Elemente baroce în poezia lui Mihai Eminescu

Barocul este un fenomen cultural si artistic, un stil ce domina cu autoritate

o anumita epoca istorica, in special secolul al XVII-lea. ’’Barocul exprima, in
primul rand, framantarea unei epoci de transformari economice si sociale.’’1
Operele baroce se caracterizeaza prin cautarile indreptate spre descoperirea unor
noi forme de expresie, prin neliniste.
Conceptul de baroc indeplineste o functie importanta in ciuda
numeroaselor ambiguitati si incertitudini privind valoarea si continutul precis al
conceptului de baroc. El continua sa fie singurul termen convenabil pentru a
numi stilul care a aparut dupa Renastere, dar a precedat adevaratul neoclasicism.
’’Barocul defineste o categorie estetica fundamentala, cu particularitati
specifice, ireductibile.’’2
’’Barocul este prin excelenta epoca teatrului.Noutatea este una dintre
calitatile absolut necesare ale unei epoci baroce si devine proba de baza pentru
orice scriitor baroc’’3
Motivul ’’vietii ca vis’’, ce isi are originea in piesa ’’Viata e vis’’ este
baroc, la fel si carnavalurile, jocurile cu masti, jocul hazardului, viata ca teatru.
Conceptul de baroc literar devine accesibil atunci cand ’’este folosit
pentru a desemna o miscare europena generala ale carei conventii si stil literarar
pot fi caracterizate destul de exact si care poate fi incadrata in limite cronologice
destul de inguste si anume, de la ultimele decenii ale secolului al XVI-lea pana
la mijlocul secolului al XVIII-lea’’4
’’Literatura barocului dezvolta peste tot cam aceleasi note fundamentale,
proprii principiului sau dualist, antinomic, artificial si spectacular, facut din
antiteze, combinatii, suprapuneri surprinzatoare de planuri si efecte, adesea
ironice, burlesti, grotesti. Toate deriva dintr-un conflict structural, universalizat,
intre aparenta si materialitate, idealitate si realitate, abstract si concret, ludic si
delectabil’’5
’’In literatura baroca apar eroii metamorfozelor si deghizarilor, cliseele
instabilitatii si mobilitatii(apa si fluiditatea sub toate formele), fuga timpului-
obsesia orologiului, elemente ale naturii : vantul, norul, curcubeul, umbra,
lumina,inchisoarea, labirintul, mormantul, cimitirul, ruina, moartea, opozitii
abstracte :eu- lumea, instabilitatea, iluzia, ambiguitatea, disimularea, oscilarea,
dileme acute : iubirea, ca seductie si pericol, pasiune-datorie, paradoxele
psihologice : iubire-ura, lumina-umbra, zi-noapte, iubire-moarte, amor sacru si
profan.’’6
1
Alexandru Dutu- Barocul (postfata traducatorului), p. 152
2
Adrian Marino- Dictionar de idei literare, p. 225
3
Adrian Marino, op.cit., p. 246
4
Rene Wellek- Conceptul de baroc in cercetarea literara, p. 97
5
Adrian Marino- op.cit., p. 99
6
Adrian Marino-op.cit., p. 250

