NUVELA

Moara cu noroc de Ioan Slavici

Apartenenţa la gen şi specie

Specie a epicii culte, Moara cu noroc de Ioan Slavici (vol. Novele din popor, 1881) este o
nuvelă, cu 17 capitole, având un fir narativ central, de-a lungul căruia este urmărită evoluţia
personajelor. Uzând de tehnica analizei psihologice, este prezentat conflictul interior al
protagonistului, care trăieşte o dramă generată de propriile contradicţii: dorinţa de a câştiga bani, în
mod necinstit, şi totodată de a-şi păstra integritatea. Ca şi în alte nuvele, accentul se pune pe evoluţia
actanţilor şi mai puţin pe actul povestirii Trecerea de la o secvenţă epică la alta se realizează prin
tehnica înlănţuirii cauzale şi temporale, fapt ce subliniază caracterul realist al scrierii.

Tema o reprezintă consecinţele nefaste ale înavuţirii pe căi nelegale şi imorale, aspect ce
conferă nuvelei un caracter moralizator. Reperele temporale şi spaţiale conferă veridicitate naraţiunii
obiective, timpul evenimentelor fiind marcat de sărbătoarea Învierii şi a Sfântului Gheorghe. Acţiunea
se desfăşoară într-un spaţiu şi un timp precizat: este vorba despre ţinuturile din zona Aradului, lângă
Şiria şi Ineu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când se înregistrează primele manifestări ale
relaţiilor de tip capitalist, prin exprimarea interesului crescând pentru bani. Titlul are conotaţii ironice
şi tragice, putând fi interpretat per contrarium : fosta moară, devenită cârciumă, - Moara cu noroc -
reprezintă un topos/spaţiu în care personajele vor sfârşi tragic. Prologul surprinde relaţiile din familia
cizmarului Ghiţă, formată din soţia sa Ana, copilul şi soacra, care duc o existenţă modestă, însă tihnită.
Acesta decide să arendeze o cârciumă, deşi soacra, tipul bătrânei înţelepte, îl avertizează, spunând:
Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.
Cuvintele cu sens moralizator ale personajului raisonneur, spuse la începutul nuvelei, reflectă
înţelepciune, cât şi respect pentru valorile tradiţionale, în contextul pătrunderii relaţiilor capitaliste în
lumea patriarhală a satului transilvănean.

Acţiunea se desfăşoară conform momentelor subiectului, un rol important avându-l

conflictul exterior dintre Ghiţă (protagonist) şi Lică (antagonist ). Pe lângă aceste conflicte exterioare
(Ghiţă – Lică, Ghiţă – Ana) un rol deosebit îl are conflictul interior (între Ghiţă – omul onest şi
muncitor şi Ghiţă „cel care ţine la bani” ) Se poate vorbi în operă şi despre un conflict latent,
între Ghiţă şi bătrână, acesta nedevenind manifest datorită înţelepciunii soacrei, care se
conformează deciziilor ginerelui .

