1.

Iluminismul în cultura europeană

În mai multe țări europene, secolul al 18-lea a fost numit secolul luminilor, pentru a
se defini specificul unei epoci în care s-a pus accent pe dezvoltarea și răspandirea
cunoștințelor culturale, pe ideea luminării maselor. Iluminismul sau luminismul este
un curent de gândire care tinde să emancipeze omul din poziția rigidă în care l-a fixat
filosofía tradițională, pentru că el devine obiectul propriei sale activități – prin muncă și
cultură, omul este perfectibil ca și societatea pe care el construiește. Iluminismul este
susținut de ideologii claselor dinamice ale societății, de burghezie în primul rând. De
aceea a apărut mai devreme în țările în care burghezia a evoluat mai repede: Anglia și
Franția.

*În anul 1688, În cadrul Revoluției burgheze din Anglia, când parlamentul a votat
Declarația drepturilor se cristalizează o ideologie iluministă, care va pregăti Marea
Revoluție Franceză din 1789.

Trasături specifice ale iluminismului:

1. caracterul său antifeudal și antidespotic (Toate instituțiile feudale erau supuse unei
critici- monarhia absolută, bazată pe idea dreptului divin, biserica, justiția, școală.
Gânditorii iluminiști ca englezul John Locke și francezii Montesquieu, Voltaire și
Rousseau au cerut anularea privilegilor feudale, limitarea puterii monarhului și
acordarea de libertăți sociale și politice întregului popor. Aceaști cereri s-au băzat pe
principiile de egalitate și libértate, de suveranitate a poporului, pe ideea dreptului
natural, principii tipic iluministe);

2. spiritul său raționalist, materialist și laic - secolul al 18-lea este o perioadă istorică în
care s-a afirmat cu putere rațiunea, în care fenomenele vieții au cunoscut o interpretare
materialistă și s-a cristalizat tendința de emancipare a științelor umaniste.

*În acest climat de gândire social-politică antifeudală și de filozofie materialistă

evoluează literatură iluministă. Spiritul iluminist este propagat prin specii literare noi:
romanul filozofic, teatral de idei, comedia satirică, drama burgheză. Prin alegorie,
satiră, parabolă sau fabulă se setirizează fanatismul religios și se promovează ideea de
toletanță și egalitatea între oameni.

*Cei mai importanți scriitori care aparțin literaturii iluministe: Montesquieu, Voltaire,
Diderot, Jean-Jacques Rousseau, Beaumarchais (Franța); Lessing (Germania); Carlo
Goldoni (Italia); N. M. Karamzin (Rusia).

1
2. Școala Ardeleană
Cel dintâi nucleu iluminist din cultura română l-a constituit Şcoala Ardeleană,
mişcare a intelectualităţii din Transilvania de la sfârşitul secolului al 18-lea şi începutul al
19-lea. Burghezia românească din Transilvania, mai dezvoltată decât în Ţara Românească
şi Moldova, era nemulţumita de lipsa de drepturi sociale și politice ale poporului român
din Transilvania.

Şcoala Ardeleană este o mişcare de eliberare naţională şi socială. A avut rolul în

stimularea studiului istoriei şi limbii române, a dezvoltării ştiinţelor naturii şi a
învăţământul. Acţiunea politică şi culturală a Şcolii Ardelene este exprimată prin operele
istorice şi filologice ale lui Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi Ion Budai-
Deleanu. Are două direcţii fundamentale:

1. prima are caracter iluminist urmărind emanciparea poporului, mai ales a ţăranilor
( în acest scop s-au înfințat școli în limbă română, s-au scris abecedare, aritmetici, s-au
publicat calendare etc;

2. Cealaltă direcţie este erudită şi cuprinde tratatele de istorie şi filologie. Cele mai
importante lucrări sunt: Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor de Samuil Micu,
Hronica românilor şi a mai multor neamuri de Gheorghe Şincai şi Lexiconul de la Buda,
primul dicţionar-primul dicţionar etimologic al limbii române.

Reprezentanţii au adus argumentele istorice, filologice privind originea latină a

limbii şi a poporului român, continuitatea şi unitatea sa etnică. Petru Maior a fost
meritat pentru că a afirmat primul că limba română derivă din latina populară, adică din
latina vorbită de marile mase, nu din cea clasică.

S-a pus problema adoptării alfabetului latin în locul celui chirilic, a fixării normelor
gramaticale ale limbii, a îmbogăţirii vocabularului cu neologisme. Se propunea o
ortografie etimologică şi se cerea eliminarea elementelor nelatine din limbă. Şcoală
Ardeleană a pus bazele cercetării ştiinţifice a limbii române. Reprezentanţii au fost mai
ales istorici şi filologici,animatori ai culturii. Operele lor nu ating decât pe alocuri nivelul
cronicarilor. Şcoala a dat , prin Ion Budai-Deleanu, pe cel dintâi mare poet român de
talie europeană. Iluminismul Şcolii reprezintă prima etapă de modernizare a culturii
române înscriindu-se în iluminismul european.

3. Ion Budai-Deleanu / Ţiganiada.

*Școala Ardeleană a dat, prin Ion Budai-Deleanu, pe cel dintâi mare poet român de talie
europeană. Opera literară fundamentală a acestuia - Țiganiada ( Tabăra țiganilor)– este o
sinteză artistică a ideilor iluministe ale epocii și reprezintă prima demonstrație de valoare
a posibilităților poetice ale limbii române.

2
*Ion. B. Deleanu (1760-1820) este cărturar ce a urmat la Viena cursuri de filozofie,
absolvent al Făcultății de Teologie. Se stabilește la Liov, dar continuă să scrie și să
mențină contactul cu românii. Scrie lucrări filologice (studii de gramatică și ortografie,
dicționare) și primp versiune în 1812 (1875-1877), a două versiune a Țiganiadei,
publicată în 1925, deci, foarte târziu. Primul din cei zece copii ai preotului unit Solomon
Budai din Cigmău. Studiile elementare în satul natal, continuate la Gimnaziul din Blaj. În
noiembrie 1777 este înscris la Facultatea de Filosofie din Viena, obţinând, la începutul
anului următor, o bursă la Colegiul Sf. Barbara. Ca bursier îşi încheie studiile de filosofie
şi le continuă (până în 1783) cu studii teologice. La Barbareum, se află în raza de
influenţă a prefectului de studii Samuil Micu şi a colegilor de seminar Gheorghe Şincai şi
Petru Maior. Scurtă vreme prefect de studii la Blaj, revine, la sfârşitul anului 1784, la
Viena, urmând cursurile Facultăţii de Drept. II-lea.

Țiganiada este epopeia lui Ion, numită epopeia Țigănilor, căreia i-a trebuit un secol și
jumătate pentru a fi recunoscută drept o mare creație. Este o operă de temelie pentru
cultură românească, pentru că reprezintă prima mare sinteza cu finalitate estetică a
spiritualității românești și europene. Epopeia este o specie a genului epic în versuri de
mari dimensiuni cu un fir epic întins și cu personaje cu puterii supranaturale, de obicei
personaje legendare. Ion găsește punctul de plecare în lucrarea Lupta broastelor cu
șoarecii de Tasso, în Don Quihote de la Mancha a lui Cervantes și în Orlando furioso de
Aristo. Ca tema are călătoria alegorică pe care o face neamul țiganesc în căutarea unei
forme statale. Titlui este unul alegoric creat după modelul marilor epopei: Iliada,
Odiseea, Eneida. Acesta ne trimite la personajul central al operei și anume al etnia
țigănilor. Ion ascunde în titlul aspirațiile iluministe ale românilor din Ardeal. Este
alcătuită din douasprezece cântece compuse de cântaretul Leonachi Ghianeu și
îmbogățită cu multe critice istprice, filozofice, filologice și gramatice de către Mitru
Perea. (+rezime)
4.Iluminismul în Țara Românească și Moldova. Iluminismul
românesc – o epocă de tranziție
Cărturarii din Ţara Românească şi din Moldova le datorează lecturilor din
raţionaliştii francezi, celebrei Enciclopedii îngrijite de Didreot şi D' Alembert şi o
utilizau Chesarie Râmniceanu, la Râmnicu-Vâleea, şi Leon Gheuca.

