Ion

I.

Particularitatile romanului interbelic

Romanul,cea mai ampla specie a geniului epic ce a dominat ultimele doua secole
literare, tinde spre reprezentarea lumii ca totalitate, in structuri narative
complexe, ce reunesc mai mai multe planuri narative, surprizand evolutia mai
multor personaje, angrenate in conflicte puternice. Chiar daca romanul secolului
XX a cunoscut transformari spectaculoase in constructia personajelor si la nivelul
discursului diegetic al reprezentarii spatiilor temporale si al tehnicilor narative,
romanul nu isi tradeaza invariati sai originali: povestire, personaje, aventura,
istorii captivante, reprezentari ale unor lumi posibile, credibile sub semnul istoriei
si al destinului fiintei(Ion Vlad-Aventura formelor). De asemenea romanul dupa
N. Frye in Anatomia criticiiprezinta manifestarea naturii umane in
societateadica evolutia unui personaj. Toate aceste trasaturi pot fi identificate in
romanul Ion prin care in 1920 Liviu Rebreanu declanseaza procesul de
modernizare a romanului romanesc.

II.

Incadrarea in curent

Romanul Ion supranumit de catre Nicolae Manolescu in Arca lui Noe roman
doric sau roman-oglinda, evidentiaza deschiderea catre obiectivitate a viziunii
artistice. Considerand ca arta inseamna creatie de oameni si de viata (Cred de
Rebreanu) ce surprinde pulsatia vietii, romanul devine o adevarata Imango
mundi (Nicolae Manolescu) ilustrand general in particular, trasatura specifica
doricului. Apeland la formula realismului modern, dur, nerutator (Ovidiu
Crohmalniceanu), Rebreanu abordeaza teme complexe, definitorii pentru specia
romanului. Astfel tema foamei ancestrale de pamant a taranului roman, se
impleteste cu tema vietii si a mortii, a iubirii si a familiei, cu tema nationala si cea
a intelectualului, scriitorul alcatuind o monografie a satului transilvanean de la
inceputul secolului XX, planul monografic fiind o alta trasatura a romanului.Planul
monografic se completeaza cu planul destinului individual care prezinta drama lui
Ion si destinul taranului intelectual Titu Herdelea ce trece printr-o criza de
identitate si valori si cu planul destinului familial ce are ca linii de forta familia
invatatorului Herdelea. Daca in primul plan se dezbate o problematica socialeconomica si psihologica, cel de-al doilea plan prezinta o problematica nationala
si morala. Romanul este asadar o constructie diegetica stratificata, complexa, ce
reuneste trei fire epice si mai multe planuri de referinta, avandu-l drept
protagonist pe Ion, caracterizat de mai multe instante narative (mai multe
personaje) dar motivat auctorial (prezentarea impersonala a naratorului
omniescent), personaj complex, simbol al dorintei si al universului epic rebrerian,
dominat de eros si tanatos.

III.

Elemente de structura si de compozitie

Din punct de vedere compozitional se observa respectarea regulilor arhitectonicii