În expoziţiune, descrierea drumului care duce la cârciuma are rolul de a fixa reperele spaţiale,
de a contura cadrul şi atmosfera: De la Ineu , drumul o ia printre păduri şi peste ţarini ... Intriga se
declanşează odată cu venirea lui Lică Sămădăul la cârciumă, cel care va exercita o influenţă negativă
asupra lui Ghiţă şi a familiei lui. Apariţia acestui personaj perturbă liniştea familiei. Mai întâi îi cere
informaţii cârciumarului în legătură cu porcarii şi cu turmele de porci care trec pe acolo, iar acesta îi
răspunde precaut şi încearcă să-şi impună autoritatea, însă îşi dă seama că Sămădăul este un individ
periculos. Din acest moment, Ghiţă îşi înţelege inferioritatea, acumulează frustrări, ştiind că trebuie să-
şi protejeze familia: devine interiorizat faţă de Ana, irascibil, agresiv, fiind nemulţumit de presiunea
exercitată de porcar asupra sa, însă nu poate renunţa la gândul câştigului. Deşi înţelege pericolul, acesta
nu se sustrage influenţei negative exercitată de Sămădău, fapt care va duce la declanşarea conflictului
interior, între dorinţa de a rămâne un om cinstit şi dorinţa de a se îmbogăţi. Desfăşurarea acţiunii
urmăreşte procesul alienării/înstrăinării cârciumarului faţă de soţie şi faţă de copii.Cizmar sărac,dar cu
o viaţă liniştită,om cinstit şi harnic, Ghiţă ia în arendă o cârciumă, aşezată la răscruce de drumuri,
înconjurată de locuri pustii. Astfel, devine complicele lui Lică la jefuirea arendaşului şi la uciderea unei
femei şi a copilului.Este reţinut de poliţie, dar este eliberat pe chezăşie.Va dori să se alieze cu jandarmul
Pintea , pentru a-l demasca pe Sămădău, însă nu este sincer, şi îi oferă dovezi doar după ce îşi
opreşte jumătate din banii aduşi de Lică. Punctul culminant coincide cu scena în care cârciumarul o
determină pe soţie să se apropie de Lică. Îi lasă singuri, iar el merge să-l denunţe jandarmului pe
acesta.. Dezumanizat,Ghiţă o ucide din gelozie pe Ana, iar el devine victima lui Răuţ, complicelelui Lică.
Deznodământul este tragic, cârciuma se năruie într-un incendiu provocat de oamenii lui Lică, iar acesta
moare, lovindu-se, în mod voit, de un buştean.. Se salvează doar bătrâna şi copiii, simboluri ale
înţelepciunii şi ale inocenţei. În plan simbolic, focul ar putea semnifica purificarea locului şi
sancţionarea nelegiuirilor comise acolo. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin reluarea
descrierii drumului, ca simbol al vieţii, ce îşi continuă cursul şi după cele întâmplate la Moara cu noroc:
Apoi ea luă copiii şi plecă mai departe.

„Moara cu noroc” este o nuvelă realistă de factură psihologică în care se observă şi

intruziuni ale romantismului şi clasicismului. Aceasta este o nuvelă realistă prin tehnica
circularităţii (relaţia incipit-final) stilul sobru, concis, asemănător lui Liviu Rebreanu, cuvintele
fiind simple, bazate pe proprietate, ceea ce amplifică sentimentul autenticităţii (G. Călinescu
opinează că această nuvelă „anticipează toată proza obiectivă românească”), prin
verosimilitatea aspectelor prezentate bine localizate în timp şi spaţiu, prin utilizarea tehnicii
detaliului semnificativ, fiindcă, după cum afirmă criticul N. Manolescu, în text „totul
avertizează, totul anticipează” (alternativa „la dreapta şi la stânga” cu o ocurenţă deosebită
anticipează caracterul oscilant al personajului principal între bine – „la stânga...pădure verde” şi
rău – „la dreapta...pădure arsă”, detaliul „un trunchi înalt, pe jumătate ars [...] loc de popas
pentru corbii care se aşează croncănind” anticipează exitus-ul tragic al personajelor ). De
asemenea, opera este realistă prin viziunea auctorială (naratorul nu corespunde personajului),
relatarea realizându-se din perspectivă heterodiegetică, naratorul fiind omniscient şi
omniprezent. Descrierile de tip balzacian susţin realismul operei, portretul lui
Lică fiind realizat pe baza „interpretării fiziognomice” (S. Angelescu) fiecărui element fizic
corespunzându-i unul moral („ochii mici” traduc răutatea personajului, iar „sprâncenele
împreunate la mijloc” – caracterul malefic al personajului). Elementelor realiste li se adaugă
altele specifice altor curente literare. „Moara cu noroc” este o nuvelă clasică (prin valoare –
„Nuvelă solidă cu subiect de roman” – cf. G. Călinescu, dar şi prin valorile morale conţinute –
sinceritatea, cinstea, cumpătarea, opera devenind o pledoarie pentru echilibrul moral,
înţelepciune, respectarea legilor etc. ) în care îşi găsesc loc şi unele procedee romantice (răul
este pedepsit, toate personajele care au gresit sunt sancţionate drastic – Săilă Boarul şi Buză-
Ruptă sunt osândiţi pe viaţă, Ghiţă, pentru că nu s-a putut elibera de patima pentru bani,
devine ucigaşul soţiei şi este ucis din ordinul lui Lică, Lică se sinucide într-un mod violent, hanul
arde, focul având funcţie puruficatoare asupra acestui suprapersonaj al nuvelei). De sorginte
romantică este şi antiteza pe care se construieşte personajul principal: Ghiţă, omul muncitor,
onest, dar dornic de a-şi depăşi condiţia, cuprins de patima banului şi dominat de instincte
criminale.