Chesarie Râmniceanu (1735-1780) este un filozof al istoriei şi un gânditor cu o

expresie poetică surprinzătoare. Prefeţe lui conţin meditaţii cu caracter general asupra
istoriei. El împarte istoria ţării în trei mare perioade:

1. prima ar fi cea a colonizării Daciei, de când datează ruinele Podului peste Dunăre

2. a doua ar fi epoca creării instituţiilor;

3. a treia ar fi aceea de renaştere a culturii româneşti;

3
 Leon Gheuca (1735-1789) este cititor şi el al filozofilor raţionalişti francezi, a
încercat să introducă limba română în şcoală în locul celei greceşti. El încurajează
traducerile în limba română şi răspândeşte o culgere de meditaţii şi cugetari din
filozofii antici şi moderni cu caracter iluminist, militând pentru răspândirea
învăţăturilor şi a culturii.

Iluminismul în cultura română afirmă drepturile naţionale ale românilor, invocând

şi argumentând ideea latinităţii şi a continuităţii poporului şi a limbii române, are
caracter moral, educativ, militează pentru ridicarea poporului prin cultură.

Epoca de tranziție : La sfârşitul secolului al 18-lea şi la începutul celui de-al 19-

lea se dezvoltă o literatură reflectând schimbările petrecute într-o societate care
intrase pe calea unei rapide modernizării. Este o literatura de tranziţie care reflectă
o epocă de tranziţie. Noua literatură reflectă, încă timid, schimbare de gust
petrecută în societate şi schimbare mai profundă: ca într-o nouă Renaştere, omul-
omul concret, omul social, cu drepturile sale înnăscute, cu trăsăturile individuale –
devine centrul de interes al artei. Are caracter moral în esenţă, convinge cititurul pe
calea raţiunii şi prin apelul la sentimente.

5. Poeții Văcărești
Ienăchiţă Văcărescu

Primul membru al familiei care și-a demonstrat talentul scriitoricesc a fost

Ienachiță, cunoscut pe lângă contribuția la cercetarea gramaticii limbii române și pentru
versuri Urmașilor mei Văcărești (Urmașilor mei Văcăreșt, Las vouă moștenire, Creșterea
limbei românești Ș-a patriei cinstire). Este personalitate proeminentă a vieții politice și
culturale din Țara Românească în a doua jumătate a secolului al 18-lea. Este un erudit
care cunoaște lucrările înaintășilor săi, un iluminist care a depus din iubirea patriei un
efort considerabil pentru redactarea unor lucrări de filologie și istorie de o însemnătate
deosebită. În 1787 a publicat o gramatică cu titlul Observații sau băgări dă seamă
asupra regulelor și orânduielelor gramaticii rumânești, care i-a servit drept model și lui
Ion Heliade Rădulescu pentru gramatica sa din 1828. Tot Ienachiță mai a adunat un
material pentru redactarea unor dicționare bilingve: german-român, turc-român,
român-german etc. A scris și o Istorie a preaputernicilor impărați otomani, cu însemnări
privitoare la domnii din Țara Românească tipărită după moartea sa.

Nicolae Văcărescu

Poet român, fiul cel mic al lui Ienachiță. Ne-a lăsat un mic număr de poezii în
maniera lirică a fratelui său. Îl individualizează numai accentele folclorice neobișnuite pe
care le aduce un cântec haiducesc de tipul celui la Alecsandri;

4
Iancu Văcărescu

Fiul lui Alecu Văcărescu, un sprijinitor al tuturor inițiativelor culturale și literare de

la începul perioadei moderne. A fost membru al Societății Literare din 1827, al Societății
Filarmonice în 1833, al Asociației Literare din 1845. A sprijinit teatral, pentru care a
tradus câteva piese din repertoriul universal și a scris un prolog la inaugurarea
spectacolelor în 1819. A sprijinit și pe tinerii poeții din generația care i-a urmat, pe I.
Heliade Rădulescu, căruia i-a îndreptat primele versuri, pe Grigore Alexandrescu ș.a.
*Poezia sa păstrează ecouri puternice din lirica manieristă a secolului precedent,
acrostihuri, idile cu personaje alegorice, înscenări mitologizante etc. Opera sa reunită în
volumele Poezii alese 1830 și Colecție din poeziile d-lui marelui logofăt Iancu Văcărescu
1848, deși lipsită de strălucirea poetică a tatălui său, introduce cu timiditate structuri lirice
noi, anunțând pastelul sau meditația pe ruinele trecutului – Primăvara amorului (care este
sinteză a formulelor clasice; zeul Amor îl introduce pe poet într-o narută nocturnă, dar cu
detalii preromantice, ca ruínele orașului). În ciuda ecoulirol manieriste e un poet de
tranziție între neoclasicismul secolului al 18-lea și romantismul pașoptist. Motive
preromantice-ruinele, peisajul natural, utilizează diminutivele. A scris și poemele
filozofice-Adevărul sub influența iluminismului, balade pe teme folclorice, epistole, ode,
elegii, idile și epigrame.

6. Constache Conachi
Descedent dintr-o familie boierească fanariotă, a ocupat înalte funcții dregătorești în
Moldova. A fost educat de către un refugiat francez. A studiat ingineria, limbile clasice,
greaca modernă, turca și franceză. Este o figură contradictorie, tipică pentru epoca de
tranziție de la începutul secolului al 19-lea. Mare boier și mare proprietar, el este totuși un
gânditor raționalist. Într-un proiect de reformă a învățământului din Moldova, el arată că
studiul trebuie să aibă un scop moral. Jurist, el a luat parte la redactarea Regulamentului
organic și a formulat unele articole care aveau în vedere unirea celor două Principate.
Ca poet, el oferă de asemenea o imagine contradicorie. Nou în poezia sa este
sentimentul naturii, poetul descoperind în anumite cazuri consonanța peisajului cu starea
sa de spirit, precum și o anumită autenticitate a sentimentului care sparge sistemul
convențional de expresie cu îmbinări de cuvinte sau versuri fericite ce par să anunțe pe
Eminescu: dulce lumină... Versurile sale erotice Poezii, alcătuiri și tălmăciri 1856 îmbină
inspirația anacreontică, în maniera poeziei galante aparținând clasicismului decadent
francez. A făcut și unele traduceri din literatura franceză.

7. Anton Pann
Era un autodictat. Tatăl său Pantaleon Petrov era căldărar. A fost un poet,
compositor și profesor de muzică religioasă, folclorist, publicist, compositor al
muzicii imnului național al României. Tatăl răposeaza înainte de vreme, lăsând în
urma-i o văduvă și trei orfani. El ia drumul pribegiei, împreună cu doi frați la Nord de
Dunăre. Anul morții tatălui coincide cu izbucnirea războiului ruco-turc. De aici,
Anton însoțește trupele rusești în mișcare, trece în Bararabia și se stabilește la
Chișinău, unde intra în corul bisericii mari, având o voce frumos timbrată. Aici învață

5
 limba rusă. Cunoștea destul de bine limbile româna, greaca, búlgara, turca și rusa. În
1816 se înscrie la școală deschisă de Petru Efesiul, unde învață meșteșugul tiparului,
iar în 1819 ajunge director al tipografiei. La numai 23 de ani, este numit de
mitropolitul în comisia pentru traducerea cântărilor bisericești din grecește în
românește. În 1821 se refugiază la Brașov, după modelul boierilor, adăpostindu-se pe
lângă biserica Sf. Nicolae din Schei unde va cunoaște pe Ion Barac, trăducator și
tipograf cu care va lega o strânsă prietenie.
*În activitatea sa de la Episcopie, Anton a avut ca scop principal românizarea și
modernizarea muzicii bisericești. Pann a tiparit unele din cele mai vechi piese
muzicale de curte și cântece de lume inspírate din melosul bizantin și otoman.
Operele same Poezii deosebite sau Cântece de lume, 1831, Fabule și istorioare, 1841,
Culegere de proverburi sau Povestea vorbii, 1847. El ancicipează o nouă dimensiune
a literaturii noastre și trezește interes din partea unor mari creatori de mai târziu,
precum Eminescu, Sadoveanu sau Ion Barbu.

