Cartea de iarnă

ediţia a II-a
 Ion Mureşan

Coperta: Mihai ŢĂRMURE

© 2013 Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate Editurii Charmides

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MUREşAN, ION
Cartea de iarnă
Cartea de iarnă/ Ion Mureşan. – Bistriţa : Charmides, 2013, Ediţia a II-a ediţia a II-a
ISBN 978-973-7659-89-7

Editor: Gavril ŢĂRMURE

Editura Charmides
str. Mihai Eminescu 13, ap. 31
Bistriţa, 420041, România
Tel: 0263 236257
www.societateadeconcerte.org

Editura Charmides
ISBN 978-973-7659-89-7 2013
Cuvînt înainte

Cartea de iarnă: aşadar nu posesiunea, nu apartenenţa,

nu reflexele lingvistice la care ar recurge simţul comun
(Cartea iernii). Genitivul îi aparţine omului de rînd. Că
Ion Mureşan nu intră, de facto, în categoriile obişnuite ale
mînuitorilor de cuvinte, poeţi sau nu, este limpede, iar
lucrul acesta a fost deseori subliniat de comentatori. Dar
aş adăuga: subtilitatea nu de aici îi vine; nu din adăstarea
asupra formelor, a figurilor, nu din jonglerii lexicale ori
stilistice (iar poezia română nu de măscărici duce lipsă,
nici de prestigiditatori). Mureşan are un „ce“ pe care,
chiar cînd nu-l poţi înşfăca dintr-o dată, la prima lectură,
îl simţi acolo, ştii că este, îl adulmeci şi îl cauţi. Poezia lui
porneşte din concreteţea realului, din lumescul perceptibil,
însă, în mod paradoxal, ea s-a desprins de orice ritual
utilitar, de obsesiile şi servituţile cotidianului (devenite, la
mulţi optzecişti, carte de vizită). Este o luciditate fertilă
în poezia aceasta: o concentrare a atenţiei articulată, cu
trecerea anilor, în profesiune de credinţă: cînd poemul
este gîndit, scris, rescris la nesfîrşit – nu refren, ci pulsaţie.
Este o cunoaştere care acoperă, deopotrivă, poeticul şi
filosoficul, în punctul lor de întrepătrundere numit prezenţă
– indisociabilă de tăcere, de revelaţie, de transcendent sau
indicibil. Mureşan apare, în sensul acestei prezenţe, drept
marginal, un existenţial pătrunzător şi dezinteresat de jocul
searbăd, de chiţcăielile sentimentale travestite în poezie.

5
Ca marginal, el nu-şi îngăduie – nu ar putea s-o facă – nici
o uşurătate, nici o vioiciune fără noimă: şi verva, şi elanul I
îi devin povară, în înţelesul uitat al cuvîntului – unitate de
măsură a greutăţii. Ca marginal, el trebuie să stea cu ochii
deschişi: veghe continuă a unui singuratic care-şi încearcă
pasul numai pe muchie, pe ascuţişul prăpastiei. Doar
aşa se simte el; doar aşa poate să-şi împlinească destinul:
marginea lui devine centrul altora.
Am ştiut, din bun început, că mă voi întîlni cu Ion
Mureşan în toate acele margini (id est marginalii) care
alcătuiesc centrul nostru comun. Nu dintr-o pricepere
a omenescului îmi venea „ştiinţa“ aceasta, nu din vreo
abilitate oarecare sau din pătrunderea „ce“-ului din poezia
lui. Am ştiut-o cum ştii despre toate întîlnirile cu adevărat
importante – întîlniri despre care nu-ţi vine la îndemînă să
povesteşti, căci sufletele-pereche nu pot fi povestite fără să
te livrezi pe tine însuţi.
Dacă, printr-o împrejurare a fiinţei mele, aş ajunge
vreodată pe o insulă pustie şi dacă aş mai găsi puterea să-i
cer bunului Dumnezeu ceva, nu cuvintele îi voi cere să mi
le lase, nici poezia lor, ci sufletele-pereche

iar Dumnezeu,

în mare mila Sa,

mi le va lăsa.

Mihai Şora

Bucureşti, 11 februarie 2013

6
Glasul
Trecea glasul surorii singur prin încăperi.
Nu vorbesc în numele voluptăţii dar lucrurile le ating
cum coapse de femeie aş atinge. Căci nu vom fi cruţaţi
în curînd vom avea viziunea unei păsări
deasupra unei mari grămezi de fructe.

Trecea glasul surorii singur prin încăperi.

Acest tron întunecat în mijlocul plantaţiei
iar poetul e ca un iaz vînăt toamna –
puterea lui e departe de el.

Ion Mureşan 9
Care cu trestie dulce Frig
Atunci copilul aude Meşterul La graniţele memoriei e atîta de frig încît
zămislind lyra lîngă Marea Roşie dacă o lebădă ar fi împuşcată
un roşu cîntec adastă în vizuina dihorilor. în rană un bătrîn ar putea locui.

În amurg Meşterul purtat pe targă verde La graniţele memoriei e atîta de frig încît
prin munţii sticloşi ci păunul numai vecinii stau pînă în brîu în făină de lemn şi cîntă
stă în mijlocul negustorilor de vite învăţîndu-i: numai vecinii – ca nişte flăcări verzui.

