Ion - Tema si viziunea despre lume

Liviu Rebreanu

La o privire de ansamblu asupra formelor de manifestare ale prozei romanesti din sec alXIX-lea, se poate observa preferinta scriitorilor pentru creatiile scurte, preponderent
nuvelistice. Fenomenul pare unul cat se poate de firesc, daca avem in vedere faptul ca
literartura noastra este la inceput. In aceasta perioada se scrie totusi, roman, dar nu se
poate vorbi de o traditite in cazul acestei specii literare. Amintim aici romanul Mara a
lui Ioan Slavici, Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon, Viata la tara romanul lui
Duiliu Zamfirescu sau Manoil si Elena a loi Dimitrie Bolintineanu.
Ion de Liviu Rebreanu, opera publicata in anul 1920, marcheaza un inceput
de drum in istoria romanului romanesc modern. Opera lui Liviu Rebreanu este o proza
realist obiectiva care propune o viziune traditionala, fiind vizibile si elemente de
modernitate.
In primul rand, scriitorul isi propune o reflectare veridica, obiectiva a realitatii,
asadar o mliteratura de tip mimetic. Universul fictional imaginat de scriitor aduce in prim
plan satul transilvanean Pripas, la inceputul sec XX, un sat surprins in toate aspectele sale
caracteristice, astefel incat romanul Ion dobandeste aspecte de fresca sociala. Sunt
prezentate: relatiile de familie (bazate pe criterii economice), relatiile culturale
(intelectualitatea si taranimea), relatiile sociale (satul este divizat intre sarantoci si
bocotani), obiceiuri legate de marile evenimente din viata omului (nastere, botez,
nunta, inmormantare, colindat).
In al doilea rand caracterul realist al romanului se evidentiaza si la nivel
tematic: discursul narativ dezvolta tema rurala, problematica pamantului in satul
transilvanean de la inceputul secolului al XX-lea. De asemenea este surpinsa, in
condormitate cu viziunea traditionala a scriitorului asupra lumii, tema destinului. Acestor
teme li se adauga cea a erosului, prin ipostaza protagonistului care are de ales intre
Glasul Pamantului si :Glasul Iubirii.
In aceeasi ordine de idei, autorul creeaza tipologii umane specifice prozei
realiste. Protagonistul, un taran sarac, nemultumit de conditia sa sociala incearca sa si-o
imbunatateasca recurgand la mijloace imorale, fapt care-l incadreaza in tipologia
parvenitului. Intr-o perioada in care literatura samanatorista idealiza taranul, Liviu
Rebreanu creeaza un personaj, prezentandu-l in adevarata lui realitate precara si umila,
fapt care-l apropie pe scriitorul transilvanean de naturalismul rus si cel francez. Ba mai
mult, protagonistul este surpins ca personaj complex, sufletul sa fiind macinat intre
chemarea inimii si cea a pamantului.
Nu in ultimul rand, pentru a creea iluzia vietii, trasatura specifica prozei
realiste, naratorul adopta a perspectiva narativa obiectiva, cu o viziune din darat. Pentru
prima data in literatura romana, Rebreanu atinge in romanul Ion cel mai inalt grad al
obictivitatii, fapt care l-a determinat pe critucul Eugen Lovinescu sa-l considere pe
Rebreanu ctitor al romanului romanesc modern. La nivelul limbajului se observa
optiunea scriitorului pentru stilul anticalofil.