8. Cadrul social-politic și cultural al literaturii române de la 1848

Prima jumătate a secolului al 19-lea este o perioadă agitată și poate cea mai bogată în
transformări, care au pregătit printr-o mișcare social-culturală evenimentele revoluționare
de la 1848.
Rezultatele mișcării de eliberare națională se văd și în conținutul tratului de la
Andianopol, 1829, prin care Moldova și Țara Românească au obținut autonomie
administrativă și libértate comerțului.
Înlăturarea (uklanjanje) domniilor fanariote și instalarea domnitorilor pământeni,
apariția unor relații economice și politice consituiau premisele necesare pentru ridicarea
societății românești pe o nouă treaptă de dezvoltare social-economică, pentru
modernizarea vieții social-politice și culturale.
Revoluția lui Tudor Vladimirescu a relevat însă slabiciunea edificiului feudal. Se
intensifică starea de spirit antifeudală. Lupta pentru emancipare socială și națională în
preajma anului revoluționar 1848 devine un postulat al opiniei publice progresiste,
marcând începuturile revoluției burghezo-democratice. Pentru înțelegerea rolului pe
care îl avea ideologia pașoptistă în orientarea și stimularea poporului într-o largă acțiune
de tranformare social-economică, este foarte semnificativ înțelesul cuprinzător pe care
Mihail Kogălniceanu, arhitect al modernizării societății românești, îl dădea cuvântului
politică (ea a ajuns azi să fie sufletul lumii moderne…). Mișcarea revoluționară din prima
jumătate a sec. al 19-lea a dat o lovitură regimului feudal, renăscând în conștiința maselor
spiritul luptei pentru dreptate social și libértate. Etapa cuprinsă între 1830.
și 1860, în mijlocul căreia s-a declanșat cea mai largă mișcare popular de emancipare
social și națională – Revoluția de la 1848 – este cunoscută sub denumirea de perioada
pașoptistă. În ultímele două decenii și jumătate ale perioadei pașoptiste, ca o reacție
împotriva imitației și a influenței culturii occidentale, se dezvoltă un puternic spirit
național. Accentul se pune acum pe folosirea în scris a limbii române, pe creația
originală, pe marile inițiative culturale. În perioada pașoptistă s-au pus bazele unei
adevărate renașteri culturale românești. Învățământul, presa, teatral, literatura,
științele cunosc o dezvoltare. Crește numărul revistelor, al cărților tiparite, se formează un

6
public cititor, se organizează biblioteca, librării. În primul deceniu al acestei perioade
utilizarea limbii grecești se restrânge la însemnări, scrisori și únele traduceri. Locul
limbii grecești îl ia franceză, intelectualii pașoptiști o folosesc curent în scris și oral,
publicând articole, studii și lucrări. Numeroși străini vizitează țările române și scriu
lucrări despre ele. Semnificativă pentru înțelegerea rolului culturii de către pașoptiști este
opinia lui George Barițiu, exprimată în Gazeta de Transilvania, din 1838.

8.a. Presa

În toate cele tri țări românești se dezvoltă o amplă (ogromna, velika) activitate
publicistică. Apar prímele ziare: Curierul românesc, 1829, București, Ion Heliade
Rădulescu; Albina românească, Iași, Gheorghe Asachi, 1829; Gazeta de Transilvania,
Brașov, 1838, George Barițiu. Un moment deosebit de important în dezvoltarea
publicisticii este apăriția la 1840. la Iași, a revistei Dacia literară, condusă de Mihail
Kogălniceanu, care s-a adresat întreagului neam românesc și s-a luptat pentru ca
români să aibă o limbă și o literatură comună. În anul 1848 au apărut noi ziare
purtătoare de cuvânt ale ideilor revoluției. Nici după înfrângerea revoluției activitatea
publicistică nu a încetat, ei scriu acum împotriva celor carea u trădat causa revoluției
române.

8.b. Învățământul

Acum se pun bazele învățământului sub presiunea ideilor progresiste ale vremii și cu
contribuția patrioți. Înființându-se prímele școlii primare, școli pentru fete, prímele școli
superioare, conservatoare, dramatice și muzicale. Conținutul învățământului este adaptat
noilor cerințe ale societății. Datorită legăturii strânse cu viața, învățământul în limba
națională, dobândește ( steći) prestigiu, depășind obiectivele de început, pe care și le-au
propus prímele școli, cea a lui Lazăr și a lui Asachi. Învățarea tehnicii măsurătorilor
evoluează în studiul matematicilor, însușirea gramaticii se prelungește cu cercetarea
limbii. Numeroși tineri își completează studiile în universități din Franța, Germania,
Italia. Acolo stăbilesc legături personale cu mari oameni de cultură.

8.c. Știința și istoria

În contact cu mișcarea de idei europeană, pătrund la noi unele din progresele

impresionate care au fost obținute în domeniile științei. Pașoptiști îndemnau la asimilarea
și populizarea noilor cunoștințe științifice, dar și stimulau gândirea originală. Insistând
asupra utilității practice a cuceririlor științei.

Ion Ghica argumenta în primul număr al ziarului Propășirea că dezvoltare industriei

românești este imposibilă fără aplicarea noilor progrese ale ștințelor. În această epocă de
avânt general se constituie și primele societăți ștințifice românești, începe să se contureze
la noi știința economiei politice, mai ales prin zelul (revnost) lui Ion Ionescu de la Brad,
cu Eufrosin Poteca, Heliade Rădulescu, Ion Zalomit ia avânt gândirea filozofică.

7
 În această atmosferă istoriografia românească se concentrează asupra luptei maselor
populare și a dreptului la insurecție (pobuna, ustanak) al națiilor împilate (mučen).
Literatura istorică anterioară este investigată acum nu numai pentru a afla în ea evocarea
unui destin zbuciumat sau ideile și argumentele privind originea poporului și a limbii
române. Interesul pe care i-l acordau pașoptiștii se concentrează asupra a două aspecte:
rezidă în necesitatea de a crea o știință a istoriei, care să înfățișeze evoluția societății
românești sub acțiunea legilor generale ale progresului, deschizând perspectiva încădrării
istoriei naționale în istoria universală; al doilea ține de transformarea ei în izvor de
inspirație pentru literatura beletristică.

8.d. Societățile culturale. Apariția teatrului.

( Societatea Literară, FilarmonicăEle au un rol deosebit în desfășurarea activității
culturale (Societatea Literară. Filharmonică etc). Ele slujesc idealurile social-politice ale
revoluției și răspund nevoii de progres în sfera culturii, acționând pentru extinderea
școlilor primare la sate, dezvoltarea învățământului superior în limba română, editarea la
ziare și înființarea de teatre lîn limba națională, stimulează dezvoltarea literaturii
originale și a celorlalte arte, cercetarea folclorului, publicarea documentelor istorice,
încurajează traducerile și adaptările din literatura universală. În saloanele literare,
înființate după moda occidentală, în Țara Românească al lui Iancu Văcărescu și al lui
Costache Conachi în Moldova, unde se distucatu problema ale creației literare,
conversația ajuta șa primenirea ideilor. Prin inițiativele și activitatea culturală, aceste
societăți exercitau o mare influență asupra populației urbane eterogene, care necesitau o
reorganizare a societății.
Dezvoltarea teatrului a avut o contribuție de seamă la promovarea spiritului național și
la răaspândirea culturii. Din inițiativă cărturari Ion H. R. și Gheorghe Asachi s-au pus
bazele teatrului în limba romană, la început prin traduceri, apoi prin scrieri
originale. Până la apariția teatrului în limba română existau numeroase trupe de actori
care dădeau reprezentății cu piese în limba franceză. După anul 1840. teatrul românesc
original devenit o instituție culturală durabilă, un mijloc aficace de luminare a poporului.
În 1840. conducerea Teatrului Național din Iași este preluată de Mihail
Kogălniceanu, Vasile Alecsandri și Costache Negruzii, care preconizează (predvideti)
un teatru dramatic cu un repertorio național. Au început să se reprezinte piese originale
prin care se făcea educație cetățenească, se stimula spirit satiric.