„Poemul să mai aştepte patruzeci de zile…”

Departe locuitorii deşertului înjunghie oile

aprind carele cu trestie dulce sub bolţi de mahon.

Acolo nimeni nu presimte moartea păunului

(numai sămînţa animalelor curate se-nvolbură)

10 Cartea de iarnă Ion Mureşan 11

Splendidele grădini Despre construcţia
ale aurului unui mare hangar
Cu viclenie s-a năpustit frumuseţea asupra mea Odihnesc dimineaţa în jilţul de argint
ca o căţea turbată s-a năpustit frumuseţea asupra mea. sub peretele gălbui al casei cu sfială vorbesc despre voi
Piară fiecare în averea lui – zic eu – şi zic: uitaţi vinul negru
şi jucîndu-mi ochii uscaţi ca lemnul unui copac trăsnit ce vi l-am promis.
la complicate şi elegante ceremonii rîd în hohote
şi recit cîntecele stupide. Odihnesc dimineaţa în jilţul de argint
şi aproape gîndesc: într-un anotimp prăfos grădinile
Cu viclenie s-a năpustit frumuseţea asupra mea – prietenului
ademenitoare sînt regulile puterii au coborît sub o apă limpede...
în rest se poate vorbi de plictis. Apoi: despre anevoioasa construcţie a unui mare hangar
Hei cum vom mai întinde laţul veninos la ţărmul oceanului.
în splendidele grădini ale aurului.

Piară fiecare în averea lui –

mesele sobre două trei fructe exotice pe platoul argintat
şi tot atîtea bucurii şi tot atîtea cuvinte
mişcările ridicole ale tacîmurilor în aerul închis
şi cuvintele încăpăţînate care nu se mai descojesc
iar sub fereastra mohorîtă lunecînd vedenia veacului:
o terasă de marmoră întinsă cît o cîmpie la capătul căreia
abia se mai vede un mercenar din ce în ce mai gîrbov
îndepărtîndu-se
abia se mai aud paşii lui din ce în ce mai străini.

12 Cartea de iarnă Ion Mureşan 13

Un mare hohot de rîs O scară rezemată
de un turn
Am văzut la petrecere ochi mai roşcaţi decît blana unei
vulpi
La nordul oraşului într-o carieră de piatră cîntam stingheriţi
– aceasta despre flecăreala femeilor aceasta despre flecăreala
cîntam: îmi amintesc îmi amintesc pe clădiri fluturau
femeilor –
piei de sălbăticiune
rău nu vă fac adevăr nu vă spun
asfinţea şi începuse să ardă o cîrciumă alburie cu flacără
ci îmi port boala: poemul acesta
înaltă
ca un măr acru în gură.
şi tot atunci primirăm veste
că un copil lunecînd printr-o fereastră afară
Am văzut la petrecere ochi mai roşcaţi decît blana unei
pluti un timp deasupra unui cartier mărginaş.
vulpi
– aceasta despre flecăreala femeilor aceasta despre flecăreala
La nordul oraşului într-o carieră de piatră cîntam
femeilor.
stingheriţi
Despre iubita mea: ea aude sub pămînt un mare hohot
aş putea să vă spun povestea unei văduve: o scară roşie
de rîs.
rezemată de un turn
Ochii ei ca nişte băi de nămol părăsite ce
apoi ca un vîrtej de vînt şi frunze venea din marginea cîmpiei
lucesc ca metalul coclit în această seară
şi-n înserare se auzea un glas
pentru dumneavoastră
strigînd peste întinderi: „Cîine cîine...”
stimaţi domni frumoase doamne domnişoare.
Dar cum mă veţi crede cînd nu e mult de-atunci
la sfîrşitul uneia din lungile voastre călătorii m-aţi găsit
beat lungit pe o masă de sticlă
într-o vale ninsă între munţi.

14 Cartea de iarnă Ion Mureşan 15

Cît despre frumuseţe II
Carnea mea carnea mea galbenă lui Petru
cea mai cumplită venire a iernii te socot.
Puterea mea îţi îngeaţă mîinile
Puterea mea îţi îngheaţă inima.

Toate lucrurile cumplite au fost spuse

iară eu o viaţă întreagă am adus o veste unui prieten:
eşarfele de un roşu spălăcit ale Zeului abia mai adăpostesc
de ploaie şi de melancolie.

Carnea mea carnea mea galbenă

cea mai cumplită venire a iernii te socot.

Despre iluminarea marilor construcţii

cu lumînărele de seu? — Aceasta da.
Cît despre frumuseţe: singurul mod de a mă lipsi de ea
stă în a-i săvîrşi faptele

iar la ospeţele înţelepţilor sub mesele lor

printre picioarele lor să-mi continui nestingherit
jocul meu isteric cu pietricele albastre.

Carnea mea carnea mea galbenă

cea mai cumplită venire a iernii te socot.

16 Cartea de iarnă
Poemul despre poezie
Toată viaţa am adunat cîrpe să-mi fac o sperietoare
îmi amintesc zilele în care ascuns sub pat îmi desăvîrşeam
lucrarea
grămada de pantofi vechi pe care îmi rezemam capul
uneori
cînd adormeam
iar acum cînd e gata noapte de noapte sting lumina şi numai
bănuind-o acolo
încep să urlu de spaimă.

