"O scrisoare pierdută " de I.L.

Caragiale
Apartenența la genul dramatic :

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia "O scrisoare pierdută" este a treia dintre cele patru
scrise de Ion Luca Caragiale, fiind o capodoperă a genului dramatic. Piesa este o comedie de
moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată de farsa
electorală din anul 1883.

Un prim argument concludent ce atestă apartenența operei "O scrisoare pierdută" este
structurarea textului dramatic în patru acte alcătuite din scene, find construit sub forma schimbului
de replică între personaje.

Se atestă un prilej cu care sunt evidențiate moravurile, concepțiile burgheziei de la sfârșitul secolului
trecut. Acțiunea se desfășoară în "capitala unui județ de munte", pe fundalul unei agitate campanii
electorale.

Modul de expunere predominant este dialogul, prin intermediul caruia se evidențiază

raporturile dintre personaje, se dezvaluie caracterul acestora și se conturează conflictul. Specific
acestei opere este faptul că unele scene sunt alcătuite numai din monolog, datorită prezenței unui
singur personaj: Tipatescu, Pristanda, Trahanache, Zoe, Catavencu, evidențiindu-se astfel gândurile
ascunse și zbuciumul sufletesc ale personajelor respective.

Prezența indicațiilor scenice (didascaliilor) atestă apartenența operei "O scrisoare pierdută" de
Ion Luca Caragiale la genul dramatic.

"O scrisoare pierdută" este un aisberg în oceanul de opera dramatice ale limbii și literaturii
române. În urma trăsăturilor evidențiate, opera prezintă toate notele definitorii ale unei comedii
dramatice.

Atemporalitatea operei :

Piesa "O scrisoare pierdută" este o comedie realistă de moravuri sociale și politice, în care
Caragiale ilustrează dorința de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea
de deputați. Comedia realistă este o opera metaistorică.

Un prim argument persuasiv ce atestă atemporalitatea operei "O scrisoare pierdută"este prezența
confruntării pentru puterea politică a două forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere și
gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu. În mileniul III, de asemenea se
accentuează divergențe politice.

Al doilea argument concludent este prezența alegerilor electorale în comedia realistă "O scrisoare
pierdută". În prezent, de asemenea se atestă în domeniul politic alegeri electorale și o strânsă luptă
pentru putere.

Al treilea argument concludent este prezența cetățenilor turmentați dar și a persoanelor agramate
și cu un nivel intelectual inferior, fapte relevate și în contemporaneitate.

În concluzie, pot afirma, cu certitudine, că opera "O scrisoare pierdută" este un una atemporală
contopindu-se cu prezentul.
  Tema o constituie prezentarea unor aspecte din viața socială - politică a unor reprezentanți ai
politicianismului românesc de la sfârșitul sec. al XIX- lea;pe fondul agitației oamenilor politici
aflați în campanie se nasc conflicte între reprezentanții puterii și ai opoziției.
 Titlul are în vedere pretextul în jurul căruia se dezvoltă întâmplările - pierderea de către Zoe
a unei scrisori de dragoste care îi era adresată de Ș tefan Tipătescu. Scrisoarea devine un
personaj, un simbol al moralității ascunse de care era afectată întreaga societate burgheză.
 Ca specie a genului dramatic, comedia e destinată reprezentării scenice, dovadă fiind lista cu
Persoanele de la începutul piesei și didascaliile - singurele intervenții directe ale autorului în
piesă. Textul dramatic e structurat în 4 acte, fiecare având 9, 14, 7, 14 scene. Autorul se retrage
sub masca personajelor, lăsându-le să evolueze aparent independent, prin schimbul de
replici.

Motivuri evidente in opera :

 femeia adulterină (reprezentată de Zoe Trahanache)

 motivul încornoratului (Zaharia Trahanache)
 triunghiul amoros (triunghiul conjugal Zoe, Zaharia, Tipătescu)

Momentele subiectului / Rezumat:

Conflictul principal se realizează prin dezvăluirea de către Trahanache a intrigii lui Nae
Cațavencu. Aflăm astfel despre rivalitatea dintre cele două tabere; conflictul e amplificat pe parcursul
operei.

Acțiunea cuprinde o serie de întâmplări desfășurate pe momentele subiectului, întâmplări ce au

loc într-un județ de munte în timpul alegerilor de la 1883.

Expozițiunea Pristanda, polițaiul orașului, îi aduce la cunoștință lui Ș tefan Tipătescu, prefectul
județului, că Nae Cațavencu deține o scrisoare care îi poate asigura reușita în alegeri.