În această nuvelă se pune accentul pe complexitatea personajelor, despre care G. Călinescu

afirmă că reprezintă acel amestec de bine şi de rău ce se află în oamenii adevăraţi . Ghiţă este un
personaj complex, rotund , care involuează de la la condiţia omului obişnuit, normal, la cea a unui
individ dezumanizat, sub influenţa Sămădăului, individul scelerat. Cu ajutorul monologului interior,
sunt dezvăluite gândurile bărbatului, al cărui punct vulnerabil îl constituie tocmai dragostea şi grija faţă
de cei dragi. Acesta afirmă, încercând să se justifice (autocaracterrizare): Ce să-mi fac dacă e în mine
ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşe în spinare.
Caracterizarea indirectă rezultă din gesturile, mimica, limbajul sau relaţiile cu alte personaje. Temător
şi prudent, Ghiţă . încearcă să se apere împotriva lui Lică: merge la Arad, îşi cumpăra două arme, îşi ia
doi câini, angajează o slugă , pe ungurul Marţi. Caracterizarea directă rezultă din ceea ce spune Ana
despre bărbatul ei. Pentru ea, Ghiţă este ...muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti. Personaj negativ,
Lică Sămădăul rămâne egal cu sine, deci este imobil; între cei doi se va stabili o relaţie
conflictuală.Portretul fizic se realizează prin caracterizarea directă a naratorului: ...om ca de treizeci şi
şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cu mustaţa lungă, cu ochii mici şi verzi... .Ana intuieşte pericolul
şi îşi avertizează bărbatul, spunând despre şeful porcarilor că este un om rău şi primejdios ( carcaterizare
directă). Autoritar şi orgolios, acesta se autocaracterizeză astfel: Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă
pe drum, cine trece pe aici... Psihologia feminină contradictorie esta ilustrată de Ana, personaj mobil,
care, sub influenţa Sămădăului exercitată atât asupra lui Ghiţă cât şi asupra ei, devine o soţie adulterină.

În opinia mea, prozatorul clasic Ioan Slavici conferă nuvelei un rol important în istoria literaturii
române, impunând, ca şi în celelalte scrieri ale sale, o viziune proprie, influenţată de eticismului
transilvănean.
 Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici

Caracterizarea personajului principal GHIŢĂ

Specie a epicii culte, Moara cu noroc de Ioan Slavici, (vol. Novele din popor, 1881) este o
nuvelă, având un fir narativ central, de-a lungul căruia este urmărită evoluţia personajului principal.
Uzând de tehnica analizei psihologice, este prezentat conflictul interioar al protagonistului, care
trăieşte o dramă generată de propriile contradicţii, generate de dorinţa îmbogăţirii, prin compromis, şi
dorinţa de a-şi păstra integritatea.

