Conceptul de literatură clasică

Termenul CLÁSIC provine din limba latină classicus, a, um – de prim

rang, demn de dat ca exemplu. În l. română are următoarele sensuri:
1. (Despre opere literare, ştiinţifice, artistice) Care serveşte ca model
de perfecţiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris
după canoanele obişnuite, tradiţionale. ♦ (Despre scriitori, artişti,
oameni de ştiinţă etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui
operă îşi păstrează importanţa de-a lungul veacurilor, rămâne în
patrimoniul cultural-ştiinţific al unui popor sau al lumii. 2. Care
concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei
acţiuni, ale unei situaţii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în
mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care aparţine clasicismului,
privitor la clasicism. 4. Referitor la lumea antică greco-latină;
caracteristic antichităţii greco-latine. ♦ Conform normelor artei
antice greco-latine.
Pornind de la primul sens, în cultura poporului român
perioada secolului al XIX-lea, când au fost puse bazele
literaturii culte şi a limbii literare, se numeşte clasică.
Condiţiile social-politice de dezvoltare a
literaturii române clasice (premodernă şi
modernă).

Cadrul istoric în care se dezvoltă literatura

clasică premoderenă şi modernă din Ţările
Româneşti este influenţat de 4 mari fenomene
social-politice:
 I
Războiul ruso turc din anii 1806-1812,
care se încheie cu Pacea de la
Bucureşti şi cu anexarea Basarabiei
şi alipirea ei la Imperiul Rus.
II
Revoluţia lui Tudor Vladimirescu din
1821. Liberate, independenţă şi
unitate naţională. Mişcarea Eteria.
 III
Revoluţia burgheză din Franţa din 1848 (un
ecou al Revoluţiei franceze din (1789-
1799), cu lozinca Liberate, egalitate,
fraternitate, căderea Bastiliei), care s-a
extins în toate principatele române.

IV
Unirea principatelor române în 1859 sub
domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Şcoala Ardeleană
Mişcarea iluministă transilvăneană Şcoala
Ardeleană apare la sfârşitul secolului al
XVIII-lea, după ce ungurii, saşii şi secuii
exclud de la drepturile sociale, politice şi
religioase pe românii din Transilvania. Astfel
pentru prima dată posibilităţile de
aprofundare a culturii clasice se stabilesc în
Transilvania. Dragostea pentru Patrie şi
contactul cu romanitatea, de care se simţeau
mândri, i-au făcut să studieze cu sârguinţă şi
să devină erudiţi pentru a putea duce lupta pe
tărâm ştiinţific.
Dintre aceste personalităţi cel mai mare aport l-au
adus Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Şincai
şi Ion Budai-Deleanu.
Activitatea reprezentanţilor Şcolii Ardelene s-a
desfăşurat pe diverse planuri cultural ştiinţifice:

În plan iluminist se înfiinţează numeroase şcoli cu

predare în limba română (Gheorghe Şincai
înfiinţează 300 de şcoli), se tipăresc calendare,
catehisme, manuale, cărţi de popularizare a
ştiinţei, cărţi populare pentru pătrunderea
informaţiei în masele populare largi.
Pe plan istoric, lupta, în special a iluminiştilor
reprezentanţi ai Şcolii Ardelene a fost să
dovedească originea latină (pusă la îndoială
de străini) a poporului român, precum şi
continuitatea lui în Transilvania. Astfel ei
scriu următoarele lucrări cu caracter istoric: -
Samuil Micu, Istoria şi lucrurile şi
întâmplările românilor; -Gheorghe Şincai,
Hronica românilor şi a mai multor neamuri;
-Petru Maior, Istoria pentru începutul
românilor în Dachia.
Pe plan lingvistic reprezentanţii Ş.A. s-au
străduit să documenteze fondul şi structura
limbii române, au susţinut ideea originii pur
latine a limbii noastre, cerând scrierea cu
alfabet latin şi scrierea etimologică. Opera lui
Samuil Micu şi Gheorghe Şincai, Elementa
linguae daco-romanae sive valachicae
(1780) – face o paralelă între latină şi
română. Ei propun eliminarea cuvintelor de
altă origine şi înlocuirea lor cu neologisme
latineşti.
Astfel ei introduc în scris alfabetul latin şi
alcătuiesc cel dintâi dicţionar etimologic
al limbii române – Lexiconul de la Buda
(1825). Petru Maior, la sfârşitul Istoriei
pentru începutul românilor în Dachia,
include o Disertaţie pentru începutul
limbii române, în care afirmă că limba
română provine din latina populară.
În plan literar cel mai reprezentativ a fost Ion
Budai-Deleanu având ca moment de vârf
epopeea, poemul eroico-comic Ţiganiada.

Prin urmare Şcoala Ardeleană a fost o mişcare

culturală complexă şi neomogenă, reflectând
o perioadă istorică: procesul de formare a
burgheziei şi a naţiunii române la sfârşitul
secolului al XVIII-lea şi începutul secolului
al XIX-lea.