Curente culturale şi literare

Curentul literar sau artistic este definit ca o mişcare literară sau artistică ce reuneşte
un număr de scriitori sau artişti pe baza unor sensibilităţi comune, a unui program estetic ,
teme .

Când perioada de maturizare a curentului se anticipează se foloseşte prefixul „pre”

( preromantism ), iar dacă se continuă după stingerea curentului se apelează la prefixul

„neo”( neoromantism ). Mai greu se poate vorbi de unicitatea, singularizarea unui scriitor în
ceea ce priveşte naşterea unui curent literar.G. Călinescu atrage atenţia în „Principii de
estetică” asupra faptului că nu pot exista curente pure, ele interferându-se.Curentul literar
presupune grupuri mai mari de scriitori pe baza unui program estetic, în timp ce mişcarea
literară este de o amploare mai mică.

Dificultăţi în încadrarea curentelor literare:

-istorice( imposibilitatea delimitării stricte în timp); De exemplu, mişcarea romantică a fost

pregătită de preromantism

- geografice( nu pot fi localizate cu precizie, deoarece ele circulă în cele mai neaşteptate
direcţii )

- condiţii de apariţie( publicarea unor reviste, manifeste estetice, apariţia unor opere
importante).

UMANISMUL ( RENAŞTEREA )

Reprezintă un curent cultural, apărut în secolul al XV-lea, care mizează pe redescoperirea

valorilor Antichităţii greco-latine, promovarea omului drept centru al preocupării spirituale şi
artistice.

- Se dezvoltă studiile filologice, se înmulţesc bibliotecile, interesul pentru cultură se

manifestă într-un cadru mai larg.
- Noua atitudine faţă de om transpare din texte filosofice( Thomas Morus, Erasmus din
Rotterdam) sau din texte literare ( Francois Rabelais).
- Accentul cade pe raţiune, libertatea şi perfectibilitatea omului capabil să descopere
adevăruri despre sine şi despre lume.
- Idealul umanist este omul universal, capabil să se afirme în mai multe domenii, să fie
simultan savant, poet, matematician, pictor ( Leonardo da Vinci, Dimitrie Cantemir)

Umanismul românesc

S-a afirmat târziu în comparaţie cu cel european, fiind asociat spiritului cronicăresc.

În Transilvania, umanismul a apărut în a doua jumătate a secolului al XV-lea, cel mai

important fiind Nicolaus Olahus.

1
În Moldova şi Ţara Românească s-a manifestat începând cu a doua jumătate a secolului al
XVI-lea şi este reprezentat de Constantin Cantacuzino, Grigore Ureche, Miron Costin,
Dimitrie Cantemir.

În epocă se manifestă şi alte preocupări specifice: intersul pentru învăţătură( se dechide o

şcoală superioară în limba greacă), răspândirea tiparului, apariţia unui stil arhitectonic
brâncovenesc, renunţarea la limba slavonă în textele oficiale.

Grigore Ureche- „Letopiseţul Ţării Moldovei”

-Cronicarul scrie despre evenimentele de la 1359( anul întemeierii Moldovei) până la 1594

( căderea lui Aron Vodă).

-Letopiseţul începe cu legenda întemeierii Moldovei. Se inspiră din Cronica Poloniei şi din
mărturiile tatălui său, cronicarul Nistor Ureche.

- Este primul biograf al domnitorului Stefan cel Mare.De asemenea,domnia lui Alexandru
Lăpuşneanu reprezintă un alt subiect literar, valorificat ulterior şi de Costache Negruzzi.

Miron Costin-„Letopiseţul Ţării Moldovei”(1595-1661)

- În cronica sa putem identifica o perspectivă istorică,documentară şi una memorialistică, a

participantului la anumite evenimente ale epocii.

-Este cel mai instruit dintre cronicarii moldoveni.

-Foloseşte drept sursă de inspiraţie Cronica polonă, „Vieţile paralele”, Plutarh

-Naraţiunea este predominant cultă, predispusă la meditaţie, plină de amănunte senzaţionale,

portrete( Tomşa, Vasile Vodă)

- Pagini descriptive( „invazia lăcustelor”)

-Prima nartaţiune memorialistică din literatura română (evocarea perioadei studiilor din
Polonia).

-Naraţiunea trece dincolo de istoriografie, apropiindu-se de nuvelă şi roman.

- Introduce anecdotica.

Ion Neculce ( 1661-1743)

În debutul Letopiseţului aşază „O samă de cuvinte”( mici naraţiuni educative,

independente care au constituit ulterior nuclee epice pentru scrierile de mai târziu).