1
 Temele si motivele specific baroce sunt tema mortii, frecvent abordata de
poetii secolului al XVII-lea,precum si tema/motivul’’fortuna labilis’’(soarta
schimbatoare/norocul nestatornic,) sentimentulul neantului, aspiratia
satisfactiei imediate, tema ’’ desertaciunii acestei lumi’’
Barocul se regaseste intr-o mare masura in creatia marelui poet romantic,
Mihai Eminescu.
’’Scrisoare I’’ este un exemplu de poezie romaneasca culta si, in acelasi
timp, de poem filosofic.In aceasta poezie apare un tablou al extinctiei universale,
pe care se proiecteaza nestatornicia veacului, care a aparut pentru prima data in
’’Viata lumii’’de Miron Costin. Apare imaginea mortii. Peste toate troneaza doar
vesnicia, asupra careea stapaneste decat puterea dumnezeirii. Apare imaginea
Batranului Dascal. Singurul aliat al omului este uneori norocul.
Poezia este alcatuita din 5 mari parti. Construite in spirit romantic si cu
numeroase elemente apartinand barocului , acestea contin numeroase secvente,
precum : cadrul meditatiei poetice, invocatia catre luna, spectacolul lumii vazut
din perspectiva cosmica, geniul si raporturile lui cu societatea, tabloul
cosmogonic, haosul initial, geneza, stingerea universala, satira pe tema
conditiei geniului in societate. Poetul percepe dureri ca-n vis, intre luciditate si
visare, meditatia eminesciana trece cu usurinta de la dispret la impacare si de la
indignare la intelegere. Apare meditatia la soarta omului pe pamant si in
univers. Luna ii vede deopotriva pe rege si pe sarac, pe cei slabi si pe puternici ,
pe geniali si neghiobi. Printre ei, marginalizat de societate, sub o infatisare
modesta, insignifianta, rataceste, dispretuindu-si destinul lumesc, geniul, in
ipostaza ’’batranului dascal’’. Portretul lui este alcatuit pe motivul aparentelor
inselatoare : in haina lui roasa in coate, tremurand de frig intr-un vechi halat, cu
gatul in guler si cu bumbac in urechi, uscativ, ‘garbovit si de nimic’, el dezleaga
prin magia numerelor ‘noapte-adanc veciniciei’, ‘universul fara margini fiind in
degetul lui mic, caci sub frunte-i viitorul si trecutul se incheaga’.
Ideea ca ‘viata e vis al mortii eterne’ apare adeseori in poezia lui
Eminescu. O gasim si in ‘Memento Morii’ si in finalul poemului ‘Imparat si
Proletar ‘. Tema de la care porneste Eminescu este cea a destinului social al
geniului figurat prin ‘batranul dascal’. Poetul isi redobandeste luciditatea si
realizeaza ca omul nu poate iesi din determinarile sale cosmice : ‘Si pe toti ce-n
asta lume sunt supusi puterii sortii / Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul
mortii.’
Finalul, rotund, produce pendularea intre planul terestru si cel cosmic.
Planul terestru este cel al unei lumi in care toti sunt supusi puterii sortii, sansei,
norocului, deci intamplarii. Planul cosmic marcat prin raza lunii si geniul mortii
amplifica imaginea fragilitatii omului pe pamant.
‘Luceafarul’ a fost publicat in anul 1883 in almanahul Romania Juna si
este o alegorie pe tema romantica a locului geniului in lume, ceea ce inseamna
ca povestea, personajele, relatiile dintre ele reprezinta de fapt o suita de
personificari, metafore si simboluri. Elementele baroce in poezia eminesciana se

2
impletesc cu cele romantice. Este o meditatie asupra geniului vazut ca fiinta
solitara si nefericita opusa omului comun. Norocul nu este altceva decat
inselatoarea roata care ne modifica viata. Vremea este atotputernica asupra vietii
pana la intoarcerea in increat si uitare. Norocul in schimb domneste doar asupra
vietii si numai cateodata aduce acelasi efect catastrofal, moartea, care. Oricum,
e de neevitat. Atitudinea cea mai indreptatita a omului in fata existentei e un
activism moderat fara iluzi si fara invidii.
Poemul este alcatuit din cinci episoade discontinue : stabilitatea relatiei
dintre fata din rude mari imparatesti si luceafar, relatia erotica dintre cei doi,
seducerea fetei, numita acum Catalina, de catre copilul de casa, pajul Catalin,
drumul Luceafarului numit acum Hyperion, prin cosmos, si intalnirea cu
Demiurgul, scena finala in care Hyperion si cuplul Catalina_ Catalin se
contempla reciproc.
Personajele sunt unele neobisnuite, fata de imparat nu numai ca este prea
frumoasa, ci este chiar unica, asa cum si Fecioara este unica intre sfinti si luna
intre stele.Si statutul Luceafarului este unul special, el este o stea.Nici castelul in
care se sfla fata nu este un castel feudal obisnuit, ea este singura intr-un spatui
de intersectie a celor trei elemente primordiale : pamantul, apa si aerul. Lipseste
insa focul,lipsa ce ar putea fi suplinita de steaua care se aprinde viu, la vederea
fetei. Edgar Papu, in Barocul ca tip de existenta, identifica ca elemente baroce
apa si focul, celelalte fiind elemente clasice. Luceafarul se constituie intr-un
adevarat tablou baroc, din care nu lipsesc insa elemente clasice, dar mai ales
romantice.Chemarea fetei care se adreseaza in somn Luceafarului,
personificandu-l dulce-al noptii mele domn, se transforma intr-o invocatie
aproape magica. Pentru ea , Luceafarul este o imagine, este arhetipul sufletului
ei, idealul erotic al fetei. Pentru fata de imparat, prezenta spectrala a
Luceafarului ramane un mister, la care nu poate sa ajunga decat decat prin
moarte, idee de provenienta baroca. Aparitia surprinzatoare a pajului Catalin se
produce pe planul realitatii, nu al visului. Luceafarul era o stea, o imagine in
oglinda, un vis fumos. Catalina este un om. Catalin este unul dintre cele mai
interesante personaje ale nuvelei lirice, la prima vedere el poate fi considerat un
7
simbol al superficialitatii omului, comun, al plenitudinii si mediocritatii, in
opozitie cu unicitatea geniului, ipostaziatain Hyperion. Demiurgul simbolizeaza
glasul intelepciunii , un maestru care isi conduce, cu dragoste si compasiune,
discipolul spre revelatia conditiei sale si spre asumarea ei demna. Personajul
central al poemului are ca principala caracteristic dualitatea. Cerand o ora de
iubire, ’’ Luceafarul isi cere moartea, reintegrarea in haosul primordial din care
s-a nascut, reintoarcerea la pacea cea dintai.”
Luceafarul isista, in rugamintea sa , mai mult pe ideea de moarte decat pe
cea de iubire. Barocul situeaza un accent deosebit de puternic asupra acestui

