Foc in hanul cu tei - comentariu - roman de I.

Peltz
referat

FOC IN HANUL CU TEI Roman de I. Peltz. Aparut in 1934, la Editura „Adevarul" S. A. din
Bucuresti, in doua volume; a fost reeditat intr-un singur volum in 1961 (cu o prefata de V.
Rapeanu) si tot intr-un singur volum apar si urmatoarele editii: 1962 (cu o prefata de V.
Rapeanu), 1968 (in colectia „Romane de ieri si de azi" a Editurii pentru Literatura), 1970 (in
volumul III al editiei Scrieri), 1974 (in colectia „Romanul de dragoste" a Editurii Eminescu),
1985 (la Editura Minerva, cu o prefata de V. Rapeanu), 1995 (la Editura Hasefer din
Bucuresti, insotit de o evocare semnata de pictorita Tia Peltz, fiica scriitorului).

Dupa ce isi incercase sansa mai intai in teatru, dupa ce publica mai multe volume cuprinzand
scurte proze poematice, sentimentale ori grotesti (Stafia rosie, 1918; Mesterul viata, 1919;
Fantose vopsite, 1924), I. Peltz va obtine, in 1929, premiul Societatii Scriitorilor Romani cu
primul sau roman. Viata cu haz si fara a numitului Stan, de factura suprarealista - rod al
unei pasagere asiduitati „moderniste", ramasa fara prea mari consecinte, in lipsa unei
afinitati organice. incepand cu cel de-al doilea roman, Horoscop (1932), scriitorul porneste
sa exploreze mediul social si rasial care-l va consacra in literatura romana: ghettoul -
mahalaua evreiasca bucuresteana. Romanele Calea Vacaresti (1933) si Foc in Hanul cu tei
(1934) constituie cele mai reprezentative piese din sociografia literara a acestui mediu
(ilustrata, alaturi de I. Peltz, de Ion Calugaru, Ury Benador, I. Ludo, Sergiu Dan si altii) si,
totodata, cotele de varf ale literaturii lui I. Peltz Calea Vacaresti fusese fresca unei lumi
dezolate si sordide, macerata endemic de mizerie sociala si de suferinta atavica, fresca in
care epicul dispus caleidoscopic, discontinuu, coaguleaza liric in compasiunea si caldura
umana cu care scriitorul se implica in discurs. Destine omenesti comune si ingrate, marunte
si insignifiante, nu mai putin tragice insa, se consuma in uzura cotidienei lupte pentru
existenta, se intretes si se polarizeaza in jurul momentelor privilegiate ale acestei existente:
casatorii, inmormantari, reuniuni confesionale.

„Si peste toata aceasta pestrita aglomerare de fizionomii si suferinte pluteste nu stiu ce vant
necrutator al destinului, poate insasi jalea milenara a neamului lui Israel, dar si febra unui
instinct vital, care nu oboseste reluand aceeasi si aceeasi goana spre un scop ce termina in
moarte, ca raurile in mare" (Pompiliu Constantinescu, 1934).

Reconfirmand capacitatea de perceptie globala a vietii unei colectivitati umane specifice, Foc
in Hanul cu tei aduce in plus o mai subliniata trasare a destinelor individuale, gratie unei
structuri mai decis conflictuale a epicului. Situand in prim plan decalajele si antagonismele
sociale ce dezbina din interior un univers inchis in sine, scriitorul isi vadeste clasa prin
accedere la coordonatele temperamentale gene-ral-umane pe care si aceasta lume, ca
oricare alta, se cladeste.

„Cu acest al doilea roman mare, domnul Peltz isi contureaza intr-un chip hotarat forta sa
creatoare. D-sa s-a specializat de la inceput in mediul ebraic romanesc, dar mi se pare a fi
aratat si altadata ca aceasta specializare nu e o goana dupa pitoresc, ci usa pe care poate
s-o deschida mai usor spre umanitate" (G. Calinescu, 1935). Dintre cele cateva personaje
pregnante ce ilustreaza aceasta dialectica, memorabil este, inaintea tuturor, bogatasul Micu
Braun, temperament coleric si dominator, proprietarul atotputernic al „Hanului cu tei",
speculator rapace al mizeriei coreligionarilor sai. Prabusirea sa, de o monumentalitate
balzaciana, va decurge fatal din propria-i traiectorie: imbogatit prin „lovituri" indraznete si
pline de risc, precum incendierea propriilor depozite de marfuri, avantajos asigurate de mai-
nainte, foss-ul aventurier va fi doborat cu exact aceleasi arme; Ioina Gott, zis Ionel,
comerciant sarac pe care el il impinsese dincolo de pragul disperarii prin umilinte si
persecutii, va da foc Hanului intr-un moment cand tocmai nu era asigurat, stire la auzul
careia Micu Braun cade rapus de un atac de cord. „O analiza psihologica a eroilor peltzieni,
dupa o psihologie de manual, c capabila sa ne duca la incheieri absurde" - arata G. Calinescu
in aceeasi recenzie asupra cartii („Adevarul literar si artistic", 13 ianuarie, 1935). „Domnul
Peltz trebuie vazut din alt unghi. Dansul are netagaduitul dar de a vedea oameni. Nu e totuna
cu observatiunea, care e analitica, in vreme ce creatiunea de care vorbim e sintetica. Mediul
din care sunt luati indivizii nu e deosebit de un oricare altul. Totul provine prin urmare din
acea facultate de a distinge nuantele, de a cadea in variante, in intermedii, facultate
asemanatoare cu o mare vizibilitate pentru nuantele de culori. De aceea chiar cand sunt
oarecum nesigure, portretele domnului Peltz sunt de un desen desavarsit si nu se confunda
intre ele cum s-ar confunda fotografiile unui acelasi tip.

