RELATIA DINTRE INCIPIT SI FINAL

Aemenea lui Eminescu in poezie, aparitia in cadrul evoluiei prozei romnesti reprezinta un
moment privilegiat, autorul Rascoalei fiind considerat unul din creatorii romanului romanesc
modern. Acesta debuteaza cu volumul nuvelei Framantari, proza sa scurta constituind un
punct de pornire pentru amplele scrieri ulterioare. Exersand asemenea marilor creatori epici,
Rebreanu, caracterizat de vocaia organicitaii isi construieste un proiect literar monumental
care, asezand in centrul creatiei Problema existentei poporului roman, va deveni, prin cele 3
romane fundamentale, Ion, Rascoala si Padurea spanzuratilor, o epopee a vietii
romanesti unice.
Mare parte a operei sale se incadreaaza curentului literar realism. Acesta se manifesta
incepand cu secolul al XIX-lea si continua, in forme specifice, de-a lungul timpului, pana in
zilele noastre. Principalele sale caracteristici, evidente si in opera literara rebreniana, sunt:
prezentarea veridica a realitatii, obiectivitatea, impartialitatea scriitorilor realisti, observatia
tipurilor umane caracteristice, reliefarea individului ca produs al societatii in care traieste,
prezentarea detaliilor semnificative si alcatuirea descrierilor minutioase, stilul impersonal,
sobru, precis si concis.
Seria romanelor rebreniene se deschide cu Ion, incepand cu anul 1920, remarcat prin
obiectivitate si apreciat atat de traditionalisti, cat si de modernisti. Desi universul descris este
unul deja cunoscut din scrierile anterioare, anume satul romanesc, cu traditii, obiceiuri si
conflicte specifice romanul se distinge tocmai prin maniera elaborarii materialului epic.
Geneza romanului, proces lent prin care experiente intamplatoare se incarca de semnificatii si
devin subiect artistic cu statut de exemplaritate, se fundamenteaza pe o documentare atenta in
ceea ce priveste problematica taranimii atat in literatura romana, cat si in cea universala.
Astfel, Ion isi trage originea din trei scene la care autorul ia parte nemijlocit: un taran tanar,
inteligent si harnic i se plange de lipsa pamantului, observarea gestului impresionant al unui
taran de a saruta pamantul, dar si pataniile unei tinere alungata de tata si de iubit, acestora
adaugandu-li-se amintirile de la Nasaud si lecturile documentare in legatura cu rascoala de la
1907 care i-au adus in centrul atentiei problema pamantului, ea insasi problema vietii
romanesti, a exitentei poporului romanesc.
Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, in conditiile satului ardelean de la
inceputul secolului XX. Cracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa
spre diverse aspecte ale lumii rurale. Tema centrala, posesiunea pamantului, este dublata de
tema iubirii. In plan simbolic, destinul protagonistului se plaseaza pe doua coordonate: Eros si
Thanatos.
Creatia epica are o o compozitie sferica, bazata pe tehnica literara a simetriei, incipitul si
finalul constand in descrierea drumului care introduce cititorul in lumea fictiunii, respectiv ii
proiecteaza inapoi, in realitatea careia ii apartine; intreaga actiune se desfasoara intre doua
coordonate precizate prin titlurile capitolelor de granita, Inceputul si Sfarsitul.

