Valori stilistice ale modurilor si timpurilor verbale

Verbul este partea de vorbire cu multiple valenţe expresive. Confera dinamism actiunii,
intensifica actiunea.
Locutiunile verbale plasticizează sensul şi individualizează stilul.

I.MODUL INDICATIV imprimă un caracter obiectiv acţiunilor prezentate.Mod al

enunţării, exprimă fapte considerate reale sau stări apreciate ca sigure.
A) PREZENT
În opera lirică sugerează :
-confesiunea,
- legătura directă dintre emitător şi receptor
-tensiunea poetică
- interioritatea afectivă sau reflexivă a scriitorului
În opera epică:
- specific povestirii, simultan cu timpul receptării
- certitudinea, acţiunea reală
- dinamizează acţiunea, iar cititorul are sentimentul participării directe la evenimentele
prezentate
- asigură autenticitatea
- are un efect de actualizare şi sugerează dramatismul situaţiei
- poate proiecta un eveniment într-o perioadă nedeterminată.
Valori:
- prezentul gnomic- apare în textele filosofice, in adevăruri şi definiţii universal
valabile, în proverbe şi zicători
„Vreme trece, vreme vine”
- istoric- actualizează evenimente trecute, recreează dimensiunea istorică, aduce
evenimentele în contemporaneitatea lectorului, având efect dramatic, astfel încât pare
că cititorul asistă la aevenimentele ce se desfăşoară sub ochii lui.
„Stai, paşă, o vorbă să-ţi spun!”
- anticipativ- proiecteză evenimentele într-un plan imaginar, al visului sau al reveriei.
- etern- continuitate temporală,înscrierea unui eveniment particular într-un tipar mitic,
inscrierea fenomenului într-o perspectivă temporală
- descriptiv –conferă valenţă durativă peisajelor
„Din văzduh, cumplita iarnă cerne norii de zăpadă”

B ) TRECUT
1. IMPERFECT- proiectează un eveniment intr-o perioadă nedeterminată( continuitatea,
acţiunea în desfăşurare )
- timpul naraţiunii, specific descrierii
- asigură legătura dintre planul imaginar( al creaţiei ) şi cel real ( al receptării )
- impune fraza incipit, situând cadrul povestirii
- arată durata şi permanenţa unei acţiuni
- conferă descierii un caracter dinamic în comparaţie cu secvenţele statice în care este folosit
prezentul
- Poate avea valoare evocativă ( situează evenimentele într-un timp nedeterminat, mitic ),
iterativă ( exprimă caracterul repetabil al acţiunilor , stărilor ), descriptivă ( surprinde o
realitate trecută şi conferă descrierii un caracter dinamic )
- Se foloseşte în poezia populară pentru a sugera apropierea de timpul mitic , primordial.
„Vreme multă nu trecea/ Şi pe Toma-l ajungea”

1
- În stilul colocvial indică ezitarea, imprecizia, regretul
„Doream să-ţi comunic că...”
- În situaţii în care se impune politeţea poate sugera rezerva, temerea de a nu inoportuna pe
cineva :„Mă întrebam daca...”
2. PERFECTUL SIMPLU

-Evenimentele sunt situate într-un trecut recent ( arată o acţiune trecută, terminată de
curând)
-Sugerează derularea rapidă a evenimentelor, caracterul momentan al acţiunii sau al stării;
- Accelerează ritmul epic, creează impresia de viaţă trăită aievea
- Stârneşte curiozitatea receptorului prin succesiunea acţiunilor
- Folosit în descrieri conferă un aspect dinamic, plasând secvenţa descriptivă în prim plan
- Are o funcţie dinamică , oferind vivacitate imaginilor ale căror elemente sunt prezentate
într-o succesiune alertă.
În anumite contexte, poate sugera nota intimă , familiaritatea, valoarea peiorativă , ironică.

