Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

De Camil Petrescu
ESEU

Camil Petrescu (n. 9/21 aprilie 1894, București, Regatul României – d. 14 mai 1957, București, Republica

Populară Română) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului
tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern.
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia nopate de război” a apărut în anul 1930 este un roman modern
ce se încadrează în noile direcții pentru dezvoltarea literaturii române trasate în perioada interbelică.
„Ultima nopate de dragoste, întâia noapte de război” este roman: în funcție de apariție, înterbelic (1930); în
funcție de specificul perspectivei narative, roman subiectiv; în funcție de specificul conflictului, roman psihologic
și în funcție de tema abordată, roman al experienței.
A. Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este subiectiv prin specificul perspectivei
narative, acesta fiind scris la persoana I, de tip ionic în concepția lui Nicolae Manolescu. Naratorul este și
personajul principal, cititorul luând cunoștință de evenimente în măsura în care naratorul homodiegetic le
descoperă sau le amintește. Situarea eului narativ în centrul povestirii conferă autenticitate, iar faptele și
personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate. Reprezentarea epică neutră a
unor evenimente exterioare face loc reprezentării unei proiecții subiective în planul conștiinței naratorului.
Tehnicile narative utilizate sunt: memoria afectivă, introspecția (capacitatea personajului de a realiza o
analiză), alternanța și monologul interior. Prin introspecție și monolog interior, Ștefan Gheorghidiu
analizează cu luciditate, alternând sau interferând, aspecte ale planului interior și ale planului exterior.Pe
plan afectiv, în urma războiului și a situației în care Ștefan Gheorghidiu se află (rănit și spitalizat), acesta
analizează relația cu Ela și ajunge la concluzia că „ar fi găsit alta la fel”, așa că decide să divorțeze de
acesta, lasându-i bunuri materiale duble și totodată toate amintirile.
B. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de răzvoi” este un roman psihologic prin specificul conflictului și
al tehnicilor narative. Conflictul psihologic al romanului se deplasează de la exteriorul evenimentelor
plasate în preajma şi în timpul Primului Război Mondial la explorarea interiorităţii personajului principal,
prins în mirajul propriilor iluzii despre dragoste, despre căsătorie şi despre femeia ideală. Experienţa iubirii,
care dă substanţă primei părţi a romanului, este actualizată prin rememorarea relaţiei lui Ştefan Gheorghidiu
cu Ela. A doua parte creează iluzia temporalităţii în desfăşurare, prin consemnarea evenimentelor care se
petrec pe front. Artificiul compoziţional din incipitul romanului – discuţia de la popota ofiţerilor referitoare
la un fapt divers din presa vremii (un soţ care şi-a ucis soţia infidelă a fost achitat) – permite aducerea în
prim plan a unei dintre temele principale ale romanului – problematica iubirii.
C. Romanul este unul al experienței prin tematica abordată sursprinsă pe două planuri: : primul plan al iubirii
evocate și cel de-al doila al războiului relatat. . Primul plan este fictiune, deoarece autorul nu traise o drama
de iubire, insa al doilea plan este o experienta traita, scriitorul fiind ofiter al armatei in timpul primului
razboi mondial.
Pe planul iubirii evocate este suprinsă relația celor două personaje principale: Ștefan Gheorghidiu și Ela.
Inițial căsnicia cu Ela este liniștită, cei doi duc un trai modest , dar par fericiți. Ulterior, moștenirea primită
în urma decesului unchiului Tache schimbă radical viața tânărului cuplu. Noul statut social și material o
transformă pe Ela, îi dezvățiuie devăratul caracter, ceea ce duce la destrămarea iubirii dintre cei doi tineri.
Sub influența unei verișoare a lui Ștefan, Ela este atrasă într-o lume mondenă, lipsită de griji.