clasice, bazate pe principiul simetriei, al circularitatii si al desfasurarii cronologice
a evenimentelor, nu intamplator, primul capitol este intitulat Inceputul iar
ultimul Sfarsitul evidentind atat ideea de inceput si de final , cat si aceea de
corp sfenoid care inchide existenta tragica a personajului eponim. Ciclul
existential inchis este sugerat si de metafora drumului, simbol dublu valorificat:
pe de-o parte sugereaza viata si moartea pe de alta parte intrarea si iesirea in/din
universul fictiunii artistice. Cele doua parti insumand 13 capitole 6/7 poarta titluri
simbolice, metaforice glasul pamantuluisi glasul iubirii ilustrand conflictul
psihologic dintre vocea ratiunii si cea a pasiunii. Metafora glasului a dominat
universul epic, intalnita inca din 1808 in nuvela Glasul inimii simbolizand o voce
din adancurile insondabile ale eului ce modifica compozitia si optiunea acestuia.
Celelalte elemente de paratextualitate precum Zvarcolirea, Noaptea
valideaza tehnica mise n abme, fiecare capitol oglindind conflictul principal sau
personajul dominant. Spatiul lumii lui Ion este satul Pripas, vazut atat ca matrice
existentiala, sat cu legitati proprii cu traditii si obiceiuri din veac, cu un regim de
gandire si de existenta stravechi, ancestral, insa poate fi si simbol al unui topos in
care viata este curmata brutal in pripa (sinuciderea Anei, moartea lui Petrisor si
uciderea lui Ion) sau un simbol al omului de Propas, legat vremelnic de un dat.
Lumea aceasta stajuita de crucea stramba si de un Hristos de tinichea ruginita
fiinteaza intr-un timp bivalent. Prezentul etern este timpul satului ancestral iar
timpul fragmentar(durata obiectiva) evocand anii 1906-1909 este timpul
omului:satul a ramas inapoi acelasi, parca nimic nu s-ar fi schimbat. Cativa
oameni s-au stins, altii le-au luat locul. Peste zvarcorile vietii, vremea vine
nepasatoare stergand toate urmerile .Descrierile ca si relatarea intamplarilor se
realizaeza dintr-o perspectiva obiectiva a unui narator omniescent cu focalizare
zero: Romancierul vrea sa dea impresia ca este un observator si nimic mai mult.
Un observator omniescent desigur, dar lipsit de voce proprie(Manolescu).
Obiectivarea instantei narative este un element de modernitate a romanului
alaturi de tehnica contrapunctului( destinul lui Ion/ destinul lui Titu; existenta
taranilor/existemta intelectualilor), de tehnica simetriilor inverse(somesana
jucata cu ana in incipit/ cu Florica la nunta acesteia) si de registre stilistice
variate( limbajul frust) stilul cenusiu al taranilor in alternanta cu stilul carturaresc
al intelectualilor.
Subiectul se construieste secvential prin tehnica moderna a contrapunctului.
Perspectiva demersului epic il are in centru pe Ion Pop al Glanetasului, figura
monumentala aflata sub semnul trairii patimase si al fatalitatii tragice. Conflictele
ce dinamizeaza planul destinului individual sunt de natura social-economice ,
moral-psihologice intrucat protagonistul se lasa influentat de cele doua glasuri ce
se incolacesc in jurul sau pana la sfarsitul tragic. Devenirea sa este surprinsa in
secvente narative, prin tehnica simetriei inverse in capitole
precum :Zvarcolirea, Sarutarea, Nunta, Streangul. Din conflictul cu Vasile
Baciu care il numeste la nora duminicalasarantoc si talhar, Ion este invingator
intrucat dupa moartea Anei si a lui Petrisor tot pamantul [..] era al lui, numai al
lui. Conflictul cu George Bulbuc se sfarseste insa tragic. Olga Savista ii spune lui
George despre legatura Floricai cu Ion, iar Ion va sfarsi la miezul noptii, sub
lovituri de sapa, ucis de rivalul sau. Cel de-al dolea fir epic urmareste maturizarea

tanarului intelectual Titu Herdelea care traverseaza o criza de identitate si de

valori. Rezolvarea acestora se iveste atunci cand Titu isi asuma existenta pe cont
propriu iesind de sub matricea protectoare a familiei. Devenit ajutor de notar intrun sat de pe langa Cluj, tanaraul intelege cat de acut se pune problema apararii
fiintei nationale in acest spatiu, de aceea militeaza pentru drepturile romanilor
din Transilvania si va lua o hotarare ce ii va influenta pentru totdeauna viata:
trecand muntii in Romania Mare, refuzand astfel orice compromis moral. Cel deal treile fir epuc ce urmareste intelectualul in celula unui sat(Eugen Lovinescu)
prezinta compromisul moral la care recurge invatatorul Zaharia Herdelea, care nu
il voteaza pe Grofsorul ci pe deputatul maghiar pentru a nu-si pierde slujba. Astfel
conflictul deja iscat intre invatator si preotul Belciug, cei doi reprezentanti ai
intelectualitatii rurale, se amplifica, dar isi gaseste rezolvarea in final prin
constiinra aprtenentei la acelasi neam.
Scena finala a sfintirii noului locas al bisericii ce reuneste toate personajele intrun spatiu simbolic al sacrului, prin tehnica realista a convocarii, alaturi de
prezentarea crucii de lemnsi a Hristosului de tinichea cu fata poleita de o raza
intarziatacontureaza satul ca un cronotop arhitipal, caci odata ce raul a fost
inlaturat, purificrea relevata prin lexime afectata ideii de divinitate este evidenta.
Arta narativa reliefiaza ... putere a romancierului de a crea scene si personaje
reale. Epicul dens construit prin tehnica inlatuirii sau a alternantei confera
romanului amplitudinea epopeica, alaturi de palierele tematice vastice, dorinta lui
Liviu Rebreanu fiind chiar aceea de a realiza o epopee a vietii taranesti.
Stil: Nu frumosul, o nascocire omeneasca intereseaza in arta, ci pulsatia vietii.
Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o
opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume(Rebreanu-Cred).
Saracia stilistica osciland intre notatia artistica de tip balzacian si tehnica
naturalistice zolista intre anticalofilie si cantare epica solemna , Ion este un
poem epic(George calinescu), consta tocmai in formula cea mai caracteristica
fluxului tragic al evenimentelor narate. Stilul se caracterizeaza prin precizia
termenilor, acuratete, concizie si sobretate, autorul marturisand ca stralucirile
artistice, cel putin in opere de creatie se fac mai totdeauna in detrimentul
preciziei miscarii de viata. Limbajul taranilor este frust bolavanos spre
deosebire de limbajul intelectualilor caracterizat de discurs reflexiv si afrostilistic,
de asemenea limbajul naratorului se modifica in functie de obiectul
observatcreand o lume cu legitati proprii in ruptura cu prooza samanatoristpoponarista care idealiza satul si infrumuseta planul expresiei.

