Rolul literaturii in perioada pasoptista Costache Negruzzi

C.Negruzzi ni se infatiseaza ca un demn urmas al lui Herder in problema creatiei populare ca oglinda a spiritului. Exemplele de poezii populare oferite de Negruzzi sunt primele de la noi, cu un deceniu inaintea celor culese de Alecsandri si Russo. Despre scopul scriitorului putem spune, folosind cuvintele lui Garrett despre al sau Romanceiro, ca a urmarit sa popularizeze studiul literaturii noastre de la inceput, al documentelor sale cele mai vechi si mai originale.

Biografie:
C. Negruzzi de naste in anul 1808 in Trifetestii Vechi, este fiu al lui Dinu Negruzzi si al Sofiei Hermeziu. Numele de familie este mai mult o porecla, atat tatal lui, cat si el fiind negruti la fata. Dinu Negruzzi era un mare iubitor de carti, avand o biblioteca impresionanta. Costache invata limbi straine, chiar inainte de a-si sti limba materna, de la un dascal grec. Ajunge sa manuiasca franceza cu o eleganta iesita din comun pentru cei ce nu fusesera scoliti in Franta. El cunostea foarte bine si greaca, ca scolar citindu-i pe Homer, Euripide si Erodian. Limba romana o invata singur de prin carti. La varsta de 14 ani, el traduce Memnon si Moralicesti haractiruri de Voltaire. In anul 1822, cunoaste la Chisinau un om tanar si de statura medie, purtand un fes pe cap, care se dovedeste a fi nimeni altul decat poetul rus Puskin, cu care converseaza in franceza si a carui opera Carjaliul o va traduce mai tarziu, dupa ce invata si ruseste in Basarabia. In 1826 ii moare tatal si in acelasi an intra in politica, precum toti fiii de boieri. In 1839 se casatoreste cu Maria Gane, cu care va avea patru copii: Iacob, Leon, Gheorghe si Eliza. Activitatea sa literara s-a desfasurat aproape in intregime intre anii 1836 si 1846. In ceea ce priveste revolutia de la 1848, el a ramas neutru, adica nici nu s-a bucurat de Unire, dar nici nu i s-a opus. In primavara anului 1868 este lovit de apoplexie si moare pe 25 aprilie dupa lungi chinuri, fiind inmormantat pe mosia sa.

Literatura lui Negruzzi, ce presupune o societate cosmopolita si luxoasa, nu ar putea fi inteleasa fara un studiu al vremii. Versurile lui au mersul batranesc al stihurilor lui Beldiman, dar cunoaste procedeele literare si este in stare de figuri de stil si de culori. Totusi, poetul isi da seama de inzestrarea sa insuficienta si nu incredinteaza tiparului multe incercari lirice personale, acestea fiind majorate de poeziile cu caracter ocazional. Aprodul Purice este, dupa parerea unor critici, o compunere corecta, dar rece , in impersonalismul careia sta , poate, secretul nereusitei la un autor interesat mai ales cand isi descopera ceva din individualitatea sa. Anecdotul povesteste intrarea in tara a lui Hroiot Ungureanul, lupta cu Stefan cel Mare, apoi episodul aprodului Purice, care il ajuta pe Voievod sa incalece, aplecandu-si spatele. Dupa victorie, acesta este rasplatit cu numele de Movila si cununat cu fata parcalabului mort in lupta. Aici se recunosc efectele unei solide culturi clasice, cand frecventatorul epopeilor antice se straduieste sa puna in miscare masinaria comparatiilor cat mai dezvoltate. Negruzzi uzeaza si el de cuvantarile militare, inainte de lupta, insa cu moderatie, pe masura suflului lui sincopat. Cu obiectivitate, atribuie sentimentului religios o insemnatate mare in razboiul descris, dar numai timbrul subiectiv ar fi putut insufleti acest sector al poemei. Aprodul Purice are totusi meritul de a fi prima incercare de epopee nationala (1837) din cate s-au schitat la noi si de a se fi mentinut intr-o mediocritate onorabila, fata de tentative ulterioare, mai pretentioase si cu nazuinte catre sublim, intoarse in ridicol. Costache Negruzzi este, mai intai de toate, un mare prozator, fara inventie, marginit la anecdota si memorii, creator de valori pure, inefabile, e de parere Calinescu, iar Manolescu il considera incomparabil si spune ca nici un altul nu mai are, in prima jumatate a secolului, intuitia si inteligenta sa. Lovinescu ii imparte proza in nuvele romantice (sau mai degraba melodramatice), nuvele istorice si scrisori, acuzand deosebiri intre Zoe, Lapusneanul si Negru pe alb. Tot Manolescu e de parere ca toate acestea izvorasc din ignorarea specificului prozei din epoca Biedermeier. Melodramaticul si istoricul nu pot fi separate, la fel cum aspectul biografic si documentar e prezent in cele mai fantasmagorice fictiuni, zice el. Apartenenta lui Negruzzi la romantismul Biedermeier este de necontestat. Exista putini alti scriitori deopotriva de reprezentativi, insa el ofera o cale mai clara-si mai seducatoare-de a verifica acest lucru. M Zaciu a observat in treacat ca motivul gradinii,

