APARTENENȚA OPEREI LITERARE „MOARA CU

NOROC” DE IOAN SLAVICI LA TIPOLOGIA

NUVELEI REALIST-PSIHOLOGICE
~ESEU~

Ioan Slavici a fost considerat alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ion
Luca Caragiale un scriitor clasic al literaturii române, fiind creatorul nuvelei realist-
psihologice. Scriitorul ardelean s-a impus în peisajul literaturii române prin nuvelele
sale de excepție: „Moara cu noroc”, „Pădureanca”, „Comoara”, „Popa Tanda”. S-a
remarcat și în calitate de romancier prin opera literară „Mara”, dramaturg cu piesa de
teatru „Fata din birău” și memorialist cu operele: „Închisorile mele”, „Amintiri”,
„Lumea din care am trecut”.
Opera literară „Moara cu Noroc” este considerată capodopera lui Slavici și a
fost publicată în volumul „Novele din popor”-1881.
Nuvela este specia genului epic, în proză, de dimensiuni medii, cu un singur fir
narativ, cu un conflict concentrat, cu personaje relativ puține, evidențiindu-se
personajul principal, surprins în transformare psihologică.
„Moara cu Noroc” se încadrează în tipologia prozei realist-psihologice.
Aspectele care fac posibilă apartenența nuvelei la tipologia prozei realiste sunt: fixarea
exactă a cronotopului; senzația de „iluzie a vieții”, a veridicității și a verosimilității
faptelor; ilustrarea principalului „culoarea locală” prin reconstituirea atmosferei
specifice locului și timpului; simetria incipit-final și finalul închis, reprezentat prin
rezolvarea conflictelor; încadrarea personajelor în tipologii bine ancorate în societate:
tipul cizmarului, cârciumarului, arândașului, porcarului, jandarmului. Caracterul
psihologic al operei este dat de tema dezumanizării și de mijloacele de analiză și de
investigație psihologică: monologul interior și stilul indirect liber.
Tema nuvelei urmărește procesul dezumanizării treptate a protagonistului
Ghiță, proces cauzat de patima lui pentru bani. Scriitorul urmărește consecințele
negative pe care setea de bani le are asupra destinului omenesc, în general. Supratema
operei este familia și relațiile stabilite în interiorul ei.
O primă secvență semnificativă este reprezentată de scena apariției lui Lică,
sămădăul porcarilor de prin partea locului, un adevărat agent malefic care va răsturna
iremediabil oaza de liniște a familiei. Secvența este esențială pentru înțelegerea
raportului viitor de forțe dintre cei doi. Lică este ofensiv și autoritar, conducând
discuția, care dobândește aspectul unui interogatoriu, iar Ghiță este defensiv și
prudent, răspunzând cu replici scurte și evazive. Sămădăul se interesează de cei trei
porcari care au trecut pe la han, însă nu așteaptă răspunsurile lui Ghiță, ca și cum le-ar

