REVISTA REVISTELOR

„R E V IST A F U N D A Ţ IIL O R ". — A n u l VII, Ia -

n u a r i e 1 9 4 0 , N r . 1.

UN CENTENAR STENDHALIAN
D-l Şerban Cioculescu publică un studiu cu titlul de mai sus, în care este
vorba de împlinirea a 100 de ani dela apariţia cărţii lui Stendhal „La chartreuse
de Panne“ .
Intre cele două categorii de admiratori ai lui Stendhal, cei care preferă
„Roşu şi negru şi cei care ţin mai mult la „La chartreuse de Panne“‘ , d-l Şer­
ban Cioculescu se aşează în rîndul acestora din urmă. Iată cîteva observaţii in­
teresate din articolul d-lui Cioculescu:
„Romanul e un fel de contrafacere a lui Bouge et N oir. Aceeaşi idee ge­
nerală, aceleaşi personaje, împrejurimi şi decoruri diferite; dar ideea generală
e înfăţişată cu mai puţină putere, pesonajele sunt ca şi tocite şi pilite; gîndu-
rile şi făpturile au mai puţin relief. Al doilea tiraj al unei planşe ostenite...
...Cratea configurează în acţiune, imaginea eseistică pe care şi-a făcut-o
despre sufletul italian, în atîtea alte scrieri. Este sinteza intuiţiilor sale, despre
fenomenul italian şi un roman politic de prim ordin. Entuziasmul generos al
lui Balzac nu ni se pare întru nimic exagerat.
Sunt, în realitate, două sau trei moduri ale povestirii, în la Chartreuse
de Parme. Unul, de natura romanului de aventură, dedus din moravurile ins­
tinctive ale italienilor lui Stendhal, care, chiar dacă ar f i adevărat, ne pare
astăzi aproape nesuferit. Sectorul romanţios, pînă la o transformare a gustului
artistic, este deocamdată compromis. Mai este însă acţiunea politică, condusă
în deosebi de ducesa Sanseverina şi de contele Moşea, în tr ’o înlănţuire magis­
trală, care infirmă aprecierea lui Faguet. In sfîrşit, nimeni n ’ar îndrăzni să
apere melodramatismul finalului, cît se poate de arbitrar. L a Chartreuse de
Parm e este însă şi o carte bine scrisă, dacă ne îngăduim a trece peste leit mo­
tivul stilistic al codului civil. Este un scris uneori ironic, totdeauna inci­
siv, de o proprietate absolută şi a cărui coloratură romantică, în înţelesul
cel mai bun al cuvîntului, ne apare ca un reflex al pasiunilor dinamice, iar nu
al structurii plastice. Rareori descriptiv, Stendhal este un povestitor din buna
tradiţie galică, a secolelor dinainte de romantism. Prin structura adine fran­
ceză, a povestirii, ca şi a autorului, reprezentant al Franţei individualiste, ac­
tive şi radicale, Stendhal se bucură astăzi de o audienţă continentală. Ambiţia
sa, de a f i retipărit în 1900, a fost depăşită, prin interesul pe care i l-a sporit,
cu fiecare generaţie, posteritatea“ .

,,ŢARI DE PIATRĂ, DE FOC ŞI PĂM ÎNT“

In acelaşi număr al revistei, d-l Mireea Eliade semnează o cronică lite­
rară, „Imagini dintr’o Romînie aspră“ , în care este vorba despre cartea lui
Geo Bogza „Ţări de piatră, de foc şi de pământ“ , apărută în editura Funda-
 REVISTA REVISTELOR 145