Intriga Zoe Trahanache, soția unui important om politic din oraș, Zaharia Trahanache, și amanta
prefectului, pierde scrisoarea de amor pe care acesta i-o adresase.

Desfășurarea acțiunii Tipătescu îi ordonă lui Pristanda să afle despre ce scrisoare este vorba.;
între timp Zoe și Zaharia Trahanache sunt șantajați de Nae Cațavancu cu publicarea scrisorii dacă nu
este susținut în alegeri. Scrisoare este găsită de Cetățeanul turmentat și sustrasă de la acesta de Nae
Cațavencu. Grupul Farfuridi-Brânzovenescu își acuză aliații politici de trădare și trimit o plângere la
București. Tipătescu și Zoe vor să-l determine pe Cațavencu să le înapoieze documentul
compromițător făcându-i diferite promisiuni, dar acesta nu vrea decât în schimbul alegerii ca deputat.
De la centru este anunțață candidatura lui Agamemnon Dandanache.

Punctul culminant Farfuridi și Cațavencu își rostesc discursurile electorale în cadrul întrunirii
electorale. La anunțarea numelui candidatului, Agamemnon Dandanache, cele două tabere se
încaieră, Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea, iar aceasta este găsită de Cetățeanul turmentat, care
o duce destinatarei.

Deznodământul Pierzând arma șantajului și fiind prins cu o poliță falsificată, Nae Cațavencu
este nevoit să conducă festivitățile în cinstea candidatului propus de centru, Dandanache, care a fost
ales în unanimitate. Totul se încheie într-o atmosferă de sărbătoare și de veselie unanimă, în sunetele
muzicii.
Concepte :

 comicul este o categorie estetică care are ca efect râsul, declanșat de contrastul dintre aparență
și esență, pretenții și realitate, așteptări și rezultate. El implică existența unui conflict,
persoane și situații comice. Ca specie a genului dramatic, comedia e destinată reprezentării
scenice, dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei și didascaliile - singurele
intervenții directe ale autorului în piesă. Textul dramatic e structurat în 4 acte, fiecare având
9, 14, 7, 14 scene. Autorul se retrage sub masca personajelor, lăsându-le să evolueze aparent
independent, prin schimbul de replici.
 imoralitatea, prostia ( reprezentată de personajele Iordache Brânzovenescu împreună cu
Farfuridi)
 satirizarea moravurilor

Personaje:
Zaharia Trahanache - tipul încornoratului simpatic

Nae Cațavencu - tipul parvenitului și al demagogului

cuplul Farfuridi - Brânzovenescu - tipul politicianului incult și prost

Ștefan Tipătescu - tipul donjuanului și orgoliosului

Zoe Trahanache - tipul cochetei adulterine, dar și al femeii voluntare

Ghiță Pristanda - tipul slugarnicului

Cetățeanul turmentat - tipul alegătorului anonim, amețit de frazeologia și demagogia politicienilor

(instrument al hazardului)

Agamemnon Dandanache - cumulează toate trăsăturile negative ale celorlalte personaje:

parvenitismul, prostia, demagogia, incultura, perfidia, ramolismentul.