9. Dacia literară și programul ei cultural

În perioadă pașoptistă se afirmă primii scriitori români, moderni în cadrul
curentului național-popular de la Dacia literară. Se-a apărut în 30. ianuarie 1840 la
Iași, sub redacția lui Mihail Kogălniceanu, în articolul-program al acestei reviste,
subilniază clar ideile care vor sta la baza orientării literaturii :
1. combaterea imitației și a traducerilor mediocre;

8
 2. necesitatea creării unei literături naționale prin stimularea scrierilor originale,
inspirate din istoria patriei, din frumusețea ei;
3. realizarea unei limbi unitare și a unei literaturi specific naționale.
Dorință să imităm a omorât în noi duhul național. Aproape în toate zilele au ieșit cărți
în limba română. Dar nu erau adevărate cărțile române, erau numai trăduceri și
trăducerii nu fac o literătură. Istoria românilor are destule fapte eroice, obiceiurile
sunt destul de pitorești și de poetice, pentru că se poate găsi la ei sujeturi, teme de
scris, fără să aibă trebuință să împrumutesc de la alte nații. În general, ideea de
originalitate în literatura și spiritul critic era ideea de bază.

10. Trasaturile caracteristice ale clasicismului ( de la secolul al 18-lea)-

clasicism este curent literar-artistic, a avut centrul de iradiere în Franţa. Pornind de la
modelele sculpturii, achitechturii şi literaturii Greciei antice, considerate ca întruchipări
(ostvarenja, izvedbe) perfecte ale idealului de frumuseţe armonioasă, clasicismul aspriră
să reflecte realitatea în opere de artă desăvârşite ca realizare aristică, opere care să-l ajute
pe om să atingă idealul frumuseţii morale.“Frumusețea nu este în natură, pe ea au
creat-o Grecii“. Literatură a cerut precizie și claritate în exprimare. Reluând subiectele
şi formele artei antice, scriitorii clasicişti le-au folosit pentru a exprima idealurile morale
şi sociale ale epocii lor. Clasicismul pune la baza creaţiei artistice supremaţia raţiunii
asupra fantaziei şi a pasiunilor. Scriitori clasicişti s-au preocupat de crearea unor eroi
ideali, capabili de fapte eroice. Aceste personaje, regi sau reprezentanţi ai aristocratiei
erau prezentanţi în odă, poem epic, tragedie. Modul de viaţă al burgheziei şi al
claselor de jos erau înfăţişate în comedie, satiră, fabulă. În drama au fost respectate
trei unităţi: de loc, de timp şi de acţiune. Se-au respectat canoanele și nu era permis
creare liberă în afară cadrului acest. Ultima perioadă a clasicismului, lupta împotrivă
despotismului, dragostea de libertate deschide drumul afirmării în artă şi pasiunilor
puternice. În literatura română, principiile clasicismului au acţionat în strânsă
întrepătrundere (prozimanje) cu cele ale romantismului, infulenţandu-se reciproc.

11. Trasaturile caracteristice ale romantismului (sfârțitul secolul al 18-lea)

Culmea 1800-1830. -important curent artistic şi literar, apărut în Anglia, Franţa şi
Germania în prima parte a secolului trecut, ca opoziţie la clasicism. Este o literatură
inspirată din realităţile naţionale, din tradiţii folclorice, din istorie şi din legendele şi
miturile unor popoare îndepărtate; susţineau valorile sensibilităţii, ale individului,
ale naturii. Au încercat să elibereze creația artistică de rigiditatea canoanelor și a
convențiilor clasice. Romantismul s-a extins treptat în principalele ţări europene,
cuprinzând toate artele şi chiar unele domenii ale vieţii sociale (stil romantic în
îmbrăcăminte). Romantismul românesc are câteva trăsături specifice: curentul apare în
România cu o întărziere de un deceniu faţă de Franţa, prima generaţie romantică sunt
I.H. Rădulescu, V. Cârlova, Grigore Alexandrescu. Romantismul se prelungeşte prin
scriitori paşoptişti ( V.Alecsandri, N.Bălcescu, Alecu Russo) până la Eminescu. Specii
literare clasice (fabula) coexistă cu specii romantice (meditaţia, pastelul) la Alexandrescu

9
sau Heliade. Romantismul înflorind în plină epocă a luptelor pentru eliberare socială şi
naţională, curentul s-a colorat cu mult mai numerose elemente patriotice.

12. Ion Heliade Rădulescu – opera și importanța activității sale culturale

S-a născut în 1802 la Târgovişte, a fost fiul câpitanului de poteră, micul proprietar. Este
primul dintre marii sciitori ai epocii moderne. Elev la Academia Domnească (grecească)
din Bucureşti, trece la Sf. Sava când Gh.Lazăr deschide aici prima şcoală superioară în
limba română, în 1818. A devenit înlocuitorul lui Lazăr , contribuind la dezvoltarea
învăţământului în general. Publică Gramatică românească în 1828, simplifică ortografia
chirilică prin adoptarea a principiului fonetic. Ideile sale, care exprimă tendinţele generale
ale burheziei în curs de emancipare, dezvoltă unele laturi ale iluminismului. El este ctitor
al culturii române moderne. A contribuit esenţial la pregătirea Revoluţiei de la 1848 prin
întreaga sa activitate culturală şi politică. La revoluţie el ia parte ca membru al
Comitetului revoluţionar, proclamă la Izlaz cele 22 de puncte de puncte ale Constituiţiei,
marcând începutul revoluţiei.

Poezia lui Heliade este de o mare diversitate. Poetului îi plăcea să deschidă drumuri,
să ofere modele, din dorinţa de a pune pretutindeni piatra de temelie. Vede în poet un
adevărat creator de lumi. Romantice sunt şi cele mai multe dintre temele poeziilor sale:
trecutul ca izvor al mândriei naţionale şi al regenerării morale a neamului, (O noapte pe
ruinele Târgoviștei) lupta tendinţelor divergente în personalitate morală a omului, rolul al
artistului în societate. A scris fabule, satire-versului simplu. Punctul obişnuit de plecare al
poeziei sale este experienţa proprie de viaţă. A avut puterea de a vedea în viitor, de a
indica poporul sau drumul adevărat pe care trebuie să meargă. El plănuieşte un mare
poem istoric Mihiada –alegerea ca erou a domnitorului care a realizat unirea tuturor
românilor. Heliade este şi primuul liric român care intuieşte valoarea poetică a decorului,
a atmosferei. Abandoneză poemul după primele două cânturi. Spre sfârşitul vieţii,
Heliade scrie primele cânturi ale unui alt poem-Omul şi forţele, despre nașterea
universului și apariţia primilor oameni. Heliade îi premerge lui Eminescu.
*Teatrul: Este unul dintre cei mai hotărâți sprijinitori al activității dramatice în Țara
Româneacă încă din primul an de apariție a Curierul românesc. În 1833 înfințează
Societatea Filarmonică și școală de actorie, al cărei director devine. În 1835 înfințează
prima revistă de specialitate Gazeta Teatrului Național, unde apar cronici dramatice și
articole de îndrumare.

13. Zburătorul
Zburătorul era în mitologia populară românească o ființă fantastică închipuită ca un
spirit rău, care chinuiește noaptea, în somn, fetele nemăritate și femeile măritate de
curând În literatura romantică, acest termen este o personificare a dorului de bărbatul

10
iubit, a dragostei intense față de ființă iubită. Se consideră că el era un bărbat, care în
timpul vieții a fost respins de o femeie. Este considerat simbolul iubirii neîmpărtășite.

14. Poezia epocii de la 1848

Lărgindu-se cercul cititorilor, una din condițiile esențiale devine accesibilitatea.