Romanul are doua parti, intitulate sugestiv Glasul pamantului si Glasul iubirii si fac
referire la cele doua tendinte complementare manifestate de persoanjul principal; fiecare
dintre parti este alcatuita din sase capitole, la sfarsit adaugandu-se un capitol concluzie.
Acestea poarta titluri sugestive, precum Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea,
Rusinea, Nunta si Vasile, Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George,
Sfarsitul.
Constructia subiectului are la baza tehnica narativa a planurilor paralele care prezinta, in
principal, destinul taranului roman, reprezentat de Ion si existenta intelectualitatii rurale,
reprezentata de preotul satului, Ioan Belciug, si de familia invatatorului Zaharia Herdelea.
Subiectul este cconstruit astfel prin alternanta planurilor narative, iar secventele narative se
succed pe baza inlantuirii.
Conceptia autorului despre roman, inteles ca un corp geometric perfect, corp sferoid, se
reflecta artistic in structura circulara a romanului. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza
prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului.
Personificat cu ajutorul verbelor (se desprinde, alearga, urca, inainteaza), drumul are
semnificatia simbolica a destinului unor oameni si este investit cu functie metatextuala.
Asemenea unei rame de tablou, el separa viata reala a cititorului de viata fictionala a
personajelor din roman.
Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul [...] se desprinde un drum alb mai
sus de Armadia, trece peste podul batarn de lemn, spinteca satul Jidovita si alearga spre
Bistrita [...]. Lasand Jidovita, drumul urca intai anevie pana ce-si face loc printre dealurile
stramtorate, pe urma inainteaza vesel, neted, [...] ca sa dea buzna in Pripasul pitit intr-o
scrantitura de coline.
De altfel, toponimele imaginare (Cismeaua mortului, Rapele dracului) devin primele
semne anticipative ale unei lumi aflate intr-un pericol iminent, o lume desacralizata sugerata
prin simboluri tanatice si demonice. Ca metafora, soseua sugereaza existenta umana in
general, idee argumentata de imaginea ei din final soseaua cea mare si fara de inceput. Din
aceasta sosea metaforica se desprinde un drum cu aceeasi conotatie, cel al destinului
personajului principal, iar detaliile din incipit si din final devin ilustrative pentru ideea de
evolutie a unui destin individual. Nu intamplator una dintre cele mai sugestive imagini-simbol
este strategic plasata la intrarea in sat, ea devennd o efigie a tragicului ale carei semnificatie
se completeaza cu zapuseala, conotatille tanatice, impresia de amorteala in care e surprins
satul, degradarea bisericii batrana, pleostita si darapanata inclusiv dezlantuirea paroxistica
de energii a horei. Lumea in care cititorul intovaraseste drumul (te intampina) sta sub
semnul predestinarii si al fatalitatii si creeaza totodata impresia ca in acest roman nimic nu
este intamplator, totul anticipeaza, avertizeaza, iar componenta morala devine explicita.
Lumea destabilizata, indepartata de sacru, suspendata pentru cateva momente (Satul parca e
mort), va trebui sa is regaseasca echilibrul prin interventia destinului care ii pedepseste pe cei
ce se abat de la legile ei descrise.
In final, imaginea crucii sugereaza restabilirea echilibrului, odata cu pedepsirea eroului tragic
si venirea toamnei Peste drum, pe crucea de lemn, Hristosul de tinichea cu fata poleita de o
raza intarziata, parca ii mangaia, zuruindu-si usor trupul in adierea inserarii de toamna,
intentia de a reda pulsatia vietii. Foarte importante sunt i cele dou scene din viaa satului
care nchid i deschis romanul,ilustrand conceptia scriitorului despre capacitatea artei de a

creea viata i asemenea acesteia, s aiba in centru enigmele cele mai legate de viaa
omeneasc precum naterea,iubirea i moartea. Att hora cat i sfinirea bisericii constituie in
primul rnd pretexte narative pentru a iulstra personajul colectiv, relaiile dintre oameni i n
acelai timp de a creea iluza vieii, principiu estetic specific realismului.

Intemeind si la nivelul limbajului artistic o lume cu legi proprii, Rebreanu creeaza un univers
romanesc dupa chipul si asemanarea realului, atat de asemanator si totusi diferit,
esentializat simbolic, inchis, mai mare ca natura. Parafrazandu-l pe Tudor Vianu (care
afirma: ceea ce vorbea mai puternic in Ion era curajul de a cobori, fara iluzii si fara
prejudecati, in jocul motivelor sufletesti), se poate spune ca Liviu Rebreanu a avut curajul sa
coboare in adevarul lumii taranesti si sa o infatiseze fara iluzii si fara prejudecati, in acorduri
de epopee tragica.
n concluzie, pe baza argumentelor prezentate, se poate vorbii despre o relaie de simetrie
ntre incipitul i finalul romanului,justificat de intenia scriitorului de a construi prin
transfigurare imaginea unei lumi, n datele veridice pe baza analogiei dintre art i via, i cu
intenia declarata de a le nsuflei prin acea pulsaie care imprim i ritmul romanului definind
un corp sferoid ca reprezentare estetica a existenei umane n condiii istorice, sociale,
economice specifice se dovedete a fi un creator de art i de via din literatura romn care
nu poate fi cu nimic mai prejos dect marele prozator Stendhal, cu care ,de altfel a i fost
comparat.

n opinia mea, construcia clasic a romanului bazata pe simetria incipitului cu finalul,

circularitatea acestei formule narative contribuie n mod decisiv la individualizarea viziunii
artistice a acestui mare scriitor a crui creaie caracterizata prin autenticitate, veridicitate, stil
anticalofil, (pe nedrept considerat gri-cenusiu de ctre Eugen Lovinescu) rmne unul dintre
cele mai importante momente din istoria literaturii romne.