1
fi știut deja. Se instituie, din acest moment, o relație de vasalitate între cei doi, al cărui
prim efect este resimțit de Ghiță imediat după plecarea Sămădăului, când se frământă
pentru a-i „ascunde nevestei gândurile ce-l cuprinseseră”. Tot acum este construit
portretul lui Lică, de la exterior către interior, deoarece trăsăturile fizice îi anticipează
dimensiunea caracterologică. Este „înalt și slab”, are o eleganță care anulează duritatea
ocupației sale: „Lică era porcar, însă dintre cei care poartă cămașă subțire cu floricele,
pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin”. Biciul, simbolul puterii brutale, și
„căutătura” îi susțin autoritatea și stăpânirea de sine ca atribute esențiale. Ana, pe de
altă parte, privește ca un copil la călărețul care se apropia, neascunzându-și uimirea în
fața frumuseții și a autorității emanate de acesta. Ca un adevărat stăpân al locului, Lică
își exprimă nedisimulat disprețul față de cele două femei, prin interogația retorică:
„Vor fi și oameni pe aici!?” În interiorul acestei scene teatralizate, Ghiță își ia rezerva
suspiciunii în fața străinului, neoferindu-i informații în legătură cu porcarii care
trecuseră pe la han fără să achite consumația, însă prudența îi este anulată de
intervenția bătrânei, care nu înțelege jocul de putere desfășurat între cei doi bărbați.
O altă secvență semnificativă are în vedere scena morții personajelor, fiind
dramatizată într-o manieră romantică, deoarece crima pasională a soțului gelos este
dublată de dorința vindicativă, iar cadrul în care se petrece este solitar și nocturn,
liniștea fiind străbătută de fulgere și de țipătul unui huhurez. Deși se întoarce din
vreme cu Pintea și cu alți doi jandarmi, pentru a-l prinde pe Lică având asupra lui
dovezile jafului, acesta scapă fugind călare. Simțind că totul este pierdut, Ghiță își
pierde echilibrul, sufletul întunecat al cârciumarului acum se vede cu adevărat, și își
ucide soția, cu gândul ca, apoi, să se sinucidă. Ca întru-un film derulat cu încetinitorul,
autorul notează toate gesturile personajului: dă fân calului, îl șterge de sudoare, îl
acoperă cu o cergă, încuie ușa și aruncă cheia, redând fără vreo intervenție vorbele
halucinante ale acestuia: „Simt că mi s-a pus ceva de-a curmezișa în cap și că nu pot
trăi, iară pe tine nu pot să te las vie în urma mea”. Dialogul are valoarea unei
confesiuni reciproce și cumva, eliberatoare. Împușcarea lui Ghiță de către Răuț,
incendierea hanului la comanda lui Lică: „când socotiți că eu mă apropii de Fundureni,
dați foc pentru ca să pot privi cârciuma arzând, de la Fundureni, dimpreună cu sătenii”,
precum și sinuciderea acestuia prin izbirea cu capul de un stejar uscat încheie seria
acțiunilor din această nuvelă exemplară.
Coordonatele spațio-temporale ale acțiunii nuvelei sunt bine fixate, justificând
apartenența ei la tipologia realistă: acțiunea se derulează în cea mai mare parte la
Moara cu Noroc, situată aproape de Ineu și Arad. La nivel temporal, evenimentele se
desfășoară între două sărbători religioase: de la Sfântul Gheorghe până la Paște. Opera
literară „Moara cu Noroc” are un subiect concentrat pe 17 capitole. Incipitul și finalul
nuvelei sunt reprezentate de vorbele bătrânei, mama Anei și se referă la sensul fericirii
și la forța destinului. Ele asigură caracterul circular al operei: „Omul să fie mulțumit cu
sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”, „...dar
așa le-a fost dată!”.

2
 Motivul central al operei este cel al drumului, motiv care asigură intrarea în
acțiune și are valoare simbolică la început. În finalul acțiunii, se sugerează ideea
drumului vieții, care continuă pentru bătrână și pentru nepoții ei, în ciuda
evenimentelor nefericite desfășurate la cârciumă: „Apoi ea luă copiii și pleacă mai
departe”. Naratorul este obiectiv, impersonal, cu viziune narativă „dindărăt”, însă se
implică ca moralist. Atitudinea sa moralizatoare este exprimată indirect, prin replicile
bătrânei. Acestea au dobândit valoarea unor norme morale ale comunității. Modurile
de expunere folosite de narator se îmbină: narațiunea, dialogul, descrierea, monologul,
stilul indirect liber, conferind cititorului senzația de „iluzie a vieții” și de verosimilitate
a întâmplărilor.
Moara părăsită și scoasă din uz, în simbolistica mitologică se referă la faptul că
locul devine prielnic doar pentru atragerea duhurilor necurate: „Moara a încetat a mai
măcina și s-a refăcut în cârciumă”. Titlul ar putea semnifica și ideea că locul e
blestemat și bântuit de spirite malefice, moara fiind cu noroc doar în sensul câștigului
de bani mulți, pe căi necinstite. Din acest punct de vedere, titlul nuvelei are o
semnificație ironică.
Discursul epic dezvoltă, încă de la începutul nuvelei, un conflict exterior,
reprezentat prin confruntarea a două mentalități opuse: punctul de vedere al bătrânei,
mama Anei, adeptă mentalității tradiționaliste, conservatoare și ginerele ei, Ghiță, care
ilustrează mentalitatea capitalistă. Confruntarea de opinii a personajelor generează
conflictul interior sau psihologic are constă în zbaterile sufletești ale protagonistului
între cele două porniri contrare: onest, dar și împătimit de bani.
Pe baza argumentelor aduse, care au avut în vedere tema dezumanizării
protagonistului, încadrarea personajelor în tipologii, caracterul circular al operei,
prezența naratorului heterodiegetic, senzația de „iluzie a vieții” pe care o transmit
faptele imaginate de scriitor, precum și veridicitatea și verosimilitatea lor, susține ideea
apartenenței operei literare „Moara cu Noroc” de Ioan Slavici la tipologia nuvelei
realist-psihologice.

LICEUL TEORETIC „ANDREI BÂRSEANU”

ELEV: VASIU DARIA-ALEXIA
CLASA a X-a A