- Miezul cronicii îl constituie domnia lui Dimitrie Cantemir

- Realizează câteva portrete foarte plastice, precum cel al lui Duca Vodă

2
 - Are un gust deosebit pentru amănuntul intim, de culise, fiind un „clevetitor”care
contrazice motivarea didactică din debutul textului.
- Scenele povestite sunt dinamice, în mişcare,el având darul de a surprinde psihologia
maselor în mişcare( evocarea luptei de la Stănileşti)
- Oralitatea discursului creează impresia de familiaritate.
- Este primul nostru povestitor,anticipându-l pe Ion Creangă.

Repere umaniste în textele cronicarilor

- Renunţă cu bună ştiinţă la un public savant pentru a se adresa, în limba naţională,

publicului autohton.

- Criteriul accesibilităţii( „salus publica”- folosul de obşte)

- Se scrie nu doar din motive didactice( „Să rămâie feciorilor şi nepoţilor, să le fie de
învăţătură, despre cele rele să se ferească şi să socotească, iar despre cele bune să urmeze şi să
înveţe şă să se îndirepteze”- G. Ureche) , ci şi spre slava şi folosinţa moldovenescului neam.

-Cronicarii au afirmat originea latină a limbii şi a poporului român. Dimitrie Cantemir este
primul nostru purist, pentru că, în opinia lui, dacii ar fi pierit sau ar fi fost complet asimilaţi
de către romani.

-Apelează la surse diferite pentru a se conforma criteriului adevărului : „ca să putem afla
adevărul, ca să nu mă aflu scriitoriu de cuvinte deşarte, ci de dereptate”- Gr. Ureche

- Scopul cronicilor este unul didactic( intenţionează educarea publicului, scoaterea acestuia
din bezna ignoranţei): „Cu cât veţi îndemna a ceti pre acest letopiseţu mai mult, cu atâta veţi
şti a vă feri de primejdii şi veţi fi mai învăţaţi”- Ion Neculce

-Se remarcă trecerea dinspre istoriografie spre literatură.

Dimitrie Cantemir

-Iniţiază ideea omului universal, de cultură enciclopedică, completat apoi de Bogdan

Petriceicu Haşdeu,Nicolae Iorga,G. Călinescu, Mircea Eliade

- Cultura sa include teologia, limbile greacă şi latină, filosofia, istoria , medicina,

geografia,etnografia, lingvistica.

-Lucrări semnificative:”Hronicul vechimii româno-moldo vlahilor”, „Descrierea

Moldovei”,”Divanul”sau „Gălceava înţeleptului cu lumea”, „Istoria ieroglifică”- critică marii
boieri.- „Creşterea şi descreşterea imperiului Otoman”

- Resimte necesitatea separării ştiinţei de teologie

-Raţiunea este instanţa supremă

- Promovează „voia slobodă”( liberul arbitru)

3
 ILUMINISMUL( Epoca luminilor)

Curent ideologic şi cultural, manifestat în secolul al XVIII-lea, în Anglia şi Franţa

prefigurat de „Declaraţia drepturilor”( 1688, punea la bază libertatea şi dreptul oamenilor)

-Se prelungesc ideile renascentiste, punându-se accent pe raţiune, cunoaştere şi emanciparea

oamenilor prin cultură.

- A pornit ca o mişcare filosofică, aşezată sub semnul îndemnului lui Kant:”Aveţi curajul de
a vă folosi propriul simţ al raţiunii”

-Pronunţat caracter laic şi anticlerical( împotriva ierahiei bisericeşti)

-Accentul cade pe valorile raţiunii, eliberarea spiritului de orice prejudecată, emanciparea

poporului prin cultură.

- Interes acordat libertăţii spirituale şi naţionale.

-Condamnă orice formă de violenţă, fiind accetată doar dezbaterea de idei.

Reprezentanţi: Volataire,J. J. Rousseau, Denis Diderot( Franţa),Daniel

Defoe( Anglia),Goethe, I. Kant( Germania), reprezentanţii Şcolii Ardelene (Samuil Micu, Ghe
. Şincai, Petru Maior, Ion Budai Deleanu), Anton Pann, Ienăchiţă Văcărescu

Şcoala Ardeleană

Este o mişcare ideologică şi literară a românilor din Transilvania sec. al XVIII-lea de

eliberare socială şi naţională( se aflau sub dominaţia habsburgică)

- Cărturarii ei s-au afirmat prin studii de istorie şi filologie, dar şi ca militanţi pentru
înfiinţarea de şcoli româneşti( Ghe. Şincai a înfiinţat peste 300 de şcoli în mediul
rural), redactarea unor dicţionare, gramatici)

Samuil Micu( călugăr, scriitor, traducător)

Scrieri:”Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor”
„Elementa liquae daco romanae sive Valahicae”
Principalele idei:
-romanitatea şi continuitatea elementului roman în Dacia( convingerea că suntem puri
romani)
-adeptul îmbunătăţirii vieţii ţăranilor pe cale paşnică, nu prin revolte sociale;
-critică sau apreciază starea lucrurilor;
Ghe Şincai- doctor în filosofie şi teologie, a studiat la Viena
pedagogia şi dreptul;
- Traducător de manuale
- Autor de abecedare, a înfiinţat peste 300 de şcoli

4
 - Apără ideea continuităţii elementului latin în Transilvania( „Hronica românilor şi a
mai multor neamuri”)
Petru Maior- doctor în filosofie şi teologie, profesor de logică;susţine ideea de
romanitate pură.