ţiilor Begale. Este interesant punctul de vedere pe care-1 exprimă d-1 Eliade
cu privire la această carte unică în literatura noastră de reportaj.
D-lui Mircea Eliade i se pare că „Ţări de piatră, de foc şi de pămînt' ‘
este o carte crescută sub semnul „disperării telurice“ .
„Omul se simte atras de mizerie, de murdărie, de toate acele procese ob­
scure ale reîntoarcerii în stare de larvă. Omul nu alege el locul aşezării sale,
ci mai de grabă e chemat să-şi facă locuinţa acolo unde descompunerea e mai
rapidă şi mizeria e mai cumplită“ , afirmă cronicarul.
Murdăria şi mizeria pe care o evocă cartea lui Bogza, i se pare lui Mir­
cea Eliade că ar avea „o funcţie ascetică' ‘ ; invită omul „să contemple zădăr­
nicia vieţii sale" .
Cine a citit cartea lui Bogza înţelege că orice polemică cu d-1 Mircea
Eliade este inutilă.
De altfel pînă la urmă d-1 Eliade simte şubrezenia tezei sale şi recu­
noaşte adevărata semnificaţie a cărţii lui Bogza şi a stărilor descrise în ea.
„Evident, scrie d-1 Eliade, înapoia acestei simpatii frenetice faţă de ele­
mental, se ghiceşte, veşnic trează, generozitatea fără margini a autorului, ma­
rea sa iubire de oameni, revolta sa amară faţă de nedreptăţile sociale. D-1 Geo
Bogza n ’a colindat ţările cele mai aspre, mai oropsite şi mai tragice din Romî-
nia pentru simpla pasiune faţă de peisajul geologic. 8 ’a dus acolo pentrucă
presimţea imensa dramă umană din galeriile minelor, din cătunele basarabene,
din satele Dobrogei. L-a atras suferinţa omenească, lupta surdă între om şi
mediu, între om şi om. Poate că chiar această obsesie a nedreptăţii sociale îl
face pe d-1 Geo Bogza să vadă peisajul şi viaţa în linii simple, brutale, dure.
Acolo, în ţinuturile străbătute de autor, omul e degradat din demnitatea sa
umană, şi degradarea aceasta — prin sărăcie, boală, mizerie morală — îi re­
tează rădăcinile oricărei contemplaţii. De aceea încleştarea cu natura pare mai
cumplită ea în alte locuri. De aceea exploatarea omului de către om se dove­
deşte a fi, aici, criminală. Niciuna din marile bucurii simple ale vieţii nu pare
a f i aici cu putinţă. Dragostea urmează şi ea linia de regresiune, până la gine­
cologie, bestialitate şi crimă. Hrana ia aspect de luptă înverşunată eu sine
însuşi, pînă la autoflagelare; cum se petrec lucrurile în Dobrogea, unde laptele
este straşnic amestecat eu ardei iuţi, ea să ajungă o strachină la o familie
întreagă' ‘....
Cum se împacă însă eondepţia că „omul care se simte atras de mizerie",
cu părerea pe care o exprimă în acelaşi loc, acelaşi Mircea Eliade: „omul e
degradat din demnitatea sa umană, din cauza mizeriei ...şi aceasta — îi re­
tează rădăcinile oricărei contem plaţii".
N ’ar f i timpul ca autorul atâtor personagii tipice de rataţi şi degradaţi,
să abandoneze în sfârşit „disperarea tehnică" şi să coboare pe pămînt, în
ţările aspre ale lui Geo Bogza, acolo unde mizeria, sărăcia, boala iar nu „asce­
tismul" determină condiţia umană a oamenilor?
In acelaşi număr al Revistei Fundaţiilor, d-1 Mihail Sadoveanu publică
un fragment din ciclul „Divanul Persan" — „Cînd a fost judecată prea­
frumoasa Satun"; iar d-1 G. Gălinescu, portretul literar al poetului Ion
Minulescu.

„ Î N S E M N Ă R I I E Ş E N E “. A n u l V, v o i. 13, N r . 1.
LINGVISTICA BOMÎNEASCĂ IN U .K .S .S .

D-1 Gh. Bogaci publică o notă interesantă despre lucrările de lingvistică

romînească apărute în ultimul timp în U. R. S. S .:
„In Ivestija A ka ă em n Naulc 8. 8. 8. R„ Nr. 5, 1937 Buletinul Acade­
miei de Ştiinţe din U. R. S. S.), găsim mai multe articole care tratează despre
progresul realizat în ultimii douăzeci de ani în domeniul literaturii ruseşti
vechi, în cadrul istoriei literare europene, al lingvisticei generale, al lingvisticii
romano-germanice, în arabistcă, în lingvistica caucaziană, etc.
10