recurent la Negruzzi, contine o filozofie foarte caracteristica pentru prefacerea gandirii si simtirii oamenilor din pragul revolutiilor burgheze. Ca si arhitectura, sustine esteticianul maghiar Lukacs, arta gradinilor reflecta procesul prin care mentalitatea burgheza se desparte, deja, in secolul al XVIII-lea, de aceea a absolutismului, afirmand valorile naturii salbatice impotriva artificialitatii inainte dominante. Negruzzi intelege sa-si cultive gradina proprie in cel maideplin spirit domestic, idilic si jucaus. Nu gasim niciodata la el stihia. E un gradinar, nu un explorator, iar pasiunea lui pentru natura seamana cu a unui horticultor mai degraba decat cu cea a unui amator de salbaticie. Se inrudeste cu Odobescu, nu cu Sadoveanu. Exista totusi la Negruzzi un umor cu desavarsire clasic. Putini umoristi romani au o hilaritate mai pura, o mai cristalina joyeusete, spune Calinescu. Capodopera acestei proze umoristice este Pacala si Tandala, deschizand drumul lui Anton Pann si Ion Creanga. Insa nuvela Alexandru Lapusneanul a facut pentru gloria lui Negruzzi mai mult decat toate celelalte la un loc. Tudor Vianu i-a acordat mari onoruri in Arta prozatorilor romani, deoarece spune ca daca in Negru pe alb autorul este subiectiv ca orice memorialist, in Alexandru Lapusneanul el izbuteste performanta rara de a -si elimina cu desavarsire imaginea proprie din povestire: La Alexandru Lapusneanul, nimeni nar fi putut aduce vreo precizare asupra particularitatilor morale a omului care a scris-o. Altii au descris nuvela ca pe o suita de tablouri obiective, reprezentabile dramatic. E. Papu a mers pana la a-l considera pe Negruzzi drept primul exponent de geniu al unei naratiuni istorice realiste din Europa, precursor al lui Flaubert. Numele lui Negruzzi fiind legat de obicei de nuvela istorica Alexandru Lapusneanul, am sa ma concentrez mai mult pe ea in aceasta prezentare. Calinescu e de parere ca eroii au un desen uimitor. Negruzzi a inteles spiritul cronicii romane si a pus bazele unui romantism pozitiv, scutit de naive idealitati. In cronica, Domnii taie pe boieri si boierii pe Domni si toata durata unei domnii este o incordare de suspiciuni, de uneltiri, de tradari si de crime. Nuvela ar intra in randul naratiunilor de asasinate italiene, de nu s-ar fi dat eroului principal o semnificatie superioara. Lapusneanul e un damnat, osandit de Providenta sa verse sange si sa nazuie dupa mantuire, zice tot Calinescu. El sufera de o melancolie sangvinara, colorata cu mizantropie. Echilibrul intre conventia romantica si realitatea individului, aceasta e minunea creatiei lui Negruzzi. Intrand in tara, Voievodul e intampinat de boieri care nu il vor. El are un ras teatral, satanic: Si insa, acum nu ma vreti, nu ma iubiti? Ha ha ha! si din gura ii ies figuri literare macabre: Destul boieri! Intoarceti-va si spuneti celui ce v-au trimis, ca sa se fereasca sa nu dau peste ei de nu vre sa le fac din ciolanile lui surle, si din pelea lui