Caracterizarea personajelor :
Zaharia Trahanache este personajul central al operei, prezidentul mai multor comitete și
comiții din județ, unul din stâlpii locali ai partidului aflat la putere. Prin prenume el sugerează
batrânețea și decrepitudine : Zaharia- ramolitul, ticăitul, Trahanache- derivat de la trahana – o cocă
moale ușor de modelat. Este tipul politicianului cu idei conservatoare, stâlp al puterii locale care și-a
consolidat poziția prin prietenia de familie cu prefectul. Naivitatea sa e contrazisă de abilitatea cu
care găsește la momentul oportun polița falsificată de Cațavencu « l-am prins pe onorabilul cu alta
mai boacănă, cu altă plastrografie ».
 Ștefan Tipatescu, prefectul județului, este un personaj serios, un tip de generație mai recentă
decât a celor cu numele terminat în –ache. Prenumele cu rezonanță istorică e înlocuit de cunoscuți cu
diminutivul Fănică ceea ce pune în evidență contrastul dintre Ștefan (cel Mare), șeful, stăpânul și
Fanică - bărbat slab în fața femeii. Este un orgolios fără măsură cu o gândire de stăpân medieval,
întruchiparea celei mai josnice moralități; el e cel care îl înșeală pe Trahanache cu nevasta acestuia.
Este perceput de Pristanda drept posesorul tuturor izvoarelor fericirii: « moșia, moșie, foncția, foncție,
coana Joițica, coana Joițica, trai nineacă pe banii lui Trahanache... babachii ». Ș tefan Tipătescu,
prefectul orașului, este tipul junelui prim, al primului amorez, iar importanța acestuia este dată de
Caragiale prin așezarea pe primul loc în tabela "de persoane" cu sublinierea "prefectul județului".
Aducându-l in prim plan, scriitorul îl caracterizează astfel : "puțin agitat, se plimbă cu "Răcnetul
Carpaților" in mână; e în haine de odaie." Arogant, el trăiește sentimentul abandonării unei cariere
strălucite in favoarea partidului. Totodată, nu este lipsit de inteligență, este instruit dar este, de multe
ori, nestăpânit, impulsiv, devenind chiar violent, așa cum se întâmplă într-una din confruntările cu
Nae Cațavencu : "Mizerabilule ! Canalie nerușinată ! trebuie să-mi dai aci scrisoarea, trebuie să-mi
spui unde e scrisoarea ... ori te ucid ca pe un câine !" Aceste însușiri sunt evidențiate direct de Zaharia
Trahanache, care precizează că este "bun băiat, cu carte dar iute". Așa se explică și faptul că modul
său de exprimare nu se compară cu al altor personaje, folosind limbajul corect al unui om instruit. El
este unul dintre stâlpii puterii locale căruia îi aparține totul și de aceea face aluzie încălcând legea și
acceptă compromisuri. Administrează județul ca pe propria moșie, îi ordonă lui Pristanda să-l
aresteze fără motiv pe Cațavencu, căruia îi oferă apoi, in schimbul scrisorii, funcții și chiar moșia
"zăvoiul", conturează corespondența și oprește depeșele care nu-i conveneau. Această postură a sa de
a dispune de tot după bunul plac este magistral caracterizat de Pristanda : "moșia moșie, foncția
foncție, coana Joițica, coana Joițica", opinie care pune în evidență și imoralitatea personajului.

Nae Cațavencu, avocat, director - proprietar al ziarului

Răcnetul Carpaților, prezident fondator al Societății
Enciclopedice Cooperative «Aurora Economică Română»,
e tipul demagogului, al parvenitului politic, face parte
din opoziție și, neavând funcții politice, își creează
instrumente prin care să le obțină. Silabele stridente ale
numelui său amintesc de o cață, ducându-ne cu gândul la
pălăvrăgeala demagogului lătrator, incultura sa se
reflectă în felul în care vorbește: un popor care nu merge
stă pe loc sau chiar dă înapoi; asociații incompatibile :
industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice ,
dar lipsește cu desăvârșire.
 Zoe, unicul personaj feminin al piesei, este o damă mare în politica de provincie, oscilează între
Tipătescu și Trahanache, fiind cea care conduce de fapt județul. Are puterea de a influența deciziile
politice ale bărbatului ei ; pe Zoe nu o interesează moralitatea , are oroare de scandal. Zoe
Trahanache, soția venerabilului domn Zaharia Trahanache, reprezintă în piesă tipul adulterinei,
femeia voluntară și autoritară, unicul personaj feminin al piesei și figura feminină cea mai distinsă din
dramaturgia lui Caragiale. Deși nu este membră a partidului din care soțul și amantul ei fac parte, ea
conduce totul din umbră datorită influenței ei asupra acestora și, de aceea, pentru Farfuridii partidul
înseamnă în primul rând "madam Trahanache" și apoi ceilalți. Ea este frivolă și își înșeală soțul, iar
în momentul descoperirii adulterului luptă din răsputeri ca să-și salveze reputația, deși mai presus de
aceasta este poziția socială pe care o deține. În atingerea scopului propus este energică, hotărâtă și
apelează la toate mijloacele pentru a-l convinge pe Tipătescu să-l sprijine pe Nae Cațavencu : se
alarmează, plânge, leșină, amenință, tece de la o stare la alta dezinvoltura unei actrițe, pentru ca în
final, să ajungă la concluzia : "În sfârșit cine luptă cu Cațavencu luptă cu mine...". În dârzenia, dar
mai ales în disperarea ei, Zoe hotărăște : "Eu te aleg, eu și cu bărbatul meu, considerăm că, dacă va fi
nevoie vom lupta contra oricui !... vom lupta contra guvernului.". Când este stăpână pe situație vrea
să-i dovedească lui Cațavencu că este o femeie bune, iertătoare, tolerantă, dar îi cere în schimb să
conducă manifestația publicată în cinstea alesului, neuitând să-i amintească, nu fără ironie, faptul că
"asta nu-i din urmă cameră". De aceea este caracterizată ca fiind "un înger", pe când, din punctul de
vedere al altor personaje doar "o damă bine", expresie insinuantă și echivocă având în vedere
comportarea ei.