Crește grija autorului pentru cursivitatea exprimării și pentru frumosețea limbii. Au
străduit să fac literătură care vor înțelege toți și care va fi în același timp simplă,
națională și frumoasă. Se întroduc specii noi : balada, cântecul, fabula (specie
clasică)– s-a completat cu trăsături noi, din limbajul contemporan. Odă – mijloc de
afirmare a idealurilor politice.
Temele vechi : erotică, meditația asupra destinul omenesc, fericirea etc. au primit noi
sensuri, pentru că poetul a avut sentimentul existenței sale sociale. Lirica epocii nu
mai permite ignorarea statutului social, determinat istoric.
Dezvoltarea unei conștiințe sociale a scriitorului a avut două tendințe :
1. o deschidere spre cultură și literatura popoarelor lumii, de care dominația otomană
a încercat să ne țină izolați;
2. o revenire de naturală spre valorile morale și artistice ale patrimoniul național.
Cele două tendințe nu se opun, ci se completează.
Unii scriitori erau din mediu rural și au cunoscut foarte bine frumosețile folclorului.
Folclor era un rezervor inepuizibil de teme li subiecte. Istoria națională era cuprinsă
în cronici și cărți de istorie. Temele mari erau :
1. ideea națională (dragostea pentru pământul, poporulm tradiția, limbă etc.)
2. critică societății contemporane ( direct : satira moravurilor, indirect : fabule)
3. afirmarea omului și a personalități sale ( omul filozofic, religios, sentimental,
cetățeanul);

15. Gheorghe Asachi, Vasile Cârlova, Andrei Mureșanu

Gheorghe Asachi- 1788-1869, își asună în Moldova același rol de cititor și
îndrumător al vieții literare pe care Heliade îl are în Țara Românească. Inițiativele lui în
domeniu presei, teatrului și învățământului au adus o contribuție esențială la
reorganizarea structurală și modernizarea societății românești din Moldova. De numele
său este legată și apariția uneia dintre prímele gazete în limbă nașională – Albina
romțnească, 1829. El face din presă principalul instrument al acestei activități. El
organizează o tipografie, înfințează și conduce numeroase periodice litarare. Cele
mai valoroase inițiative: școala de ingineri hotarnici, o școala elementraă, prima școală
normală și un gimnaziu la Trei Ierarhi, Academia Mihpileană cu trei facultăți. Ca
îndrumator oficial al învățământului din Moldova, el elaborează programe de învățământ
și manuale. Tot de numele ei este legată și organizarea vieții teatrale în Moldova.
Pregătea prima reprezentare teatrală în limba română cu piesă Mirtil și Hloe,
înfințează un conservator filarmonic-dramatic pentru formarea actorilor 1836,
organizează primul spectacol de operă în limba națională. A imprimat liricii sale un
caracter predominant patriotic. Baladele versifică în spirit românesc legendele ce evocă

11
momente cruciale din historia poporului – Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea
Cetății Neamțu. Acachi a abordat nuvela istorică povestind diferite legende – Rucsanda
Doamna, Dragoș etc.
2) Vasile Cârlova - primul poet român modern. Cele cinci poezii : Pastorul întristat,
Înserare, Ruinurile Târgoviștii, Rugăciune și Marșul (Oștirii române) publicate în
Curierul românesc, dovedesc o maturitate a tehnicii poetice. În prímele două, el dă
expresie unor momente de pură meditație romantică într-un decor convențional, cu
păstori, zeițe din mitología greacă. Ruinurile Târgoviștii: dragoestea înflacărată (vatrena)
pentru pământul strămoșesc.(nasledjen) Creează cei dintâi poezie pe tema ruinelor. În
Rugăciune poetul folosește un procedeu compozițional pe care-l vom regăsi peste trei
sferturi de ceac într-o poezie a lui Octavian Goga. Marșul este poezie impretuoasă
dedicată oștirii române reînființate de curând.
3) Andrei Mureşanu- Făcea parte generației pașoptiste, a propagat prin articcole
publicate în presa vremii, idei avansate și a participat activ la Revoluția de la 1848 din
Transilvania. A scris relativ puțin. Ca poet a debutat cu versuri romantic, evocând gloriile
trecutului. A evoluat apoi spre poesía satirică. La 1848 poezia sa Un răsunet răspândită
repede sub titlul Deșteaptă-te române a devenit marșuș revoluționarilor români. Începând
din ianuarie 1990, este Imnul de stat al României. Figura și activitatea lui devine eroul al
unor poeme eminesciene din tinerețe și ele au inspirat únele accente de critică social în
poesía lui Eminescu.

16. Dimitrie Bolintineanu

Opera lui este vastă (obiman) și variată. Începând din 1842, când elegia O fata tănâră pe
patul morții, apărută în Curierul de ambe sexe, îl impune ca poet de talent, scriitorul
publică peste 50 de volumen de versuri și proză, elegii intime, poezii patriotice, balade,
legende istorice, versuri satirice, poeme, drame, glorifinând figuri de domnitori, jurnale
de călătorie. Dând o atenție mai mare creației sale poetice, selectează în 1865. o culegere
antologică alcătuită din ciclurile: Florile Bosforului, Legende istorice, Basme,
Macedonele, Reverii, Diverse. Legendele istorice: Muma lui Ștefan cel Mare, Țepeș și
solii, au făcut din el un poet foarte popular. Operele în proză Manoil, 1855, și Elena 1862,
se înscriu printre încercările de pionerat în domeniul romanului românesc. În timpul
revoluției conduce ziarul Poporul suveran. În timpul exilului la Paris, tipărește cărți în
limbă franceză. Sub domnia lui Cuza, a fost un timp ministru al instrucțiunii publice. În
timpul cât se aflat în fruntea ministerului, a luat ființă Facultatea de Litere și Filozofie din
București..

17. Grigore Alexandrescu- Este poetul cel mai reprezentativ al epocii dinaintea
Revoluţiei de la 1848. El implică cele mai profunde structuri ale sensibilităţii individuale.
Elev al Colegiului Naţional de la Sf.Sava, devine ofiţer în recent înfiinţata armată
naţională. Este un meditativ, observă societatea decât să ia parte la schimbarea ei.

12
Debutează în 1832 cu un volumaş cuprinzând poezii în care se identifică temele obişnuite
ale preromantismului european: meditaţia nocturnă, invocaţia trecutului de glorie
materializat în ruinele uitate, melancolia despărţiiri de prieteni, de iubită. Versurile au
accent social. Călătoria la vechile mănăstiri din Oltenia, stă la originea unui memorial de
călătorie, una din primele proze romantice descpritive din literatura română, şi a unor
celebre meditaţii în care tabloul locurilor încărcate de semnificaţii istorice (cetatea
domnească de la Târgovişte, biserica de la Cozia) este un prilej pentru o reconstituire
epică şi pentru definirea înalt ideal moral, care este opus decăderii prezentului. A găsit
termenii pentru a schiţa trăsăturile unei societăţii viitoare, mai bune. Alături de lirica unei
iubiri discrete, melancolice, de tabloul ironic al unei lumi în care nedreptate, pretenţiile
deşarte copleşesc dreptatea şi adevărul , meditaţia istorică şi socială asupra omului
alcătuieşte una dintre cele mai pregnante expresii ale peoziei romantice româneţti de la
mijlocul secolului trecut.

20. Proza epocii de la 1848- Scrierea vechilor cronici ale țării implică un exercițiu
artistic conștient, iar scriitori ca sunt Dimitrie Cantemir, Varlaam scriau proză cu
intenționalitate și cu călități artistice depline. . Proza a fost stimulată de modelele
romantice europene şi de apariţia primelor publicaţii periodice româneşti. Trei direcţii
cultivate la începutul epocii moderne a fost prin nuvela istorică (C.Negruzii Fragment
dintr-o călătorie, Gr.Alexandrescu Memorial al călătorie, V.Alecsandri O primblare la
munţi), prin nuvela istorică( C.Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul) şi prin fizilogia satirică
(H.Rădulescu Coconiţa Drăgana, C.Negruzzi Fiziologia provinţialului). Descierea de
călătorii, atât în ţară, implicând elogiul peisajului şi al folclorului românesc, cât şi peste
hotare, ne oferă posibilitatea de a atinge liber diferite subiecte cu implicaii politice şi
culturale.
21. Costache Negruzzi - A fost un scriitor precoce. Cititor pasionat în mai multe
limbi, pe la 13 ani el începe să traducă. Opera sa cuprinde versuri, proză, teatru. Lui
Negruzzi îi aparţine primul proiect de epopee naţională, Ştefaniada. Opera sa respectă
principiile promovate de ,,Dacia literară“ . Este inspirată din realităţi social-istorice şi din
folclor. Se pronunţă pentru o limbă literară unitară, fără neologisme de prisos şi
regionalisme, pentru înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin. În voluul selectiv Păcatele
tinereţelor, el a grupat producţiile sale în proză în trei secţiuni. Proza sa se distinge prin
caracterul ei evocator, memorialist sau anecdotic. Nuvelele din tinereţe sunt scrise sub
influenţa lecturii operelor romantice. Proza memorialistică se remarcă prin nota de ironie
ţi umor, iar fragmentele istorice sunt ispirate din cronici. El este ăntemeietor al nuvelei
istorice româneşti. Nuvela Alexandru Lăpuşneanul rămâne până astăzi un model
neîntrecut. A consturit un izvor de inspiraţie pentru lucrări ale lui Bolintineanu,
Odobescu, Haşdeu, Eminescu, Rebreanu.