Personaj principal şi mobil, cizmarul Ghiţă ilustreză teza potrivit căreia dorinţa necontrolată de
înavuţire poate avea consecinţe nefaste. Considerat un personaj rotund, acesta evoluează de la
tipicitate la individualizare, devenind, dintr-un simplu meşteşugar, cu o existenţă modestă, dar cu o
viaţă de familie echilibrată, un cârciumar dominat de seducţia banilor, sub influenţa distructivă a unui
individ scelerat, Lică Sămădăul, om rău şi primejdios, un personaj imobil şi rotund, prin forţa negativă
cu care acţionează asupra celor din jurul său. Relaţia dintre cele două personaje are o funcţie
caracterizantă , evidenţiind, în mod indirect, transferul negativ de influenţă dinspre unul spre celălalt.
Ghiţă trăieşte drama alienării/înstrăinării , pierzând încrederea în sine, încrederea soţiei, dar şi a celor
din jurul său. Om harnic, cumsecade, blând şi echilibrat, acesta doreşte să strângă bani pentru a-şi
angaja zece calfe ca să repare cizmele oamenilor. Deşi intuieşte caracterul malefic al intrusului, care îi
cere bani şi informaţii despre turmele de porci şi despre porcarii care tre la Moara cu noroc, acesta
cedează, aşa cum rezultă din monologul interior: ... se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în
tovărăşia lui Lică. Oscilând între cele două sensuri existenţiale, reprezentate de personajul feminin Ana,
simbol al iubirii, al familiei si al liniştii, şi nelegiuitul şef al porcarilor, Ghiţă trăieşte o dramă psihologică ,
care îl va duce la o stare de alienare faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Prezent în toate momenele
subiectului, personajului principal i se conturează portretul moral şi fizic prin caracterizare directă,
indirectă şi prin autocaracterizare. Statutul său social este definit încă din expoziţiune: bun meseriaş
(cizmar),om onest şi soţ iubitor, acesta doreşte să câştige mai mult pentru a-şi angaja zece calfe. În
ciuda avertismentului batrânei soacre, acesta va arenda cârciuma numită Moara cu noroc. Apariţia lui
Lică tulbură liniştea familiei şi echilibrul interior al bărbatului. Cu ajutorul monologului interior, este
subliniat profilul psihologic al acestuia, contradicţiile interioare, generate de seducţia şi repulsia pe care
le exercita simultan asupra lui individul nou apărut la cârciumă. Naratorul obiectiv, omniscient,
omniprezent, având o viziune dindărăt, surprinde gesturile, gândurile şi relaţiile cu celelalte personaje::
prudent şi temător, Ghiţă merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, îşi ia doi câini şi angajează o slugă
credincioasă, Marţi, ceea ce dovedeşte nevoia de protecţie.Acesta devine interiorizat şi violent: se
aprindea..., îşi pierdea repede cumpătu. Îi plac jocurile primejdioase şi are gesturi brutale faţă de cei
apropiaţi; uneori, pare să regrete că are familie şi copii, gândind că această situaţie îl face vulnerabil,
gata oricând să cedeze în faţa adversarului. Autocaracterizarea trădează dorinţa personajului de a se
autodisculpa: Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? ? Nici cocoşatul nu e însuşi
vinovat că are cocoaşe în spinare.Astfel, devine complicele lui Lică la jefuirea arendaşului şi la uciderea
unei femei şi a copilului.Este reţinut de poliţie, dar este eliberat pe chezăşie.Va dori să se alieze cu
jandarmul Pintea , pentru a-l demasca pe Sămădău, însă nu este sincer, şi îi oferă dovezi doar după
ce îşi opreşte jumătate din banii aduşi de Lică. Comportamentul său duplicitar îl face să se îndepărteze
de soţie, îndemnând-o să se apropie de propriul rival: Joacă, muiere, parcă are să-ţi ia ceva din
frumuseţe. Cârciumarul este caractrerizat în mod direct şi de şeful local al porcarilor, care îşi dă seama
de calităţile şi defectele celui pe care va reuşi să-l domine, compromiţându-l în ochii celorlalţi: Tu eşti
om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău, şi eşti om cu minte. Acesta are momente de sinceritate şi
remuşcări, aşa cum rezultă din scena în care îi cere iertare soţiei şi copiilor. Dezgustată de laşitatea
acestuia, femeia spune că Ghiţă nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti.Caracterizarea
indirectă dezvăluie ultima fază a degradării morale: de sărbătoarea Paştelui, acesta o ucide pe Ana,
crezând că aşa o va sustrage adulterului, ceea ce reprezintă punctul culminant al nuvelei. La rândul lui,
este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică. Reprezentând tipul individului dezumanizat de obsesia îmbogăţirii,
personajul va ajunge la un deznodământ tragic.

Personaj negativ, Lică Sămădăul rămâne egal cu sine, deci este imobil; între el şi noul
cârciumar se va stabili o relaţie conflictuală. Portretul fizic se realizează prin caracterizarea directă a
naratorului: ...om ca de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cu mustaţa lungă, cu ochii
mici şi verzi....Ana intuieşte pericolul şi îşi avertizează bărbatul, spunând despre şeful porcarilor că este
un om rău şi primejdios (carcaterizare directă). Autoritar şi orgolios, acesta se autocaracterizeză astfel:
Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici...

