„Moara cu noroc" de Ioan Slavici

-nuvelă realistă-
„Nuvela este specia genului epic, în proză, de dimensiuni medii, cu o acțiune desfășurată pe
un singur plan narativ, având o intrigă bine evidențiată, numărul personajelor fiind redus, atenția
îndreptându-se asupra personajului principal. Ioan Slavici face parte din generația scriitorilor clasici ai
literaturii noastre alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și I.L.Caragiale.
Ca puncte de reper în creația sa amintim nuvelele: „Moara cu noroc", „Popa Tanda",
„Pădureanca" și un singur roman, „Mara". În întreaga sa operă, Ioan Slavici a reușit să surprindă într-
o manieră realistă societatea transilvăneană aflată într-un anumit moment al evoluției sale, al trecerii
de la relațiile de tip feudal la cele de tip capitalist, când banul are din ce în ce mai multă putere,
societate formată din țărani, meşteşugari, precupețe, porcari, oameni de etnii și religii diferite care
trebuie să conviețuiască în acelaşi spațiu.
Din creația lui Slavici desprindem o notă moral-educativă, autorul condamnând lenea, prostia,
patima îmbogățirii, necinstea, fărădelegea, lăudând în schimb tot ceea ce se înțelege prin omenie.
Opera literară „Moara cu noroc" scrisă de Ioan Slavici apare în 1881 în volumul „Novele din
popor" şi reprezintă o nuvelă realistă. Realismul se manifestă doar în proză și este un curent literar
apărut în Europa la mijlocul secolului al XIX-lea ce pune accent pe relația dintre artă și realitate.
Realismul se individualizează prin: buna precizare spațio-temporală, verosimilitatea, sursa de
inspirație(realitatea), narațiunea realizată la persoana a III-a, perspectiva narativă extradiegetică,
simetria compozițională și stilul neutru, obiectiv, imparțial.
În primul rând, se remarcă în text precizarea coordonatelor spațio- temporale. Astfel, știm că
acțiunea se petrece de la Sf. Gheorghe până la Paşte(anul următor) în Ardeal, la un han aşezat la
răscruce de drumuri şi destine.
În al doilea rând, incipitul nuvelei este simetric cu finalul și este reprezentat printr-un epilog
constituit din vorbele bătrânei (soacra lui Ghiță). În primul capitol, în spatele replicii bătrânei („Omul
să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniştea colibei te face fericiť") se
ascund, pe de o parte, intențiile moralizatoare ale autorului, pe de altă parte experiența comunității.
Opera se încheie tot prin cuvintele bătrânei, care venind de la rude, găseşte hanul incendiat, fiica și
ginerele morți și pune nefericita întâmplare pe seama unui destin necruțător („Asta le-a fost data!"),
nuvela având astfel o structură sferică. Totodată, finalul este unul moralizator: cine nu a respectat
normele morale enunțate de bătrână în incipit, trebuie să piară.
Tema nuvelei o constituie consecințele nefaste ale setei de îmbogățire, autorul prezentând
decăderea morală a lui Ghiță din cauza patimii pentru bani.
O scenă reprezentativă pentru tema textului este scena procesului. Axa vieții morale a lui
Ghiță se frânge după ce depune mărturie mincinoasă împotriva lui Lică și într-un moment de un
patetism sfâşietor îi cere iertare Anei: "Iartă-mă, Ano! îi zise el. Iartă-mă cel puțin tu, că eu n-am să
mă iert cât voi trăi pe fața pământului". Este evidentă nevoia disperată de sprijin, pe când în interiorul
acestuia totul se destramă.
O altă scenă semnificativă o reprezintă venirea lui Lică la cârciumă. Aflând că „moara" are un
nou proprietar, Lică îi face o vizită pentru a se asigura că va fi omul lui și că îl va ajuta cu diverse
informații. La început Ghiță refuză, iar tâlharul îi ia toți banii agonisiți până se decide să se supună
ordinelor lui. Dorința de îmbogățire este mult mai mare decât cea de a-și proteja familia și a rămâne
cinstit, drept dovadă fiind faptul că, într-un final, Ghiță acceptă oferta.