În concluzie, Iluminismul constituie începutul unei activităţi filologice( apar cărţi de

gramatică, dicţionare, se dezvoltă învăţământul ), se fixează normele gramaticale ale limbii
române şi este susţinută latinitatea pură a poporului român.

CLASICISMUL

Curent literar –artistic apărut în Franţa , în secolul al XVII-lea, care aşază omul în centrul
creaţiei ( omul ca raţiune şi echilibru)

- Modelul ideal este cel antic, greco-latin

- Raţiune, obiectivitate, luciditate,simetrie, echilibrul compoziţiei, concizie, rigoarea
exprimării, sobrietate, stil elevat, moralul , adevărul
- Predilecţie pentru aspectele universale şi permanente( cultivă categorialul, prototipul,
exemplarul, reprezentativul)
- Individul clasic este utopia unui om perfect sănătos trupeşte şi sufleteşte, „normal”,
canonic, slujind drept normă altora,temperat, liniştit, echilibrat. Se manifestă în sens
eroic, grandios, monumental.
- Opera este unitară
- Reprezentanţi: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Racine, Moliere,La Fontaine,
Lomonosov

ROMANTISMUL

Termenul provine din limba franceză „romantisme”- romantism şi defineşte, în sens

larg o stare de spirit caracterizată de sensibilitate, subiectivitate, interiorizare, visare.

În sens restrâns, romantismul a fost un curent literar-artistic, apărut la sfârşitul secolului

al XVIII-lea, în Germania, Franţa, Anglia, ca reacţie la clasicism.A fost anticipat de
preromantism.La noi, romantismul s-a manifestat odată cu apariţia revistei „Dacia
literară”( 1840), Mihail Kogălniceanu, care pleda pentru realizarea unei literaturi originale,
inspirate din folclor , natură, istoria naţională.

- Creaţia artistică milita pentru idealurile naţionale şi sociale ale epocii

- Explorarea trecutului( întoarcerea în vremurile de legendă, în Antichitate, Evul
Mediu)
- Categorii estetice preferate: frumosul, grotescul, ironia, urâtul, fantasticul
- Eliminarea limitelor între specii şi genuri literare( cultivă drama,elegia, meditaţia,
pastelul, poemul filosofic, proza fantastică)

5
 - Predomină sensibilitatea, imaginaţia, fantezia creatoare în defavoarea raţiunii
lucide
- Tendinţa de evadare din prezent şi din realitate prin intermediul oniricului( visului )
- Personajul romantic este visător, sentimental, hipersensibil, însetat de absolut,
dilematic, eroul excepţional în împrejurări excepţionale( geniul, magul, îngerul,
inadaptatul , visătorul)
- Cultivarea antitezei, apetenţa pentru solitudine
- Relaţia empatică a poetului cu natura, contopirea cu aceasta, mai ales în ipostaza
primordială, sălbatică, edenică
- Înstrăinare de tot ce este artificial, creat de om
- Limbajul stă sub semnul retorismului, este puternic încărcat stilistic, dominat de
metafore descifrabile
- Stări de spirit dominante: visarea , melancolia, reveria
Teme şi motive :
- Iubirea: dorul, visarea,dezamăgirea, îngerul, demonul
- Natura: codrul, izvoarele, salcâmul, teiul,lacul, apusul( Natură sălbatică, virgină, cadru
al iubirii,dobândind uneori dimensiuni feerice, loc al refugiului din faţa civilizaţiei,
poezie descriptivă ce foloseşte simboluri obişnuite, uşor traductibile )
- Folclorul:zburătorul, dorul, înstrăinarea
- Istoria: geniul, ruinele, mormintele, zădărnicia, iluzia
- Timpul: deşertăciunea,fortuna labilis, haosul, Demiurgul
- Cosmosul:stele, luceferi,extincţia, muzica sferelor
- Fantasticul: visul, metamorfoza, dublul

Proza romantică:

- Narator implicat afectiv

- Acţiune bogată în întâmplări neobişnuite şi răsturnări de situaţie spectaculoase legatea
desea de ascensiunea şi prăbuşirea unor personaje
- Personaje excepţionale înzestrate cu calităţi sau defecte ieşite din comun
- Cultivarea pitorescului( ceea ce place ochiului, neobişnuit)
- Limbaj expresiv
- Specii literare: nuvela istorică , fantastică, romanul istoric, memoriile de călătorie
Reprezentanţi:
- Preromantism : Ion Heliade Rădulescu,Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu,
Costache Negruzzi
- Romantismul eminescian( punctul culminant al curentului )
http://www.autorii.com/scriitori/mihai-eminescu/eminescu-in-cadrul-romantismului-
european.php

Ca temperament si structura, dar si ca mijloace si procedee artistice Eminescu este un romantic,

asa cum s-a autoproclamat in arta sa poetica postumă "Eu nu cred nici in Iehova":"Nu ma-ncantaţi
nici cu clasici,/Nici cu stil curat si antic -/Toate-mi sunt deopotriva,/Eu rămân ce-am fost: romantic".