22. Nicolae Bălcescu. Ion Ghica. Alecu Russo

*Nicolae Bălescu - este una dintre presonalităţile de prim-plan în procesul de renaştere
spiritual şi politică a României în secolul al XIX-lea. Activitatea celui care a fost

13
considerat sufletul revoluţiei îmbină intrasigenţa luptătorului cu viziunea istoricului şi cu
pasiunea cercetătorului. Cea dintâi lucrare pe care o publică este Puterea armată ţi arta
militară de la întemeierea Principatului Valahiei până acum, apărută în ,,Propăşirea”. În
Mersul revoluţiei în istoria românilor rezumă profundele cauze ale Revoluţiei de la 1848:
cele 18 veacuri de suferinţă a poporului. Pentru el, a scrie istorie înseamnă a înfăţişa
instituţiile, viaţa economică, moravurile, cultura, obiceiurile şi modul de viaţă al
poporului. Izvoarele istoriei trebuie să fie poeziile şi tradiţiile populare, legile şi actele
oficiale, cronicile. Opera lui cea mai de seamă- Românii supt Mihai-Voievod Viteazul în
care întregul neam românesc vedea în Mihai Viteazul un simbol al ideii de unire. Aici au
complexitatea portretului lui Mihai, bogăţia şi expresivitatea limbajului, forţa evocatoare
a naraţiunii, selectarea detaliilor semnificative.

*Ion Ghica (1816-1897)-Scrisorile către V.Alecsandri scrise în ulitma parte a vieţii,

reprezintă o operă valoroasă de literatură memorialistică. Ele se disting prin remarcabile
calităţi beletristice, cuprinzând minunate tablouri de epocă, descrise cu fineţe-naraţiuni
ale unor fapte şi întâmplări presărate cu anecdote şi portrete ale unor personalităţi.
Majoritatea Scrisorilor lui Ion Ghica au apărut în ,,Convorbiri literare”. Ele sunt adresate
lui Alecsandri, pentru că au fost scrise la îndemnul acestuia, care a intuit vocaţia
epistolară a prietenului său.

*Alecu Russo (1819-1859) –El n-a scris mult, poate din cauza dispariţiei premature.
Ciudat amestec de melancolie şi elanuri progresiste, el şi-a găsit adevărata vocaţie
scriitoricească în proza memorialistică. În Amintiri evocă anii copilăriei cu o nostalgie.
Naraţiunea e bogată în elemente descriptive şi este întreruptă de reflecţii filozofice sau
psihologice. Majoritatea celorlalte lucrări au fost scrise în limba franceză şi au apărut
postum în traducerea lui Alecsandri, Odobescu. Iaşii şi locuitorii lui în 1840 este un
tablou de epocă al societăţii moldoveneşti. Piatra Teiului şi Stânca Corbului sunt pretexte
pentru a povesti două legende populare. Poemul în proză Cântarea României a avut mare
ecou în epocă datorită mesajului său patriotic. În Critica criticii susţine necesitatea unei
literaturi inspirate din realităţile naţionale, opunându-se imitaţiei şi traducerilor proaste.
Un critic trebuie să aibă cultură, experienţă personală de viaţă şi obiectivitate. El
descoperă o adevărată minune poetică-balada Mioriţa. Scrierile teatrale ale lui Russo nu
s-au păstrat, dar titlurile şi conţinutul lor sunt cunoscute din cronicile dramatice. El are
meritul de a fi sintetizat în scrieri de atitudine ideile generaţiei sale ţi de a fi ilustrat cu
talent.

23. Teatrul epocii de la 1848 - Literatura română n-a produs nici o lucrare
dramatică importantă până la piesele de maturitate ale lui Vasile Alecsandri (Chiriţa în
Iaşi e din 1850), dar teatrul are o tradiţie destul de veche în ţările române. Spectacole
ocazionale au avut loc încă din secolul al 17-lea la curţile domneşti, dar prima
reprezentaţie a unei piese în limba română despre care avem ştiri sigure datează de la

14
mijlocul secolului al 18-lea, în mediul şcolăresc al Blajului. La începutul secolului al 19-
lea, teatrul românesc devine un simbol al emancipării culturale şi al independenţei. Au
fost făcute numeroase încercări de organizare a unor trupe teatrale : 1815- Braşov, o
trupă germană (în limba română), 1816- Iaşi-tineri boieri: Mirtil şi Hloe, 1819-
Bucureşti-elevi de la Sf. Sava, 1833-Iaşi-teatru şcolar, 1836-Iaşi-Conservatorul
Filarmonic Dramatic (Gh.Asachi, V.Alecsandri-tătal). Se simte nevoia textelor în
limba română. Ele sunt întâi traduceri. Se ivesc şi primele încercări originale de teatru
în limba română: satirele politice ale lui Iordache Golescu, care critică jefuirea ţării
de către domnul şi boierii fanarioţi, cumpărarea slujbelor cu bani. După 1830 încep
să apară însă scenete scurte, fie cu caracter omagial (omaz, postovanje), festiv (Serbarea
păstorilor moldoveni de Gh.Asachi, Prolog la serbarea numelui de I.H.Rădulescu) , fie
cu caracter satiric. Ele satirizează situaţii comice, atitudini ridicole. Scenetele suprind
aspecte veridice ale vieţii contemoporane din ţară. Comodia vremii de Costache Faca
satirizează franţuzomania, obiceiul de a utiliza cuvinte franţuzeşti, Un poet romantic
al lui Matei Millo este ironie la adresa pozei romantice, Băcălia ambiţioasă de Alecu
Russo este cirtică a ambiţiei unor burghezi de a imita manierele şi moravurile
boierimii. Din aceşti ani (1844) datează şi prima comedie originală a lui Alecsandri-
Iorgu de la Sadagura. Teatrul românesc abordează tema generoasă a trecutului istoric.
Aceste încercări aveau ca principal scop trezirea sentimentelor patriotice, a mândriei
naţionale. Din această perioadă (1834-1835) datează încercărea lui H.Rădulescu de a
scrie dramă istorică inspirată din lupta lui Mircea cel Bătrân peentru independenţa ţării.
Tot din aceşti ani datează drama în proză, în două acte, Petru Rareş a lui Gh. Asachi.
Critica moravurilor şi a societăţii în general, precum şi teatrul cu subiect istoric oferă o
bază trainică pentru dezvolatrea dramaturgiei originale, ele vor fi continuate în anii
următori de autori dramatici: Alecsandri, Haşdeu, Caragiale.

24. Vasile Alecsandri – deschizator de drumuri: poezie, proza, teatru

S-a născut la Bacău. Primele încercări literare au fost în limba franceză. Bacalaureatul la
Paris,1840 debutează în ,,Dacia literară”cu nuvela Buchetiera de la Florenţa. El s-a
început activitatea literară în anii de pregătire a Revoluţiei de la 1848. De la poetul
romanţios al începuturilor şi de la observatorul satiric, dar limitat al lumii din jurul său
până la autorul pieselor de bătrâneţe- Fântâna Blanduziei şi Ovidiu , este un drum lung.
În evoluţia literaturii sale se pot distinge cel puţin trei momente, trei vârste: prima, a
unui romantism tipic, entuziast, liric(în Buchetiera de la Florenţa, Doine şi
lăcrimioare); a doua, de limpezire, (razjasnjenje) de obiectivare a viziunii şi
mijloacelor sale artistice, care se poate observă începând cu prozele călătoriei în Africa;
a treia, în sfârşit, care îl face să revină spre teatru, redevine romantică, colorată însă în
chip particular printr-un echilibru al sentimentelor şi al situaţiilor, care o apropie de
clasicism. Cu doi ani înainte de moarte , îi scria soţiei că intenţionează să încerce noi
acorduri pe lira sa.