 Conflictul este relevant pentru tematica textului, deoarece surprinde cu mijloace realiste
pericolele încălcării limitelor morale.
Conflictul este dublu: exterior și interior. În încercarea de a-și păstra imaginea de om cinstit,
Ghiță se angajează într-un conflict inegal cu Lică, comunitatea, chiar și cu Ana. La fel de dramatic
este şi conflictul psihologic.
Naratorul urmărește minuțios reacțiile personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferentă
în fața lui Lică, la izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în fața propriei conştiințe.
Cizmarul este caracterizat atât în mod direct de către autor(,,un om harnic și sârguitor"),
personaje (Lică îl descrie ca fiind ,om cu minte", iar Ana, după ce observă schimbările lui, „om
netrebnic şi grozav") și prin autocaracterizare (,„Aşa m-a lăsat Dumnezeu"), cât și în mod indirect
prin propriile gânduri, fapte, gesturi şi limbaj care scot la iveală incertitudinea si nesiguranța care-1
domină, teama și suspiciunea instalate definitiv în sufletul lui.
În concluzie, nuvela „Moara cu noroc" de Ioan Slavici se încadrează în realism prin
verosimilitate, simetria incipitului cu finalul, personajul caracterizat complex, narator omniscient și
precizarea coordonatelor spațio-temporale, deschizând calea spre marile creații epice, despre care
George Călinesu afirma că este „0 nuvelă solidă cu subiect de roman".
 „Moara cu noroc" de Ioan Slavici
-caracterizarea lui Ghiță-
Nuvela este specia genului epic, în proză, de dimensiuni medii, cu o acțiune desfășurată pe un
singur plan narativ, având o intrigă bine evidențiată, numărul personajelor fiind redus, atenția
îndreptându-se asupra personajului principal. Ioan Slavici face parte din generația scriitorilor clasici ai
literaturii noastre alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și I.L.Caragiale.
Ca puncte de reper în creația sa amintim nuvelele: „Moara cu noroc", „Popa Tanda",
„Pădureanca" și un singur roman, „Mara". În întreaga sa operă, Ioan Slavici a reuşit să surprindă într-
o manieră realistă societatea transilvăneană aflată într-un anumit moment al evoluției sale, al trecerii
de la relațiile de tip feudal la cele de tip capitalist, când banul are din ce în ce mai multă putere,
societate formată din țărani, meșteşugari, precupețe, porcari, oameni de etnii și religii diferite care
trebuie să conviețuiască în acelaşi spațiu.
Din creația lui Slavici desprindem o notă moral-educativă, autorul condamnând lenea, prostia,
patima îmbogățirii, necinstea, fărădelegea, lăudând în schimb tot ceea ce se înțelege prin omenie.
Opera literară „Moara cu noroc" scrisă de Ioan Slavici apare în 1881 în volumul „Novele din
popor" și reprezintă o nuvelă realistă.
Personajul principal al nuvelei lui Slavici este reprezentat de către Ghiță. Statutul social îl
prezintă ca fiind soț al Anei şi tată a doi copii, un cizmar ce renunță la viața lui tihnită și ia în arendă
hanul „Moara cu noroc".
Din punct de vedere moral, acesta trece printr-o transformare; de la un om cinstit si un
familist convins, devine lacom, corupt, rece și agresiv față de familie. Psihologic, Ghiță are o
personalitate slabă, fiind introvertit și dând semne că echilibrul său moral se zdruncină.
Una dintre trăsăturile principale ale personajului este setea de îmbogățire, dar acesta are și un
caracter slab și uşor de manipulat.