Ion Mureşan 19
Semnul De la fereastră
Aerul tîmp pe care îl are aventura pe o astfel de vreme Dacă vreodată vom ajunge în Oraş
la orice mişcare sîngele îţi sună în corp ca un şirag vei vedea şi tu cum se deschid obloanele
de bănuţi de aur. cum femeile aruncă în stradă aripile de îngeri rămase de la
Apoi gîndul: dacă ar folosi la ceva ca sînii tăi să aibă masa de seară
ferestre
sau oricum un fel de lucarne. Ultimul etaj
al spitalului de boli profesionale cu o mică înclinaţie
deasupra unei petale galbene.
Din loc în loc cîte o mînă grăsulie iese prin spărturile
gardului
şi odihneşte întinsă pe trotuar.
Aşadar reîmprospătarea memoriei: – Voi ridica din stirpea ta
un abur subţire nu va face nici un rău
ci bun ca o ştire falsă.
„Spălătură sfîntă” iată-ţi chipul decupat
într-o blăniţă de şoarece.
Păstrează semnul: cînd soarele răsare deasupra măcelăriei
şi-i de aceeaşi culoare cu pîntecele peştelui oceanic
la fel de bine auzi cu urechea din carne de şold
cît cu urechea din carne de cap.

20 Cartea de iarnă Ion Mureşan 21

Poemul de iarnă dar tu ce să mai cauţi în copilărie cu aceste picioare
păroase
pojarul varicela urticaria ţi-ar da în cel mai bun caz doar
vagi senzaţii erotice...
I
(Înghite-ţi vorbele fii respectuos şi întinde-te odată pe
burtă!)
Ay nici lucrările zeilor nu-s atît de superbe ca o mare
Gura mea e strîmbă gura mea e strîmbă gura mea e strîmbă
cultură în declin
– îmi repet –
formele perverse şi hermafrodite se înmulţesc asemeni celulei
pentru ca mîine să cred asta din respect pentru memorie.
canceroase
Pentru Dumnezeu să nu uit a săruta mîinile domnişoarei Elena
pe care iarna la gura sobei o poţi urmări în plină perioadă
mîini tremurătoare ce par a strînge tot timpul o pasăre
de rut
de gît.
trăind chiar desfătări senzuale în faţa microscopului.
(Întinde-te o dată pe burtă înghite-ţi vorbele şi fii
Cîtă migală cîtă migală – exclam – şi cu buze umede
respectuos!)
îmi sărut moartea pe botişor
sînt singur repede mă ascund într-o piele de cal şi mă urc
în fereastră
cei care trec văd într-o fereastră o piele de cal singură
în sfîrşit îmi mai spun dovedesc sentimente mai blînde faţă
de propria-mi nebunie.
Descriu lupta mea cu imaginea cîinelui: dinţii scrîşnesc în
hîrtia fotografică
ah, am reuşit să-i muşc o ureche. Mama şi tata s-au urcat
în podul casei
pentru a urmări lupta. Glorie glorie strigă şi plîng fericiţi.
Ei aud dinţii mei scrîşnind în hîrtia fotografică. Deschid
gura şi le arăt
semnul puterii mele: un firicel de sînge amestecat în salivă.
Îhî, dragoste pentru natură. Şi-a făcut în sînge crescătorie
de peşti.
De, dragostea pentru natură nu lasă urme vizibile