7
Petru Mihai Gorcea- Mihai Eminescu,(III)- Culegere de texte comentate , Supliment al Revistei Cuget, Simtire

si Credinta, Bucuresti, 1998,p.91

3
motiv. ’’Poezia devine tocmai revelatia mortii si uitarea ei in propria-i voluptate,
ori doar somnul bogat, bautura de vraja care adoarme si deci tot gustarea
mortii.’’8
Hyperion este ’’simbolul geniului contemplativ si pesimist, misogin si
dispretuitor. 9’’Catalina este ’’imaginea fiintei telurice, superficiale si
tradatoare’’10
Fiintele umane reprezentate de Catalin si Catalina, sunt inferioare prin
faptul ca sunt supuse mortii si hazardului( ’’Norocul va petrece ’’), Avand o
existenta trecatoare.
In finalul poemului : ’’Si eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece ’’),
imaginea finala este una a interioritatii reflexive si apare ideea unui final
deschis. Geniul nu poate indeplini dorinta fetei.

Din punct de vedere cronologic, figura Batranului Mag este ilustrata in

basmul Povestea magului calator in stele, conceput la Viena, prin 1872, si
continuat in primele luni de studentie la Berlin, la sfarsitul aceluiasi an, dar lasat
neterminat. In ciuda faptului ca proiectul numara circa 800 de versuri, nu este
cea dintai manifestare a intuitilor de tip magic in opera lui Eminescu.
Figura Batranului Mag sintetizeaza experienta religioasa de tip magic pe
care a traversat-o Eminescu in prima perioada de avant creator.
Ca orice basm, si acesta incepe prin problema succesiunii unui imparat
batran, succesiune in vederea careea tanarul print trebuie sa parcurga o perioada
initiatica.
Conform mentalitatii magice, ce sta la baza imaginarului de basm arhaic,
imaginar preluat de Eminescu, batranetea sau boala imparatului ( a faraonului,
regelui, voievodului) se rasfrange asupra intregii naturi, imbatranita si ea,
vlaguita. Dimpotriva, inlocuirea lui, dupa moarte, printr-un imparat tanar, este
un prilej pentru intreaga natura sa renasca la o noua viata.
Tanarul print urmeaza sa devina un stapan nu numai al oamenilor, ci, mai
ales, al fortelor si elementelor intregii nature. Imparatul, in basme, nu este o
functie sociala,aceea de sef al unui stat de mare intindere, ci o functie magica,
implicand posibilitatea de a porunci, deci de a-si impune vointa, nu numai
asupra populatiei umane, ci si asupra tuturor elementelor, fortelor si energiilor
care se manifesta in imparatia sa.
Dar pentru a-si putea cu adevarat impune vointa, pentru a stapani cu
adevarat, potrivit celor mai generale legi ale firii, tanarul print trebuie sa
depaseasca stadiul constiintelor empirice si al vointei capricioase de
moment,trebuie sa ia cunostiinta de modul superior cosmotic de existenta al
universului. O asemenea cunoastere nu-i poate fi oferita la nivelul obisnuit al
vietii cotidiene.El trebuie sa se desprinda de acel nivel printr-o calatorie

8
Ion Negoitescu- Poezia lui Mihai Eminescu, Ed. a II-a, Ed. Junimea, Buc. 1980, p.27;
9
Alexandru Melian- Mihai Eminescu-Poezia invocatiei, Ed. Atos, Buc., 1999, p.135.
10
Ibidem, p. 135.