Eminescu trebuie incadrat in romantismul european si comparat cu toti marii romantici

6
europeni, cu Byron si Shelley, cu Holderlin si Novalis, cu Leopardi si Victor Hugo, cu Puskin si
Lermontov.

Eminescu a fost considerat de critica straina si romaneasca ultimul mare romantic european in
ordine cronologica, dupa Victor Hugo. Prin formatia si orientarea sa culturala, dar si prin firea sa
profunda si interiorizata Eminescu a fost atras cel mai mult de romantismul german. Raporturile lui
Eminescu cu romantismul german au fost analizate de Zoe Dumitrescu-Busulenga in lucrarea
"Eminescu si romantismul german" (1976), in care exegeta se arata mai putin preocupata de studiul
influentelor directe pe care miza comparatismul vechi de tip traditional, fiind dispusa sa acorde mai
mult credit sinonimiilor, corespondentelor si afinitatilor . Eminescu prezinta mari afinitati cu
Holderlin, alt mare romantic german din perioada de tranzitie. Eminecu prezinta mari afinitati si cu
Novalis, corifeul romantismului german. De Novalis il leaga pe Eminescu simbolul florii albastre si
motivul vietii ca vis, precum si descoperirea dimensiunii interioare a fiintei. Cel mai mare merit al
lucrarii lui Zoe Dumitrescu-Busulenga il constituie faptul ca exegeta nu face din Eminescu un epigon
tributar romantismului german, ci-l considera, dimpotriva, un egal si un rival in spirit al marilor
romantici germani.

În opera lui Eminescu intalnim toate trasaturile specifice ale romantismului:

- cultul pasiunii (estetica inimii);

- cultul imaginatiei si al fanteziei;

- aspiratia spre absolut (cu punctul de plecare in doctrina eului absolut a lui Fichte);

-descoperirea dimensiunii interioare, abisale a fiintei umane;

- cultivarea visului (ca modalitate de investigare a subconstientuluI);

- valorificarea miturilor si a creatiilor populare (bazele folcloristicii, ca disciplina au fost puse in

romantism);

- specificul national (categoria specificului national a fost creata in romantism);

- regresiunea spre natura;

- evocarea trecutului istoric.

- Postromantismul:G. Coşbuc,O . Goga, Al . Vlahuţă, Al .Macedonski

În artele plastice:Nicolae Grigorescu, Th. Amann,Delacroix

În muzică: Chopin, Ceaikovski, Hector Berlioz,Verdi, Wagner

7
 REALISMUL

Curent literar - artistic care a început să se manifeste spre sfârşitul primei jumătăţi a
secolului al XIX-lea, în Franţa şi care se opune fanteziei romantice. În sens larg, termenul
face trimitere la capacitatea artei de a-şi imagina lumi noi pornind de la realitatea propriu-
zisă.

- Aspectele prezentate sunt verosimile( apropiate de adevăr). Creează cititorului

impresia că are de-a face cu situaţii şi oameni adevăraţi
- Complexitatea vieţii sociale( Realismul este interesat de viaţa omului obişnuit şi de
felul în care societatea îşi pune amprenta asupra acestuia)
- Personajele sunt tipice ,acoperă toată paleta socială şi întruchipează tipuri umane, mai
ales sociale: ţăranul, muncitorul, negustorul,funcţionarul,preotul,învăţătorul,
cârciumarul,avocatul, omul politic etc. Personajul este produsul mediului în care
trăieşte.
- Naratiune la persoana a III-a, narator omniscient, obiectivitate
- Teme specifice: familia, banii, căsătoria, paternitatea. Imaginarul romanului realist
prezintă o adevărată frescă socială( pictură de mari dimensiuni)
- Desfăşurarea cronologică a evenimentelor
- Compoziţional, se remarcă tehnica simetriei incipitului cu finalul, a detaliului
- Stil sobru, caracterizat de rigoare, precizie, limbaj simplu, atât la nivelul
vocabularului cât şi al sintaxei
- Critica societăţii, lipsa idealizării
- Încadrarea cu exactitate în timp şi spaţiu
- Reprezentanţi: Liviu Rebreanu, Ioan Slavici,G. Călinescu, Marin Preda, Nicolae
Filimon, Tolstoi, Dostoievski,Balzac, Stendhal

NATURALISMUL

Curent literar constituit în Franţa, ca o prelungire a realismului, între 1860-

1880.Teoreticianul este Emile Zola.