Pe planul războiului, prezentat în ce-a de-a doua parte intitulată „Întâia nopate de război”, fiind inspirată din
viața reală a autorului. Autorul transcrie experiența realității atroce, devastatoare a războiului, imaginea
acestuia fiind demitizată. Experiențele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului-narator față
de celelalte aspecte ale existenței sale. Pe front, Ștefan Gheorghidiu este rănit și spitalizat. Fiind în
 convalescență, el se întoarcela București. Pentru prima dată o percepe pe Ea ca pe o străină și își dă seama,
cu luciditate, că oricând ar fi putut „găsi alta la fel”. Se hotărăște să o părăsescă, lasându-i totul absolut tot
ce e în casă, de la obiectele de preț, cârți..de la lucrurile personale, la amintiri.
De asemenea, exte un roman al experienței prin autenticitatea obținută prin mărturisirea la persoana I,
pornind de la afirmația lui Camil Petrescu din studiul „Noua structură și opera lui Marcel Procust”: „eu nu
descriu decât ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele. Eu nu pot vorbi onesc decât la
persoana I” , sugerând totodată folosirea monologului ca mod de expunre predominant.
Tema romanului este condiția intelectualului prin raportare la două experiențe fundamentale: iubirea și
războiul.
Călătoria la Odobeşti (capitolul: „Asta-i rochia albastră”)declanşează ireversibil criza matrimonială. Fire
hipersensibilă, personajul suferă pentru că are impresia că este înşelat. Miciincidente, gesturi fără importanţă,
privirile pe care Ela le schimbă cu domnul G seamplifică în conştiinţa personajului: “Toata suferinta asta
monstruoasa imi venea din nimic”. Nevoia de absolut îl determină să-şi analizezestările şi să-şi exagereze suferinţa,
ridicând-o la proporţii cosmice. Ela apare ca o femeie infidela, dar tradarea ei nu este evidenta, ci se constituie
dintr-o suita de imprejurari interpretate de Stefan in maniera proprie. Ela s-a comportat la fel ca celelalte femei,
(“toate femeile fac la fel”, ii replica ea sotului cand acesta o acuza ca i-a acordat prea multa atentie unui strain),
“sensibilitatea imposibila” a lui Stefan fiind aceea care amplifica neintelegerile dinte ei.
Scena din capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” în care este descris războiul ca fiind drept o
confruntare a individului cu moartea. Prin metafora „durabilă halucinație de foc și trăsnete” este surprinsă opinia
participantului la această confruntare descrisă drept o harababură, o adunare în care a lovit trăsnetul. Îngenuncherea
umanității de acest război lipsit de orice urmă de eroism este redată prin imaginea plastică „credeam cu sufletele
rupte în genunchi”. Ștefan Gheorghidiu este rănir și spitalizat, dar viziunea asupra vieții se modifică în urma
acestei experiențe.
Acțiunea este structurată pe momentele subiectului, pe două planuri narative redate prin tehnica inserției
(romanul iubirii este inclus în cel al războiului).
Expozițiunea este fixată în primul capitol , „La Piatra Craiului” și fixează timpul istoric (primăvara anului 1916),
spațiul real (Valea Prahovei, între Bușteni și Predeal) și personajele Ștefan Gheorghidiul și soldații.
Intriga este evidențiată atât prin discuția de popotă, pretext pentru declanșarea memoriei afective a personajului,
dar în evoluția evenimentelor primirea moștenirii de la unchiul Tache este factorul care determină o atitudine
diferită a Elei față de cea a lui Ștefan Gheorghidiu în privința noii situații financiare. Mărturisirea lui Ștefan
Gheorghidiu din cel de-al doilea capitol „Diagonalele unui testament” („eram însurat de 2 ani și jumătate cu o
colegă de la universitate și bănuiam că mă înșeală”) este factorul care definește conflictul psihologic al
protagonistului.
Desfățurarea acțiunii suprinde evenimentele derulate pe două planuri: primul plan al iubirii evocate și cel de-al
doila al războiului relatat. . Primul plan este fictiune, deoarece autorul nu traise o drama de iubire, insa al doilea
plan este o experienta traita, scriitorul fiind ofiter al armatei in timpul primului razboi mondial.