IV.

Ion si relatia dintre personaje

Fara a nega viziunea epopeica, romanul Ion poate fi interpretat ca drama a

pamantului si a iubirii. Ion este un personaj tipologic realist, o natura complexa
care se consuma intre iubire si patima pentru pamant. Sub aparenta simplitatii si
a linearitatii procesului de alunecare din valorile morale, Ion este un personaj cu
o structura interioara complicata si cu trairi contradictorii. Arta construirii
personajului este marcata de tehnici spercifice realismului obiectiv ceea ce

constituie un elemet de modernitate in proza romaneasca. In universul satului

traditional , loc de afirmare a merilor enrgii, eroii sunt determinati social si
psihologic. Tiparul ... in care sunt modelati este generat de valorile traditionale
ale lumii taranesti dar si de realitatile istorice si economice.
Cuplul Ion-Ana se instituie de la inceput in scena horii duminicale: Dumeneca.
Satul e la hora [...] Ion, feciorulglanetasuluyi, tiand de mijloc pe Ana a lui vasile
Baciu se repeda la lautari rugandu-i[...]. Apoi deodata se aprinde ca focul si
izbucneste ragusit.Ion urmari din ochi pe Ana cateva clipe. Avea ceva straniu in
privire, parca nedumerire si un viclesiug neprefacut. Aceasta schita de portret
initial relefiaza o dominanta psihologica (fire impulsiva), temperament vulcanic,
violent si o dominanta morala(viclenia) ce vor deveni axele universului launtric a
protagonistului. Construindu-si protagonistul pe matricea personajului tipologic,
realist, Ion este vazut ca reprezentant al taranului roman, conferiindu-se o
structura interioara complexa si contradictorie intrucat pentru a afla ca verbul ce
il defineste este a dori, personajul trece prin reprezentarile nefericite ale verbelor
a avea si a iubi. Ion este tipul taranului sarac din sat in contrast cu George
Bulbuc, flacaul cel instarit din sat sau cu Titu Herdelea tipul intelectualului.
Evolutia personajului este motivata de statutul social precar, de sentimentul
frustarii si de resentimentele fata de tatal sau care a risipit averea Zenobiei si de
toti bocotanii care il dispretuiesc pentru saracia sa si. Ana este surprinsa tot
prin statutul social de fata bogata dar si prin dominanta psihologica, trasatura sa
definitorie fiind firea sovoelnica, lipsita de vointa, in antiteza cu personajul replica
Polina din romanul Morometii. Privind cand la Florica pe care inca o mai iubea,
cand pe Ana pentru care simtea numai mila, Ion personaj focalizator se gandeste:
Florica era mai saraca decat dansul pe cand Ana avea locuri si case si vite
multe. Se anunta astfel conflictul psihologic intre vocea ratiunii si pasiune, dar si
triunghiul erotic : Ion-Ana-Florica, dominat de forta ratiunii so a dragostei mistice
pentru pamant Ion alege cu mintea, castigand astfel o bucurie vremelnica, o
satisfactie incompleta, caci dorinta de implinire absoluta continuie sa glasuiasca
in el prin vocea iubirii.
Cuplul Ion-Ana evolueaza duplicitar sub imperiul vointei : Ce sa fac? Trebuie sa o
iau pe Ana! Trebuie!, taranul sarac considerand ca singura forma de a dobandi
pamanturile care sa ii confere respectul celorlalti este casatoria cu Ana, de aceea
isi construieste un plan pentru a-l obliga pe Vasile Baciu sa-i cedeze delinitile
sale. La nunta sa cu Ana, Ion joaca cu prima sa drusca, Florica iar fericirea Anei
se sfarseste brusc. Indragostita fiind spera ca macar in momentul in care va
deveni tata, Ion sa-si uite prima dragoste. Nasterea lui Petrisor nu schimba cu
nimic relatia dintre cei doi, fata de acesta Ion manifestand acelasi egoism radical,
aceasi indiferenta rea, ba mai mult is considera propriul fiu o garantie in
obtinerea pamanturilor.Evolutia relatiei privita in simetrii inverse
Zvarcolirea,Sarutarea,Nunta, Streangul, se incheie atunci cand Ana
intelege la nunta Floricai cu George, din privirile patimase ale sotului ei, ca
aceasta nu poate nega glasul iubirii si isi anunta sinuciderea. Raspunsul plin de
duritate al protagonistului evidentiaza erodarea sufletului, abdicarea de la valorile
morale si rautatea celui care deseori este caracterizatprin termeni din campul
semantic al focului :daomoara-te[...] ca poate asa o sa scap de tine! Mormai