22 Cartea de iarnă Ion Mureşan 23

II
S-a sfîrşit şi matriarhatul
În timpul lui am făcut multe fapte bune
Acum sîmbătă după-amiaza e frig şi nu am la ce mă gîndi
Frumoasa doamnă îmi plînge pe umăr
„Laudă tuturor tranzacţiilor comerciale”
Bolborosesc şi număr orele care trec
„Cea mai minunată pasăre e Zeul Comerţului
Mîine dimineaţă vom începe să domesticim animale”
„Noi vom mînca averea bătrînului domn”
Cîntă corul copiilor la marginea unei păduri
Cu faţa spre fabulosul oraş pînă cînd
Li se fac dinţii roz ca petalele de trandafir.
24 Cartea de iarnă
III
Atîta bună-cuviinţă cîtă la un mort iarna
după o noapte geroasă i se fac pe pupile flori de gheaţă
o splendoare
încă putem admira forma corpului gol în zăpada de pe
cîntar în care iată
tocmai acum se cuibăreşte un cîine roşcat. În sfîrşit a vorbi
lîngă flacăra unei lumînări
e la fel cu a vorbi la gura unei peşteri. Mai bine o mică
sindrofie cu ceai:
capul încărunţit al vecinului creşte parcă direct din tăblia
mesei
cînd mă înfurii simt destinul – zice – tot ca pe o furie
dar mult mai mare
într-o bună zi te uiţi în oglindă şi vezi ca o negură deasupra
unei mlaştini
apoi trăieşti mulţumit că ţi-ai văzut glasul.
(Iei pixul şi faci o mică socoteală pe burta mortului...)
Atît de singur încît pot să-mi închipui ce aş simţi dacă aş
săruta un păianjen
şi pot să-mi închipui că e atîta de frig încît cuvintele
crapă în gură
şi pocnesc ca pietrele în pustiu. Mai bine o mică sindrofie
cu ceai
la care să-mi miros pe furiş subsuorile ca pe nişte plante
ocrotite de lege
şi să mă exersez în lăudarea porţelanurilor.
Elena în rochie colorată de bal deschide uşa de parcă
ar deschide
gura unui cîine – ham ham mă ridic din fotoliu
şi încep să latru ham ham ham
Ion Mureşan 25
Înălţarea la cer Îl vom mai vedea pe acest om mai spre sfîrşitul poemului
sub forma unui roi de musculiţe de oţet (Drosophila
melanogaster)
cum intră şchiopătînd pe porţile culturii.
Vorbesc din propria-mi piele, singura care îmi stimulează
Oricum, eu stau în faţa crezului poetic ca în faţa unei femei
ambiţia de a huzuri
fără piele
oferind cuvintelor un fel de demnitate cu pori şi delicate
ce îşi pudrează venele, iar dacă o sărut uneori cu ce sunt eu
firicele de păr
mai presus
(aceeaşi pe care la zece ani o conferisem puiului de şarpe
decît măcelarul ce după închiderea prăvăliei plîngînd îşi
după ce zvîcnise scurt în piept
îngroapă faţa în hălcile de carne
şi i-am simţit capul răcoros între buze.
care i-au rămas nevîndute.
Şi sora mea aplaudînd veselă crezînd că aşa deodată am
Adică eu îmi pun grumazul între lucru şi cauza sa
reuşit să vorbesc
adică grumazul meu stă între poem şi cauza sa
un cuvînt negru cu ochi:
cum stă uterul femeii între spermatozoid şi ovul.
— Uite, mamă, ce cuvinte lunguieţe au limbile străine!
Iar dacă prietenii mei se laudă că le-a crescut vreo ureche
Apoi acelaşi şarpe în vasul de tablă foşnind ca o carte
pe burtă
tipărită pe hîrtie proastă)
cu burta să li se vorbească. Îi ştiu prea bine: ei stau cu un
Cutare şi cutare fenomen sufletesc se pierde, iar
sîmbure de adevăr în gură
cutare şi cutare organ nu se pierde şi totuşi
şi îl tot sug ca pe o bomboană.
gol şi înfricoşat în faţa oglinzii îmi strîng trupul în braţe.
Am numărat destul, am mai multe încheieturi decît degete.
Dar ce puteam face cu două voci în gură?
În ultima vreme scrisori tot mai insistente îmi cer să
Fără îndoială acum umblu prin oraş cu demnitatea pe băţ
hotărăsc
îmi bălăcesc degetul în conştiinţă la fel de uşor ca într-un
vîrsta la care voi înnebuni.
borcan cu iaurt
He, he mîine dimineaţă voi prinde un cîine roşcat de un
şi amestec pînă se face moale, moale, moale.
picior şi rotindu-l deasupra capului ca
În plină amiază un om stă gînditor se scarpină în cap şi
pe o elice
scuipă în propria memorie ca într-o
cu adevărat o să mă înalţ la cer.
fîntînă părăsită:
Iată ce am ştiut dintotdeauna: cei care îşi mărturisesc
— Memorie? De parcă eu mi-am dorit din lăcomie nişte
puterea
pleoape cu dinţi şi măsele
o fac prin mirosul de animal sterp.
ca să îmi rumeg toată ziua ochii!
Iată ce am învăţat: încă fiind copil se prevăzuse că trebuie

26 Cartea de iarnă Ion Mureşan 27

 să trăiesc o întîmplare,
apoi în şcoala primară literele înfloreau pe hîrtie la fel cu
Kynos kephalai
micile pete de rujeolă
animale mici, jucăuşe schimbîndu-şi culoarea pe faţa colegului
Iuliei-Monica
de bancă.
I
„Vara aceasta am fost la oraş unde am avut posibilitatea de
a mă plimba foarte mult
Posteritatea nu are timp să revizuiască iar frumuseţea nu
cu scopul de a respecta regulile de circulaţie. O, cu cîtă
stînjeneşte vînzările
emoţie
capetele de cîine tatuate pe genunchii tăi vor face o bună
traversam străzile în conformitate cu regulile
impresie
semaforului...”
în spectacolul de gală îţi spun eu Bestia „cel care îşi alege
Ay, trup al meu astfel stai tu în lume ca o fiertură colorată
cuvintele
clocotind într-o căldare de preţ!
cu toată grija iar atunci cînd vorbeşte aerul face băşici
Şi tocmai acum raţiunea mea sîngerează peste singura mea
roşcate în jurul lui
reprezentare despre liniştea sufletească:
ca şi cum ar vorbi cu capul sub apă”. O experienţă făcută
un soldat cu părul alb pieptănîndu-se în ferestrele mici şi
cu oarecare
blînde ale băii comunale.
sensibilitate admiraţi domnilor aceşti căţei de rasă
He, he mîine dimineaţă voi prinde un cîine roşcat de un
cu cît calm cu cîtă subtilitate se ling şi se muşcă ca două
picior şi rotindu-l deasupra capului ca
concepţii filosofice – spui tu – şi acelaşi lucru l-ai spus
pe o elice
şi despre
cu adevărat o să mă înalţ la cer.
primul război mondial. Kynos kephalai Kynos kephalai
grăbiţi-vă
grăbiţi-vă în grădină sub o umbreluţă portocalie a început
jocul de cărţi iar eu Bestia îmi voi începe poemul
lăudîndu-vă pe fiecare pentru frumoasa dumneavoastră
moarte.

