„Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”

de Camil Petrescu
-tema si viziunea despre lume-

REPERUL 1
Costiinta acuta a veacului sau, traind in orizontul cunoasterii, patruns de gustul amar al
filosofiei, Camil Petrescu(poet, romancier, dramaturg, eseist, publicist) exemplifica natura
artistului lucid pentru care actul creatiei este o aventura ontologica si gnoseologica. In spatiul
prozei interbelice romanesti, Camil Petrescu este o prezenta emblematica, reusind o rapida
sincronizare cu tendintele prozei europene. Daca in evolutia romanului romanesc, „momentul
Rebreanu” a insemnat consolidarea prozei obiective de observatie sociala in structuri epice
monumentale, Camil Petrescu situeaza constructia romaneasca in registrul analizei starilor de
constiinta si a proceselor sufletesti complexe. El considera ca actul de creatie este un act de
cunoastere, nu de inventie, si ca realitatea artistica trebuie sa stea sub semnul autenticitatii, al
experientei unice si irepetabile a eului traitor: „Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud,
ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu. Aceasta-i singura realitate pe care o
pot povesti. Dar aceasta-i realitatea constiintei mele, continutului meu psihologic...Din mine
insumi eu nu pot iesi....Orice as face, eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile
mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai”. Convins ca „Filosofia, stiinta si
arta formeaza coordonatele spiritualitatii moderne”, scriitorul isi construieste universul epic
prin structuri si concepte din filosofia lui Henri Bergson(durata interioara, intuitionismul) si a
lui Edmund Husserl( fenomenologis, primatul constiintei asupra existentei), ca si pe focalizari
narative din proza lui Marcel Proust(naratiune homodiegetica, principiul memoriei
involuntare, personajul indeterminat etc.).
Primul roman al lui Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de
razboi” a fost publicat in anul 1930 si face parte din perioada interbelica. Acesta apartine
literaturii autenticitatii si ilustreaza estetica modernismului (roman citadin, problematica
intelectualului, autenticitatea, fluxul constiintei, memoria involuntara, naratorul autodiegetic,
subiectivitatea, focalizarea interna). Este un roman realist psihologic, de analiza a vietii
interioare (urmareste conflictele traite de protagonist), iar ca formula epica ilustreaza romanul
subiectiv, „ionic” (model proustian:naratiune homodiegetica si viziune interna). Roman al
unei duble experiente ontice si congnitive(iubirea si razboiul). „Ultima noapte de dragoste,
intaia noapte de razboi” isi are izvoarele in experienta sublocotenentului Camil Petrescu,
voluntar pe frontul Primul Razboi Mondial, al carui memorial de front este „imprumutat cu
amanunte cu tot eroului”.

REPERUL 2
Tema inadaptarii intelectualului la o lume vorace a imposturii si a mediocritatii se
cristalizeaza prin mai multe arii tematice: dragostea si razboiul, cunoasterea si setea de
absolut, tema mostenirii si cea a existentei societatii bucurestene in preajma Primul Razboi
Mondial.
O scena reprezentativa pentru tema viziunea despre lume din roman este excursia de la
Odobesti, la care participa cei doi soti, Stefan si Ela, dar si un grup de cunostinte. In timpul
acestei excursii, Gheorghidiu observa anumite gesturi si apropieri dintre sotia sa si un domn
G. Ela gusta din mancare barbatului, danseaza numai cu el, vine la masa cu intarziere
impreuna cu acesta si petrece timp impreuna cu el, separat de restul grupului. Toate aceste
gesturi ii provoaca suferinta sotului sau, care le analizeaza in detaliu si le interpreteaza in mod
negativ. Intr-un moment de slabiciune, spontan si fara sa comunice si nici sa o asculte pe Ela,
Stefan ii spune ca va divorta, deoarece se simte tradat. Ela nu il intelege si crede ca
exagereaza, deoarece ea se adapteaza cu usurinta lumii mondene. Pe de alta parte, Stefan
refuza sa se integreze si sufera din cauza familiaritatii pe care sotia sa o manifesta fata de
domnul G.
O alta scena relevanta pentru tema si viziunea romanului este cea din capitolul II, mai
exact cina de la unchiul Tache. In casa sa mare ca o cazarma, intr-o odaie ce ii slujeste de
sufragerie, birou si dormitor, locuieste personajul Tache Gheorghidiu, avar, bogat, batran si
ursuz. Membrii familiei se strang in casa acestuia atrasi de viitoarea mostenire. In cadrul
discutiei este mentionat si tatal lui Stefan, Corneliu, profesor universitar , un idelist care isi
cheltuia leafa scotand gazete. Stefan apara cu tarie valorile tatalui sau, spunand ca o mostenire
insoteste un obraz gros, un stomac capabil sa digere orice si o coloana vertebrala foarte
flexibila. Adunarea este afectata de mutenia in care cade unchiul Tache crezand ca va fi
dezmostenita.Ulterior se dovedeste ca batranul avar, impresionat de interventia nepotului sau,
ii lasa cea mai mare parte din mostenire. Aceasta scena dezvaluie lacomia si compromisul pe
care sunt dispusi sa le faca ceilalti pentru a intrat in posesia averii. Stefan se disociaza de toti
aparand memoria tatalui sau, cu riscul de a fi dezmostenit. El este dispus sa-si sustina ideile
chiar daca aceasta implica dezacordul sau chiar dispretul celorlalti.

