Valori expresive ale părților de vorbire

Substantivul – parte de vorbire care, denumind obiecte, creează, în general, imagini.

• susține descrierea (de tip peisaj sau de tip portret);

• contribuie la realizarea unor imagini artistice, de interior etc.;
• poate susține enumerația, ca procedeu de creare a unui tablou artistic;
• prin reluare, într-un text, devine cuvânt-cheie sau simbol;
• prin repetiția acestuia, se obține un efect de oralitate, de limbă vorbită;
• participă la constituirea epitetelor (ex: pădurea de aramă), personificărilor (ex: voioşia pădurii), metaforelor (ex:
soarele iubirii), hiperbolelor (ex: „Şi vodă-i un munte” -G. Coşbuc), comparaţiilor (ex: „O lumină cât un sâmbure
de mac” – M. Eminescu)
• se utilizează în construirea câmpurilor semantice;
• vocativele au valoare accentuat afectivă putând exprima: duioșie, mirare,admirație, dezgust, exasperare,
vehemență. Un sens exprimat este și cel peiorativ: „Măgarule!” sau notă a limbajului de mahala: „Soro!”, „Țațo!”.

Adjectivul - parte de vorbire, care denumind însuşiri ale obiectelor

• contribuie la realizarea tablourilor artistice, a imaginilor picturale;

• susține exprimarea intensificării sau diminuării treptate a unei caraxteristici, a unei stări ori trăiri etc.;
• prin încărcare semantică deosebită, devine epitet;
• contribuie la crearea comparațiilor și a antitezelor.
• explicitează încărcătura afectivă: „câmpia tăcută”
• creează, în general, imagini (vizuale, auditive, motorii etc.).
• valoarea lui stilistică este dată şi de formele superlativului absolut, obţinute cu mijloace afective: Ex: Era
frumoasă-frumoasă / frumoasa frumoaselor! Era frrumoasă / frumoaaasă! Ce frumoasă erai! Era dată naibii de
frumoasă / frumoasă foc. Era o preafrumoasă fată etc.

Pronumele

• poate conferi textului aer de familiaritate, de autenticitate, de lirism etc.;

• marchează latura afectivă, subiectivă sau obiectivă a scriitorului/personajului;
• prin reluarea aceluiași pronume într-un text, acesta devine simbol/cuvânt-cheie;
• stilul ceremonios rezultat din utilizarea pronumelor de politeţe („Dumnealui Ioniţă comisul avea o pungă destul de
grea în chimir.” – M. Sadoveanu)
• poate fi utilizat cu rol diferențiator: „lumina mea”/ „lumina altora”
• construiesc subiectivism prin utilizarea persoanei I și a II-a
• „noi” poate exprima o amprentă colectivă în lirica declamatorie, retorică: „Iară noi, noi epigonii… ”- M. Eminescu
• reflexivul folosit la persoana I poate dramatiza sau hiperboliza: „mă-ntunec” (Eminescu)
• posesivele pot sugera solidarizarea: „Cântarea pătimirii noastre” (Goga)

Verbul. Rolul de predicat face ca verbul să fie partea de vorbire cea mai importantă în cadrul comunicării.

• sugerează mișcarea, dinamismul, agitația, frământarea etc.;

• ajută la construcția figurilor de stil: personificarea, repetiția, enumerația, gradația etc.repetiţia – Ex: „De-atâtea
nopţi aud plouând Aud materia plângând…” (G. Bacovia), enumeraţia- Ex: „A cunoaşte, a iubi, înc-o dată iar şi
iară…” (L. Blaga) ◦

Modurile personale

• acțiuni reale, certe (indicativul) (merge; trecea; văzuse etc.)

• acțiuni posibile, ipotetice (conjuntivul)( să citească etc.)
• acțiuni dorite (condițional)(aş începe etc.)
• acțiuni privite ca îndemn, rugăminte, amenințare, sfat, încurajare, ironie, mod al oralității (imperativul)(Scrie!
Poftiţi!)

Modurile nepersonale

• acțiuni în desfășurare, continuitatea, prelungirea unei acțiuni (gerunziul)„Aud materia plângând …” (Bacovia)
• folosit în succesiune, pune accent pe mișcarea prelungită, sugerând zbucium, tensiune, emoție intensă; numele
acțiunii, ton sentențios, impersonalitatra (infinitivul);„A fi sau a nu fi…” (Shakespeare)
• concretețea temporală (participiul)„Un chip de-a pururi adorat …” (Eminescu)
• acțiuni denumite care pot primit statut de permanență (supinul)
Timpul prezent

• prezentul etern/istoric invită cititorul să asiste la evenimente ce se desfășoară sub ochii lui;
• prezentul gnomic ( prezent exprimând o acțiune care se îndeplinește indiferent de timp) dezvăluie adevărurile
general-valabile din componența zicătorilor, proverbelor etc.
• prezentul descriptiv conferă valoare durativă peisajelor;
• prezentul narativ conferă autenticitate;
• prezentul iterativ reliefează caracterul repetabil al ciclurilor cosmice sau existențiale, al unor acțiuni.

Timpul prezent

• sugerează o acțiune durativă, nedeterminată, repetată în trecut (imperfectul)

• exprimă apropierea de mitic, legendar în poezia populară;
• dinamizează și precipită exprimând o acțiune încheiată înainte de momentul vorbirii (perfectul simplu)
• exprimă concretețea temporală;
• are funcție evocatoare (perfectul compus)
• ilustrează cauzalitatea acțiunii care îi urmează (mai-mult-ca-perfectul)

Timpul viitor

• sugerează proiecte, visuri, intenții;

• uneori exprimă un timp al indeciziei în cadrul interogațiilor retorice.

Articolul

• articolul hotărât are puterea de a individualiza, de a scoate în evifdență valoarea de unicitate „La steaua care a
răsărit” de M. Eminescu
• articolul nehotărât generalizează și poate crea o nuanță peiorativă;
• articolul posesiv întărește ideea de apartenență, de posesie („a mea”)
• articolul demonstrativ conferă enunțului o distanțare, cu intenții ironice, ridiculizante etc.

Adverbul

• subliniază modalitatea, frecvența, cantitatea, durata, îndoiala etc.

• ilustrează nederminarea, delimitarea spațială și temporală, aprobarea, mirarea, surpriza;

Prepoziția

• evidențiază modul, timpul, locul, direcția, scopul etc.

• prin anumite forme (arhaice sau regionale) sugerează un aspectde vechime

Conjuncția

• subliniază continuitatea, insistența, repetiția;

• elipsa unei conjuncții (asindet) conferă dinamism

Interjecția

• are o încărcătură afectivă maximă

• poate exprima: dezorientare, buimăceală, regret, nemulțumire, durere, dispreț, ironie, plictiseală, surpriză, bucurie,
încântare, entuziasm, speranță, orgoliu, admirație, mustrare

Numeralul

• are valoare simbolică în basme și în literatura fantastică: 4 punctele cardinale și anotimpurile, 3- Trinitate sau
simbolul familiei, 7- simbolul perfecțiunii creației, 12- simbol al lunilor anului și al apostolilor. Ele au un rol
magic și ritualic.
• poate indica unicitatea: „Și era una la părinți …” (M. Eminescu)