28 Cartea de iarnă Ion Mureşan 29

II
E greu să fii pregătit întotdeauna să ai în minte hainele de
oraş
(Haina mea e răutatea ascunsă)
oho şi musafirii aveau un fel repezit de a dansa la fel cu
mişcările sacadate ale copilului cînd în ascuns îşi dezbracă
păpuşa
şi tăindu-i burta colorată cu foarfeca VEDE bucata aceea de
pînză
bine întinsă peste un pumn de cîlţi...
Propriu-ţi chip cel mai vag în propria-ţi memorie:
Euchloris smaragdaria
Pată de aer verzui puţin mai dens pe o planşă cu fluturi
ţipător coloraţi.
Deci îmbrăcaţi în haine de oraş ne admirăm picioarele lungi
întinse în iarba fragedă
cuvintele se umflă şi încep să nască în gură
mîinile se înroşesc se fac mai roşii decît inima.
30 Cartea de iarnă
III
Ne văicărim pentru trupul tău
(asemeni grecilor cînd intra molima în cetăţile înfloritoare)
că nu-şi găseşte locul în poem şi atîrnă legănîndu-se în bătaia
cuvîntului
ca un sinucigaş în funie ori la fel cu cei legaţi sub burţile
oilor cînd presimt duminica
şi cu lînă în ochi se bucură fără să vadă...
Vai vai coroniţa mea albăstruie am pierdut-o în ierburi
te-am momit cu lapte de var moartea mea
cel mai perfect manechin pentru marile case de modă ale
oraşului
Ion Mureşan 31
IV
III
Numărîndu-ţi aluniţele de pe trup atenţi sîntem la creşterea
şi descreşterea lor şi ne bucurăm pentru prosperitatea
constelaţiilor de pe spate
şi jubilăm în faţa reflexelor tomnatece ale unui fir de păr
a cărui bună creştere în mijlocul lor ai cultivat-o cu grijă
încă din adolescenţă
sau zăbovind pe îndelete asupra mlaştinilor văzului
în care mulţimea lucrurilor mărunte se zbenguie amestecîndu-şi
culorile e.t.c.
* fragmente din rapoartele secrete trimise de noi cres-
cătoriilor de cîini
...se aude prin sînul ei cum vine iarna
în cuşti va domni o vreme mirosul de trandafiri
cîteva zile printre animale va fi o agitaţie de intensitatea
celei din jumătatea de oră dinaintea mesei...
se vor răscoli cimitirele de animale
cîinii vor fi hrăniţi cu vertebre de miel...
...noi înţelegem că orbita trădează planeta...
...Kynos kephalai Kynos kephalai grăbiţi-vă grăbiţi-vă
în grădină sub o umbreluţă portocalie
a început jocul de cărţi...

32 Cartea de iarnă
Autoportret la tinereţe
Trebuie tată să rămîi între lucrurile utile
eu voi pleca cu nebunii pe malurile rîului la cules de
podbal
eu trebuie să păstrez memoria în afara ordinii
învelind-o în nisipul roşu.

Trebuie tată să rămîi între lucrurile utile

eu voi locui în podul casei voi bea vinul tare
eu trebuie să exprim acel sunet fantastic de tăios ce se naşte
cînd numele se izbeşte deasupra lucrului pe care îl denumeşte.