O scenă din care reies aceste trăsături este venirea lui Lică la cârciumă. Aflând că „moara" are
un nou proprietar, Lică îi face o vizită pentru a se asigura că va fi omul lui și că îl va ajuta cu diverse
informații. La început Ghiță refuză, iar tâlharul îi ia toți banii agonisiți până se decide să se supună
ordinelor lui. Dorinţa de îmbogățire este mult mai mare decât cea de a-și proteja familia şi a rămâne
cinstit, drept dovadă fiind faptul că, într-un final, Ghiță acceptă oferta.
O altă scenă reprezentativă este momentul când chemat fiind în fața instanței, depune mărturie
falsă la judecarea lui Lică și a tovarășilor săi, bănuiți de tâlhărie și crimă. Astfel, aflând că Lică este
socotit nevinovat de lege, setea de răzbunare a lui Ghiță nu mai putea fi stăvilită. De aceea, se
împrietenește cu jandarmul Pintea și pun la cale un plan să-l demascheze pe Lică.
Conflictul este relevant pentru personajul principal, Ghiță, deoarece surprinde cu mijloace
realiste pericolele încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior și interior. În încercarea
de a-și păstra imaginea de om cinstit, Ghiță se angajează într-un conflict inegal cu Lică, comunitatea,
chiar și cu Ana.
Naratorul urmărește minuțios reacțiile personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferentă
în fața lui Lică, la izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în fața propriei conștiințe.
Cizmarul este caracterizat atât în mod direct de către autor(,,un om harnic și sârguitor"),
personaje (Lică îl descrie ca fiind „om cu minte", iar Ana, după ce observă schimbările lui, „om
netrebnic și grozav") și prin autocaracterizare („Aşa m-a lăsat Dumnezeu"), cât și în mod indirect prin
propriile gânduri, fapte, gesturi și limbaj care scot la iveală incertitudinea si nesiguranța care-l
domină, teama și suspiciunea instalate definitiv în sufletul lui.
În concluzie, Ghiță, personajul principal al nuvelei „Moara cu noroc" de Ioan Slavici, este un
personaj rotund, complex, conturat în mod realist, tipic nuvelei psihologice, al cărui statut social și
moral se transformă pe parcursul operei.
 „Moara cu noroc" de Ioan Slavici
-relația dintre Ghiță și Lică-
Nuvela este specia genului epic, în proză, de dimensiuni medii, cu o acțiune desfășurată pe un
singur plan narativ, având o intrigă bine evidențiată, numărul personajelor fiind redus, atenția
îndreptându-se asupra personajului principal. Ioan Slavici face parte din generația scriitorilor clasici ai
literaturii noastre alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și I.L.Caragiale.
Ca puncte de reper în creația sa amintim nuvelele:"Moara cu noroc", „Popa Tanda",
„Pădureanca" și un singur roman, „Mara". În întreaga sa operă, Ioan Slavici a reușit să surprindă într-
o manieră realistă societatea transilvăneană aflată într-un anumit moment al evoluției sale, al trecerii
de la relațiile de tip feudal la cele de tip capitalist, când banul are din ce în ce mai multă putere,
societate formată din țărani, meșteşugari, precupețe, porcari, oameni de etnii și religii diferite care
trebuie să conviețuiască în același spațiu.
Din creația lui Slavici desprindem o notă moral-educativă, autorul condamnând lenea, prostia,
patima îmbogățirii, necinstea, fărădelegea, lăudând în schimb tot ceea ce se înțelege prin omenie.
Opera literară „Moara cu noroc" scrisă de Ioan Slavici apare în 1881 în volumul „Novele din
popor" şi reprezintă o nuvelă realistă.
Personajul principal al nuvelei lui Slavici este reprezentat de către Ghiță. Statutul social îl
prezintă ca fiind soț al Anei şi tată a doi copii, un cizmar ce renunță la viața lui tihnită și ia în arendă
hanul „Moara cu noroc".