4
initiatica, o calatorie ce repeat experienta de acelasi tip a parintelui sau, si a
intregului sir de imparati care l-au precedat. Cu alte cuvinte, feciorul de imparat
trebuie sa-si paraseasca personalitatea empirica si conjuncturala, acel EU format
intamplator, in imprejurarile unei biografii particulare, spre a cuceri, prin
cunoastere, statutul de imparat. Trebuie sa moara ritual, ca om obisnuit, spre a
renast, tot ritual, ca stapan al fortelor si energiilor cosmice care strabat lumea
pamanteana.
Noul sau parinte este Batranul Mag, acela care a fost si parintele
spiritual al imparatului batran, si, desigur, al intregului sir de imparati anteriori.
Locul unde se afla acest mag, batran ca eternitatea,este varful unui
munte,punct de confluenta intre pamant si cer:
Deasupra astui munte cu fruntea sterpita,
Deasupra de lume, deasupra de nori
Sta magul(…)
Batranul Mag este incarnarea unui arhetip. El corespunde intru, totul,
Spiritului arhetipal, stapan al Timpului si al Spatiului, stapan al fortelor si
energiilor ce cutreiera lumea creata.
El are puterea sa randuiasca si sa schimbe, sa regandeascadestinul
oamenilor,are puterea sa provoace furtuna sau sa dea pace lumilor de jos, are
capacitatea sa calatoreasca printer stele,atat in zona cosmosului randuit, cat si
dincolo de acesta, in spatiul haotic. Are intr-insul dorinti nemarginite, dar nu este
nici Dumnezeu, nici Demiurg.Nu este Dumnezeu pentru ca, desi stapan al
fortelor si energiilor lumii create, nu este el insusi Creatorul, izvorul acestor
forte si energii. Si nu este Demiurg, pentru ca nici nu este el fauritorul lumii pe
care o stapaneste magic, nici modul de a stapani aceast lume nu are in el nimic
mestesugaresc.
Batranul Mag are capacitatea de a se deplasa prin chaos, dar nu si
aceea de a-l transforma in Kosmos.
Aparent, Magul este stapanul Cartii si de aici pare el sa-si traga
intreaga putere. In realitete, el este stapanit de carte, care nu e altceva decat
Logosul desfasurat in sistemul de leg ice guverneaza universal.
El, Magul cel cuprins de dorinti nemarginite este, in
realitate,executantul acestor legi, inscrise in carte, deci, exprimate prin Logos,
executantul vointei altcuiva, de care el, Magul, nici nu are cunostiinta.
Magul este stapanul atot ce este dedesubt, cunoaste tot ce este sub
dansul, dar este complet ignorant in legatura cu ceea ce este deasupra lui, cu
ceea ce este transcendent lumii pe care o stapaneste.
Imanent el insusi acestei lumi stapanite prin gandire, chiar daca se
afla in punctual ei cel mai de sus, acest arhetip al Spiritului Universal nu poate
gandi transcendenta insasi. Pare nelimitat, dar este limitat, in realitate, la limitele
unei lumi pe care nu el a creat-o. Puterile pe care le stapaneste magic sunt
imanente acestei lumi.