- Foloseşte metode de investigare specifice ştiinţelor exacte: observaţia minuţioasă

- Personajul este prezentat din perspectiva eredităţii, bolii, instinctelor
- Prezintă aspectele brutale ale realităţii

Reprezentanţi: I.L .Caragiale ( nuvela „În vreme de război”), Barbu Ştefănescu

Delavrancea, L. Rebreanu, Maupassant

8
 PARNASIANISMUL

Curentul defineşte mişcarea literară apărută în Franţa. La mijlocul secolului al XIX-lea, ca

o reacţie faţă de de romantism.

- Poezie rece, obiectivă

- Descriu obiecte de preţ, repovestesc mituri, legende
- Nepăsare faţă de problemele lumii din jur
- Cultivă poezia cu formă fixă

Reprezentanţi: Gauthier,Leconte de Lisle, Al. Macedonski

TRADIŢIONALISMUL

Curent literar, apărut la începutul secolului al XIX-lea, ce presupune un ataşament

profund faţă de tradiţie, faţă de valorile trecutului. Se defineşte în opoziţie cu modernismul.

Nuclee tradiţionaliste:

Sămănătorismul: curent tradiţionalist al cărui nume derivă dela revista „Sămănătorul”,

condusă de G. Coşbuc şi Al. Vlahuţă. Propune drept surse de inspiraţie istoria, natura ,
folclorul, opoziţia sat/ oraş (dezrădăcinarea ).

Poporanismul:mişcare politică,socială, iniţiată de Constantin Stere, la sfârşitul secolului al

XIX-lea. Simpatie faţă de ţăran, datoria intelectualului faţă de popor( O. Goga,Gala Galaction,
C. Hogaş)

Gândirismul:curent ideologic construit în jurul revistei „Gândirea”, de Nechifor Crainic.

Cultivă valorile naţionale, autohtonismul,ortodoxismul( Vasile Voiculescu, Ion Pillat)

- Satul este privit ca o vatră de spiritualitate

- Idealizarea universului bucolic ( rural ),şăranul , păstorul, apostolul
- Natura este umanizată , sacralizată
- Domină fiorul religios, tonalitate afectivă
- Prezenţa unor simboluri din planul biblic sau al naturii:îngerul, fiul risipitor,ispitirea
cuplului adamic,ispăşirea, rugăciunea, mituri agrare
- Registrul stilistic popular , arhaic, alternează cu cel liturgic
- Poezia pământului şi a roadelor, legătura omului cu pământul
- Paseismul( valorizarea trecutului)
- Model clasic de versificaţie

9
 Reprezentanţi: Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Stefan Octavian Iosif, Ion Dumitriu ( pictură)

Romanul tradiţionalist( doric, obiectiv , realist)

„Romanul este o oglindă ce se plimbă pe un drum, reflectând când azurul cerului

imaculat, când gunoiul şanţurilor murdare”- Stendhal

- Problematică socială,cultivarea valorilor autohtone, tematică rurală , religioasă( Mihail

Sadoveanu- Baltagul)
- Lumea surprinsă în existenţa ei este una obiectivă, iar personajul se supune legilor
lumii
- Naraţiune heterodiegetică( persoana a III-a), naratot omniscient, auctorial( obiectiv)
- Romanul este construit echilibrat, simetric
- Evenimentele se derulează în mod cronologic, prin înlănţuirea logică a episoadelor
narative
- Acţiunea este lineară( subiectul respectă momentele subiectului, iar conflictele
exterioare sunt dezvoltate puternic)
- Persdonajele se incadrează tipologic, au o evoluţie epică previzibilă
- Timpul şi spaţiul sunt bine precizate, stilul sobru
- Universul surprins este unul coerent, caracterizat de coeziune(descrieri, detalii
semnificative)

Reprezentanţi: Nicolae Filimon- „Ciocoii vechi şi noi”,Mihail Sadoveanu- „Baltagul”, Ioan

Slavici-„Mara”, Diuliu Zamfirescu-„Viaţa la ţară”

MODERNISMUL

În sens larg, modernismul reprezintă o manifestare radicală, îndrăzneaţă, a celor mai

recente forme ale expresiei în planul creaţiei,manifestată în spaţiul european încă din secolul
al XIX-lea, când apare volumul „Florile răului”al lui Charles Baudelaire.

Spiritul modern se caracterizează prin : negarea valorilor clasice, revoltă, libertate de

exprimare, originalitate, tendinţa de a şoca, ruptura de trecut, noul, schimbarea, diferenţa.

Modernismul include toate curentele novatoare şi de avangardă: simbolism,

expresionism, dadaism, constructivism, suprarealism.Arta este rezultatul imaginaţiei, iar
autorul modernist se adresează unei elite, unor iniţiaţi.