captuseala dobelor mele. El spune o vorba memorabila: Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, insa e departe de a fi un galagios tiran de melodrama. E disimulat, blazat, cunoscator al slabiciunilor umane, hotarat si rabdator. Versatul Motoc, soiu de Polonius mai abject in acceptia lui Calinescu, este numaidecat acceptat. Intarit in scaun, Domnul incepe sa taie pe boieri, purtare de criminal fanatic intr-o privinta si de om politic rece intr-alta. Fata de Doamna care-i implora mila pentru boieri, el are gingasii nespuse si un ras interior de im decis si dispretuitor de femei. Fiindca Doamnei ii era groaza de sange, ii fagaduieste cu fin umor un leac de frica. In curand se da boierilor, in numar de 47, un ospat. La clipa hotarata, slugile sar pe boieri si-i ucid si Voda, care e un estet, pune sa se arunce trupurile afara si sa se faca o piramida de capete randuite dupa rang. Tabloul e al unui colorist indraznet, amestecator de costumatii pitoresti, de sange si lividitati. Acum se desfasoara drama lui Motoc, curtean lingusitor si poltron. Sarcastic ca orice damnat, Voda rade si Motoc, servil, se sileste sa rada si el. Multimea adunata in nestire in fata curtii domnesti e intrebata ce voieste, caci in dementa lui, in Lapusneanu a incoltit excelenta idee politica de a capta poporul cu uciderea boierilor. Acestia cer moartea lui Motoc, care ii beleste si ii prada. Boierul se roaga de Lapusneanu sa il crute, dar acesta ii spune: Du-te si mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai insuti cand imi spuneai ca nu ma vrea nici nu ma iubeste teara. Cazand bolnav, Lapusneanul, atat de fin politician pana aici, redevine damnatul infricosat de caznele Iadului. El fagaduieste sa se calugareasca, insa desteptandu-se din delir, ramane surprins de mediul monahal in care se afla si arunca cu un potcap inspre un calugar. Doamna Ruxandra, impinsa de Spancioc si Stroici, isi otraveste sotul, temandu-se pentru viata fiului ei. In lupta de exterminare a acestei aprige vointe de putere, Lapusneanul apare simpatic ca orice om viu si intreg si impresia ultima a cititorului e mai putin a unui portret romantic cat a unei puternice creatii pe deasupra oricarui stil de scoala, opineaza Calinescu. Una din cele mai importante cauze pentru care nu ne putem indoi de romantismul nuvelei lui Negruzzi este LINIARITATEA PSIHOLOGICA. In general, personajul prozei romantice ne apare aproape ca o caricatura a caracterelor clasice, in masura in care nu e doar dominat de o trasatura, ci marginit la ea. Doamna Ruxandra este o femeie slaba, fricoasa si supusa barbatului ei. Cand, o data, incearca sa intervina in favoarea nevestelor de boieri ucisi, e reprimata de Lapusneanul. La sfarsit, dandu-i acestuia otrava, e influentata de Spancioc si Stroici,

care avusesera amabilitatea sa o ingrijoreze cu privire la soarta destinata de domnitor fiului ei. La Motoc se insista pe servilitate si lasitate. La taierea boierilor, cand Voda rade ca la un spectacol comic, se forteaza a rade si el pentru a-i face pe plac. In schimb, la Lapusneanu se insista pe cruzimea lui maladiva, pe detaliile fizice care-i exprima instinctualitatea primara. La taierea boierilor rade ca la un spectacol comic, dupa cum am mai spus. Nascoceste feluri de schingiuiri ca sa nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferinte omenesti, iar in ultima clipa haraie de turbare sau mugeste ca un taur. Portretul indica fixatie si primitivitate, nu un suflet complicat, contradictoriu. Prin raritatea scrisului sau, Negruzzi face oarecum figura de diletant, insa un diletant de calitate, care, in momentul istoric al inceputurilor literare, inaugureaza in toate directiile prozei si calauzeste cateva generatii de scriitori prin exemplul sau, fara ca macar sa-si asume cel mai mic rol de indrumator. Avea un temperament prin excelenta de spectator si nu-i trecea prin gand ca divertismentele lui, puncte diverse de perspectiva, vor fi tot atatea indicatoare de drumuri in viitor.

1. Johann Gottfried von Herder Filosof, teolog, poet german si teoretician al micrii "Sturm und Drang" (furtun i avnt), care a fost n principal micarea literar de protest din literatura german din a doua jumtate a secolului XVIII, marcand revenirea romantismului asupra a ceea ce era vzut ca o tradiie literar raionalist. 2. Poloniu Personaj din Hamlet, de Shakespeare-consilierul regelui Claudiu, un om arivist si servil care ar fi facut orice ca oamenii importanti sa nu isi altereze parerea despre el si ca sa nu ii descopere manevrele avand ca tinta ascensiunea sociala. 3. Biedermeier Epoca Biedermeier se refera la o perioada din Europa Centrala in timpul careia a avut loc o ascensiune a clasei de mijloc, iar artele faceau apel la bunul simt intre 1815, anul Congresului de la Viena si al Razboaielor Napoleoniene, si 1848, anul revolutiilor Europene. Termenul Biedermeier a aparut pentru prima data in cercurile literare ca un pseudonim, Gottlieb Biedermaier, folosit de doctorul Adolf Kussmaul si de avocatul Ludwig Eichrodt in poeme pe care le publicau intr-o revista nemteasca. Versurile lor parodiau poemele din vremea aceea ca fiind depolitizate si de mica-burghezie. Numele a fost construit din titlurile a doua poezii pe care Joseph Victor von Scheffel le publicase in 1848 in aceeasi revista: Biedermanns Abendgemtlichkeit" (Biedermann's Evening Comfort) "Bummelmaiers Klage" (Bummelmaier's Complaint) Termenul a fost folosit ca eticheta pentru epoca cam de prin anul 1900.