Trebuie tată să rămîi între lucrurile utile

eu voi dansa frumos în vis arătîndu-mi-se
felinare umbroase

Ion Mureşan 35
Cel ce pictează colina
Copii în mantii sticloase în pivniţele înalte
aplecaţi deasupra vasului cu apă neagră
deasupra vasului cu apă neagră a plecat
şi cel ce pictează colina albastră.
Copii în mantii sticloase în jurul casei
se cunoaşte uşa aurie prin care bivolul singuratic
iese pe străzi. Începe ospăţul deasupra oraşului
— pe fruntea mamei pete de vin îngheţat.
Copii în mantii sticloase – vorbeşte soră –
pe fruntea ta pete de vin îngheţat
sub podea şobolani scîrboşi – vorbeşte soră –
pe scări căprui se apropie cel ce pictează
securea găsită pe colina albastră.
36 Cartea de iarnă
Sanatoriu în munţi
Din somn supraveghez coliba care arde
doamna care îmbrăţişează un trunchi de alcool
ferestrele galbene ale spaimei deschise în gardul de spini.
Cu tot trupul mîngîi pîntecele culorii.
Din somn supraveghez coliba care arde
firul de piatră gros cît trupul unui cal
trecînd drept fantastic de drept pe deasupra pădurii
rîsul doamnei în rîpele pîrîului.
Din somn supraveghez coliba care arde
aburul argintului învăluind cuvîntul
cum numai ceaţa un sanatoriu în munţi.
Cu tot trupul mîngîi pîntecele culorii.
Ion Mureşan 37
Prietenii
Prietenii mei culcaţi pe paie în moară
cred că visau că vor fi împăiaţi
fluturi de lampă le incendiau răsuflarea
– monede ale neliniştii bani blestemaţi.
Caii lor erau aşa frumoşi
de-ar fi avut strune îi vindeam ca viori,
comete de aur striveau între dinţi
cînd inele de sînge se zvoneau înspre zori.
Zbaturile morii planau peste prund
ucigaşul de păsări trecea la Sabat:
„Oh te iubesc ai murit te iubesc ai murit Domnişoară
pielea-ţi cîntă mai dulce ca lemnul uscat!”
Orice gînd stîrnea muzica în lucruri
mulţi pieiră-n sunet dulce sugrumaţi –
prietenii mei culcaţi pe paie în moară
cred că visau că vor fi împăiaţi.
38 Cartea de iarnă
Cîntec de iarnă
Vine-un diavol blînd plîngînd pe lyră
O, literele cum mai ţipă în cuvînt
E semn căruţe lungi de os se-nşiră
Prin coridoare vinete-n pămînt
Peste canal nu auzi coliba măslinie
Vuieşte? Strigă paznicul ceva!
Vine-un diavol blînd, cu o făclie
Pe umeri îl urmează cineva
Copilul mut al văduvei ce aşteaptă
În grădină de ce poartă alb veşmînt?
Şi lampa neagră stinsă în mîna dreaptă
De ce o ţine ? N-auzi cine sînt
Bărbaţii înalţi care-au trecut pe drum
Lovind cu pietre în porţi? Cum nu te miră?
Odăile ţi s-au umplut de fum
Şi vine un diavol blînd plîngînd pe lyră.
Vine un diavol blînd plîngînd pe lyră
O, literele cum mai ţipă în cuvînt
E semn căruţe lungi de os se-nşiră
Prin coridoare vinete-n pămînt.
Ion Mureşan 39
Dacă pasărea roşie Trecea lumina peste
verdele fals
Dacă pasărea roşie leagănă cuvinte lîngă Zid
şi faguri uriaşi bîntuie văzduhul
Acolo era locul de pîndă al nebunului
vei şti iubito că roiul de viespi se apropie de marginea
De acolo a văzut ca un abur subţire timpul care tocmai trecea
constelaţiei
Şi tribul de vulpi murind de ziua eclipsei
de aceea cei din neamul tău ies noaptea cu lămpi aprinse-n
Şi deodată ţipăt întîmplîndu-se spre apus...
grădini.
Era cald şi copiii îşi dezbrăcau sufletele în iarbă
Dacă pasărea roşie leagănă cuvinte lîngă Zid
Lungindu-se lîngă trupul femeilor moale ca o limbă de bivol.
iată ţi-aş asemui umerii unor iesle ceţoase
În vase de bostan bărbaţii aduceau o apă neagră
iată cu steag alburiu de alge pe acoperişul cîrciumii din
Semn al legii anotimpului prielnică spre hotare
cătun urcînd
semn aş face spre vizuinile lupilor.
Deodată ţipăt întîmplîndu-se spre apus
Venea iubita lui cea uitată printre numele cailor
Dacă pasărea roşie leagănă cuvinte lîngă Zid
Cea cu subsuorile înrobite în mireasmă de flaut...
şi în odăi căruţe măslinii ar fi legate de grinzi sub tavan
În ierburi îndepărtate trecea lumina peste verdele fals.
vei auzi cum o navă de purpură bate cu neasemuită putere
în aburii oceanului strigătele tăietorilor de gheaţă
spre bălţi.

40 Cartea de iarnă Ion Mureşan 41

ADDENDA
Izgonirea din poezie
(scrisorile către Constantin)

Nu am decît o singură prejudecată – realitatea,

la fel cu Democrit materialistul cel care şi-a scos ochii
pentru a nu-l stînjeni în cercetările sale făcute cu ochii
minţii,
dar mi-e dat mie să văd cum galbenă şi mare ca un stîrv de
oaie
urechea omenirii pluteşte pe apele unei mlaştini
printre albe stînci de calcar şi foşnitoare pîlcuri de trestii.
Zadarnic noapte de noapte cu auzul înfipt în urechi ca un
baston pentru orbi
pipăi crăpăturile memoriei,
căci nici măcar un şobolan nu iese nici măcar un şoarece
de cîmp
şi nici gîndacul de bucătărie, răzbate numai vocea mea
din care cuvîntul se înalţă ca şarpele din ou şi se repede la
lucrul denumit
şi-l umple de bube şi semnificaţii.
—Ay, propoziţii, propoziţii, întunecate smîrcuri în capul
omului!
(Hi, hi, rîde Psyche al meu, hi, hi, sînt vremuri în care
ochii şi ciuma
aduc aceleaşi foloase, după cum cînd toate se pot spune cu
voce tare
nimeni nu-şi mai alege cuvintele!)