15
*Poezia- scrisă într-un moment de mare entuziasm patriotic, în preziua Revoluţiei de la
1848, poezia Deşteptarea României era destinată să zguduie conştiinţele şi să mobilizeze
masele. Au trei momente : expoziţia motivelor –enumerarea cauzelor care trebuie să
ducă pe români la luptă, cu caracter retoric , îndemnul –de a răspunde pozitiv chemării
patriei, făcut sub forma unui şir de propoziţii exclamative, încununarea (krunisanje) –
cu concluzia , punct culminat. Autorul utilizează repetiţia, interogaţia poetică. Pastelul
este o specie a genului liric cunoscută, numai în literatura română, creată şi dusă la
celebritate de Alecsandri, au fost publicate în revista ,,Convoribiri literare”. Aici este
ideea coespondenţei dintre sentiment şi tabloul de natură şi a privirii unui peisaj sub
unghiul mişcător al marilor cicluri naturale, al anotimpurilor. Alecsandri a dat formă
concretă unei tendinţe care preexista în poezia românească (găsim elemente de pastel la
Asachi, Heliade, Alexandrescu…). El va fi urmat de mai toţii poeţii sensibili la elementul
pictural, la peisajul.

*Proza- numără câteva încercări romantice (Buchetiera de la Florenţa, Mărgărita),

portrete ţi evocări ale unor scriitori , memoria de călătorie (Călătorie în Africa) şi mai
multe scrieri scurte, greu de clasificat, scrisoare, fizilogie, memoria (Borsec, Balta Albă) .
Scrierile din ultima categorie au un caracter ocazional şi memorialistic, pleacă de la un
pretext real, descriu locuri, obiceiuri şi împrejurări reale şi persoanele sunt, adesea, reale.
Calităţi ale prozei lui Alecsandri: viu spirit de observaţie, umor, construcţia simplă,
talentul de povestitor.

*Opera dramatică- Încă din tinereţe, Vasile Alecsandri a scris scenete (predstave),
vodeviluri şi comedii în care satirizează tipurile negative ale vremii : parvenitul,
cosmopolitul, boierul, provincialul. Cele mai cunoscute dintre aceastea fac parte din
ciclul ,,Chiriţelor” , în care s-a afirmat marele actor Matei Millo (Chiriţa în Iaşi, Chiriţa
în provinţie) . El a scris o piesă istorică – Cetatea Neamţulu el revine în teatro la tema
istoriei ţării abia după ciclul legendelor istorice. În drama Despot-Vodă autorul concepe
intrigă independenţă, punând în conflict interésele pretendentului străin Despot, care vrea
sa acapareze tronoul Moldovei. Aventurierul Despot este jumătate eroi, jumătate
spadasini (macevalac), trăiau într-o epocă de mari avânturi şi de principii nepotrivite cu
filosofía civilizaţiei moderne. Scrisă în versuri ample, solemne, pe un subiect istoric plin
de nobleţe cum este lupta pentru păstrare libertăţii şi a tradiţiilor ţării, drama reprezintă
înfruntări între personaje antitetice, opuse prin carácter, scopuri. Drama pune în valoare şi
un anumit realism al limbajului, al situaţiilor concrete.

25. V. Alecsandri și literatura populară. Importanța acordata literaturii

populare de către scriitorii culți din secolul al XIX-lea – Alecsandri un este
primul scriitor român care manifestă interes pentru folclor. D. Cantemir realizase un
amplu tablou entografic al tradiţiilor populare româneşti în Descrierea Moldovei, iar
Budai-Deleanu va semnala apoi, în notele Ţiganiadei , valoarea istorică a cântecelor

16
populare. Primele culegeri de texte populare rămase de la T.Cipariu datează din 1831, iar
în 1838 G.Bariţiu îşi îndemna cititorii ,,Foii pentru minte, inimă şi literatură “ să culeagă
,,obiceiuri vechi, povestiri, cântece populare”. C.Negruzzi propune o primă clasificarea
generală a sa, în cântecul istoric, religios, dragostei şi a nunţei şi cântecul voinicesc (
Cântece populare a Moldaviei) . Alecsandri este însă primul scriitor important care
manifestă o preocupare constantă pentru cunoaşterea şi valorificarea poeziei populare,
atestând o cunoaştere largă a folclorului, în care găseşte reflectate trăsăturile
reprezentative ale poporului. ,,Mie mi-e drag românul şi ştiu a preţui bunătăţile cu care l-a
dăruit natura. Mi-e drag să-l privesc şi să-l ascult, căci el e simplu şi frumos în înfăţişarea
lui... “ din Românii şi poezia lor, 1848. Scurta prefaţa care deshidea culegerea afirmă cu
hotărâre faptul că poezia populară este ,,o avere naţională”, un adevărat ,,titlu de glorie
pentru naţia română”. Tradusă de Alecsandri însuşi în franţuzeşte, apoi în engleză şi
germană, această primă culegere de poezii populare face cunoscută frumuseţea folclorului
român în toată Europa şi determină un larg curent de interes pentru tradiţiile populare
româneşti. Preocupările de folclor se răspândesc, alcătuind o temelie importantă pentru
creaţia multor sciitori ai epocii.

26. Literatura română de după 1848

Pe plan cultural și științific înregistrăm înființarea primelor instituții moderne de

învățământ superior: Școala Națională de Medicină și Chirurgie ( 1857.), Universitetea
din Iași ( 1860.), din București ( 1864.), în 1864 începe să funcționeze Școala Națională
de Ponți, Șosele, Mine și Arhitectură, în 1867. Societatea Academică Română, devenită în
1879. Academia Română. Numarul ziarelor și al revistelor care apar în această perioadă
este foarte mare, mai importante reviste sunt:,,România literară” – V. Alecsandri (1855.) ,,
Cântarea Romaniei”- Alecu Russo, și studiul despre Răzvan- Vodă, care-i va inspira lui
Hașdeu drama Răzvan și Vidra, ,, Revista română”- A. I. Odobescu, care va publica
romanul Ciocoii vechi și noi de N. Filimon. Alături de trăsăturile romantice, se adânesc și
trăsăturile realiste în literatura, realizmul nativ, izvorât din capacitatea de observație a
autorilor și din buna cunoaștere a mediilor descrise, precum și din preocuparea pentru
culoarea locală, pentru specificul epoci care apar atât în romanele istorice, cât și în
romanul popular ,,de mistere”. Dezvoltarea teatrului în direcția comediei satirice, cu
accente politice și sociale, în direcția dramei istorice ( D. Bolinteanu, V. Alecsandri, B.P.
Hașdeu). Un nou interes pentru folclor, basme și povești ( N. Filimon, P. Ispirescu, A.I.
Odobescu, I. Creangă, I. Slavici). Necesitarea unei critici întemeiate pe principii teoretice
( Radu Ionescu), și studii de istorie a literaturii române.

27. Bogdan Petriceicu Hașdeu

A scris primele încercări literare în limba română și rusă, a avut interes pentru
folclorul și mitologia românească. Publică revista istorico-filologică ,, România”. A

17
publicat nuvela satirică Duduca Mamuca, studii istorice despre Miron Costin. A publicat
monografia istorică Ion-Vodă cel Cumplit, începe lucrul la drama Răzvan și Vidra, a
publicat și Odă la boieri și multe alte. A fost membru onorar al Societății Academice. El
deschide drumuri în filologie, folcloristică, istorie. Principalele sale lucrări, concepute în
dimensiuni uriașe prea vaste pentru puterile unui singur om, au rămas neterminate:
Etymologicum Magnum Romaniae, dicționarul limbii române, a rămas numai la primele
trei volume, din Istoria critică a românilor, proiectată în cel puțin cinci volume, a apărut
numai primul volum și partea întâi din cel de-al doilea. Hașdeu este important în istoria
culturii noastre ca strălucit reprezentat al gândirii științifice umaniste în a doua jumătate a
secolului trecut, autor al unui mare număr de teorii, de idei, de ipoteze care au deschis
perspective nebănuite asupra unor probleme esențiale în cercetarea trecutului. El a inițiat
vaste anchete folclorice și de etnologie juridică, a extins aria cercetărilor copmarate de
folcloristică până în spațiul iranian și sanscrit, a semnalat un mare număr de documente
istorice, filologice și literare în archive externe și a întreprins publicarea lor în culegeri
științifice, a examinat critic cele mai vechi informații istorice despre țara și poporul
nostru. A fost editor al unor reviste satirice și al unor publicații culturale și literare. A scris
versuri de factură romantică, proză satirică și istorică, precum și teatru. El publică în 1867
drama în cinci acte Răzvan și Vidra.

