Sunteți pe pagina 1din 18

(provensală)

 Occitana este vorbită de aproximativ 8 milioane de


vorbitori bilingvi, în jumătatea sudică a teritoriului
francez și în câteva insule dialectale din nord-vestul
Italiei. O entitate aparte este reprezentată de zona
gasconă, cu substrat iberic și morfologie conservatoare
(considerată de unii romaniști o limbă romanică, și nu un
dialect al provensalei).
 Occitana reprezintă elementul cel mai conservator al
teritoriului galo-roman, fiind inițial vorbită de o populație
mai intens romanizată, într-un mediu cultural gregesc,
lipsit aproape total de o colonizare germanică profundă.
(Note de curs – prof.univ.dr. Cosmin Căprioară)
 Occitana sau limba òc (occitan, lenga d'òc,
cuvântul òc însemnând „da”) este o limbă romanică vorbită
în partea de sud a Franței, în Italia de nord-vest (Văile
Occitane și Guardia Piemontese) în Spania de nord (Vall
d’Aran) și în Monaco. Spațiul lingvistic și cultural occitan se
numește Occitania. (https://ro.wikipedia.org)
 Zona sudică a Franței a fost de timpuriu
unitară sub aspect lingvistic, acest teritoriu
fiind leagănul liricii trubadurești, răspândită
în perioada medievală în toate direcțiile
Europei.
 Unitatea și individualitatea occitanei încep
să se piardă după cruciada din secolul al XIII-
lea împotriva albigensilor (eretici).
 În secolul al XIX-lea s-a încercat revigorarea
occitanei (Frederic Mistral – Felibrige).
 În prezent se studiază în școală și beneficiază
de presă proprie.
 Dialectele occitane au început să fie atestate
foarte devreme, luând astfel naștere o
literatură înfloritoare.
 Cele mai vechi texte occitane sunt:
⃰ câteva jurăminte de credință din secolul al IX-
lea (parțial redactate în latină);
⃰ un jurământ din 1102 (scris în întregime în
occitană);
⃰ opera poetică Boecis (sec. al XI-lea), cu
particularități limousiene.
⃰ treducere din Evanghelia Sf. Ioan (sec. al XI-
lea), trăsături de dialect vaudois.
 O dublă bipartiție a dialectelor: în primul
rând gruparea dialectelor pe axa nord-sud
(grupul occitan septentrional), cu dialecte
mai apropiate de franceză, iar în al doilea
rând grupul occitan meridional.
 Diferența este sesizată în ceea ce privește k,
g+a, păstrate în sud, palatizate în nord.
 ,,Complexele supradialectale” cuprind axa
est-vest (arvern-mediteranean, în est și
aquitano-pirineic, în vest).
 Diferența este reprezentată de evoluția
grupului latinesc kt (ch, în est, și it, în vest).
1. Provensal (de la Agen la Nisa);
 ct> č;
 n# dispare (fără urme de nazalizare a vocalei
precedente);
 bo;
 Consoanele finale dispar, cu excepția lui s.
2. Languedocien-guyennais (central, lângă
Languedoc și Guyenne);
3. Aquitan (+gascona și bearneza);
4. Auvergnat-limousin;
 Pl. –as>â (Limousin)
 Fr. ch>ts, fr. sy> č
 5. Alpin-dauphinois (între Alpi și în
Dauphine);
 Gascon;

 f>h (ca în spaniolă);


 Se păstrează p, tc, intervocalic;
 Consoanele finale se mențin mai bine, ca și
c, g+a;
 Există h, introdus de vizigoți.
ro.wikipedia.org
 FONETICĂ
 Sistem vocalic relativ sărac: șapte sau opt
vocale (inclusiv ă, prezentă doar în unele
dialecte), doar orale.
 Transforamarea lui –a final în –o (exceptând
gascona);
 Raritatea diftongării în general și chiar a lui ĕ
și a lui ŏ latinești (lat. pede(m)>occ. pe); totuși
diftongarea are loc dacă în silaba următoare se află
un i: lat. heri>occ. ier;
 Păstrarea lui a accentuat, care în franceză devine
e :lat. amare>occ. Amar<
 Disparițía vocalelor finale din latină, cu
excepțía lui a;
 Numeroși diftongi și triftongi;
 Păstrarea diftongului au: lat. auru(m)>occ.
aur;
 Păstrarea lui c și a lui g;
 Grupul latinesc kt>ch ;
 Sonorizarea și chiar fricatizarea oclusivelor
surde (p, t, k>b, d, g);
 Asemeni limbilor iberoromanice, înaintea
grupurilor latinești sp-, st-, sk- apare proteza
lui e.
 Morfologia este destul de conservatoare, mai
ales în comparație cu franceza.
 Desinență –s de plural, mai ales dialectal
(flors, portas);
 Articol partitiv, dialectal (Voli de/del pan).
 Comparativul adjectivului și adverbului
construit fie cu pus, fie cu mai.
 Dublarea complementului direct și a
complementului indirect cu forme
neaccentuate ale pronumelui personal;
 Pronume nehotărât ca în franceză
(lat.homo>om);
 Pronume de adresare cu două grade (tu,
vosautres);
 Pronume adverbiale en, y, ca în franceză;
 Păstrarea desinnțelor la verb, ceea ce oferă
opțiunea nefolosirii pronumelui subiect
(parti, partes, part);
 aver și esser, verbe auxiliare;
 Construirea imperativului negativ cu
condiționalul ((non) cantes pas);
 Introducerea complementului direct (nume
de persoane) prin prepoziția a;
 Topică fixă.
 Occitana dovedește o mare putere derivativă
și conservă unele cuvinte latinești dispărute
din franceză (campana, gallus, piscis)
 Începând cu secolul al XVI-lea împrumută din
limba franceză majoritatea termenilor care
au legătură cu viața cotidiană.
„Li pople s’amaran, li pople saran libre,
Quand je diran enfin, coume fan li felibre,
Qu’es de pas e d’amour que vièu la liberta”.
 „Prouvènço e Roumanìo”
E. Jouneau
 ,,Ailas, tan cuiava saber (Vai! mintea mi-o credeam
umblată)
d’amor, e tan petit en sai! prin dragoste, (da-i proastă
tare,)
Quar eu d’amar no’m post tener (căci tocmai ea mi-e
dragă, iată,)
celleis don ja pro non aurai; (ce nu-i de fel
îndurătoare.)
tout m’a mon cor e tout m’a se (Gând şi fiinţă-mi ia-n
robie,)
e mi mezeis e tot lo mon; (ba şi pe ea, şi tot ce-ador,)
e quan si’m tolc, no’m laisset re (ci-n loc s-o
dobândesc, mă-mbie)
mas dezirier e cor volon. (doar cu alean mistuitor.)
(Bernard de Ventadour
traducerea lui Teodor Bocşa)
https://ro.wikipedia.org
 https://youtu.be/v17UV6BoJXI
 https://youtu.be/3S5CxQxKfUE (episodul 1)
 https://youtu.be/80r3HctPkfE (episodul 2)
 https://youtu.be/Nx5TgqTkalY (episodul 3)
 https://youtu.be/ReiAlcyV6Fc (cântec) +
(episodul 4)
 https://youtu.be/uh2wgJfkWvg (reportaj)
 Note de curs
 https://ro.wikipedia.org
 https://www.youtube.com
ALINA-ECATERINA DELIU
ANUL III, I.F.R.
LIMBA ȘI LITERATURA
ROMÂNĂ/LIMBA ITALIANĂ

S-ar putea să vă placă și