Asa cum am afirmat ceva mai sus discursul narativ al romanului Ion dezvolta
tematica rurala, prin surprinderea relatiei dintre om si destin.
O prima secventa narativa, semnificativa pentru tematica abordata poate fi
considerata cea a horei, surprinsa la inceputul discursului narativ. Mai intai, scena horei
arunca o lumina asupra vietii sociale rurale din satul Pripas. Este o societate traditionala,
de tip patriarhal, fapt sugerat de imaginea tinerelor fete si anevestelor care asteapta sa le
vina cheful barbatilor pentru a fi invitate la joc. In aceasta societate a satului Pripas
relatiile interumane sunt dictate de avere: primarul ii are adunati in jurul sau doar pe
taranii fruntasi, in vreme ce Alexandru Glanetasul sta abandonat ca un caine la usa
bucatariei. Intelectualitatea satului se bucura de un respect deosebit din partea taranilor
si de aceea jocul se opreste cand la hora isi fac aparitia preotul Belciug si familia
invatatorului Herdelea. Dar hora poate fi interpretata, in plan simbolistic, si ca un joc al
destinului cu atat mai mult cu cat in satul transilvanean al vremii hora reprezentat un bun
prilej pentru intemeierea viitoarelor familii.
Jocul energic al dansatorilor evidentiaza bucuria si vitalitatea tinerilor aflati la
inceputul traseului lor existential. Alegerea lui Ion de a parasii, impreuna cu Ana, hora
poate sugerea intentia celor doi de a forta limitele unui destin prestabilit. Nu in cele din
urma, tema erosului este prefigurata tot de la scena horei. Ion alege sa o joace pe Ana,
fata urata, dar boagata, desi o iubeste pe Florica, fata frumoasa, dar saraca.
Scena nuntii taranesti a lui Ion cu Ana este semnificativa pentru viziunea despre
lume a autorului, in masura in care se observa amestecul de traditional si modern. Nunta
taraneasca este prezentata in premierea traditioala, dupa tipicului nuntilor taranesti:
ospatul tine trei zile, sunt prezenti calaretii care trag din pistoale, tinerii care chiuie, jocul
miresei etc. De la planul exterior, naratorul sondeaza in continuare constiinta celor doi
miri, recurgand la tehnica moderna a stilului indirect liber. Ana devine din ce in ce mai
constienta ca Ion nu o iubeste, incoltindu-i in minte tot mai accentuat ideea mortii. De
asemenea, Ion constientizeaza parca pentru prima data ca, odata cu pamanturile lui Vasile
Baciu, trebuie sa o ia de nevasta pe Ana care asa impopotonata cum era acum ii parea si
mai urata.
Viziunea traditionala a scriitorului asupra lumii se tradeaza prin simetria incipit
final.
Incipitul romanului surpinde imaginea drumului care duce spre satul pripas.
Acest drum poate fi considerat un liant care face legatura dintre realitatea reala si
realitatea fictionala: prin intermediul drumului cititorul este introdus in lumea fictiunii.
Drumul, alb, lafel ca energia cu care tinerii joaca Somesana sugereaza vitalitatea si
bucuria inceputului. Ideea este accentuata de utilizarea unor vorbe personificatoare in
reprezentarea drumului: se desprinde, trece, spinteca, alearga, se pierde.
Descrierea drumului poate fi considerata o scena de perspectiva finalista prefigurand
traseul existential a protagonistului.
Finalul surpinde aceeasi imagine a drumului care iese din satul Pripas si se
pierde in soseaua cea mare si fara inceput. Daca la inceput drumul era neted, vesel, alb,
in final ne intampina imaginea unui drum batatatorit, semn ca timpul si-a lasat amprenta
asupra existentei umane. Afirmatia naratorului: satul a ramas inapoi acelasi: cativa
oameni au murit, iar altii i-au luat locul da seama de o viziune tipic traditionala, si
anume aceea ca dramele individuale nu produc mutatii, nu afecteaza omogenitatea lumii.

Conflictul principal este unul exterior si consta in lupta pentru pamant in satul
transilvanean Pripas. Discursul narativ dezvolta si conflicte secundare care-l au in centru
pe protagonist: conflictul intre Ion si Simion Lungu, intre Ion si Vasile Baciu, intre Ion si
George Bulbuc etc. Se observa, de aemnea, si un conflict national, intre romanii din
Transilvania si autoritatile Imperiului Austro-Ungar. Opresiunea politica este resimtita in
deosebi de intelectualii satului. Modernitatea romanului consta si in dezvoltarea unui
conflict interior, in cazul lui Ion al carui suflet este scindat intre cele doua porniri
contradictorii: Glasul pamantului si Glasul iubirii.
Din punct de vedere compozitional, romanul Ion surpinde doua planuri
narative, diferite, dar care se intersecteaza: un plan urmareste viata si drama lui Ion, iar
celalat are in centru intelectualitatea satului. Trecerea de la un plan narativ la altul se
realizeaza prin alternanta. Scriitorul recurge la tehnica contra punctului pentru a surpinde
aceeasi ideatica in planuri diferite. Astfel cand in planul taranimii prezinta nunta lui Ion
cu Ana, in planul intelectualitatii este surpinsa nunta Laurei cu George Pintea. De
asemenea, cand in planul taranimii este dezvoltat conflictul dintre Ion si Vasile Baciu, in
planul intelectualitatii este surpins conflictul dintre preotul Belciuc si familia de
invatatori Herdelea.
Sunt de parere ca romanul Ion de Liviu Rebreanu surpinde viziunea
traditionala a scriitorului asupra lumii fiind vizibile, insa, si elemente de modernitate.
Am in vedere cand afirm aceasta, alegerea scriitorului de a aborda tematica
rurala si de a aduce in prim-plan imaginea taranului. Cu toate acestea, imaginea taranului
nu mai este idealizata ca in literatura samanatorista, omul rudimentar fiind prezentat in
umila si precara lui realitate sociala, trasatura care-l apropie pe rebreanu de viziunea
naturalista. Mai apoi, in maniera traditionala autorul surpinde relatia omului cu destinul,
fiinta umana supusa unui destion prestabilit. Lumea satului, neidealizata este redata, in
roman printr-un grad inalt de obiectivitate, fapt care l-a determinat pe criticul literar
Eugen Lovinescu sa-l numeasca pe Rebreanu ctitor al romanului romanesc modern
In concluzie prin viziunea originala a scriitorului asupra lumii, prin
modernitatea constructiei protagonistului, prin gradul inalt de obiectivitatea, romanul
Ion de Liviu Rebreanu poate fi considerat un punct de referinta petru inceputurile
modernitatii din perioada interbelica.