28. Nicolae Filimon

Nicolae Filimon (1819-1865), scriitorul a fost, de-a lungul întregii sale vieți, un
autodidact. Inainte de a realiza ca scriitor Nicolae Filimon a desfășurat o fecundă
activitate publicistică, impurtându-se ca unul dintre primii cronicari muzicali și dramatici
de la noi. După o călătorie în apusul Europei, publică în ziarul ,, Naționalul” o suită de
articole având drept temă impresiile culese cu acest prilej. El culege basme populare, pe
care, apoi, le tipărește în publicațiile vremii. În ,, Țăranul roman” au apărut Omul de
Flori cu Barbu de Mătasă, roman Năzdrăvan, și Omul de piatra. Nuvelele cu un
pronunțat caracter romantic fac din Filimon un scriitor tributar imitației literaturii de
senzație, cu mare circulație în epocă. El face observația realistă a moravurilor societății.
Nuvela Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala, publicată în 1861,
ilustreaza îmbogațirea registrului tematic al autorului. Scrierea poate fi considerată un
studiu tipologic menit să deschidă drum romanului Ciocoii vechi și noi, apărut în volum
în anul 1863, și considerat o operă capitală ,, în sensul unei cărți cap de serie, din care se
trag toate romanele de tip social, ce-și nutresc substanța din ascensiunea ariviștilor și
prăbușirile claselor vechi” ( Șerban Cioculescu). Ciocoii vechi și noi a făcut, fără
îndoială, din Nicolae Filimon un precursor în câmpul creației literare românești.

1a. Costache Negruzzi Alecsandru Lăpușneanul - Numele lui Costache

Negruzii este legat de obicei la nuvela istorică Alexandru Lăpușneanul. Nuvela a aparut
în 1840 în primul număr al revistei ,, Dacia literara”, și este cea mai valoroasă nuvelă

18
istorică din literatura română. Nuvela concentrează în câteva pagini cei cinci ani ai
celei de a doua domnii a lui Alexandru Lapușneanu, scoțând cu vigoare în relief figura
acestui domnitor. Sursa istorică a construit-o, pentru C Negruzzi Letopisețul Țării
Moldovei de Grigore Ureche. Din această cronică scriitorul a preluat principalele
evenimente ale domniei, precum și replicile memorabile ale voievodului, de ex. ,, Dacă
voi nu mă vreți, eu vă vreu...” C. Negruzzi modifică însă unele dintre datele cronicii lui
Grigore Ureche în sensul sublinierii unor trăsături ale personajelor. Nuvela A.L. este
construită din patru părți, precedate de câte un moto. 1. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu,
2. Ai să dai samă, Doamnă! 3. Capul lui Moțoc vrem, 4. De mă voi scula, pre mulți am să
popesc și eu. Fiecare parte marchează clar câte unul dintre momentele subiectului. 1.
Expoziția: sosirea lui L. în Moldova, respingerea soliei boierilor și afirmarea voinței
noului domnitor de a limita puterea acestora. 2. Intriga: L. împotriva boierilor și
intervenția doamnei Ruxanda. 3. Punctul culminat: uciderea celor 47 de boieri și a lui
Moțoc. 4. Deznodământul: moartea lui Lăpușneanu. A. L. apare ca întruchipare a
tiranului crud și sângeros. Scopul politicii lui Lăpușneanu este de a spori autoritatea
domnitorului prin îngrădirea puterii marilor feudali, a boierilor. Pentru a-și realiza
obiectivul, L. se comportă machiavelic ( Nicholo Machiavelli).: se căsătorise cu Ruxanda,
nu din dragoste, ci ,,ca să tragă inimile nordului.” Se folosește de Moțoc spre a atrage
acestuia nemulțumirea poporului. Le promite boierilor împăcare și îi invită la masă cu
gândul de a-i ucide. În un moment personajul fiind prezentat ca un sadic. În
caracterizarea personajului C. Negruzzi dă dovadă de obiectivitate, excepție de la
obiectivitate fac doar câteva intervenții

4a. Vasile Alecsandri – Chirița în provinție

Comedia Chirița în provinție ( reprezentata pentru prima oară în 1852), continuă
piesa Chirița în Iași. În Chirița în provinție, personajul principal își vede îndeplinit visul
de a deveni isprăvniceasă prin numirea ea ispravnic a soțului ei, Grigore Bârzoi.
Conflictul piesei constă în încercarea Chiriței de a se opune, din motive egoiste, căsătoriei
celor doi tineri, Luluța și Leonaș, care se iubesc și care triumfă în final, ridiculizând-o pe
isprăvniceasă, ca și pe Bârzoi și Guliță, soțul și fiul ei. Stârnește râsul și deznodământul
este vesel. V. Alecsandri a materializat concepția generației pașoptiste. Conform acesteia,
teatrul trebuia să fie o tribună de afirmare a ideilor noi, un mijloc de educare a
moravurilor societății și o modalitate de cultivare a limbii române. Chirița este un
personaj comic prin contrastul dintre esența și aparența ei. Mărginită și vulgară, vrea sa
impresioneze chiar străinătatea obținând ca pe pașaportul ei să scrie ,, baroana Chirița”.
Ea încearcă să imite aristocrația și încearcă să învețe limba franceză, dar ea vorbește cu
multe greșelile, și în piesa se vede comicul de limbaj. Snobismul o îndeamnă pe Chirița
să călărească, să fumeze, să se așeze târziu la masă pentru că așa este moda. Contrastul
dintre aparență și esență are, în cazul Chiriței mai multe manifestări. Personajul Chiriței
realizează comicul de caracter, și personajul lui Leonaș realizează comicul de situație.
Comicul de situație și cel de limbaj contribuie la realizarea comicului de moravuri, care

19
vizează atitudini, obiceiuri și defecte omanești caracteristice pentru societatea de la
mijlocul secolului al XIX-lea, pentru perioada de trecere de la vechi la nou în procesul de
făurire a României moderne. ( Comedia)

5a.Vasile Alecsandri – Odă ostașilor români

Odă ostașilor români face parte din ciclul Ostașii noștri, consacrat de Vasile Alecsandri
vitejilor care au cucerit pe câmpul de luptă al războiului din 1877 independența
României. Poezia îi slăvește pe tinerii ale căror fapte de eroism îi așază, în viziunea
poetului, alături de personajele legendare, în perspectiva unor metafore exprimând vitejia,
curajul și indrăzneiala, precum ,, vultani” sau ,, șoimani”. În ei Alecsandri vede
implinirea unui vechi vis de libertate și demnitate națională pe care opera lui poetică l-a
reflectat de-a lungul a trei decenii. Oda este o specie a genului liric în care se exprimă
sentimentele de admirație, de preamărire față de patrie, față de un ideal, de o personalitate
anumită etc.

6a. Modalități comice la V. Alecsandri

Modalități comice cel mai bun putem să vedem de exemplu în Chirița în
provinție. Tot contrastul dintre aparență și esență generează comicul. De exemplu,
personajul Chiriței realizează comicul de caracter, și personajul lui Leonaș realizează
comicul de situație. Comicul de situație și cel de limbaj contribuie la realizarea comicului
de moravuri, care vizează atitudini, obiceiuri și defecte omanești caracteristice pentru
societatea de la mijlocul secolului al XIX-lea, pentru perioada de trecere de la vechi la
nou în procesul de făurire a României moderne. Din această perspectivă, Alecsandri
satirizează atât exagerările în adoptarea noului, primit de un personaj precum Chirița
numai în formele lui exterioare, ca modă, cât și pe conservatorii reprezentați de
personajul Grigore Bârzoi. Dificultatea acestuia de a accepta civilizația modernă, după
model apusean, se vădește în acceptarea cu greu a ,,straielor nemțești” și în
imposibilitatea de a înlocui arbitrariul puterii, caracteristic pentru epoca fanariotă, cu
legalitatea. Reprezentativă pentru moravurile vremii este și corupția, pe care Bârzoi
încearcă s-o ascundă sub forma- doar aparent mai puțin vinovată- a peșcheșului pe care îl
oferă împricinații sub forma curcanului bătrân vândut în mod repetat de slujitorul
ispravnicului. Comedia este speciala genului dramatic, în proză sau în versuri, care evocă
personaje, întâmplări, moravuri sociale, caractere într-un mod care stârnește râsul, având
un sfârșit vesel și, deseori, un sens moralizator. ( Caracteristici ale comedici: stârnește
râsul, conflict uneori derizoriu, personajul este confruntat, în unele comedii, cu false
probleme, conflict între aparență și esență, deznodământ vesel, stil parodic, exagerând
ridicolul.)
.

20