În literatura română, modernismul este promovat de revista şi cenaclul „Sburătorul” sub

conducerea lui Eugen Lovinescu. Activează între anii 1919-1920, 1926-1927.

Obiective :

-Promovarea tinerilor scriitori( Ion Barbu, Camil Petrescu, Tudor Arghezi) şi

colaborarea cu o serie de critici literari precum Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu,
Vladimir Streinu.

10
 - Ideea sincronismului ( acceptarea schimbului de valori, a elementelor care conferă
noutate şi modernitate fenomenului literar). Nu imitaţie servilă, nu împrumut fără
discernământ. Realizarea unui schimb cultural de la o civilizaţie la alta, care să conducă la
armonizare şi coeziune.

-Lovinescu pledează pentru teoria imitaţiei, adică pentru preluarea formelor civilizaţiei
occidentale, dar nu pentru imitaţie servilă, ci pentru adaptarea formelor împrumutate la
specificul naţional. Criticul se distinge de Titu Maiorescu, care formulează „teoria formelor
fără fond.”

- Se face apel la autonomia valorilor estetice

- Se combate ideea unei evoluţii culturale bazate exclusiv pe formele de artă moştenite.
Respinge izolarea şi închistarea provincialistă, se împotriveşte folclorizării forţate a
literaturii.

- Interes pentru literatura analitică.

-Aprecierea operelor literare în funcţie de originalitate.

Romanul modern ( psihologic, subiectiv, ionic)

„Romanul este oglinda paralelă a conştiinţei mele. Eu nu pot vorbi onest decât la
persoana I.”Camil Petrescu

-Proza presupune: o psihologie mai complicată,analitică,probleme de conştiinţă,conflicte

interioare puternice, mediul citadin, naraţiune la persoana I, cu un narator homodiegetic
( narator personaj ), subiectiv, care prezintă totul din prisma planului conştiinţei ). Incipitul
este abrupt, iar finalul deschis. Personajul este dilematic, hipersensibil, aflat în situaţii limită,
reprezentat de intelectual .(Camil Petrescu, Mircea Eliade ).

-Lumea surprinsă se oglindeşte în conştiinţa eroului

-Naraţiunea homodiegetică(persI) predomină,putându-se combina cu cea

heterodiegetică( pers. aIII-a). Naratorul este subiectiv, identificându-se cu personajul,
perspectiva narativă este subiectivă sau putem avea mai multe puncte de vedere
( pluriperspectivism)

-Romanul modern este construit cu discontinuităţi, paralelisme

- Evenimentele nu se desfăşoară în mod cronologic( acronia), textul fiind caracterizat prin

analepse, prolepse, flash-backuri

-Acţiunea nu este lineară, subiectul fiind construit dintr-o serie de experienţe ale naratorului,
iar conflictul este predominant interior( psihologic, filosofic)

-Personajele au o evoluţie imprevizibilă, întruchipând ipostaze existenţiale

-Timpul şi spaţiul capătă valori simbolice

11
- Stilul este caracterizat de anticalofilism

-Dramaturgia modernă abordează teme care să pună în evidenţă complexitatea fenomenelor

şi personajelor (personaje dilematice sau tragice, intelectuali însetaţi de absolut ).

Poezia modernistă

( T. Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu)se caracterizează prin :

-subiectivitatea lirismului

-preferinţa pentru arte poetice

-cultivarea poeziei intelectualizate, cu trimitere la sfera culturii ( simboluri cultural-filosofice)

-înlocuirea metaforei plasticizante cu cea revelatorie( incifrată, ambiguă)

-ambuguitatea voită, realizată prin tehnica sugestiei.

-resemantizarea unor cuvinte( termeni religioşi utilizaţi cu sensuri laice, argou, jargon )

-sintaxa eliptică sau contorsionată

-tehnica imgambamentului ( scrierea cu literă mică la început de rând, pentru a continua ideea
poetică)

-verslibrismul( versul liber)

-sub aspect prozodic, poeziile sunt astrofice.

SIMBOLISMUL

Curent literar-artistic constituit în Franţa, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca o reacţie

împotriva parnasianismului şi a naturalismului. Termenul este impus de Jean Moreas.

- Respinge principiul mimesisului (imitaţiei), potrivit căruia opera copiază

realitatea.Actul creaţiei se bazează pe inteligenţă, luciditate, elaborare, rigoare
- Cultivarea celor 3 S-uri: sugestia(tehnică poetică opusă descrierii clare a realităţii;
presupune imagini vagi, tablouri sumare), sinestezia(asocieri de senzaţii),
simbolul( exprimarea unei idei abstracte prin intermediul unui obiect concret)
- -Revoluţie în sensibilitate( ambivalenţă faţă de natură şi faţă de viaţa modernă-sunt
atraşi de oraş, dar şi îngroziţi de mizeria lui ) şi în planul formei(cultivarea versului
liber, rigoarea formală se păstrează la poeziile cu formă fixă, precum sonetul,
rondelul)
- Cultivarea muzicalităţii(apar constant procedee cu efect muzical puternic: repetiţia,
refrenul, enumeraţia). Muzicalitatea exprimă o anumită stare de spirit

