distrug fiinta umana. Sanctionarea
personajelor se face pe masura faptelor. Astfel, batrana mama a Anei,
personaj raisonneur in numele legii drepte, contempland tragedia totala, isi
plange mortii cu resemnarea marilor intelepti: „Simteam eu ca nu are sa iasa
bine, dar asa le-a fost data”.
Proza lui Slavici este de analiza psihologica, dar in acelasi timp are o
obiectivitate impresionanta in surprinderea tipului parvenitului si o
profunzime rara in sondarea datelor abisale ale constiintei. Prin forta
introspectiei,a analizei psihologice si profunzimea detaliului revelator, el
descopera in fata cititorului resorturile adinci ale faptelor obisnuite, devenite
reprezentative pentru un anumit mediu social. In acelas timp, in nuvela
noastra se consuma un destin tragic, inevitabil nu prin abaterea de la morala
omului simplu, ci mai ales din efectul distructiv al unei lumi cladite pe
putere banului.