Ion Mureşan 45
Apoi degetul inspiraţiei apasă pe limbă şi mă face gîngav
încît abia mai reuşesc să mă strecor prin pîcla alburie
mirosind a drojdie, întinsă între martir şi erou,
iar inima se sfîşie în cutia pieptului prinsă între tot felul de
tremuriciuri
ca un pîntece femeiesc la senină vreme de pubertate
şi nu mai aud decît gîlgîitul de conductă spartă al gurii mele
şi grumazul cum flutură în urmă ca o mînecă goală
pe cînd la capătul ei capul mi se lăţeşte asemeni unei palme
pocnind pe luciul unei pietre.
46 Cartea de iarnă
II
Cine-i nebun să ridice monument adevărului
în locul îngust dintre limba istoriei şi limba memoriei
mai înainte de a-şi pune peruca aspră din păr de porc
de-a dreptul pe pielea inimii, pentru o mai bună
disciplinare a sîngelui?
Căci pentru cîţi oare conştiinţa de sine nu-i o haină prea
largă
şi cîţi nu o îmbracă doar în intimitatea nopţii ca pe o
pijama?
Iată, de multe ori, simţurile oferă un spectacol de
gală al perceperii lumii.
în forme felurite fiecare parte a corpului exprimă buna
cuviinţă,
iar politeţea conferă unitate viziunilor;
de pe buze subţire ca un fir de aţă atîrnă un cînticel
(despre cineva care stă pe un maidan înflorit
şi e fericit că părul lui creşte din capul lui).
Astfel, ordinea rece a indiferenţei, raporturile îngheţate
între lucruri
pot fi numite adesea – disciplină.
Dar înaintea unei muşte strivite din întîmplare pe hîrtia pe
care tocmai îţi scrii poemul
muşchii feţei îţi tremură, ochii ţi-s pufoşi ca două gheme de
lînă,
urmează un zîmbet acru în care frica degenerează în extazul
fricii...
Moartea fiinţelor mici şi cu multe picioare – îţi spui –
trezeşte astfel de stări.
Ion Mureşan 47
Dar poezia refuză să mai intre în poem
cînd în mijlocul hîrtiei pe care scrii domneşte o pată
roşietică, aproape uscată,
două aripioare şi cîteva picioruşe de muscă.
48 Cartea de iarnă
III
Poezia menţine echilibrul între raţiune şi corp.
Stau cu ochii lipiţi de zid. Puţin mai mult de m-aş iubi
scoţîndu-mi ochii m-aş prinde cu orbitele goale ca şi cu
două
ventuze de perete.
Atunci ai spune: firea contemplativă e ca o uşă dublă între
două încăperi.
Şi ai chicoti asemeni femeilor frumoase, care ori de cîte ori
li se împlineşte o previziune
fac cîte o criză de maturitate.
Iată, cele ce au fost colcăie de semnificaţii. Nu mai departe
la 17 ani am avut ideea unui poem:
statuia poetului sculptată într-o stîncă de pîine, spînzurată
cu un ştreang
de poarta unei fabrici; îndrăgostiţii scrijelesc cu briceagul
pe pieptul poetului, de exemplu:
GHIŢĂ + MONY = IUBIRE;
Muncitorii ies de la lucru.
Cu mîini dibace rup braţele, picioarele, smulg capul poetului.
Le pun în genţile lor.
Acasă nevasta şi copiii se bucură, cranţ, cranţ fac dinţii lor, cranţ,
cranţ.
În zilele în care muncitorii şi îndrăgostiţii nu găsesc statuia poetului
spînzurată
de poarta fabricii
înjură, îşi manifestă nemulţumirea pentru acest fapt.*
* Versuri căzute la Cenzură în ediţia din 1981.
Ion Mureşan 49
Mai tîrziu: văd lumini printre aburii mîinilor
Mai tîrziu: urmăresc cu degetul un bob de piper într-un
pahar cu vin.
Apoi într-o iarnă soseşti tu
şi ai aceste cuvinte pentru mine:
Noi trecem dintr-un an în altul ca dintr-o cameră în alta,
astfel îmbătrînim.
..................................
Mă plimb prin oraş cu pînze de păianjen în gură.
50 Cartea de iarnă
IV
Eu duc pe umăr steagul singurătăţii şi nu-l duc spre locuri
de desfătare.
Mă opresc uneori şi zic:
—Trăieşte-ţi viaţa conform gramaticii!
Pornesc mai departe şi pustiu sună în aer foşnitoarele maluri
ale trupului.
Acum cînt:
Bucheţel de trandafiri eşti tu iubita mea,
Bucheţel parfumat de trandafiri.
Ştiu prea multe despre mine; bine că nu mi-au crescut
mîinile prea departe de grumaz, bine
că nu-mi spînzură nervii din tavanul capului ca nişte felinare
într-o cîrciumă şi bine
că nu se văicăreşte destinul în mine crezînd că a nimerit
într-o rochie de mireasă.
Acum cînt:
Bucheţel de trandafiri eşti tu iubita mea,
Bucheţel parfumat de trandafiri.
Singur ca un ţipăt în curtea spitalului.
M-am rostogolit destul pe străzi, ca o bomboană m-am
rostogolit
Mă urc pe casă şi îmi lipesc buzele de horn ca de un muştiuc
de trompetă.
Urlu prin fum:
—Trăieşte-ţi viaţa conform gramaticii!
Acum cînt:
Bucheţel de trandafiri eşti tu iubita mea,
Bucheţel parfumat de trandafiri.
Ion Mureşan 51
V
Cuvânt înapoi
Văd lumini prin aburii mîinilor: a venit vremea să strig
şi eu
sau
pe sub burţile simbolurilor.
La fel cum în copilărie mama mi-a făcut o ureche din cîrpe,
După 32 de ani
m-a mîngîiat şi mi-a zis:
—Ia-o şi strigă în ea pînă o faci ferfeniţe!
Iată, mă întorc la casa mea şi aud sub fereastră chicotind Primul gest pe care l-am făcut în 1981, când „Cartea
prorocii, de iarnă” a ieşit de la tipar, a fost s-o miros. Dacă tot nu
scurt şi subţire ca domnişoarele. reuşeam să stabilesc nicio legătură între numele pe care îl
Pîndesc şi chicotesc. vedeam scris pe copertă şi persoana mea, încercam prin
La masa mea de lucru şade nebunia. Îşi ridică ochii galbeni gestul acesta reflex să stabilesc cine ştie ce ascunsă relaţie
dintre poemele mele: olfactivă între mirosul cărţii şi mirosul corpului meu, o
— Nu vă supăraţi, stau şi eu la masa dumneavoastră, corespondenţă care să mă certifice drept autorul ei. Mi-
consum ce consum şi plec! am luat în proprietate cartea cu nasul. Niciodată de atunci
Zîmbeşte melancolic. Zgîrie scaunul cu unghia. cerneala tipografică nu a mai mirosit atât de frumos.
................................ Cum fiecare carte are o poveste, trebuie să spun despre
Acum vreau să strig în gura cuiva, fie şi în gura surdului „Cartea de iarnă” că a apărut prin efracţie. În primăvara lui
mut. 1981 am citit la Cenaclul de luni. În drum spre cenaclu, îm-
preună cu prietenul meu, Petru Romoşan, l-am întâlnit pe
regretatul poet şi editor Mircea Ciobanu; Petru Romoşan
l-a invitat şi pe dânsul să vină, spunându-i că nu o să regrete
şi prezentându-mă drept „un poet foarte bun de la Cluj”.
Mircea Ciobanu a cedat în cele din urmă, a venit şi a fost
de-a dreptul entuziasmat. Ţin minte şi acum că a vorbit
despre poezia mea comparând-o cu „un cuţit fără plăsele”.
Nicolae Manolescu l-a întrerupt şi i-a spus: „Metaforele
dumneavoastră sunt, ca întotdeauna, strălucitoare, dar nu
ne interesează. Ne-ar interesa dacă aveţi ceva de spus în
calitate de editor”. După cenaclu, Mircea Ciobanu şi Ni-