12
 - Principiul corespondenţelor între exterior( lume) şi interior(trăiri). De exemplu,
există corespondenţe între lumea vizibilă, concretă a florilor şi lumea
interioară(blândeţe, frumuseţe).
- Cultivarea stărilor vagi, imprecise.
- Teme şi motive specifice: viaţa, moartea, iubirea, evadarea din real,oraşul,
parcul,parfumul, culorile,instrumentele muzicale, nevrozele, disoluţia materiei, bolile,
depresia,starea de angoasă, spleenul ( melancolie profundă, răul existenţial),disoluţia
sentimentelor, preferinţa pentru citadin sau târgul provincial. Descoperă oraşul cu
spaţiile sale caracteristice: strada, cafeneaua, cârciuma, parcul, mahalaua. Natura este
una civilizată, artificială,cu parcuri şi grădini, loc al rătăcirilor fără sens, al
vagabondajului, o lume asociată de senzaţii multiple.Anotimpurile sunt resimţite
negativ, iar elementele naturii sunt văzute doar în latura lor distructivă:focul
descompune materia, apa generează disoluţia materiei prin îmbibare,vântul usucă, iar
sunetele sale sinistre dezechilibrează.Primăvara stârneşte nervii, generează astenie,
vara este caniculară, căldurile toride descompun cadavrele; tomna este ploioasă,
mohorâtă, rece; iarna este caracterizată de zăpezi cenuşii, dominând contrastul alb-
negru, tipic funebrului.Cromatica este persistentă şi obsesivă,”Violetul, negrul, albul,
rozul invadează lucrurile ca nişte prezenţe fizice, erodează peisajele sau le pătează şi
aceste vopsele sunt câteodată halucinante prin intensitate”( Nicolae Manolescu). De
exemplu, la Bacovia, culorile sunt concentrate, devin strigăte ale sufletului , durerii şi
ale singurătăţii. Gri, alb, negru sugerează monotonia, moartea, melancolia gravă; roşu
nu mai este culoarea iubirii, ci a morţii, definind sângele scurs pe albul imaculat al
zăpezii; violetul sugerează monotonia, stări halucinatorii, galbenul este asociat
sufletului ars şi reprezintă culoarea preferată a lui Bacovia.
Reprezentanţi: Al. Macedonski(momentul tatonărilor ), Ion Minulescu, Stefan Petică,
Dimitrie Anghel,G. Bacovia( simbolismul depresiv, autentic, dominat de neliniştea
continuă), Paul Verlaine, Charles Baudelaire,Stephane Mallarme.

NEOMODERNISMUL

Curent literar apărut după cel de-al Doilea Război Mondial( 1960-1970), când se manifestă o
anumită toleranţă faţă de noi forme de expresie, fără a se abandona ideea abordării unor teme
specifice ideologiei comuniste.

- Se naşte ca o reacţie împotriva realismului socialist, a literaturii proletcultiste,

aservite ideologiei comuniste
- Se aduce în prim plan problematica eului, expansiunea imaginaţiei;
- Autenticitatea trăirii, ermetismul
- Gravitatea temelor:condiţia umană, forţa logosului, iubirea, timpul ,moartea
- Rafinament compoziţional şi stilistic
- Limbaj abstract
- Inovatii prozodice, eludarea normelor de ortografie şi punctuaţie
- Imaginar poetic bogat şi inedit
13
 - Renunţarea la prozodia clasică şi adoptarea structurii astrofice
- Se cultivă ironia, autoironia, spiritul ludic
- Punerea lectorului în ipostaza unui căutător de sensuri ascunse
- Reprezentanţi: Nichita Stănescu (cultivă „o poezie a poeziei”, preluând elemente din
operele înaintaşilor: de la Eminescu-sensibilitatea, de la Arghezi- cuvintele dure,de la
Barbu- încifrarea,de la Bacovia- stările obsedante ),Marin Sorescu(o poezie bazată pe
ironie şi spirit ludic: „Dacă nu cer prea mult”, „Contabilitate”, Ana Blandiana(lirism
cerebral), Mircea Dinescu ( lirica protestului)

POSTMODERNISMUL

Curent cultural şi de idei, care urmează modernismului, manifestându-se în a doua

jumătate a secoluluial XX-lea, în SUA, apoi în alte spaţii( Argentina,Anglia, Rusia).

În literatura română este revendicat de generaţia anilor 1980: Mircea Cărtărescu, Mircea
Nedelciu, Simona Popescu, Adriana Babeţi, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter.