5
 Este imparatul Lumii, dar nu este Dumnezeu si nici nu are
cunostinta de acesta.
Calatoria sa cosmica nu este o calatorie de cunoastere. El nu
ajunge, precum Hyperion, fata catre fata cu Dumnezeu, caci nici nu stie ca ar
putea sa-si propuna sa ajunga acolo.
Asa cum Magul este stapanul Cartii, dar nu el a scris Cartea, tot
asa el este cel care vorbeste si, in cuprinsul textului pe care Eminescu a apucat
sa-l redacteze, el vorbeste indelung, dar vocea pare sa nu fie a lui, pare ca
Altcineva se rasteste, prin intermediul lui.
El anunta un sir de mituri, adevaruri generale, legate de conditia
dubla a omului, trup si suflet, adevaruri imbricate intr-o forma imagistica si mai
enunta si adevaruri referitor la conditia de exceptie a feciorului de imparat, cel
fara de stea, adica adevarul cu privire la conditia de exceptie a genului.
Dar aceste adevaruri nu le-a instituit el, Magul, nu sunt o creatie a
lui, el doar le repeat sau le regandeste, ceea ce inseamna ca asigura buna
circulatie a fortelor si energiilor, continute de aceste adevaruri, in lumea de jos.
In sistemul figurilor create de Eminescu, Magul este opusul
Catalinei, este hypostasis al personalitatii, opus lui hypoheimemon.Amandoi isi
au salasul la margine, dar Magul sta la granite dintre pamant si cer, pe varf de
munte, in vremea ce Catalina sta la granite dintre pamant si apa, la marginea
marii.
Amandoi stau intr-un spatiu inchis, unul in pestera Montana,
cealalta in castelul singuratic.Amandoi au in fata privelistea infinitului, insa, in
vreme ce Magul priveste in jos, Catalina se arata extatica, raza privirii sale urca
spre inalturi.
Gandurile Magului actioneaza asupra lumii, o schimba, el este
incarnarea principiului active. Gindurile Catalinei nu trec dincolo de sfera
posibilului, ele sunt doruri si neizbutiri, ea este o incarnare a principiului
contemplative.
Nu le-a fost dat sa se intalneasca niciodata, in imaginarul
eminescian, spre a intrgii semnul crucii, Dar nici unul, nici cealalta, nu au
lumina proprie, caci indaratul lor se afla samburele de foc.
Perechea feminina a Batranului Mag nu se gaseste in acelasi basm
cu dansul, ci in cel anteriror, scris in proza si publicat de Eminescu la 1870, Fat-
Frumos din Lacrima. Aici, episodul infruntarii eroului cu batrana vrajitoare este
o evidenta proba initiatica. Eroul are nevoie, pentru a rapi fata Genarului, de un
anume cal cu 7 inimi. Acesta insa este proprietatea unei batrane vrajitoare, care
il supune pe erou la cateva probe dificile, pe care, binanteles, le trece cu mare
success. Dar Fat-Frumos nu se multumeste doar cu calul astfel castigat, el o si
rapeste, cu asentimentul ei pe slujnica batranei, gest care declanseaza o
adevarata cursa de urmarire a celor doi fugari de catre baba ce se vadeste o
magiciana cat se poate de redutabila. In momentul insa, in care batrana moare,
prin innec, la miezul noptii, tanara moare si dansa, fara nici un motiv apparent.

6
 Pur si simplu, moartea unei femei atrage dupa sine si moartea
celeilalte, fara ca aceasta din urma sa fie provocata de ceva exterior. Cele doua
femei sunt ca doua fete ale uneia si aceleiasi monede, sunt doua ipostaze ale
uneia si aceleiasi forte cosmice, feminitatea, acel principiu constitutive al
universului, pe care chinezii il numesc yn. Disparitia uneia dintre aceste ipostaze
atrage dupa sine si diaparitia celeilalte.
Timpul este perceput magic, ca principala forta care misca
universal. In nuvela Sarmanul Dionis, instrumental magic care permite
permutarea dintr-un timp in altul, este Cartea.
Spre deosebire de batranul Mag pentru care Cartea constituie
tezaurul cunoasterii absolute, pentru Dionis ea este un instrument magic, care
permite Cititorului Cartii plasarea dupa voie in orice timp si in orice spatiu
doreste acesta.
In context universal, prin Eminescu, literature romana adduce o
nota originala in familia romantica a lumii. Oricat de apropiata ar fi starea de
spirit, circulatia motivelor sau codul artistic al romanticilior, creatia eminesciana
are, prin varietatea viziunii si tonalitatea sentimentului, timbrul eoi national.
Recunoscuta mai intai in constiinta publica romaneasca, ea capata apoi o
recunoastere universala.
Poemul Memento Mori contine deasemenea numeroase elemente
baroce.Poemul este axat pe motivul poetic fortuna labiris. Ca tematica ’’poemul
este mai curand baroc decat romantic, ideea unitatii in pluralitate este una dintre
ideile centrale ale barocului, precum si motivul vietii ca vis”.11
Cel mai amplu episod al vastului poem este dedicat evocarii culturii
dace si este un episod destul de dificil .El pare a fi un imens tablou de
natura.Mitul etnic imaginat de Eminescu porneste de la razbunarea, peste secole,
a invinsilor asupra invingatorilor. Decebal prooroceste marile invazii care vor
distruge puterea Romei.
In parte finala a poemului apare meditatia care face trimitere directa
la tema amurgul zeilor.Eminescu ilustreaza istoria romanilor in stransa legatura
cu tema timpului, fiind evocata printr-o succesiune de civilizatii surpate sub
nisipul trecerii, un document de zadarnicie, o adevarata panorama a
desertaciunilor.
In ceea ce priveste structura poemului putem spune ca este una
baroca, deoarece stilul baroc este caracterizat de Edgar Papu ca fiind ’’ liber sa
se extinda indefinit, este arhiplin de enumeratii prelungite, de paranteze, de
episoade si de digresiuni’’12
Fortuna labilis este o tema favorita a scriitorilor baroci. Soarta si
norocul sunt schimbatoare, lumea este inselatoare, totul se afla sub semnul
schimbarii si al precaritatii. Oricat de fericit si bocat ar fi omul, soarta lui este