Pe planul iubirii evocate este suprinsă relația celor două personaje principale: Ștefan Gheorghidiu și Ela. Inițial
căsnicia cu Ela este liniștită, cei doi duc un trai modest , dar par fericiți. Ulterior, moștenirea primită în urma
decesului unchiului Tache schimbă radical viața tânărului cuplu. Noul statut social și material o transformă pe Ela,
îi dezvățiuie devăratul caracter, ceea ce duce la destrămarea iubirii dintre cei doi tineri. Sub influența unei verișoare
a lui Ștefan, Ela este atrasă într-o lume mondenă, lipsită de griji. În casa acestei verișoare cei doi îl cunosc pe
domnul G., iar Ștefan observă că Ela pare foarte fericită în prejma acestuia. Ștefan Gheorghidiu începe să fie din ce
în ce mai suspicios, crezând că Ela l-ar putea înșela. O dată cu această situație apare gelozia, ceea ce reprezintă
pentru protagosnist un calvar. Din toată această situație rezultă o tensiune dramatică, frământări sufletești și de
conștiință.Cei doi soți ajung să se despartă, iar după o scurtă vreme se împacă, Gheorghidiu organizându-i Elei
petrecerea verii la Câmpulung. Ștefan îl vede pe domul G. în oraș și imediat îi vine ideea conform căreia acesta a
venit la Câmpulung pentru a se întâlni cu Ela. Nervos, acesta plănuiește să îi omoare pe amândoi, însă nu reușește
să își ducă planul la bun sfârșit pentru că este chemat la regiment.
Pe planul războiului, prezentat în ce-a de-a doua parte intitulată „Întâia nopate de război”, fiind inspirată din viața
reală a autorului. Autorul transcrie experiența realității atroce, devastatoare a războiului, imaginea acestuia fiind
demitizată. Experiențele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului-narator față de celelalte aspecte ale
existenței sale. Pe front, Ștefan Gheorghidiu este rănit și spitalizat. Fiind în convalescență, el se întoarcela
București. Pentru prima dată o percepe pe Ea ca pe o străină și își dă seama, cu luciditate, că oricând ar fi putut
„găsi alta la fel”. Se hotărăște să o părăsescă, lasându-i totul absolut tot ce e în casă, de la obiectele de preț, cârți..de
la lucrurile personale, la amintiri.
Punctul culminant este prezentat în capitolul intitulat „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”și surprinde
legătura dintre om și moarte, ce va schimba concepția despre viață.
Deznodământul îl surprinde pe Ștefan Gheorghidiu rănit și spitalizat, îngrijit de Ela, dar decide să divorțeze de
aceasta, lasându-i bunuri materiale duble decât cele cerute dar și „tot trecutul, toate amintirile”, rezultând faptul că
pentru el reprezintă o experiență încheiată.
Titlul romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” semnifică, prin alegerea și folosirea
cuvântului „noapte”, nesiguranța, incertitudinea personajului principal, dar și ascunsul și iraționalul. Cele două
„nopți” din titlu marchează două etape diferite din viața lui Ștefan Gheorghidiu: iubirea și războiul, evenimente
marcante din viața sa. În final, personajul principal va înțelege că drama războiului este mult mai puternică decât
dezamăgirea suferită în planul amoros.
Ștefan Gheorghidiu este personajul principal, tipul intelectualului însetat de absolut.
Din punct de vedere social, Ștefan Gheorghidiu este student la universitatea de filozofie, profesor
universitar și sublocotenent în armata română în perioada Primului Război Mondial. Este fiul unui ziarist,
recunoscut pentru atitudinea intransigentă care s-a sinucis din cauza problemelor financiare. Acesta s-a căsătorit
din dragoste cu Ela, și ea fiind orfană, are mamă și două surori și primește cea mai mare parte din averea unchiului
Tache, devenind proprietarul mai multor imobile și fabrici, dar relația cu Ela intră în declin, deoarece au principii
diferite față de noul statut financiar.