„Numeroase fenomene noi ale culturii de masă arată posibilităţile, dar şi limitele
postmodernităţii: zapping-ul( schimbarea canalelor) de pe cable TV, surfing-ul cultural,
jocurile pe computer, nesfârşitele seriale de televiziune hipnotizante, literatura de
supermarcket- toate sunt aceleeşi lumi epidermice şi fascinante ca un vis artificial: lumea
postmodernă”(Mircea Cărtărescu-Postmodernismul românesc”)

La început, s-a afirmat în arhitectură, în încercarea de a reconstitui un oraş care sa

păstreze trecutul şi să-i dea un nou înţeles, dintr-o perspectivă ludică, ironică sau nostalgică.

Trăsături:

- Ironia, parodierea trecutului(imitaţie cu accente satirice), pastişa( presupune o

imitaţie a unui autor).Ex: „e seară şi ninge-ndesat/ zăpada-n zăpadă se lasă/ şi-abia mă
mai mişc îngheţat/ şi-abia mai ştiu drumul spre casă”(M. Cărtărescu- În stilul lui
Bacovia)
- Utilizează aluzia, citatul, ludicul
- Poezia cotidianului( se întoarce spre o realitate a oraşului şi a străzii,un imaginar al
vieţii obişnuite). Ex. : Alexandru Muşina, în poezia „Budila Express” prezintă
experienţa de navetist de la Braşov( trenuri mizere,limbaj argotic)
- Estomparea graniţelor dintre genuri şi specii literare
- Hibridizarea unor vechi motive, teme
- Cultivă imprecizia,intertextualitatea( procedeu prin care textul trimite mereu la alte
opere, citând fără ghilimele, prelund personaje, simboluri, fragmente). Ex. „Nu căta în

14
 depărtare/ Manoil, răspuns zadarnic, vin cu mine, mă urmează”- Levantul, Mircea
Cărtărescu
- Jocuri de cuvinte( predispoziţia pentru ludic): „Capul meu cade pe maşina de scris/
Fruntea de rânduri mi-e plină”-Florin Iaru, „Hai - Ku”
- Aluzii culturale din domeniul literaturii, artelor, ştiinţelor exacte( Mircea Cărtărescu-
„Levantul”)
- Relativizarea raportului dintre realitate şi ficţiune( se amestecă referinţe exacte şi
autentice cu aspecte imaginare, suprapunând intenţionat epoci diferite)
- Decanonizarea( desfiinţarea regulilor )
- Inexistenţa referentului ( absenţa raportării la realitate)
- Metatextualitatea( textul se explicitează el însuşi )
- Hipetextualitatea(un text se scrie pornind de la un alt text, ca sursă de bază )
- Biografism( coborârea poetului în sfera existenţei personale )
- Desolemnizarea discursului poetic
- Refuzul metaforei ca semn al poeticităţii
- Amestecul de stiluri ( solemn, colocvial, al reclamei )
- IN TEXTUL NARATIV se foloseşte tehnica aşteptării frustrate( naratorul
polemizează cu cititorul care aşteaptă totul de-a gata)De exemplu, în romanul
„Zmeura de câmpie”, de Mircea Nedelciu, după ce se descrie o scenă cu două
personaje, fără să le numească, naratorul adaugă maliţios: „V-aş ruga să nu vă grăbiţi
să credeţi că cei doi erau chiar Zare Popescu şi Radu Grinţu... Despre acest lucru voi
reveni cu amănunte într-o vreme mai potrivită”
- Formula epică este cea a unui puzzle în care planurile narative se intersectează,
aducând puncte de vedere ale unor personaje implicate în evenimente senzaţionale sau
care doar repovestesc ceea ce au auzit de la alţii.
- Personajele sunt abia schiţate, de cele mai multe ori purtătoare ale unor defecte
evidente, puse sub lupă de către un narator hotărât să se distreze pe seama
lor( atitudinea naratorului faţă de personaj este ironică şi persiflantă). Preferinţa pentru
eroi comici ( carnavalizarea)
- Acţiunea romanului postmodern este construită pe o temă banală, plasată într-un
cadru restrâns, cu evenimente condensate)
- Caracteristici formale : capitolele şi paragrafele sunt, în general,scurte, separate prin
spaţii albe. Titlurile , deosebit de numeroase,sunt tipărite mai vizibil. Fiecare
fragment mai scurt constituie o unitate independentă, un text în miniatură, de sine
stătător)Se folosec anumite procedee metatextuale: dedicaţia,( cu rol în dirijarea
lecturii), pastişa, motto-ul cu rolul de a comenta titlurile capitolului.
- Stilul este uneori eseistic, caracterizat prin ironie, jocuri de cuvinte, trimiteri livreşti,
paradă de cultură,utilizarea masivă a ludicului,amestecul de registre stilistice diferite.
- Se produce o demitizare a valorilor, considerându-se că pot coexista toate formele
culturale.
- Artistul renunţă la idealul perfecţiunii capodoperei(indeterminarea)

15
16