3.PERFECTUL COMPUS
-Reprezintă o acţiune încheiată de mult timp faţă de momentul comunicării( durată
trecută, finită, închisă )
- Marchează un trecut ireversibil şi contribuie la nararea unor evenimente în succesiunea lor
cronologică
- În opera epică delimitează planul naratorului de planul personajelor
- Utilizat cu formă inversă este o marcă a oralităţii, un registru stilistic arhaic, o anumită
subiectivitate
- În basme, exprimă un trecut foarte îndepărtat,
- Plasat la finalul unui text, are rol rezumativ , conclusiv,sugerând caracterul ireversibil al
întâmplărilor

4. MAI MULT CA PERFECTUL- prezintă acţiuni anterioare celor deja relatate

- Are ca efect gradarea evenimentelor sau stărilor
- Decodifică mesajul în proza tradiţională şi ambiguizează ideea artistică în epica modernă
- Prezent in incipitul textului prezintă evenimentele anterioare planului naraţiunii
- Plasat in interiorul textului, sugerează o secvenţă retrospectivă faţă de planul naraţiunii,
realizează o răsturnare a cronologiei fireşti.

C ) VIITOR simplu- anticipează evenimentele, conturează un plan al unor dorinţe văzute

ca realizabile; prelungeşte prezentul enunţării într-o durată imaginară.
Viitor anterior- situează evenimentul înaintea unei alte acţiuni din viitor, exprimând
incertitudinea
Viitor popular- marcă a oralităţii şi a stilului colocvial, notă intimă, familiară

I. MODUL CONJUNCTIV

- Prezintă o acţiune realizabilă, posibilă, probabilă, dorită

- Poate accentua subiectivitatea
- În textul liric, poate contura un plan al imaginarului, sugerând trecerea de la
dimensiunea reală la cea ideală
- Conjunctivul prezent sugerează nesiguranţa, dorinţa, acţiunea situată imprecis în timp,
iar forma de perfect- concesia, îndoiala( Ex. N-a scos o vorbă, să-l fi picat cu ceară )

2
- În absenţa morfemului „să”, se substituie imperativului, având rol de exprimare a unui
ordin . „Piară-mi ochii tulbuatori din cale”

II. MODUL CONDIŢIONAL- OPTATIV

- Prezintă o acţiune dorită, realizabilă sau nerealizabilă, ori o acţiune care se poate
realiza doar cu a o anumită condiţie
- Acţiune sau stare dorită, fără certitudinea realizării
- - În construcţii interogative sau exclamative, exprimă uimirea, indignarea
- În textul liric are rolul de a marca o stare imaginată( proiecţia unor idealuri, dorinţe ,
într-un univers imaginar )

IV MODUL IMPERATIV
- Exprimă dorinţa sau voinţa emiţătorului de a determina o acţiune sau de a o
împiedica sub formă de îndemn,ordin , ameninţare, concesie, sfat,încurajare,
ironie
- Împreună cu substantivele în vocativ , sugerează subiectivitatea, valoare afectivă
- Poruncă, ordin, rugăminte
- Dramatizează acţiunea, conferindu-i caracter scenic :”Trimite-l ,Fănică, dă-i drumul,
e ameţit rău de tot !”
- În opera lirică, marchează monologul liric adresat, uneori cu valoarea unei invocaţii
retorice
- Alături de substantive şi adjective în cazul vocativ devine o formă de manifestare a
oralităţii textului

V. MODUL INFINITIV

- Numeşte acţiunea, procesul, starea, acţiunea continuă.