Enorma aglomerare de persoane incepe sa devina un privilegiu al scriitorului, care

procedeaza balzacian, introducand toate figurile posibile intr-o carte, spre a ne familiariza
cu ele, si tratand apoi in fiecare opera noua un chip care statuse pana atunci in umbra, sub
diferite nume. Tipul nou pe care ni-l infatiseaza in Foc in Hanul cu tei este, oricare i-ar fi
profunzimea, de neuitat, si numele lui Micu Braun va aminti un om bine definit, intreg, tipic
in cel mai inalt grad, omul de afaceri innascut de nuanta aventuriera si agresiva, dotat cu
arta miscarilor scurte, a gesturilor limpezi si hotaratoare.

Cariera lui Micu Braun este paralela, in lumea lui, cu aceea a lui Napoleon. Neprevazuta,
predestinata totusi, cu mers fulgerator si cu prabusire proportionala marei ei ambitii. []
Oricine poate observa ca destinul lui Micu Braun e un mare destin si ca numai formularea
personajului stimuleaza dorinta imperioasa de a-l cunoaste. Micu e un om de actiune, ca si
Dinu Paturica, dar e un napoleonid, nu un adulator, ridicat prin geniul propriu constructiv.
El e amoral, cunoscator de oameni, geometric, si moartea lui e fireasca intocmai ca o
catastrofa aeriana uriasa, din neglijarea unui detaliu. [] Un roman ca Foc in Hanul cu tei face
cinste literaturii romanesti si nu ma sfiesc sa afirm ca domnul Peltz este un scriitor de
categoria intai, un considerabil romancier". Pronuntata de G. Calinescu in 1935, la scurta
vreme de la aparitia cartii, aceasta prima judecata critica de valoare avea sa reziste in timp,
fiind preluata si ratificata, in esenta ei, de istoria literara, in ciuda sensibilei „revizuiri" la
care G. Calinescu insusi a supus-o, dupa numai sase ani, in paginile pe care i le dedica lui I.
Peltz In Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (1941): „Din pacate, autorul
nu-si poate pastra voluptatea rece de a observa, cu toata cumpatarea aparenta a naratiunii.
Figurile sunt abandonate spre a face loc dramelor umane. [] Cu toate bunele situatii
fundamentale, acest al doilea roman se repeta in zugravirea aglomerarilor triste,
dramatizand exagerat, scapand din vedere eternul uman, ratacindu-se in prezentari de
grupuri, pe care scriitorul le comenteaza si le defineste".

Celelalte romane dedicate de I. Peltz periferiei evreiesti bucurestene sunt mai sarace in
substanta, gravitand mai ales in jurul unor cazuri de patologie sexuala, ca in Amor incuiat
(1933) ori Noptile domnisoarei Mii (1937). incercand sa-si extinda aria observatiei si asupra
altor zone ale societatii romanesti, in Actele vorbeste (1935) si Tara buna (1936),
romancierul nu are cu ce compensa absenta principalului sau atu, cunoasterea „dinauntru"
a mediului abordat, - conditii in care insusi simtul antagonismului si al conflicrualitatii epice
se toceste, cedand locul actului de pura bunavointa tara vreo semnificatie literara, cum se
intampla in Tara buna - un perfect roman „cu teza . Foarte productiv in anii interbelici, atat
ca gazetar cat si ca scriitor, I. Peltz ramane destul de productiv si dupa al doilea razboi
mondial, fara a mai da insa nici o scriere notabila; ramane, de asemenea, constant in
tematica prin care s-a consacrat (lumea evreiasca) si pe care abia daca incearca s-o
adapteze cerintelor conjunclurale ale momentului.