apoi apasator, scotand pe gura si pe nas, fuioare de abur ca un balaur intaratat,

comparatia avand in constructie un lexim uzitat si in descrierea casei lui Ion, ce
nu face decat sa potenteze caracterul virulent, toxic, nefast al personajului ce
devine autorul moral al sinuciderii Anei.

V.

Opinia

In opinia mea, cele doua voci prin care se concretizeaza temele grave ale
romanului: foamea ancestrala de pamant, iubirea, viata, moartea vin din
adancimile insondabile ale arhetipului, modelandu-i comportamentul si
motivandu-i optiunile.
In primul rand, Ion poate fi considerat intr-adevar un arhetip, un personaj
exponential, reprezentativ pentru comuniatatea rurala caci asa cum afirma si
George Calinescu toti flacaii din sat sunt varietati de Ion. Setea lui de a fi
stapanul pamantului, caruia I se inchina ca unei zeitati, este mai mult decat
comandament social, mai mult decat ratiunea economica in acele vremuri
materialiste(Laura Herdelea) devenind ratiune de a fi temei a conditiei si a demit
umane al taranului roman, om legat de pamant prin Eros si Thanatos. Drama
taranului e aceea a conditiei umane care nu poate fi cu adevarat pentru ca in
anumite imprejurari sociale si economice, nu are.(Nicolae Balota)
In al doilea rand, forta instinctual vitala cu care actioneaza setea de pamant, mai
puternica decat iubirea modifica iremediabil structura interioara a
protagonistului:glasul pamantului patrunde navalnic in sufletul flacaului, ca o
chemare coplesindu-l. Se simtea mic si slab, cat un vierme pe care il calci in
picioare .Eugen Lovinescu il consider ape Ion: expresia instinctului de stapanire
in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o viclenie procedural si o vointa
imensa. Spre deosebire de acesta George Calinescu, considera ca : nu din
inteligenta a venit idea seducerii, ci din viclenia instinctuala caractereistica
oricarei finite reduse. Cred ca o astfel de interpretare antitetica nu poate fi
generate decat de complexitatea unui erou ce se sustrage oricarei interpretari
univoce. A-l reduce pe Ion la statutul de bruta, inseamna a simplifica neingaduit
de mult o structura complicate, dilematica a unui suflet ce tanjeste dupa
demnitate si iubire.

VI.

Incheiere

In concluzie, prin complexitatea personajelor tipologice ce surprind adevarate

felii de viata, prin gravitatea temelor dezabtute, prin perspectiva obiectiva a
naratorului omniescent si prin monografia satului ardelean de la inceputul
secolului XX Rebreanu a coborat in adevarul lumii taranesti si a avut curajul sa o
infatiseze in chip realist fara iluzii si prejudecati in acorduri de epopee tragica.