11
Petru Mihai Gorcea- Mihai Eminescu, culegere de texte comentate, Supliment al revistei Cuget, Simtire si
credinta, Buc, 1998, p. 35.
12
Edgar Papu-Barocul ca tip de existenta, vol.I, Editura Minerva, Bucuresti, 1997, p. 123

7
schimbatoare. Oricand poate ajunge din imparat cersetor. Faima, gloria, puterea,
toate trec, nimic nu este etern.
O alta tema obsesiva baroca, care se regaseste in opera eminesciana
este scurgerea inexorabila a timpului, care nu este altceva decat druimul spre
moarte. Ea vaneaza la intamplare, netinand cont de nimic, nici de tinerete, nici
de bogatie sau faima. Toti suntem egali in fata mortii si Dumnezeu ne daruieste
existenta doar cu imprumut.
Alta tema foarte utilizata in scrierile baroce este lumea ca teatru.
Existenta umana este perceputa sub semnul dualitatii, ca un amalgam de real si
ireal, esenta si aparenta, adevar si iluzie. Lumea este o imensa scena, unde omul
este o marioneta manevrata de mainile debace ale divinitatii. Lumea este o
imensa scena iar oamenii simpli actori care interpreteaza diverse roluri.
Singurele lucruri care difera sunt regizorul piesei numita viata, si atitudinea
actorului fata de rolul primit.
Mortua est! este o meditatie pe tema mortii. Pentru Eminescu
moartea nu este altceva decat un semn al nebuniei lumii in care suntem aruncati.
Poemul ofera doua perceptii asupra mortii. In prima, existenta este vazuta ca un
drum catre viata eterna de apoi, iar nasterea fetei in aceasta lume este
considerata o greseala. Moartea ei nu este un lucru tragic ci un semn al
incelepciunii divine care indreapta eroarea nasterii ei. Lume mirifica a icoanelor
este inlocuita in a doua parte cu o lume in care totul este inselator, iar existenta
este un vis fara sens.
Tema norocului nestatornic apare si in poemul Imparat si Proletar,
care ste o critica virulenta la adresa regimului politic si social. Batranul rege
Lear reprezinta chiar simbolul nestatorniciei sortii omenesti, totul este zadarnic,
fiindca totul se sfarseste in moarte.
Se intalnesc la tot pasul diferite tipuri de epitete : metafore,
simboluri si oximoronul. Oximoronul, figura de stil tipic baroca, nu se gaseste
doar in Memento Mori ! ci si in alte poeme : Oda in metru antic, Luceafarul.
In ceea ce priveste tehnica baroca a scriitorilor de aceasta factura,
aceasta oscileaza permanent intre forma si continut. Intotdeauna forma este
superioara si inlocuieste superficialitatea continutului.

8
 Biliografie :

1- Adrian Marino- Dictionar de idei literare

2- Alexandru Dutu- Barocul (postfata traducatorului), Bucuresti
3- Alexandru Melian- Mihai Eminescu, Poezia invocatiei, Ed. Atos,
Bucuresti,1999
4- Dan Horia Mazilu- Barocul in literatura romana din secolul al XVII-
lea, Editura Minerva, Bucuresti 1976
5- Edgar Papu- Barocul ca tip de existenta, vol.I, Ed. Minerva, Bucuresti,
1997
6- Ion Istrate- Barocul literar romanesc, Editura Minerva, Bucuresti 1982
7- Ion Negoitescu- Poezia lui Mihai Eminescu, Editia a II-a, Editura
Junimea, Bucuresti, 1980.
8- Petru Mihai Gorcea- Mihai Eminescu(III), culegere de text comentate,
Supliment al revistei Cuget, Simtire si Credinta, Bucuresti,1998.
9- Rene Wellek- Conceptul de baroc in cercetarea literara