Ghiță Pristanda, polițaiul orașului, este tipul servitorului, al omului slugarnic. Replica lui "curat",
devenită un tic verbal, reliefează această trăsătură dominantă a caracterului său – servilismul – și este
totodată o sursă a comicului de limbaj. Servilismul său este unul umil, dar Pristanda urmărește prin
acest mod de comportare niște avantaje, conducându-se după principiul enunțat de soția sa : "pupă-l
în bot și pupă-i tot că sătulul nu crede la ăl flămând.". El este, după cum recunoaște, unealta docilă a
celor trei – Tipătescu, Zoe și Zaharia – "omul nostru", cum spune prefectul : "Al dumneavoastră coane
Fănică și al coanei Joițica și al lui conu Zaharia...". Pristanda ascultă și execută orbește ordinele
stăpânilor, ajungând până la încălcarea legii atunci când îl arestează și când îl terorizează pe
Cațavencu, în ciuda protestelor acestuia, sau atunci când obține venituri ilicite din afacerea cu
steagurile. Ș efii săi trec cu vederea aceste nereguli atâta timp cât le servește interesele și le este supus.
În Zoe recunoaște o adevărată stăpână dar să le intre în grații și celorlalți. De ceea, el este gata să
suporte orice consecință, atunci când îl trimite nejustificat pe Tipătescu la telegraf : "Am mințit... Ș tiu
că o să mă ocărască, o să mă bată că l-am trimis la cai verzi pe pereți, dar lasă să mă ocărască, să mă
bată...". Lipsa de cultură a lui Pristanda este evidentă, căci el stâlcește neologismele al căror sens nu-l
înțelege sau folosește în exprimare cuvinte și expresii populare ori regionale. După cum declară el
însuși, este "scrofulos la datorie", dar el transformă datoria în acțiuni menite să-i aducă anumite
profituri. În ciuda servilismului afișat față de stăpânii săi prin modul de a acționa, Pristanda e capabil
să-i trădeze, dacă s-ar întâmpla ca Nae Cațavencu să fie ales. De aceea se poartă slugarnic față de
acesta, îi declară că-i citește gazeta ca pe "Evanghelie" și gândește admirativ : "Strașnic prefect ar fi
acesta.". Este profitor pentru că știe să tragă unele foloase din acțiunile pe care le întreprinde, având
tact și consimțământul stăpânilor.

Iordache Brânzovenescu formează, împreună cu Farfuridi un cuplu comic atât prin comportare,
cât și prin numele lor cu rezonanțe culinare. Și el este avocat și membru al aceluiași partid și se teme
de trădare, fiind la fel, de incult, de stupid și de laș. Astfel refuză să semneze depeșa pe motiv că : "E
tare, e prea tare !" și apoi în alternativa animatului, trăiește teama de a li se cunoaște slova la telegraf,
suportând consecințe nedorite. Spre deosebire de Farfuridi este mai timid, mai domol, mai calm și
încearcă să-i tempereze acestuia excesele de zel : "Tache, Tache, fii cuminte !".

Cetățeanul turmentat este, în general, tipul cetățeanului comun și al celui naiv și sincer, în special.
Are un rol important în desfășurarea acțiunii, deoarece el este acela care găsește scrisoarea, o pierde și
o regăsește. Deși are drept de vot și este "negustor și apropitor", nu are aspirații și pretenții politice și
nici o anumită opțiune, ci reprezintă marea masă de alegători dezorientați și amețiți (turmentați) de
propaganda electorală. De aceea ticul verbal al acestuia este : "Eu cu cine votez?". Are haz și îi tratează
cu indiferență pe toți cei cu care vine în contact, fiind uneori chiar ironic. De aceea la un moment dat,
el răspunde cu sinceritate deosebită, la îndemnul lui Tipătescu de a vota pe cine poftește : Eu nu
poftesc pe nimeni, dacă e vorba de poftă.". Deseori s-a pus întrebarea dacă Cetățeanul turmentat este
vicios sau nu, cinstit sau nu, sincer sau prefăcut, dar dincolo de aceste speculații simple, el este cel
care aduce, într-o lume sfâșiată de pasiuni și interese politice, o notă de umanitate, de naivitate și de
sinceritate.