- În definiţii, are o valoare gnomică
- Se foloseşte în enunţuri lapidare : „A nu se călca iarba!”
- Constituie parte a titlurilor

VI. MODUL GERUNZIU

-prezintă o acţiune în desfăşurare, conferind secvenţei prezentate dinamism sau efect
durativ
-Creează imagini dinamice, în textul narativ având rolul de a marca împrejurarea în care
se desfăşoară o altă acţiune
-În poezie,crează imagini artistice auditive, concentrează mesajul, reliefează percepţia
subiectivă a eului liric asupra unor situaţii sau stări de fapt: incertitudine,tristeţe,
depresie, profunzimea trăirilor
- Folosite în succesiune, sugerează zbucium , tensiune,emoţie intensă: „Două cântece
diferite, lovindu-se ,amestecându-se”
- Susţine deseori o valoare onomatopeică a verbului

VII. MODUL PARTICIPIU

- Se referă la o acţiune încheiată, finită şi dă o notă de certitudine, de autenticitate
- Conferă evenimentelor prezentate o valoare temporală trecută
- Prin conversie devine adjectiv
- Exprimă starea la care s-a ajuns în urma unei acţiuni; când este substantivizat primeşte
statut de permanenţă: „Ieşi Zamfira-n mers isteţ”

3
 VIII.MODUL SUPIN
- exprimă, în mod general, abstract, acţiunea sau starea văzute ca potenţialitate
- conferă textului un caracter impersonal, apărând frecvent în stilul oficial
- Folosit în titluri, are valoare rezumativă : „La scăldat”

VALORI STILISTICE ALE UNOR PĂRŢI DE VORBIRE

SUBSTANTIVUL- reprezintă elementul esenţial al comunicării.

- Cu valori expresive poate fi folosit în : antiteze, cuvinte cheie,toponime cu valoare
expresiva,
-Folosirea substantivelor in vocativ exprimă o gamă largă de sentimente, cum ar fi:
duosie,admiraţie, dezgust, exasperare, vehemenţă. Pot fi folosite şi în mod
peiorativ:”Măgarule !”
-Numeroase figuri de stil au ca punct central substantivul: hiperbola, metafora, metonimia,
sinecdoca,, enumeraţia, comparaţia

ARTICOLUL –are scara stilistică mai redusă.

Articularea enclitică a substantivelor proprii masculine indică arhaicitatea: „faptele
Bălcescului”
Articolul nehotărât conferă valoare depreciativă: „Un ăla”

ADJECTIVUL

Explicitează încărcătura afectivă a cuvântului, în special cele diminutivale

Intră în componenţa unor figuri de stil precum :epitete, antiteze,hiperbole

PRONUMELE
Are funcţie individualizatoare. Pronumele reflexive dramatizează şi hiperbolizează.Cele
demonstrative subliniază identitatea.

NUMERALUL

4
Indispensabil stilului ştiinţific, în basme, expresii. Are rol de accentuare a ideii, unicizează.

ADVERBUL
Delimitează spaţial şi temporal acţiunea.. Capătă nuanţe multiple: aprobarea,mirarea, indoila,
surpriza
Adv de afirmaţie şi de negaţie se substituie frecvent propoziţiilor.
Diminutivarea conferă o notă de gingăşie, afectivitate.
Adverbele relative aflate în poziţie anaforică ( la început de vers) contribuie la simetria
versurilor.
Adverbele predicative iată şi hai invită cititorul să participe la spectacolul desfăşurat de
imaginarul textului. Adv „hai” stabileşte o relaţie de complicitate, un acord tacit.

PREPOZIŢIA
Contribuie la rezumarea textului, creează senzaţia de rapiditate.
CONJUNCŢIA
Element relaţional , ce are rolul de a stabili relaţii de coordonare şi subordonare între termeni.
Conjuncţia „şi” poate avea valoare negativă( dar ), conclusivă ( În consecinţă).
Elipsa conjuncţiei- asindeton- conferă dinamism, în timp ce o suplimentare a acesteia-
polisindeton- accentuează individualitatea fiecăruia dintre termeni.
INTERJECŢIA
Oferă încărcătură afectivă maximă. Aflată la începtul comunicării, marchează emoţional
conţinutul ce va urma. Plasată la sfârşit, derivă ca o concluzie.
Interjecţiile onomatopeice conţin indici senzoriali.
Comunică stări pur afective, cum ar fi :regret, nemulţumire,durere, dispreţ,bucurie, plictiseala.