Din punct de vedere psihologic, prin intermediul conflictului interior Gheorghidiu dovedește că este un
personaj însetat de absolut, dar dezamăgit de realitate și oameni. Sentimentul definitoriu al acestuia este gelozia
care pune în umbră relația cu Ela. Orgolios, deoarece visează la o lume subordonată propriilor principii. Este
dezinteresat de bunurile materiale și superios, deoarece își jignește ofițerii care poartă o discuuție puerilă.
Din punct de vedere moral, este un intelectual ateu, idealist însetat de absolut. Construit prin tehnici
moderne de analiză, Ștefan Gheorghidiu poate fi considerat un reprezentant al modernismului, fiind un personaj
complet și bine individualizat.
Ela, personaj principal construit din perspectivă unică și relativă a lui Ștefan Gheorghidiu, ce o încadrează
în tipul clasic al adulterinei.
Sub aspect social, este studentă la Litere, orfană crescută de o mătușă, soția lui Ștefan Gheorghidiu de doi
ani și jumătate, de o frumusețe fizică ce îl determină pe Ștefan Gheorghidiu să se îndrăgostească de ea, preocupată
de lumea mondenă și posibilă amantă a domnului Grigoriade.
Din punct de vedere psihologic, trăiește un conflict interior determinat de gelozia lui Gheorghidiu care nu
are încredere în ea. Intră în conflict cu acesta din pricina atitudinii față de avere, Gheorghidiu afirmând că „aș fi
vrut-o mereu feminină, deasupra acestei discuții vulgare”.
Sub aspect moral, este un personaj adaptat la noua realitate socială, preocupată pentru siguranța proprie, de
aceea îi cere lui Ștefan Gheorghidiu să treacă o parte dinavere pe numele ei atunci când pleacă în răzvoi. Ela
evidențiează tiul uman imperfect, incapabil de idealitate și totodată evidențiează un nou tip feminin emancipat.
Relația celor două personaje, Ela și Ștefan Gheorghidiu, este surprinsă prin intermediul apelativelor pe care
protagonistul le folosește: „fată dragă”pentru stadiul iubirii pasionale, „nevasta-mea” pentru stadiul iubirii
conjugale și „Ela” pentru stadiul iubirii neimplinite.
Relația celor două personaje este evidențiată foarte bine în scena din ultimul capitol intitulat „Comunicat
apocrif”  lasa loc interpretarilor multiple, asa cum se intampla in general in proza de analiza psihologica. Astfel,
Gheorghidiu, obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca, se simte detasat de tot ceea de il legase de Ela,
hotaraste sa o paraseasca si sa ii lase „tot trecutul”. Finalul este simbolic, pentru ca experienta de razboi a
personajului se dovedeste a fi decisiva, schimbandu-i personajului grila de valori. Femeia fara de care considera ca
nu poate trai, ii apare intr-o lumina radical schimbata- nu mai este o femeia frumoasa, angelica; devine o femeie
comuna). Se poate vorbi si despre un final simetric in ceea ce priveste incipitul si finalul planului erotic, stau sub
semnul ipoteticului, dubitativului: incipit: “banuiam”, final: “dar daca”. Finalul, deschis, susţine modernitatea
construcţiei romanului, demonstrând încă o dată funcţia cathartică a relatării experienţelor sentimentale şi tragice
pe care le-a parcurs personajul: „I-am scris că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ, la cărţi, de la
lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul”. Ela îşi pierde aura de feminitate misterioasă şi atrăgătoare în care
o învăluia privirea îndrăgostită a lui Gheorghidiu la începutul relaţiei lor.
„Utima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este o operă care deschide drumul de
afirmare a noului tip de roman prin tematică, tehnici narative și particularități de conscrucție a personajelor.