În comparaţie cu Lică ce beneficiază de un portret realizat în manieră balzaciană, ale

cărui trăsături fizice anunţă trăsături morale („interpretare fiziognomică” – S. Angelescu), Ghiţă
va fi privit tot timpul „din interior” (cf. M. Popescu). Cârciumarul se află într-o încrucişare de
tentaţii şi mobiluri care în morală se numeşte „conflict de motivaţii”. Criticul Magdalena
Popescu enunţă cele trei motivaţii ce acţionează ca „direct opozabile”, fiecare fiind o
constrângere pentru celelalte: Ghiţă trebuie să respecte contractul asumat faţă de familia sa, a
cărui responsabilitate o poartă, este legat de opinia publică, de comunitatea satului („la Slavici,
relaţia individ colectivitate reprezintă cel mai înalt factor pentru menţinerea coerenţei interioare a
individului”), cel de-al treilea mobil al dispersiunii interioare a personajului fiind perspectiva
ademenitoare pe care i-o oferă Sămădăul. Aflat sub influenţa lui Lică, treptat membrii familiei îi
apar ca adversari tăcuţi, neclari, obstacol între sine şi Sămădău („Şi-ar fi dorit să nu aibă
familie...”). Ceartă slugile, e mohorât, îi plac jocurile crude şi periculoase, are gesturi de
brutalitate neînţeleasă faţă de Ana. Vanitatea cârciumarului se opune voinţei de putere a
Sîmădăului. Astfel, principalul conflict al nuvelei se vădeşte a fi între vanitate ca manifestare a
individualităţii şi negarea ei prin constrângere autoritară. Cârciumarul are impresia că trebuie să
lupte cu un rău necunoscut şi imprevizibil: Sămădăul vine pe furiş, îmblânzeşte câinii şi slugile,
păstrează un mister calm asupra faptelor sale. În momentul în care Lică „împrumută” banii
strânşi de Ghiţă până atunci, îi impune colaborarea lui Ghiţă. Acesta se află într-o situaţie
dilematică dublu negativă: dacă îl denunţă, pierde tot, dacă nu îl denunţă e obligat să accepte
colaborarerea la rău. Adus în instanţă ca ca martor al acuzării şi ca posibil inculpat, Ghiţă este
exclus de obşte din categoria oamenilor cinstiţi („sărmanilor mei copii, voi nu mai aveţi cum au
avut părinţii voştri un tată om cinstit”), el pierde totul, fără o vinovăţie înfăptuită şi mai poate fi
doar ceea ce îi oferă Sămădăul (mentorul său) să fie. Axa vieţii morale a lui Ghiţă se frânge şi
din acest moment va oscila între lăcomia pentru bani şi orgoliul care tentează răzbunare.
Personajul se înstrăinează de toţi şi de sine. Pentru că mai rămăsese iubirea faţă de Ana,
Sămădăul impune o ultima probă a supunerii şi depersonalizării: înfrângerea prin femeie. Ii cere
să i-o lase pe Ana pentru o noapte. Ca să îl prindă pe omul care îl anulase, bărbatul îşi aruncă
momeală soţia, sperând că aceasta va rezista. Ucigând-o pe Ana, protagonistul încearcă să o
scoată din rău printr-un rău şi mai violent, pe fiinţa pe care el o împinsese în păcat.

Psihologia feminină contradictorie esta ilustrată de Ana, personaj mobil, care, sub influenţa
Sămădăului, devine o soţie adulterină, deşi , iniţial, întruchipa iubirea conjugală, inocenţa şi tandreţea .
Portretul fizic este realizat în mod direct de narator, cu ajutorul epitetelor descriptive: Ana era fragedă
şi subţirică, Ana era sprintenă şi mlădioasă .
 Finalul evidenţiază construcţia simetrică a nuvelei realiste, prin apariţia bătrânei, care
spune: aşa le-a fost data..., replică ce subliniază caracterul moralizator al scrierii. .Observând
complexitatea personajelor, G. Călinescu afirmă că acestea reprezintă acel amestec de bine şi de rău
ce se află în oamenii adevăraţi.

În opinia mea, prozatorul clasic Ioan Slavici conferă nuvelei un rol important în istoria literaturii
române, impunând, ca şi în celelalte scrieri ale sale, o viziune proprie, influenţată de gândirea
moralizatoare, surprinzând totodată pătrunderea capitalismului, sub forma lui primitivă, în târgurile
româneşti din vestul ţării.

Notă!!! Pentru relaţia dintre două personaje se adaugă şi paragraful scris cu Time
New Roman, mai mare – 12.