52 Cartea de iarnă 53
colae Manolescu m-au chemat deoparte şi m-au întrebat
dacă am dat cartea la vreo editură, şi mi-au propus să o Cuprins
dau la „Cartea Românească” pentru anul viitor, căci con-
cursul de debut (cel cu manuscrise trimise în plicuri „cu
motto”) se încheiase, iar juriul semnase Procesul-verbal. Şi Cuvînt înainte / 5
tot Nicolae Manolescu: „Ei, şi tu, de parcă Procesul-verbal I/7
nu poate fi refăcut!”. I-am lăsat domnului Mircea Ciobanu Glasul / 9
poemele pe care le aveam la mine. Peste două săptămâni, Care cu trestie dulce / 10
pe lista cu câştigătorii concursului editurii, publicată în Ro- Frig / 11
mânia literară, figuram şi eu cu „Cartea de iarnă”. Câştiga- Splendidele grădini ale aurului / 12
sem primul concurs la care nu participasem. Despre construcţia unui mare hangar /13
Cartea a avut un destin fericit. Ioan Buduca îşi încheia Un mare hohot de rîs / 14
cronica cu o previziune sumbră şi contagioasă: „Nu ştiu O scară rezemată de un turn / 15
dacă poetul va mai scrie…” Al. Cistelecan scria că e o car- Cît despre frumuseţe / 16
te „subţire ca o lamă de ras şi grea cât o piatră de moară”. II / 17
Oricum, numărul cronicilor la „Cartea de iarnă” a depăşit Poemul despre poezie / 19
cu mult numărul poemelor din carte. Semnul / 20
Cum îmi văd cartea de debut după 32 de ani? În primul De la fereastră / 21
rând, o văd întreagă. Căci am introdus în poemul „Izgo- Poemul de iarnă / 22
nirea din poezie” şi pasajul care a căzut la Cenzură, pasaj Înălţarea la cer / 26
marcat în textul acestei ediţii cu litere italice. Apoi, poeme- Kynos kephalai / 29
le au o prospeţime adolescentină şi o credinţă în poezie şi III / 33
în inspiraţie pe care poezia mea de mai târziu le-a pierdut Autoportret la tinereţe / 35
pe drum. Oricum, nu aş modifica nimic din carte. Dar Cel ce pictează colina / 36
principalul motiv pentru care am fost de acord cu o ree- Sanatoriu în munţi / 37
ditare a cărţii e acela că, prietenii mei care au căutat car- Prietenii / 38
tea în biblioteci, mi-au spus că acolo nu mai există decât Cîntec de iarnă / 39
„carcase” ale cărţii, coperţile, căci studenţii au tăiat filele Dacă pasărea roşie / 40
cu poeme cu lama. Trecea lumina peste verdele fals / 41
Au trecut 32 de ierni şi tot mi-e dragă „Cartea de iarnă”. ADDENDA / 43
Izgonirea din poezie / 45
Ion Mureşan Cuvânt înapoi / 53