Din punct de vedere moral, acesta trece printr-o transformare; de la un om cinstit si un
familist convins, devine lacom, corupt, rece şi agresiv față de familie. Psihologic, Ghiță are o
personalitate slabă, fiind introvertit și dând semne că echilibrul său moral se zdruncină.
Lică Sămădăul este antagonistul, un personaj secundar, romantic, ce exercită asupra celorlalte
personaje o dominație fantastică, evoluând liniar pe parcursul operei. Din punct de vedere social, este
şeful porcarilor, fiind de fapt și şeful unei bande de tâlhari. Moral, în timp ce Ghiță trece printr-o
transformare, Lică rămâne neschimbat, un bărbat ambițios, calculat, dar în acelaşi timp mincinos și
corupt, cu o duritate dusă la extrem. Psihologic, Lică este înzestrat cu o personalitate puternică, este
extravertit, având deseori porniri de cruzime.
Relația dintre Ghiţă și Lică este scoasă în evidență prin intermediul secvențelor semnificative.
Dacă Lică este un om calculat, înzestrat cu o personalitate puternică și manipulatoare, nelăsându-se
până nu obține ceea ce își dorește, Ghiță este slab de caracter, lăsându-se uşor manipulat, din cauza
dorinței de a face cât mai mulți bani.
O scenă din care reies aceste trăsături este venirea lui Lică la cârciumă. Aflând că „moara" are
un nou proprietar, Lică îi face o vizită pentru a se asigura că va fi omul lui și că îl va ajuta cu diverse
informații.
La început Ghiță refuză, iar tâlharul îi ia toți banii agonisiți până se decide să se supună
ordinelor lui. Dorința de îmbogățire este mult mai mare decât cea de a-şi proteja familia şi a rămâne
cinstit, drept dovadă fiind faptul că, într-un final, Ghiță acceptă oferta.
Ghiță se schimbă radical din cauza lui Lică, ascunde lucruri de familie, devine rece și chiar
agresiv atât cu soția cât și cu copii. Dintr-un om liniştit devine paranoic, fapt ce indică un dezechilibru
mintal și că această fugă după bani îl face din om, neom.
 O scenă semnificativă pentru acest lucru este deznodământul. Dorind să-l prindă pe Lică,
după ce și-a recuperat banii și ceva în plus, Ghiță îi întinde o capcană. Îşi lasă propria soție, noaptea la
cârciumă, să fie sigur că Sămădăul va rămâne, în vreme ce el se duce după jandarmul Pintea.
La întoarcere, Ghiță își dă seama că Ana l-a înșelat și cuprins de gelozie, o ucide, el fiind
omorât de oamenii Sămădăului, iar cel din urmă găsindu-și sfârșitul singur, fiecare plătind pentru
faptele sale.
Relațiile temporale și spațiale constau în desfăşurarea acțiunii în satul Ineu, mai precis la
„moara cu noroc", începând de la Sf. Gheorghe şi sfârşindu-se de Paşti. Aceşti indici temporali nu
sunt luați la întamplare. Sfântul Gheorghe a fost cel care a purtat o luptă cu balaurul, lucru ce poate fi
ascoiat cu lupta pe care o poartă Ghiță cu el însuși, iar Paştele reprezintă atất patimile, cât și lumina și
purificarea, lucru săvârșit în cadrul nuvelei prin incendierea cârciumii.
În cadrul acestei nuvele, putem vorbi atât de conflict exterior (între Ghiță și Lică) cât și despre
unul interior între Ghiță și propria lui conștiință. Conflictul dintre cei doi bărbați se amplifică treptat
pe măsură ce Ghiță devine complice în afacerile necurate ale Sămădăului. Conflictul interior este
declanşat de mărturia falsă și de înstrăinarea față de Ana.
În concluzie, Ghiță și Lică sunt două personaje tragice al căror destin atrage atenția asupra
faptului că nimeni nu este mai presus de legea morală și că încălcarea ei se plătește cu viața.