REPERUL 3
In prima faza, romanul a fost a anuntat in presa vremii sub diferite denumirii, ca de
exemplu: „Jurnalul capitanului Andreescu” si „Proces-verbal de dragoste si de razboi”.
Actualul titlu dezvaluie compozitia bipolara si surprinde cele doua experiente existentiale si
cognitive ale lui Stefan Gheorghidiu, devenite teme ale cartii (iubirea si razboiul). Simbolul
noptii figureaza incertitudinea care il devoreaza launtric, irationalul si intunericul firii umane
cu care se confrunta. Cele doua adjective asezate intr-o ordine semnificativa (ultima/intaia)
sugereaza disponibilitatea eroului de a depasi drama iubirii inselate si de a intra in noi
orizonturi de cunoastere.
Compozitia romanul este binara: Cartea intaia insumeaza sase capitole, iar Cartea a
doua, sapte, ultimul capitol avand valoare de epilog. Astfel, actiunea este impartita in 13
capitole cu titluri semnificative, rezumative sau metaforice: „La Piatra Craiului in munte”,
„Diagonalele unui testament”. Opera este alcatuita din doua parti. In centrul primei se afla
povestea de dragoste dintre Stefan si Ela, iar in cea de-a doua, razboiul. Intamplarile nu sunt
relatate cronologic, ci in functie de memoria involuntara, respectand fluxul
constiintei( intamplarile se ordoneaza in functie de importanta lor pentru erou si nu in functie
de ordinea in care au avut loc). Spre deosebire de Procust, memoria involuntara a lui Stefan
este declansata de o dezbatere si de un conflict de idei(discutia polemica despre iubire de la
popota ofiterilor regimentului XX), nu de o senzatie. Structural, romanul se realizeaza din
interferenta a doua planuri narative, care, la randul lor, sunt „supraetajate”. Planul constiintei
personajului-narator dezvaluie o realitate interioara care fiinteaza in durata subiectiva; in acest
plan, alterneaza palierul narativ (al evenimentelor rememorate din care se reconstruieste
„anotimpurile” povestii de iubire) cu cel analitic, in care sunt „radiografiate” stari de
constiinta, se analizeaza „patologia” geloziei, se formuleaza aforistic sau eseistic judecati de
valoare. Al doilea plan narativ este cel al realitatii obiective, imediate, centrat mai intai pe
existenta societatii bucurestene (mediul studentesc, lumea oamenilor de afaceri, a vietii
politice si a celei mondene), apoi pe viziunea demitizata a razboiului. Realitatea observata
este dublata e reflectii ale eului-constiinta, de notarea minutioasa a reactiilor interioare. Notele
infrapaginale adauga un plan material care sporeste impresia de autenticitate. Raportul dintre
cele doua planuri principale este conflictual, fiindca tiparul de idealitate pe care se
structureaza eul-constiinta se afla in antiteza cu realul. Pendularea personajului-narator intre
cele doua planuri genereaza modernitatea acestei structuri contrapunctice.
Incipitul este modern, cu intrati multiple. Primele enunturi au functie descriptiva, de
orientare, situand actiunea intr-un cronotop real: „In primavara anului 1916, ca sublocotenent
proaspat, intaia data concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitala, la
fortificarea vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal”. Discursul continua cu modelul „punerii in
abis”, instituind modelul naratiunii autodiegetice si „spatiul” simbolic al constiintei, al
luciditatii.
Finalul deschis (surprinzand despartirea eroului de „tot trecutul” si, implicit, un nou
inceput) ingaduie adaugarea unui epilog tarziu, in notele de subsol din „Patul lui Procust”, in
care se vorbeste despre dezertarea, prinderea, judecarea si condamnarea lui Gheorghidiu la
ocna pe viata.
Conflictul psihologic (ratiune/pasiune) care conduce initial la o criza de valori isi afka
rezolvarea: iubirea isi pierde rangul de valoare absoluta de „monoideism”, sfarsind in
„oboseala si indiferenta”. Cel de-al doilea conflict insa, conflictul exterior de ordin moral cu
familia, societatea si cu lumea, isi va gasi o tarzie rezolvare in hotararea eroului de a dezerta.
Aceasta optiune consemnata in „Patul lui Procust” poate fi motivata prin refuzul omului
superior de a abdica de la paradigma idealurilor sale care nu au niciun punct de sprijin in
realitatea mediocra, pragmatica, prin refuzul intelectualului orgolios de a se lasa redus la
starea de animal haituit in invalmasala unui razboi care nu e al lui si prin refuzul ofiterului
care se simtea responsabil pentru vietile oamenilor sai de a deveni complicele comandantilor
incompetenti si al politicienilor corupti, care au impins, iresponsabil, tara in razboi.
Registrele stilistice sunt foarte diverse. Reflectia analitica-materializata in pagini
eseiste sau dezvoltari psihologizante- se asociaza descriptiei personalizate ori notatiilor
obiective in registrul narativ. Insemnarile din jurnal sunt citate secvential, comentate,
adnotate, dezvoltate sau indirmate in notatii din registrul eseului, al comentariului cultural sau
psihologic. Stilul anticalofil, adica refuzul elocintei, al discursului frumos, serveste perfect
telului scriitorului de a exprima exact, intr-un stil clar, concis, detasat, intelectualizat( fara a
deveni insa stilul „de proces-verbal” de care vorbea Stendhal, numit de Camil Petrescu „unul
dintre cardinalii romanului”).
In concluzie, romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” propunere
cititorilor o viziune moderna asupra vietii citadine, prezentate prin ochii unui intelectual
inadaptat. Nicolae Manolescu afirmă că romanele lui Camil Petrescu promovează un
„individualism radical”, prezentând „enigme menite să nu fie soluţionate”. „În acest caz,
putem afirma că singurele evenimente veritabile nu sunt acelea OBIECTIVE, ci acelea din
conştiinţa lui Gheorghidiu.”