Sunteți pe pagina 1din 1

Reformele lui Cuza

După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail
Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne:
secularizarea averilor mânăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățământului (1864),
reforma justiției (1864) ș.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării.

În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea
pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universități din țară,
respectiv cea de la Iași (1860), care azi îi poartă numele, și cea de la București (1864). Tot în această
perioadă a fost organizată și armata națională.

Secularizarea averilor mănăstirești

Legea secularizării averilor mănăstirești a fost dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu
scopul de a lua toate proprietățile și averile anumitor Biserici și mănăstiri și a le trece în proprietatea
statului, pentru „a spori avuția țării”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri și schituri au fost
desființate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de
10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistență
socială etc.

Reforma fiscală

Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal și a contribuției pentru
drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaților majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin
instituirea impozitului funciar și alte măsuri care au făcut ca la sfârșitul anului 1861, în preajma
deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal
modern.

Reforma agrară

Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu
loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii
împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de
impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea
producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma agrară din
1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a
țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării
capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate evenimente ale istoriei României din
secolul al XIX–lea.

Prima linie de cale ferată din România

În septembrie 1865, Alexandru Ioan Cuza a acordat companiei engleze Barkley-Stanisforth


construirea liniei ferate București-Filaret-Giurgiu (fiind calea cea mai scurtă care lega capitala țării cu
Dunărea și astfel cu restul lumii). Lungimea liniei avea 70 km, la un preț de construcție de 196.500
franci pe kilometru. La 19/31 octombrie 1869 regele Carol I al României face inaugurarea acestei
primei linii de cale ferată, care avea să fie prelungită în 1870 cu încă 2,6 km până la Smârda.

S-ar putea să vă placă și